Noi,NU! Revistă de atitudine şi cultură
       
Caută   
  Căutare avansată    
 
 

 

 Secţiuni
Artă fotografică

Diploma de atenţie

Editoriale

Evenimente

Interviuri

Jurnal

La noi

Logos

Lupta cu inerţia

Noi,NU!

Recenzii

Rezonanţe

România de dincolo

Simboluri

Românii din Ucraina (2)

Ultima modificare: August 7, 2005, 5:13 PM
Autor: Gabriel Gherasim
rating: 5 out of 5

 
1
2
3
4
5

Convorbire cu Dr. Ion POPESCU, Kiev
Tabel recensamânt
Martirajul românilor din Bucovina de Nord
Întorsi din calea de refugiu
Recensamântul si verificarea cadrelor didactice
Alegeri pentru sovietele locale si centrale
Masacrul românilor
Deportarile
Marturii
Evreii - cei mai afectati
Populatia regiunii Cernauti
A treia etapa a lichidarii
Orice putea fi motivul deportarii
Numarul românilor trebuia sa scada
Calvarul
Procesele românilor
Genocidul continua
Aceeasi soarta
Masacrul de la Fântâna Alba
Cultura româneasca azi
Alte cifre
Cetatile domnitorului Stefan cel Mare
Implicarea Guvernului României

Citeşte acest articol în format PDF Tipăreste acest articol Pune deoparte articolul Spune unui prieten Comentează acest articol


Vezi toate articolele scrise de Gabriel Gherasim...

Convorbire cu Dr. Ion POPESCU, Kiev

Ť ...Voi raspunde pe larg, si va rog, sa publicati integral acet raspuns, deoarece  Ť m-ati provocat prin aceasta întrebareť sa lucrez trei saptamâni la rând la materiale din arhiva mea personala si sa ajung la niste concluzii care într-un asa anturaj înca nu au fost sistematizate! Doctor Ion Popescu

 

de Gabriel Gherasim, New-York

 

 Gabriel Gherasim : Stimate Doctor Ion Popescu, dati-ne va rog o scurta biografie si date profesionale.

 

Ion Popescu: M-am nascut la 16 aprilie 1964 în comuna Patrautii-de-Jos, raionul Storojinet, mama Aurica - nascuta în Poieni-Bucovina, sat care actualmente face parte din raionul Herta, iar tata Vasile - originar din Patrautii-de-Jos pe Siret. Sunt doctor în filologie si în flozofie. Magistru de onoare în drept si magistru în politologia relatiilor internationale. Cavaler al Ordinului „Pentru Merite” din Ucraina, unul dintre autorii Constitutiei Ucrainei, specialist în sociolingvistica. Am fost decorat de catre Biserica Ortodoxa cu 4 ordine crestine, iar în decembrie 2000, pentru apararea drepturilor românilor din Ucraina si din spatiul carpato-balcanic în Consiliul Europei am fost decorat de catre Presedintele României cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor. Am fost deputat al poporului din Ucraina (1994-2002) si membru în AP a Cosiliului Europei (1996-2002). Am fost ales în calitate de presedinte de onoare de catre mai multe ONG-uri românesti din Ucraina, iar din 5 martie a.c. – Presedinte al Consiliului National al Uniunii Interregionale „Comunitatea Româneasca din Ucraina”.

Sunt casatorit, sotia Alexandra, este absolventa si cap de promotie a Academiei Diplomatice din Kiev, nu lucreaza dupa specialiltate, iar fetita Inna, 16 ani, deja este studenta la facultate.

            Sora mai mica – Larisa, mama a 4 baieti, este animatorea ansamblului de dansuri populare de copii din satul nostru, iar fratele mezin Vitalie, tata a 5 copii, este animatorul CCS „Dragos Voda” cu echipa de fotbal de copii din localitate.

Am 41 de ani si o famile fericita. Cred ca-i deajuns...

G.G. : În formarea liniilor de  demarcare dintre satele românesti din Bucovina de Sud si cele din Bucovina de Nord, pe care Stalin si Hitler si le-au împartit în dictatul din 1939, Stalin a folosit un creion cu vârful bont, cu care a desenat din gresala pe harta noua o granita care  a trecut de partea Ucrainei o regiune si un numar de sate românesti care nici nu fusesera solicitate de Stalin în primul rând (tinutul Herta). Aceste sate românesti nu fusesera niciodata ocupate de rusi sau ucrainieni, însa chiar dupa ce cartografii de ambele parti si-au dat seama de gresala, atât rusii cât si germanii le-au lasat de partea Ucrainei. Ce ne puteti spune despr românii care s-au trezit peste noapte în Ucraina, datorita unui creion bont?

 

        I.P. : Nordul Bucovinei a fost anexat de catre URSS la 28 iunie 1940.

        Zona despre care nici nu s-a pomenit în ultimatumul din 1939 la care va refereati, este teritoriul fostului Tinut Herta.

         De fapt, la Ucraina au fost trecute nu numai teritoriile din actuala regiune Cernauti, dar si din Sudul Basarabiei (care azi apartin de regiunea Odesa).

Cat despre regiunea Cernauti - aparitia ei este o consecinta directa a Protocolului aditional la Diktatul Ribbentrop-Molotov.

            Cu toate ca în punctul 3 al Protocolului aditional se specifica doar ca „în privinta Europei Sud-Estice, partea sovietica subliniaza interesul pe care îl manifesta pentru Basarabia” si nu erau subliniate intentiile Moscovei de a ocupa o parte a Bucovinei[1], guvernul sovietic rusesc, în nota ultimativa din 26 iunie 1940 adresata României, a cerut scoaterea de urgenta a armatei române si a administratiei civile din teritoriul Basarabiei si al unei parti a Bucovinei.

            Însa trupele sovietice au intrat nu numai în Basarabia si Nordul Bucovinei, dar au ocupat si Tinutul Herta (care nu era specificat nici în Protocolul aditional la Diktatul Ribbentrop-Molotov[2], nici în nota ultimativa din 26 iunie 1940)[3].

            Tinutul Herta, „un teritoriu curat românesc, care n-a fost niciodata sub vre-o ocupatie straina si care a facut parte din România Veche”[4] a avut de împartit soarta tragica a nordului Bucovinei[5]. Teritoriul acestui tinut s-ar întinde pe o suprafata de circa 30.400 ha, având o populatie de aproximativ 35.000 de români. Sovieticii au pus stapânire pe el la 29 iunie 1940, pretextând ca s-au „ratacit”... si asa 27 de localitati hertene, care au apartinut anterior judetului Dorohoi din Vechiul Regat, s-au pomenit în componenta URSS[6].

 

G.G. :  În opinia dumneavoastra ce efecte negative a avut ‘Tratatul cu Ucraina’, ratificat de fostul presedinte Constantinescu din partea României, pentru românii din Bucovina de Nord, si în ce masura credeti ca s-ar bucura românii din regiune daca acest tratat ar fii declarat nul si neavenit de catre administratia prezenta, sau de catre una viitoare de la Bucuresti?

 

I.P. : Tratatul, dupa câte stiu, a fost ratificat de catre Parlamentele României si Ucrainei, fiind semnate de catre Presedintii E. Constantinescu si L.Kucima. Nu cred în posibilitatea ca vre-un parlament (român sau ucrainean) sa fie în stare sa-l declare nul. Conjunctura geopolitica si realitatile actuale nu permit asa ceva.

            În realitate însemnatate are nu declararea Ť nulitatii ť ci respectarea cu strictete, cel putin, a art.13 care se refera la drepturile minoritatilor din aceste zone...

            Ce am asteptat, în zadar, noi, românii din Ucraina de la Ť alcatuirea ť acestui Tratat, -daca totusi Ť puterile mari ale acestei lumi ť cereau încheerea unui  Tratat dintre cele doua tari vecine-, si ce s-a întamplat este alceva...

            Ne vom referi doar la aspiratiile noastre, pe care, în zadar, am sperat sa le vedem reflectate în "Tratatul cu privire la relatiile de buna vecinatate si cooperare între Ucraina si România"(1997), deoarece la nivelul legislatiei interne prin eforturile noastre comune (ale românilor din Ucraina, dar si ale celorlalte minoritati) deja erau posibile pentru a fi reflectate în Tratat, si anume: 1- sa fim recunoscuti oficial si nominalizati legal ca având un statut de populatie autohtona bastinasa (art.11 al Constitutiei recunoaste existenta alaturi de ucraineni si a altor popoare si minoritati bastinase); 2- sa fim recunoscuti oficial în calitate de populatie, care a fost expusa deportarilor din motive etnice (asa cum au fost recunoscuti tatarii din Crimeea, germanii, armenii, bulgarii, polonii etc.) si acuzarea consecintelor Pactului Ribbentrop-Molotov: deportari masive din râdurile populatiei pasnice, masacrele de la Lunca si Fântâna-Alba, disparitia satelor întregi  Frunza, Albovat etc., 3- schimbarea toponimelor si denumirilor geografice etc. (deoarece Ucraina este mostenitoare de drept a Uniunii Sovietice - Hotarârea Congresului Deputatilor Poporului din U.R.S.S. din 24 decembrie 1989 permitea acest lucru); 4-  sa ni se garanteze reprezentanta în Parlament (dupa principiul paritatii - asa cum sunt reprezentanti ucrainenii în România); 5- sa ni se garanteze redeschiderea Universitatii românesti la Cernauti; 6- sa se re-deschida Mitropolia Bucovinei; 7- sa ni se retrocedeze imobilul, care pâna în perioada sovietica apartinea comunitatii si organizatiilor nationale românesti etc.

            Toate aceste lucruri nu s-au întâmplat, paradoxal tocmai ca prin semnarea acestui tratat fara ca sa fie monitorizat ulterior, ucrainienii aratau bine si pe hârtie si puteau sa se ascunda si în spatele tratatului oricând erau acuzati de persecutare a drepturilor minoritare (gen: „Cum ne acuzati ca nu respectam drepturile românilor/moldovenilor din Ucraina daca România a semnat cu noi acest tratat de „buna-vecinatate ?”).

 

            G.G. :   În România, atât în timpul comunismului cât si dupa 1989, minoritatea ucraineana s-a bucurat de drepturi si de catre protectia statului. În ce masura au fost tratati românii din Ucraina (mai ales Bucovina de Nord) de catre rusi în URSS si mai apoi de catre Ucraina? Care-i situatia în prezent?

 

            I.P.:  Masacrele si deportarile, divizarea în doua etnii (români si moldoveni) dupa anexarea din 1940, dar si interzicerea pe parcursul întrgii periode sovietice a functionarii „limbii române”, „procesul de moldovenizare” si slavizare (ucrainizare la sate si rusificare la orase) au facut ca la nici un recensamânt postbelic populatia româneasca din regiune sa nu mai depaseasca oficial cota de 20%.

            Nu se mai admitea recunoasterea autohtoniei bastinasilor – urmasi ai dacilor romanizati, locuitori ai acestor meleaguri înca înainte de sosirea slavilor.

Populatia româneasca se transforma treptat în acesta zona pur si simplu într-o minoritate nationala cu toate consecintele de rigoare.

            Aniliza detaliata din punct de vedere etnodemografic si sociolingvistic a „întregilor perioade de înstrainare” ne-a permis sa pregatim baza pentru o monitorizare solida a realitatilor contemporane, sa tragem concluzii obiective, sa întelegem adecvat situatia populatiei românesti din aceasta zona în perioada actuala si sa trasam obiectivele pentru viitor.

            Cei care cu rabdare si atentie au parcurs paginile acestor rânduri au avut posibilitatea sa aprecieze procesele etnolingvistice ce au avut loc în aceasta regiune si, speram, ca au înteles „de ce românii din Tara Fagilor au fost tratati în conformitate cu legea lui Murphy: Adevarul învinge întotdeauna - în trei din sapte cazuri?!”.

            Pentru a Va lamuri, aduc un tabel (pe care pentru prima data îl dam publicitatii) din care puteti compara nu numai evolutia numerica a românilor, dar si a altor etnii din zona de la ultimul recensamânt romanesc din 1930 efectut în localitatile care în 1940 aveau sa fie incluse în componenta regiunii Cernauti cu rezultatele primului  (din 1959) si ultimului recensamânt sovietic  (1989) comparate si cu rezultatele primului rescensamânt ucrainean din 2001.



Note

[1] Nici în Protocolul aditional secret privind delimitarea sferelor de interes în Europa Rasariteana între Germania si URSS, semnat în ziua de 23 august 1939 la Moscova de catre V.Ribbentrop si V.Molotov, nici în declaratia sefului diplomatiei sovietice facute de la tribuna Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste la 29 martie 1940, când este atât de acut pusa problema retrocedarii de catre România a Basarabiei, Bucovina, fie ca provincie istorica integrala, fie ca o parte a ei, nu este amintita si, deci, nu devine obiectul apetiturilor imperialiste de la Kremlin.

Abia în telegrama din 23 iunie 1940, expediata de la Moscova de catre contele Schulenburg, ambasadorul Germaniei în Uniunea Sovietica, Ministerul de Externe de la Berlin era sesizat ca „cererea sovietica se extinde, de asemenea, si asupra Bucovinei, care are populatie ucraineana”. Vezi: Batalia pentru Bucovina. Volum îngrijit de Stelian Neagoe. -  Timisoara: Editura „Helicon”, 1992. - P. 135

La 25 iunie 1940 Schulenburg primea de la Berlin o înstiintare telefonica, prin care era rugat sa-1 viziteze pe Molotov si sa-i declare, printre altele, si urmatoarele: „Revendicarea de catre Uniunea Sovietica a Bucovinei constituie o noutate. Bucovina a fost în trecut provincie a coroanei austriece si este dens populata de germani. Germania este, de asemenea în mod deosebit interesata de soarta acestor volksdeutsche”. Vezi: Ibidem. - P. 138. Desi, dupa cum vedem, Bucovina era pentru Berlin o noutate în pretentiile sovieticilor, pentru conducerea germana de atunci ea prezenta interes doar în masura în care acolo locuiau reprezentanti ai natiunii germane (nota red.).

[2] Fiindca prin ocuparea partii de nord a Bucovinei se savârsea un act de ne-dreptate împotriva români-lor, act care jignea adânc drepturile etnice si istorice legitime ale românilor asupra teritoriului revendi-cat de catre Soviete, I.Nistor, T.Sauciuc-Saveanu, M.Hacman, I.Soneriu, unii dintre cei mai devotati fii ai provinciei smulse din trupul Tarii, aratau în memoriul lor adresat regelui Carol al II-lea: „Orasele si satele noastre n-au fost niciodata legate de Uniunea Sovietica, nici prin comunitatea soartei istorice si nici prin comunitatea de limba si compozitie nationala. Ocuparea militara arata ca tragerea liniei de demarcatie n-a fost determinata nici de criteriul etnic care sa justifice întrucâtva o asemenea masura grabita”. Un memoriu asemanator a adresat regelui si un grup de fruntasi herteni, printre care si pictorul Artur Verona, în care se spunea: „în urma dureroasei rasluiri a trupului scumpei noastre tari, s-a cotropit si o bucata din vechiul pamânt al Moldovei ce nu a fost niciodata sub stapânire straina. Pe aceste frumoase meleaguri ale vechiului tinut al Hertei au trait si înflorit sute de generatii de români, dintre care au faurit cu umila lor contributie trecutul scump al patriei. Herta, patria lui Gheorghe Asachi, cu întreaga plasa ce o înconjoara, pe care se gasesc frumoasele ctitorii ale Holbanestilor din Mogosesti, Buda, Lunca, Molnita, Horbova si Herta si unde se afla mosii din tata în fiu Holbainesti, Cazimiresti, Stârcesti, apoi Târnauca, satul lui Vasile Bogrea, cu spitalul, ctitorie Sturdzeasca, si cu fosta mosie domneasca, au ramas la dusman”. Vezi: Memoriul adresat regelui Carol al ll-lea de catre un grup defruntasi bucovineni în legatura cu ocupatia sovietica a nordului Bucovinei// Arcasul, Publicatie independenta româneasca. - Cernauti. - Anul V. - Nr. 15-16 (153-154), 28 august 1999.

Proteste energice împotriva ocuparii Basarabiei, nordului Bucovinei si a tinutului Herta de catre trupele sovietice au adresat Parlamentul României, Academia Româna, iar în Camera Deputatilor si în Senat s-a votat o motiune, în care se reliefa ca „ultimatumul, ce a fost urmat de o luare în stapânire imediata a provinciilor românesti, nu poate gasi nici un temei istoric si legal si înstrainarea unei atât de largi parti a României Unite calca peste dreptul a trei milioane de tarani români si a unei paturi de intelectuali devotate cauzei nationale”. Vezi:Ion Nistor. Istoria Bucovinei. - Bucuresti: Editura „Humanitas”, 1991. - P. 419.

[3] Vezi: Ioan Murariu. Anexarea Tinutului Herta de catre URSS// Ioan Murariu. Istoria Tinutului Herta (pâna la 1940). – Bacau: Editura „GRIGORE TABACARU”, 1997. – P. 75-79.

[4] Ion Gherman. Istoria tragica a Bucovinei, Basarabiei si Tinutului Herta. - Bucuresti: Editura ALL, 1993. - P. 13

[5] Conform datelor recensamântului din 29 decembrie 1930, în cele cinci judete bucovinene (Cernauti, Storojinet, Radauti, Suceava si Câmpulung) locuiau 75.533 germani (8,8%), pe când numarul românilor era de 379.691 (41,01%), al ucrainenilor - de 236.130 (27,7%), al polonilor - de 44.254 (5,4%), al evreilor - de 92.492 (10,81%), al ungurilor - 11.881 (1,4%), al rusilor - de 7.948 (0,9%), al tiganilor - de 2.164 (0,3%) etc. Reiesind din aceasta statistica, populatia germana, mai numeroasa în judetele Cernauti (19.586), Câmpulung (19.109) si Radauti (10.291), alcatuia doar 8,8 la suta din întreaga populatie a Bucovinei. Însa nici elementul ucrainean nu era ponderabil (doar 27,7 la suta), ca Bucovina sa devina obiect de revizionism. În nota ultimativa din 26 iunie 1940 a Guvernului Sovietic catre Guvernul Român se reliefa: „Guvernul Sovietic considera ca chestiunea întoarcerii Basarabiei este legata în mod organic de chestiunea transmiterii de catre URSS a acelei parti a Bucovinei, a carei populatie este legata în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietica prin comunitatea soartei istorice, cât si prin comunitatea de limba si compozitie nationala”. Primind acea nota ultimativa, Guvernul de la Bucuresti a dispus retragerea armatei si a autoritatilor civile nu numai din Basarabia, ci si din nordul Bucovinei, dupa o harta anexata de catre Comisariatul Poporului pentru afacerile Externe de la Moscova. În ziua de 28 iunie 1940, trupele sovietice au ocupat în întregirae judetele Cernauti si Storojinet, precum si o mare parte dintr-un alt judet bucovinean - Radauti. Însa, din structura demografica a acestor judete reiesea ca Kremlinul, revendicându-le, a facut uz de fals în nota sa ultimativa remisa Guvernului de la Bucuresti. Populatia acestor judete nu era curat ucraineana. În judetul Cernauti, de pilda, numarul ucrainenilor era de 136.380, iar cel al românilor - de numai 78.589. Daca adaugam la acest numar pe cel al germanilor, evreilor, polonilor, ungurilor, cehilor, slovacilor, lipovenilor, bulgarilor, sârbo-croatilor, turcilor si al tiganilor traitori atunci în judet, vom obtine cifra de 170.544. Deci, populatia ucraineana a judetului chiar si cu zece ani înainte de anexarea lui de catre URSS nu era majoritara în comparatie cu celelalte nationalitati. Un tablou similar ni-1 ofera si structura de atunci a populatiei din judetul Storojinet. Numarul ucrainenilor fiind de 77.382, al românilor - de 57.595, aici mai locuiau 15.322 de evrei, 8.990 de germani si 8.489 de poloni. Referitor la judetul Radauti, situatia era cu totul alta: ucrainenii nu depaseau cifra de 14.000, pe când românii erau în numar de 89.002. Vezi: Dumitru Covalciuc. Românii nord-bucovineni în exilul totalitarismului sovietic // „Tara Fagilor”. – Cernauti – Târgu -

Mures, 2003. - P. 63-64.

[6]  Ion Gherman. Istoria tragica a Bucovinei...  – P. 79.

Paginile:  1  2  3  4  5  6 din 23  Urmatoarea: Tabel recensamânt