Stema Romaniei Presedintele Romaniei
Prima pagina  Contact
Rol şi atribuţii
Biografie
Comunicate de presă
Agenda
Discursuri
Interviuri
Conferinte de presă
Legi promulgate
Scrieti Presedintelui Romaniei

  • Departamente si Consilieri Prezidentiali
  • Declaratii de avere
  • Declaratii de interes

  • Adresaţi petiţia Dvs. aici!
    Stadiul petiţiei Dvs.

  • Constituţia
  • Scurt Istoric
  • Drapelul
  • Stema
  • Imnul

  • Instituţii
  • Ziare romanesti
  • Biografie - Ion Iliescu


         

          S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita
    , un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".
         


          Sfera formaţiei universitare inginereşti este domeniul hidroenergiei şi al gospodăririi apelor. Debutează profesional în 1955, ca inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti, sectorul “Sisteme”. Aici participă la elaborarea lucrării de sinteză intitulată “Inventarierea resurselor hidroenergetice ale ţării”. În perioada 1979-1984, conduce Consiliul Naţional al Apelor, unde, de asemenea participă la elaborarea unor studii de specialitate, printre care prima lucrare cu caracter sistemic,– “Programul Naţional de utilizare a resurselor de apă” şi “Schemele de amenajare a bazinelor hidrografice” care vizează totalitatea folosinţelor de apă, în raport cu dezvoltarea economică şi cerinţele de mediu. A susţinut punctele de vedere ale specialiştilor în domeniu, pronunţându-se împotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, în 1984, a fost demis.
         


         
    Din 1984 şi până la 22 decembrie, 1989, este directorul Editurii Tehnice din Bucureşti, unde îşi continuă preocupările profesionale, abordând şi alte domenii conexe, cum sunt ecologia, dezvoltarea durabilă, principiile şi raţiunea progresului economic şi tehnologic contemporan, societatea post-industrială şi informaţională, cunoaşterea. Este autor a numeroase studii, articole şi comunicări apărute în reviste de specialitate, multe dintre acestea cunoscând dezvoltări succesive în cărţile pe care le publică cu o frecvenţă aproape anuală, fie că este vorba despre considerente de principiu şi noi încadrări contextuale ale proceselor dezvoltării economice şi sociale, fie despre transformările structurale din economie şi societate, ori fenomenele integrării şi globalizării, văzute şi analizate ca procese obiective, de natură să accelereze progresul şi să confere un nou echilibru, o nouă ordine lumii noului mileniu.
         


          Este membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi Doctor Honoris Causa al câtorva universităţi din ţară şi străinătate. Foloseşte în mod curent în activitatea sa limbile franceză, engleză şi rusă.
         
         
    Este căsătorit din 1951, soţia sa Nina Iliescu (Elena Şerbănescu - numele de fată, cu care s-a cunoscut în vremea studiilor liceale) fiind de profesie inginer, cercetător ştiinţific în domeniul coroziunii metalelor.
           · În perioada anilor ’80 a fost preşedintele federaţiei române de caiac-canoe care a obţinut foarte bune performanţe naţionale şi internaţionale.
         


           · S-a afirmat de tânăr în viaţa publică. În 1948, ca elev, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (UAER). În 1956 a fondat Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România (UASR), organizată iniţial după modelul uniunilor naţionale ale studenţilor din ţările europene, ca organizaţii profesionale ale studenţilor. A participat la mişcarea studenţească internaţională în diverse foruri şi organisme ale acesteia, ca reprezentant al studenţimii române.
         
         
    În anii 1967 - 1971, a fost ministru pentru problemeletineretului, după care, timp de şase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, când a intrat în conflict deschis cu politica “revoluţiei culturale” promovată de Nicolae Ceauşescu. Exclus din forumul central de partid, fiind acuzat de “deviere intelectualistă”, a continuat să adopte o atitudine critică faţă de dogmele “revoluţiei culturale” şi atunci când a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în anii 1971-1974, şi pe cea de preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi, în anii 1974-1979. Ca urmare, treptat, a fost îndepărtat din viaţa politică. S-a aflat în permanenţă sub urmărirea şi supravegherea organelor de securitate, care au încercat să-l izoleze, să-l scoată din viaţa publică, să-i controleze şi să-i limiteze posibilitatea de comunicare.
         
         

          În seara zilei de 22 Decembrie 1989, se află printreprincipalii fondatori ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi devine Preşedinte al (CFSN), organism al puterii provizorii de stat şi, în acelaşi timp, un comandament ad-hoc având misiunea protejării şi consolidării victoriei revoluţiei. În “Comunicatul către ţară al CFSN”, la elaborarea căruia a participat – şi pe care l-a prezentat la posturile de radio şi televiziune în noaptea de 22 Decembrie 1989 – sunt definite natura politică şi socială a transformărilor care aveau să marcheze ireversibil destinul României: demolarea sistemului totalitar, a monopolului unui singur partid; instaurarea democraţiei, a pluralismului politic, instituirea statului de drept; construcţia societăţii civile, respectul demnităţii şi drepturilor omului; garantarea libertăţii de expresie, de asociere şi manifestare; reforma economică şi tranziţia la economia de piaţă, larga deschidere pe plan internaţional.
         
          · La sfârşitul lunii ianuarie, s-a numărat printre fondatorii formaţiei politice – Frontul Salvării Naţionale, din care s-au structurat, apoi, Partidul Democrat şi Partidul Democraţiei Sociale din România.
           · În perioada februarie-mai 1990 este Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, organism nou creat care a preluat prerogativele puterii provizorii în stat şi în care au fost incluşi reprezentanţii tuturor partidelor politice apărute imediat după revoluţie.
         
         

          · La 20 mai 1990 a fost ales Preşedinte al României, pe perioada Adunării Constituante, de doi ani, aşa cum se prevedea în Legea Electorală, conform căreia s-au organizat primele alegeri libere, după aproape o jumătate de secol de totalitarism.
         
           · La alegerile prezidenţiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate în conformitate cu noua Constituţie, a obţinut 7.297.551 voturi, - adică 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optând pentru programul său “Cred în schimbarea în bine a României”. În cursul primului mandat constituţional de şef al statului, priorităţile acţiunii sale au fost: reconcilierea naţională, pactul social, conlucrarea tuturor forţelor politice pentru stabilitatea şi redresarea ţării, tranziţia spre economia de piaţă, reforma economică, protecţia socială, deschiderea spre lume.
           · Înscris în cursa prezidenţială din noiembrie 1996 pentru un nou mandat, cu programul “Să continuăm, împreună, schimbarea în bine a României”, în turul al doilea al scrutinului electoral balanţa a înclinat în favoarea contracandidatului său. Este ales senator şi conduce, de pe băncile opoziţiei, grupul parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR).
         
         
    Conferinţa Naţională Extraordinară a Partidului Democraţiei Sociale din România (azi Partidul Social Democrat) din 17 ianuarie 1997, l-a desemnat preşedinte al PDSR, funcţie în care a fost reales la Conferinţa naţională din 20-21 iunie 1997. În această calitate, a contribuit la reconstrucţia şi edificarea unui partid social-democrat modern, european.
         
          · Propus şi susţinut de PDSR, obţine un nou mandat prezidenţial în urma scrutinului din noiembrie-decembrie 2000, cu programul intitulat “Aproape de oameni, împreună cu ei”. La 20 decembrie 2000, depune jurământul în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României, moment din care devine efectiv şef al statului pentru următorii patru ani. Este cel de al doilea mandat constituţional pe care Ion Iliescu îl îndeplineşte în cariera sa postrevoluţionară.
         
           · În mesajul adresat parlamentului şi ţării, cu prilejul noii investituri, anunţă principalele obiective ale perioadei în curs: consolidarea statului de drept şi a democraţiei, redresarea economică şi socială prin revenirea la principiul creşterii economice şi, pe această bază, ameliorarea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor; reforme pentru modernizarea ţării şi accesul în lumea valorilor democraţiei şi ale progresului contemporan, integrarea europeană şi euro-atlantică, respectiv primirea României în UE şi NATO. Şi, ca un corolar al tuturor demersurilor, reconcilierea naţională, pacea şi stabilitatea socială, debirocratizarea instituţiilor statului şi sporirea funcţionalităţii acestora, lupta împotriva corupţiei, consolidarea societăţii civile, implementarea spiritului comunitar european şi raportarea la valorile practice ale acestuia.
         
         

    Este indiscutabil că omul politic Ion Iliescu a influenţat istoria sfârşitului şi începutului de secol românesc. Om al dialogului, deschis şi comunicativ, dar şi al unei prodigioase experienţe politice, rolul său pe scena politică românească se constituie deja într-un simbol şi un reper pentru analiştii şi comentatorii noii istorii a României.
         


         


          Publicatii
         
         

         
          “Probleme globale. Creativitate” ,  volum în două ediţii succesive (1992,1994) în care sunt reunite articole şi studii ce dau expresie unor preocupări mai vechi, legate de profesia sa, reflecţii privind mediul înconjurător, raportul dintre efectele benefice ale aplicării progreselor tehnico-ştiinţifice contemporane şi ritmurile îngrijorătoare ale epuizării unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile şi imprevizibile pentru viitorul planetei.


         


         

          “Revoluţie şi reformă” ,(două ediţii, 1993 şi 1994, tradusă în franceză, engleză, germană, italiană şi turcă). Principalele mobiluri şi teme de reflecţie ale cărţii sunt particularităţile Revoluţiei Române, pe fundalul schimbărilor care s-au produs în întreg centrul şi estul european, precum şi evaluarea proceselor de tranziţie pe care le-a cunoscut România, din unghiul integrării lor în ansamblul schimbărilor ce au avut loc în viaţa internaţională, în economia europeană şi mondială.


         


         

          “România în Europa şi în lume” , (1994, versiune română, franceză, engleză şi spaniolă), cuprinde alocuţiuni, discursuri şi intervenţii în cadrul unor forumuri şi organisme internaţionale, articole şi studii privind poziţiile şi orientările în politica externă a României.


         


         

     “Revoluţia trăită” , (două ediţii, 1995 şi 1998) cuprinde convorbiri şi aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989.


         

         

          “Momente de istorie”, (volumul I, 1995, volumul II şi III, 1996) cuprinde documente şi comentarii referitoare la Revoluţia din Decembrie şi încercările prin care a trecut România în perioada provizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 şi frământările post-electorale.  
         


         

         

          “Dialoguri româno-americane” , (1996). Cum spune şi titlul, cartea are ca motiv principal apropierea româno-americană, contactele şi dialogurile prilejuite de vizitele în SUA în cursul anului 1995
         


         


         

    "Viaţa politică, între violenţă şi dialog" (1998) o carte de analiză şi reflecţii, bazată pe documente, a evenimentelor din anii imediat post-revoluţionari şi o pledoarie, totodată, pentru dialog, conlucrare şi responsabilitate.
         


         


          “Încotro - societatea românească?" (1999, versiune românească şi italiană) despre problematica societăţii româneşti în tranziţie şi perspectiva social-democrată.


         


          “Renaşterea speranţei” (2001, versiune în limba română, greacă, rusă şi gruzină) în care abordează principalele priorităţi ale reconstrucţiei economice şi sociale a României, la începutul noului secol şi mileniu.


         


          “Revoluţia Română” (2001), parţial memorialistică, parţial analitică şi în acelaşi timp confesiv-reflexivă, cartea propune o radiografie a momentului revoluţionar decembrie 1989 şi schimbările de fond care au marcat noua istorie a ţării, aducând noi argumente în plan conceptual şi practic pentru orientările europene şi euro-atlantice care fac obiectul dialogului şi interesului naţional.


         


          “Integrare şi globalizare, viziunea românească” (2002, versiune în limba română şi greacă). Prezent în cele mai multe din demersurile care au vizat pacea şi stabilitatea în Balcani, autorul ne pune în contact cu valorile modelului politic şi social-economic european care, pe fondul globalizării, pot să devină numitorul comun al dezvoltării regiunii, inclusiv a României, în noul context geostrategic şi geopolitic în care o plasează schimbările intervenite pe plan mondial. 
         


         
    Cautare

    Eveniment


    SUMMIT ROMANIA 2004

    Cancelaria Ordinelor

    Problemele revolutionarilor

    Presedintia U.E.

    UNDP

    Uniunea Europeana

    NATO

    Program UNDP

    GRATIEREA INDIVIDUALA


    Strategia de Dezvoltare Durabila - Orizont 2025






    Recomandari
    Rezolutie video minim 800x600, high color, Internet Explorer minim versiune 4.0
    Pentru orice problema legata de functionarea acestui site va rugam contactati webmasterul