ALEF - ASSOCIAZIONE LAVORATORI EMIGRATI DEL FRIULI VENEZIA GIULIA
Via Malignani 8, 33100 Udine :: tel +39 0432479562 - fax +39 0432487119 :: alef@alef-fvg.it :: CF 80009610306
Indice
Normativa
Rappresentanza
Approfondimenti
Progetti ALEF
Circoli ALEF
Guide
Utilità
Aggiornamento:
21-Gen-2005

150 de ani de istorie comuna. Italienii din Dobrogea -mica Italie a unor mesteri mari

Un articol de Marian Moise, Presedinte fondator al Fundatiei "Bruto Amante" - Constanta

[fonte: Rômania Libera.com ]

Vineri 21 Ianuarie 2005

Alexandru Mihalcea
Componenta italiana a istoriei Dobrogei isi are radacinile in Evul Mediu, intr-o vreme cand tarmurile Marii Negre devenisera o zona de exercitare a influentei si intereselor genoveze, pana cand forta militara turceasca a prevalat (1475). "Constanta, mentionata deja cu acest nume la 1318, in portulanul lui Pietro Visconti, face si ea parte din salba de colonii genoveze in Marea Neagra. Chiar daca era o baza auxiliara, genovezii au construit aici depozite, un dig ce inainta-n golf si un zid de aparare". La 1850, Ion Ionescu de la Brad scrie: ÇKustendje a fost un vechi oras comercial, caldit de genovezi. Portul avea cheuri construite in piatra cioplita, insa a fost asa de neingrijit, ca descarcarea corabiilor (de lest) a sfarsit prin a-l umpleÈ. Martori oculari de la sfarsitul sec. al XIX-lea atestau ca, la inceperea constructiilor noi ale portului, din 1896, ruinele magaziilor genoveze si o parte din dig erau inca vizibile. Asa-numitul Far genovez, care a functionat pana in decembrie 1913 si se poate vedea si astazi pe faleza Cazinoului, este si el un reflex al amintirilor despre negustorii genovezi aflati candva pe aici; in realitate a fost construit intre anii 1858-1860, de o companie engleza (...). Desigur, fortand un pic nota, am putea descinde in istorie cu doua milenii, pana la prezenta Marelui Surghiunit la Tomis, asa cum o evoca jurnalistul Mario Baudino de la cotidianul "La Stampa": "Este frig, poate nu la fel cum citim in ÇPonticeÈ, dar spectacolul pe care il privim are cu siguranta ceva sublim. Aici a avut loc exilul poetului roman intre anii 9 (de fapt - 8, n.n.) si 17 dupa Hristos, cand Tomisul era o colonie romana populata de barbari de curand elenizati, geti si sarmati, ce purtau barbi lungi si aveau fete amenintatoare. La randul lor, ei trebuiau sa tina piept altor barbari, veniti din nord, care asediau periodic cetatea. Iarna, cand marea ingheta si hoardele puteau veni de pretutindeni, relieful nu era de mare ajutor (...) Poate ca Tomisul era intr-adevar locul cel mai dezolant din lume. Constanta, in ciuda dificilei tranzitii de mai bine de zece ani, nu este. Ovidiu insusi ar fi uimit sa vada in ce mod i-a fost pastrata memoria (Universitatea din oras ii poarta numele si are, normal, si o catedra de italiana), ar fi uimit de dragostea pe care i-o poarta descendentii acelor barbari". ("O iarna la Marea Neagra in compania lui Ovidiu", articol reprodus in cotidianul constatean "Observator", 24-25.02.2000). Tot romanul stie ca "De la Ram ne tragem". Ceea ce alcatuieste insa obiectul documentarului nostru este contributia, deloc neglijabila, a italienilor la dezvoltarea civilizatiei si culturii in Dobrogea, in epoca moderna. O contributie despre care putini cetateni ai Romaniei, inclusiv dobrogeni, au stiinta, din pacate.

Cei mai multi au venit in Dobrogea

Cand au venit in Romania emigrantii de obarsie italiana, unde s-au stabilit si din ce parte a Peninsulei proveneau? "...Zona de origine a italienilor din Dobrogea este regiunea Friuli-Venezia Giulia, situata in nord-estul Italiei. Majoritatea italienilor din Romania provin din aceasta zona (...). Cei care s-au stabilit in Romania initial erau taietori de lemne, constructori, mozaicari, zidari, lucratori in fier forjat, dar in Dobrogea au venit pentru explotarea carierelor de piatra de la Turcoaia-Iacob-Deal si Greci, judetul Tulcea, in Muntii Macinului", afirma doamna prof. Luigia-Amelia Toader (nascuta Bertig), presedinta Comunitatii italiene "Ovidius", Constanta. Grupuri de italieni s-au asezat si in Oltenia "la Craiova si in satele invecinate Atarnati, Breasta, Talieni, Lunca, pentru a lucra in agricultura" (cf. Studiului "Contributia italienilor la dezvoltarea provinciei Dobrogea-Romania", de Nicolae Barbulescu, constantean, fiul doamnei Maddalena Basaldella, in colaborare cu d-na Amelia Bertig-Toader). Italieni s-au stabilit si la Pitesti, si la Bucuresti. Cei mai multi s-au indreptat, insa, catre Dobrogea, la putin timp dupa Razboiul de Independenta din 1877-1878. La intrebarea "de ce au plecat din locurile de bastina?", raspunsul este: gasirea unui spatiu propice unei existente decente. Cauzele parasirii locurilor natale sunt multiple. Friuli (revenita la Italia in 1919), parte din vechea republica a Venetiei, cedata Austriei in 1797 si realipita la Italia in 1866, avea, ca si celelalte provincii italiene din zona, dezavantajul de a fi situata la granita dintre Austro-Ungaria si Italia, "marcata de numeroase incidente transfrontaliere intre cele doua tari. Afectati de razboaie, de foamete si epidemii, numerosi italieni au ales calea emigratiei in a doua jumatate a secolului al XX-lea, o parte dintre acestia venind in Romania, respectiv in Dobrogea". (cf. documentatului articol "Elemente privind evolutia minoritatii italiene din Dobrogea - 1878-1947", de Marius-Liviu Petre, in revista "Tomis" nr. 11, noiembrie 2003). Cati vor fi fost? "Conform recensamantului din decembrie 1899, numarul italienilor din Dobrogea se ridica la 1391 de locuitori (apud Gregoire Danesco, Dobrogea (la Dobroudja). Etude de geographie physique et ethnographique. Bucarest, 1903, citat de M.L.P.) sau, dupa alte informatii, la 1603. Luand in considerare prima cifra, italienii reprezentau 0,6% din totalul populatiei dobrogene, ei fiind, dupa studiul lui Grigore Danescu, Çmai numerosi in zonele rurale, unde lucreaza la carierele de piatra, la constructii de cai ferate etc., decat la oras, unde sunt comercianti sau angajatiÈ (idem). Acelasi autor citeaza si surse care atesta ca "italienii din Dobrogea reprezentau aproape 1/5 din totalul italienilor din Romania". In ce priveste repartitia pe orase. Cernavoda, cu 2,66%, se situa pe primul loc, urmat de Constanta (2,38%) si Sulina (1,24%). Chiar daca numarul italienilor, raportat la totalitatea populatiei din provincia redobandita dupa Razboiul de Independenta, pare mic, consideram ca insasi prezenta lor este importanta din mai multe puncte de vedere pe care le vom analiza mai jos. Ei nu sunt o simpla prezenta, o curiozitate etnografica - si atata tot. In 1905, marele savant Nicolae Iorga inventaria la Babadag nu mai putin de 13 etnii. Numeric, in Dobrogea italienii "se situeaza pe locul al treisprezecelea, dupa romani, greci, germani, bulgari, ruteni, lipoveni, turci, tatari, gagauzi, evrei, armeni si tigani" fiind, totusi, "inaintea albanezilor, polonezilor, ungurilor sau sarbilor (cf. recensamantului din decembrie 1899, invocat de Marius-Liviu Petre in "Tomis", XI, 2003). Importanta, in opinia noastra, nu este cifra masei unei etnii ci contributia acestei etnii la civilizatia spatiului in care traieste, la bunul mers al treburilor generale ale arealului in care s-a fixat. Si, nu in ultima instanta, caracterul relatiilor pe care le instituie, specificul raporturilor cu celelalte semintii. Pe scurt, ceea ce se intelege prin convietuire. In aceasta privinta, comunitatea italiana a pastrat cu strictete reguli de buna vecinatate cu toti ceilalti - care formau creuzetul multietnic dobrogean. Si nu e vorba numai de "buna vecinatate", care, la o adica, ar fi putut fi impusa prin efectul legii, ci de o intelegere transformata, pe firul deceniilor si sub imperiul unor complexe conditionari sociopolitice, in cvasiasimilare, cu pastrarea constiintei apartenentei la radacinile culturii, civilizatiei si religiei din locurile originare.

Asemanari in istorie si geografie

Ce-i va fi determinat pe friulani sa aleaga Dobrogea (si, in special, nordul provinciei, pe linia Dunarii) ca loc de asezare? Strainul care a dat ochii cu campiile din sud, intinse catre hotarul cu Bulgaria, si cu zona colinara dimprejurul Murfatlarului si Medgidiei, percepe, nu fara surpriza, ciudatenia peisajului din nord. Vor fi fiind Hercinicii redusi, sub agresiunea vanturilor napustite dinspre stepele Asiei si a ploilor, la statura unor dealuri - ei nu sunt mai putin cei mai batrani munti ai Europei... In maretia lor incarcata de mister, aceste relicve ale unor varste geologice greu de cuprins in cuvinte configureaza, de-a lungul marelui fluviu, un peisaj insolit, contrazicand violent perceptia conventionala a Dobrogei. Peisajul din zona Friuli nu este fundamental deosebit. "Friuli-Venezia Giulia si Dobrogea, doua tinuturi originale in contextul tarilor din care fac parte, au avut, in epoca romana, o evolutie de natura sa sustina si mai mult comparatia. Sub amenintarea unor populatii celto-carpice, ce faceau presiuni puternice asupra granitelor orientale ale Imperiului, Roma decide, in sec. al II-lea i.H., sa cucereasca Friuli, transformandu-l in ultima colonie romana din Italia. Vor mai trece aproape doua sute de ani - de altfel, foarte putini la scara istoriei - pana cand Dobrogea va fi colonizata, dar cu mult inainte ca Dacia sa fie si ea transformata in provincie romana. (...) ÇCu milionul sau de locuitori, acesta e locul de intalnire a trei civilizatii, latina, slovena si germanica, si a trei natii in armonieÈ, definea Guido Piovene originalitatea regiunii Friuli, pastrata si recunoscuta de-a lungul secolelor, in timp ce Constantin C. Giurescu, referindu-se insa la o perioada mai recenta, spunea ca Çpe pamantul Dobrogei s-a produs o adevarata sinteza etnica romaneasca: aici s-au amestecat romanii autohtoni - asa-zisii dicieni - cu cei veniti de pe malul stang al Dunarii, atat din Tara Romaneasca sau Muntenia, cat si din Moldova, si cu pastorii transilvani sau mocanii coborati cu turmeleÈ (...) Pamantul Dobrogei a fost ospitalier nu numai cu populatiile romanesti ce veneau de dincolo de Dunare, ci si pentru etnii care in aparenta cu greu ar putea sta alaturi, tolerandu-se si mai ales respectandu-se, creand astfel un peisaj etnic si religios pitoresc, interesant si surprinzator pentru strainul sosit la malul Marii, prea obisnuit cu relatarile despre razboaie etnice si religioase intr-o epoca ce se vroia moderna. Peste toti insa, romani, bulgari, turci, greci, armeni si italieni a venit tavalugul primului razboi cu tot cortegiul ororilor sale. Italienii aveau parte de o soarta aberanta: "pasaportarii" (cetateni ai Regatului Italian) fusesera chemati sub arme in Italia in vreme ce "agricultorii" (cei naturalizati cetateni romani) luptau in armata romana. Dupa scurta acalmie interbelica asistam la instaurarea comunismului care, "impartial", nu a facut diferente etnice in a-i deposeda pe toti de bunurile agoniste in generatii.

Granitul de Macin - la Marsilia, Kiev, Bucuresti, Odessa...

Italienii s-au asezat intr-un areal structurat in jurul comunei Greci (astfel numita fiindca acolo ar fi trait, cu mult inainte de stabilirea friulanilor, cateva familii de greci a caror principala ocupatie era cultivarea cepei; informatia ne-a fost data de doamna Otilia Meragiu, presedinta Asociatiei "Friulana" din marea localitate rurala nord-dobrogeana). Cercetatorul Nicolae Barbulescu a identificat in zona caracterizata prin prezenta muntilor Macinului si a Dunarii nu mai putin de 33 de cariere de piatra. "Dintre cele 33 de cariere identificate de mine, in jurul localitatii Greci sunt cinci: Carabal, Piatra Imbulzita, Tutuiatu, Baba Rada si Macin, iar in jurul dealului Iacob (numita si Regele Carol I) au fost sase: Turcoaia, Iglita, Fantana lui Manole, Piatra Rosie, Dealul Manole, Cerna. Cronologic, voi reda sursele care confirma existenta carierelor de piatra, precum si a italienilor emigranti si vizitatori si existenta celor care alcatuiesc astazi comunitatea italiana din Greci. Paradoxal, comunitatea italienilor se numeste astazi ÇGreciÈ, in timp ce Çgrecii adevaratiÈ locuiesc in comuna Izvoarele (...)". In 1850, Ion Ionescu de la Brad, in studiul "Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja", arata ca Lamartine ar fi avut posesiuni in Muntii Macin - iar cercetatorul Pompiliu Voiculet-lemeny vine cu precizarea: ÇPoetul francez a primit in 1849 de la sultanul Abdul Medjid o mosie si cateva cariere de piatra in Muntii Macin (...). In 1920, Lascarov Moldovanu, calatorind prin judetul Tulcea, spune: "La Cataloi observ traind la un loc pe picior de egalitate, ca in Elvetia, trei natii: romani, gagauti si italieni. Iata cum ar fi ajuns italienii la Cataloi. Acum vreo 30-40 de ani, daca nu si mai bine, marele mosier Anghel din Moldova (...), om de mare indrazneala de cugetare (tatal poetului Anghel) a hotarat, nici mai mult, nici mai putin, sa cultive, pe una din mosiile sale moldovene, orez; unii il cainau, altii il luau in deradere - el insa a pornit intr-o zi si a adus din Italia o colonie de muncitori italieni, cu neveste, cu copii, cu tot...si a inceput sa cultive orez. Nu s-a facut nimic un an, doi... In vremea asta, colonistii - se intelege - au mancat pretul mosiei intregi. Nemaivand ce face cu ei, mosierul s-a gandit sa-i aseze in Dobrogea. Zis si facut. Gospodariile italienesti fura asezate la Cataloi" (in excelenta publicatie lunara "Columna", a Comunitatii italiene din Romania, nr.6, iunie 2001). Tot din cronologia redactata de dl. Barbulescu retinem ca, in 1896/97, in judetul Tulcea erau 865 de italieni, in timp ce in judetul sud-dobrogean - doar 310; intre 1914-1928, cifrele evoluasera: 1313 in nord, 680 in sud. O buna parte din granitul extras de italieni din carierele din zona Greci-Turcoaia a fost folosita la indiguirea malurilor fluviului, la constructia Catedralei Sf. Nicolae, a primariei si prefecturii, liceului "Spiru Haret", a Monumentului Independentei (construit intre 1897-1899, inaugurat in 1904, pe colnicul Hora, situat la estul orasului); aceiasi mesteri au furnizat piatra pentru sediul "Centralei Deltei Dunarii" (In ianuarie 1917, trupele bulgare, care invadasera Dobrogea, au distrus Monumentul Independentei, la Constanta statuia lui Ovidiu fiind data jos de pe soclu tot de catre bulgari). Pavele de granit din carierele nord-dobrogene au fost folosite si la amenajarea unor strazi din Odessa, Kiev, Marsilia, Rusciuk, fara a mai vorbi de capitala Romaniei. Puternica dezvoltare a extractiei de granit este rezultatul avantului economic determinat de politica de modernizare a tarii promovata de Regele Carol I. Ansamblul de poduri Fetesti-Cernavoda (1880-1895), la vremea aceea cel mai mare din Europa, a "inghitit" o enorma cantitate de piatra adusa din zona Iacobdeal. Citand publicatia "Di nuovo insieme..." (Bucuresti, sept.1993), Marius-Liviu Petre afirma (in revista "Tomis", noiembrie 2003): "Se pare ca principalul mester al lui Anghel Saligny era un "oarecare Giovanni Belotto". Maiestria constructorilor italieni, acei "muratori" vestiti, este vadita, la Constanta, in cladirile din zona Pietei Ovidiu, spatiu de referinta al orasului de la mare, care, pana la dezvelirea statuii poetului de faima universala (1887), fusese cunoscuta ca Piata Italiana! Cu putin inainte de izbucnirea Razboiului al Doilea Mondial, in apropiere a fost realizata, tot de mesteri italieni, constructia austerei biserici catolice Sfantul Anton, in stil lombard, terminata in 1973. Italienii vor lucra si la Balcic, la ridicarea fermecatoarei resedinte a Reginei Maria. Acolo, "Regina Maria (1875-1938) a realizat, intre 1924-1928, dupa conceptia sa, impreuna cu arhitectii Americo si Augustino, precum si cu muncitorii italieni, renumitele castele si parcul" (cf. N. Barbulescu, in ziarul constantean "Observator", 01.07.2001). Nu putem incheia aceasta pagina fara sa notam ca, timp de 22 de ani, muncitori italieni au lucrat la indiguirea bratului Sulina; in 1868, in orasul omonim se afla o parohie catolica; preotul avea sub ascultarea sa duhovniceasca 430 de enoriasi, comunitatea italiana fiind foarte importanta din moment ce "Europolis" (dupa titlul celebrului roman al lui Jean Bart, tradus in italiana de Silvestri Giorgi, sub titlul "Sirena nera" - Milano, 1942) nu depasea, atunci, 2000 de locuitori.

Cateva repere tomitane

Prezentam, in cele ce urmeaza, cateva date - mai putin sau chiar deloc cunoscute publicului - privind edificii de mare interes din judetul si orasul Constanta. Astfel, aflam Biserica Sf. Anton pe str. Titulescu 11, in zona peninsulara, cea mai frumoasa parte a urbei. "Inscrisul din holul acestei bazilici construita in 1935-1937 de arhitectul bucurestean Romano de Simon (pe timpul pontificatului Papei Pius al XI-lea) - ajutat si de colonistii italieni din Dobrogea (originari din zona Friuli-Venezia Giulia), mari specialisti in lucrarile din piatra - atesta ca pe acelasi loc a fost o Capela inaltata in 1885" (cf. Marian Moise, "Constanta veche", Ed. Menora, Constanta, 2001, p.102). Inchisa temporar de sovietici, slujbele "s-au mutat" pe str. Tudor Vladimirescu nr.9. "Casa d'Italia", din caramida aparenta, a fost inaugurata duminica, 24 mai 1935, la ceremonie luand parte, alaturi de oficiali romani, reprezentantii Comunitatii italiene, dl. Feraro, consulul Italiei la Constanta, ambasadorul Ugo Solo, ducele si ducesa de Caragia; in sala mare erau drapelele italian si roman, portretul Regelui Victor Emanuel III si cel al lui Benito Mussolini; elevii scolii italiene, in uniforme fasciste (balila), au dat salutul roman.
Este aproape sigur ca tot constructorii italieni au ridicat Casa Florentina (str. Lahovary nr.87) si superbul edificiu numit Casa cu Lei sau Casa genoveza (1895-1898, pe str. Dianei), un "stralucit" exemplu de ce poate face, dintr-o bijuterie arhitectonica, regimul comunist, continuat, pe linia degradarii cladirii, de incuria edililor postdecembristi. Majoritatea datelor mentionate ne-au fost furnizate de dl. Barbulescu, italian dupa mama; bunicii materni, Giuseppe Basaldella si Angela Sartogo Basaldella, au venit din Aviano-Udine cu trei copii; urmatorii sapte li s-au nascut in Romania. "Familia Basaldella a lucrat la portul Braila, apoi la Cernavoda (...). La inaugurarea din 26 sept. 1895 au participat Regele Carol I cu familia regala, membrii guvernului, peste 400 de personalitati din tara si strainatate (toate capetele incoronate din Europa): in total, peste 20.000 de persoane (...). Regele Carol I a inmanat muncitorilor, deci si italienilor, cate un ceas de buzunar cu capace aurite, pe unul din ele fiind gravata silueta podului. Bunicul meu, Giuseppe Basaldella, a primit un astfel de ceas pe care l-a folosit pana la moartea sa, in 1923. "Adaugam cateva informatii, primite de la doamna Amelia Toader, in ce priveste "Casa d'Italia": luata de statul roman dupa 1947, a devenit scoala sanitara, apoi Casa de cultura a tineretului, parasita dupa construirea Casei de cultura a sindicatelor. Marile litere, de marmura neagra, din compunerea inscriptiei "Casa d'Italia" au disparut. In 1992, statul italian a finantat cu 30.000 de dolari operatiunile de restaurare, dar tot nefolosita a ramas. A cui e vina? A romanilor - caci ar fi trebuit s-o restituie in starea in care era cand a fost confiscata. Dar si a italienilor, fiindca nu i-au redat vechea destinatie de scoala - si nici macar pe aceea de sediu al comunitatii.

Au murit pentru intregirea patriei adoptive

Satul Greci, in zapuseala unei zile de iunie. Multe garduri si socluri de case sunt placate cu granit: verzi, cenusiu, aproape negru, unele bucati de roca au nuante roz. O gradina incarcata de flori de o neverosimila prospetime a culorilor, tonice sub navala vipiei. In casa, sclipitor de curata, cu mobilier de excelenta calitate, covoare in care piciorul se scufunda si sobe imense de teracota, adevarate obiecte de arta cum rar se mai fac astazi, racoare. Suntem in locuinta deloc rurala a familiei Meragiu. Amfitrioana, doamna Otilia Meragiu, este presedinta Asociatiei italienilor din comuna, "Friulana". Numele, cu sufix de origine turceasca, precum atatea altele intr-o zona de interferente si convietuire, vine de la sot. Altfel, gazda noastra este italianca dupa ambii parinti. In aceasta situatie, in localitate se mai afla cel mult 35 de persoane. Cat priveste dialectul friulan, doar doi insi il mai vorbesc. Un italian si, paradoxal, o romanca, doamna Tudorita Vals, care a invatat idiomul dupa casatorie (ceilalti vorbind in alt dialect, veneto). Barbatul, inginerul Salvatore Vals, este presedintele comunitatii de la Tulcea. "Italienii, veniti in Dobrogea dupa Razboiul de Independenta, s-au asezat initial la Iacobdeal. Erau pietrari in cautare de lucru. La inceput veneau primavara si plecau toamna; iarna nu se lucra in cariere. Apoi si-au adus si familiile, cu care s-au instalat in baraci mari, baraconi (romanii le spuneau baracoane). Pe langa pietrari au venit si agricultori, lipsiti acolo de pamant. Cum Dobrogea are pamant din belsug, s-au fixat aici. Unii au renuntat la cetatenia italiana ca sa poata cumpara pamant. Au ajuns oameni cu stare, pe langa agricultura unii au preluat si cariere, au deschis si restaurante. Cei care nu renuntasera la cetatenie aveau statut de pasaportari. Asta - pana in 1947, cand statul roman a emis legea 162. Oricat a incercat, doamna Meragiu nu a reusit sa gaseasca textul acelui act normativ. Ni se arata actul prin care "petitionarul Moderato Batalioli (tatal viitoarei prezidente a "Friulanei" - n.n.), prin procurator dl.avocat Marcovici", solicita Tribunalului Tulcea sa i se acorde cetatenia romana. "Avand in vedere ca potrivit art.1 din Legea nr.162/947 sunt cetateni romani daca nu au indeplinit formalitatile cerute de legile romane, toti acei care la data de 26 septembrie 1920 erau domiciliati pe teritoriul supus jurisdictiei Statului Roman, sau care s-au nascut inainte de aceasta data pe suszisul teritoriu, precum si cei care sunt nascuti din parinti care la acea data aveau domiciliul pe teritoriul mai sus mentionat (...), ca petitionarul este nascut la 28 aprilie 1911 in comuna Cataloi (...), ca din dosarul sau personal nu se constata ca ar fi fost inrolat in vreo armata care sa fi luptat contra Natiunilor Unite", i se admite cererea. De ce "26 septembrie 1920?" Mister! Actele de acest gen nu au fost recunoscute de Statul Italian, ne spune doamna Meragiu, care adauga ca, dupa 1990, a intreprins demersuri in vederea obtinerii cetateniei italiene. "Dar nici statul italian nu se omoara sa ne dea cetatenia, dupa cum nici Consulatul si nici Ambasada Italiei nu sunt asa de bine intentionati sa ne ajute", mai spune gazda.
Cei de la Cataloi s-au repatriat imediat dupa razboi. Bianchi Claudiu, cu care am discutat, descendent al ultimei familii de agricultori italieni care mai ramasese astfel in sat (tatal Severino, iar bunicul Flaminio), lucreaza in prezent la o societate de agenturare nave din Tulcea. Cei de la Turcoaia au ramas acolo. Revenind in timp, interlocutoarea noastra ne spune ca ridicarea bisericii catolice Sf. Lucia din Greci a inceput in 1904. A fost terminata in 1912. Initial, se botezau si se casatoreau la ortodocsi. Cu ajutorul statului italian a fost construita scoala, unde au functionat si invatatori veniti din Italia. Doamna Meragiu retine numele primului preot care a slujit dupa terminarea bisericii: parintele MŸller. Printre ei care i-au urmat la amvon s-a aflat si parintele Astalos, unchiul scriitorului George Astalos. Istoria orala inregistreaza si numele preotului ceangau Cervenco. Integrarea italienilor in lumea romaneasca a locului s-a facut firesc, intr-un climat de incredere si respect. "Baracoanele" au fost parasite, oamenii si-au cumparat ori si-au ridicat case. "Nu au existat conflicte intre romani si italieni. Daca la inceput in cariere lucrau numai italieni, cu timpul au deprins si romanii mestesugul. S-au facut casatorii mixte, s-a trait in buna intelegere. In Duminica Mare, dupa Pasti, era o sarbatoare importanta: cadea cand se coceau ciresele - aici au fost livezi intinse de ciresi si de visini..." In comuna se vorbea dialectul friulan, dar si cel din Veneto. Cu timpul, si romanii au inceput sa vorbeasca in limba italienilor. De altfel, timp a fost, caci cele mai vechi acte de nastere dateaza din 1885-86. Italienii adusesera o intreaga terminologie privind domeniul culinar. Se mancau gnochi - galuste, celebra pastasciuta - macaroanele cu sos picant si, fel neuzitat la romani - broaste! (De unde simpaticul apelativ de "broscari"). Bastinasii au avut, mai ales in materie de preparare a porcului, enorm de mult de invatat de la italieni, in special in ce priveste salamul. (O excelenta modalitate de preparare a mancarurilor de Craciun aflam in amplul articol semnat de doamnele Cristina Gafu si dr. Mihaela Nurbert Chetan: "Santa Lucia si Babbo Natale, Sarbatorile de iarna ale italienilor din Dobrogea", in "Datina" nr.29, dec. 2002).
Decenii la rand, maestrii pietrari au lucrat nu doar pavele, ci si valturi pentru mori si fabricile de hartie, care cereau o desavarsita stapanire a tainelor granitului. "Astazi carierele de piatra nu mai sunt exploatate - ne spune doamna Meragiu. Sub acest raport, Greci e o localitate moarta. In afara de agricultura, nu exista alta resursa. Piatra nu s-a epuizat, fireste, dar s-a intrerupt circuitul economic. Pana la razboiul din Iugoslavia, importatorul principal de piatra era Germania. S-a carat piatra non-stop din Greci. Acum lucrurile s-au schimbat. Au venit investitori, au vazut, au plecat... Vor mana de lucru ieftina! Acum se importa, chiar in Romania, din China, din Japonia..." Desi granitul de Greci este o minune cromatica, in fel de fel de nuante, inclusiv albastru! S-au dus timpurile cand barbatii se adunau sambata si duminica sa joace bocce, cu bile de fier, iar femeile (ca si romancele, de altfel!) - la taclale. Se bea un pahar de vin, se manca salamul numit mujet (amestec de carne cu sorici), care dureaza pana in august cand e facut cum trebuie... Nu se mai aud puscaturile batoanelor de dinamita. De altfel, Muntii Macinului au fost declarati Parc National - zona rezervata. De-a lungul timpului, la Greci au trait peste o mie de italieni, crede doamna Meragiu. De unde nume ca Del Puppo, Bertig, Savioli, Spadon, Sachetti, Vals, Bonavetti, Lotto, Candido, Barbato...
"Aveau sobrietatea italienilor nordici si un extraordinar simt civic. Erau iubitori de muzica clasica. Nu agreau balciul ceausist, gasindu-si refugiul in limba materna!". Acestea sunt amintirile elogioase despre italienii din Greci pe care le-am desprins de la vechii nostri prieteni, stralucitii muzicieni constanteni Nicolae si Aura Coman, stabiliti din 1990 la New York si care avusesera ocazia, in perioada anilor 1982 - 1983, sa locuiasca, tineri profesori stagiari, la vestita familie Vals.
Un lucru e cert: in timpul comunismului, printre descendentii italienilor nu s-au aflat nici militieni, nici securisti... In centrul comunei se afla o fantana sculptata in granit. Donator: Del Puppo Giovanni. Alaturi - Monumentul Eroilor. Printre cei care s-au jertfit, in Primul Razboi, pentru Romania se afla numele: Grigoretto G., Bertig L.G., Calmore S. Printre cei care au contribuit la ridicarea obeliscului: C.V. Rosa, M. Barbato, A.G.Vals.

Sub vitregia vremurilor comuniste

Cam pe cand se construia Casa d'Italia la Constanta, si tot cu banii statului italian, a fost ridicata si scoala primara de la Greci, pe un teren concesionat de un mosier roman, Barbu. In 1947, regimul comunist a desfiintat-o. Invatatorii, italieni de obarsie, au fost nevoiti sa plece. Preotul Giorgio Stella, cu studii de teologie in Peninsula, nu s-a mai intors dupa razboi. Era fratele Rosei Stella, casatorita Bertig, mama doamnei Amelia Bertig-Toader. Veneau, nu numai pentru comunitatea italiana, ci pentru intreaga suflare din Romania bolsevizata, vremuri foarte grele.
Au inceput perchezitiile. De frica, Rosa si Remo Bertig si-au pus pe foc toate cartile, actele, scrisorile - sa nu cumva sa li se gaseasca "corpuri delicte" in italiana. "Intr-o noapte de prin anii '50 - povesteste doamna Toader - la poarta a venit o comisie, sa-i ÇlamureascaÈ pe ai mei sa se inscrie la colectiva. Din fericire, in acel grup se afla si un om din Greci, Lazar Stoian. Atunci tata a facut un gest nebunesc: a luat pusca de vanatoare a fratelui sau, unchiul Giuseppe, aflata intamplator la noi, a indreptat-o spre intrusi si a strigat: ÇIesiti afara din casa mea, ca va impusc!È A doua zi era sa-l aresteze, dar l-a salvat consateanul - Çlasati-l, era baut!È". Prin anii '70, mama a gasit, facand curatenie in podul bisericii, registrul scolii din anul scolar 1936-1937. Mama avusese cetatenie italiana dar, dupa casatoria cu Remo - al carui tata se naturalizase cetatean roman, pentru a putea achizitiona pamant in Dobrogea - obtinuse prin efectul Legii 33/1939, cetatenia romana. Registrul gasit de Rosa Bertig are o insemnatate aparte. Emis de "Ministero degli Affari Esteri - Direzione Generale degli Italiani all'Estero", prin "Consolato di Galatz", este totodata "giornale della classe" (de fapt, pentru toate cele patru clase), registru matricol si jurnal al celor mai importante evenimente scolare ("Cronaca ed osservazioni dell'insegnante sulla vita della scuola") Inesegnante era "signorina Barotto Maria-Irene", nascuta la Cavour-Torino. Scoala avea 64 de elevi, dintre care 26 in cl. I (10 baieti si 16 fete; in total sunt 32 fete si 32 baieti). In mare majoritate sunt nascuti la Cataloi si Greci, cu exceptia lui Sofiati Silvia (Isaccea), Brighenti Antonio, Tedeschi Virginia (Iasi) si Gregorini Oliva (Braila). Doar trei - Brancolioni Tiburzio si surorile sale, Sulita si Caterina - sunt nascuti dintr-o casatorie mixta, mama lor, maritata cu Paolo, numindu-se Maria Ilie. Toti sunt de religie catolica si nationalitate italiana. Din "Cronica" aflam, printre altele, ca la 28 octombrie... a fost aniversat marsul asupra Romei": "Toti copiii au fost adunati in sala cea mare, unde a fost expus portretul Ducelui... S-a inceput comemorarea cu imnul ÇGiovinezzaÈ, caruia i-au urmat poezii si alte cantece ale Patriei Fasciste. Agreabila ceremonie a luat sfarsit cu salutul la Rege si la Duce, caruia i-au raspuns energic toti copiii"... Scutiti, prin distanta si varsta, de urmarile indoctrinarii fasciste, acei copii vor vedea, peste un deceniu, pravalindu-se peste ei comunismul.

Cu pistolul in piept

Interesanta este si povestea constanteanului italo-roman Ioan Iurdana, nascut in 1949 din parintii Guerino si Florica. Bunicul patern, Rudolf, vede lumina zilei in 1893, in Austria. Cu sotia, tot italianca, se stabileste la Trieste, dupa care vine in Romania. Inginer constructor de nave, se angajeaza la Santierul Naval Galati, in timpul primului razboi mondial. Dupa cativa ani, sotia moare. Se va recasatori cu o romanca cu care va avea trei copii. In 1948, Guerino Iurdana, specializat ca modelator de nave, se muta la Constanta. Rudolf, tatal sau, ramane la Galati. Va deceda in Braila, unde primise locuinta dupa ce casa de la Galati fusese inundata de o viitura a Dunarii. In urbea tomitana, fiul se angajeaza la Baza de colectare a cerealelor din Oborul Vechi. Prin 1955-56, intalneste intamplator niste italieni in decursul unei plimbari prin zona peninsulara a orasului. Erau marinari din echipajul unui vapor. Au vorbit in italiana, s-au bucurat de cunostinta iar a doua zi s-a pomenit, in fata casei de pe str. Lahovary 109, cu doua autoturisme italiene (transportate cu vasul) din care au coborat musafirii cu cadouri - ciocolata pentru Ioan si fratele sau Valentin, o poseta pentru sotie, o cravata pentru el. I-a poftit, fireste, in casa. In aceeasi curte locuia un securist, Coja, cu copiii caruia se jucau fratii Iurdana. Dupa doua zile, Guerino a fost chemat la Securitate si interogat: ce voiau italienii, ce-a discutat cu ei? Nu a fost batut, ci doar hartuit cateva zile. Dupa cateva saptamani, pe cand se afla in vizita la familia Iurdana, domnul Manole (seful bazei de receptie si nas al lui Valentin), in momentul in care acesta a iesit pentru o clipa in curte, securistul, beat, l-a scos in strada si, punandu-i pistolul in piept, a incercat sa-l faca sa declare impotriva lui Guerino, in legatura cu episodul vizitei marinarilor italieni...
Au trecut, asadar, aproape 140 de ani de cand emigrantii italieni au venit in Dobrogea, spatiu plurietnic si pluricultural in care "minoritatile etnice formeaza nu doar un mozaic interesant, ci si un model cultural rezultat din pastrarea valorilor identitare proprii si imprumuturi reciproce" (cf. dr. Narcisa Stiuca - Interferente culturale in spatiul dobrogean, in "Datina" nr. 32, august 2003). In provincia revenita la trunchiul Patriei, italienii plecati din Friuli-Veneto au gasit un climat de intelegere, de toleranta, care le-a permis sa-si pastreze identitatea si sa-si asigure in mod onorabil subzistenta. Fixarea lor aici a stimulat interesul oficialitatilor din tara de bastina - dar si al unor oameni de profunda cultura, precum Bruto Amante, pasionat de problema locului unde a fost inmormantat Ovidiu, fata de tinutul delimitat de Dunare si Mare. Italienii sunt, in mozaicul etnic dobrogean, o prezenta sinonima cu munca si corectitudinea, ceea ce le-a permis sa se impuna in plan social si economic. Sa nu uitam insa si suferintele indurate de emigrantii talieni in munca lor dura. Pe arsita sau ger in lupta nemiloasa cu pietrele grele si reci, ei au trudit cu unelte simple, ciocanul, dalta, canciocul si mistria, durand cu maiestrie catedrale si biserici, poduri si porturi, palate, scoli si monumente. Si apoi, drept "rasplata", comunismul le-a inchis scolile, bibliotecile, bisericile, le-a confiscat pasapoartele, le-a impus cetatenia romana. Pe parcursul scurgerii timpului insa, este fireasca dilutia elementului italian originar datorita interferentelor generate de casatoriile mixte cu transmitere reciproca de zestre genetica si obiceiuri. Chestiunea nu poate fi, insa, absolutizata. Fiind si romani, oamenii ai caror stramosi au plecat din nordul Adriaticei nu sunt mai putin italieni. Poate ca nu este o simpla intamplare faptul ca, in luna mai 2004, o delegatie de reprezentanti ai Uniunii Camerelor de Comert din Padova au fondat, impreuna cu Camera de Comert constanteana, Centrul de Afaceri romano-italian, cu implicatii si in turismul din cele doua zone. Afinitatile sunt adanci. Sa nu uitam ca, spre deosebire de celelalte - multe - semintii stabilite in Dobrogea, italienii vin din patria strabunilor nostri.

[origine: http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z21012005&idx=68]

torna ad inizio pagina
home|questo sito|contatti|cerca|webmaster: