gsp.ro
CAUTA:
Steaua Dinamo Rapid CFR Cluj Poli Timişoara Universitatea Craiova Poli Iasi FC Braşov Farul Constanta Otelul Galati FC Argeş FC Vaslui Gloria Buzau Pandurii Tg. Jiu Unirea Urziceni CS Otopeni Gaz Metan Gloria Bistrita
31.07.2008
FC VASLUI - STEAUA 1-0
Primul pumnal

Steaua a pierdut startul în noul sezon, după un meci decis de gafa lui Zapata şi de indulgenţa arbitrilor care nu l-au eliminat pe N'Doye în prima repriză

Deasupra arenei galben-verzi plutea încă dinaintea meciului o stare de război, încît parcă acolo urma să se joace soarta Europei pe următorii o sută de ani, nu trei amărîte de puncte!

Iar echipele s-au adaptat peisajului creat de patroni. Nervii şi-au cerut partea leului, înaintea tacticii şi a spectacolului, căci faulturile şi cartonaşele au abundat în primul mitan: cinci avertismente pentru gazde. Mai puţin cel ce se impunea, "roşu" la N'Doye. De altfel, galbenul a făcut complet legea sub reflectoare, fiindcă trupa lui Hizo a impus ritmul în faţa unui adversar surprinzător de apatic şi lipsit de soluţii. Chiar dacă Steaua a vrut să lase impresia că va transforma partida de la Vaslui într-un galop de sănătate cu o ocazie uriaşă din start a lui Nicoliţă, şut salvat in extremis de Buhuş, vicecampioana s-a stins după cea dintîi flamă.

Vai, Rufay!
În schimb, Cânu şi compania au dat drumul pensulei pe şevalet. Au desenat în linia mediană cu inspiraţie, au propus o circulaţie a balonului ucigătoare pentru adversar şi au căutat finalizarea din orice poziţie. Au rezultat momente de panică pentru careul Stelei! Aliuţă (18 - şut puţin lîngă bară), Burdujan (19 - "torpilă" scoasă de Ghionea) şi Temwanjera (21 - Zapata parează în doi timpi) au prefaţat lovitura lui Ljubinkovic din minutul 25. Aliuţă a centrat din flancul stîng, sîrbul a reluat cu sete spre poartă,  iar goal-keeperul roş-albaştrilor a scăpat balonul în aţe: 1-0! Columbianul a mai bîlbîit şi alte mingi, dar s-a revanşat parţial în finalul reprizei, cînd a evitat un gol ruşinos, la un şut-surpriză trimis de Ljubinkovici (45) aproape de pe linia de fund, direct sub transversală!

Gigi, te laşi?
Cu Tiago şi Arthuro mâini moarte, Steaua n-a explodat nici după pauză. Asta chiar dacă Dayro Moreno a încercat să ia cîteva acţiuni pe cont propriu, iar de pe bancă Lăcătuş a plusat în ultimele 25 de minute cu introducerea lui Stancu în locul închizătorului Ovidiu Petre. Tot Vasluiul a fost la timonă, cu trioul Aliuţă (58), N'Doye (60), Ljubinkovici (84) aproape de un 2-0 de neîntors. Meciul s-a terminat 10 la 10, fără Ghionea şi Petar Jovanivici. Şi Vasluiul a produs prima mare dezamăgire Stelei. "Mă las de fotbal dacă pierdem", zicea Gigi Becali înainte de meci. Ce-o fi azi?

“Nu e vina lui Lăcătuş că am pierdut la Vaslui”
Gigi Becali, patron Steaua

“Toţi străinii Stelei nu fac cît Aliuţă! Lăcătuş nu are nici o vină, nu aduce jucătorii! Totuşi, să-l ţii rezervă pe Goian e o mare nedreptate!”
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF


Tags: robinson zapata, fc vaslui, steaua, marko ljubinkovici
NOTEAZA ARTICOLUL:
NOTA ARTICOLULUI:
COMENTARII (70)   |   Adauga comentariul tau
De toby pe 31.07.2008 la 15:12
#70
bai frate cineva aseara a zis ceva de genu zapata a scos-o pe steaua in multe meciuri, era randul coechipierilor sa faca la fel dar nu au putut. La steaua sunt probleme jocul nu merge si se va vedea in continuare , banel e expirat cand aud pe cate unu ca ce e facut banel , ca ce goluri a dat el cu betis , pai si in rest plllha nu a invatat un dribling , un amarat de dribling in 4 ani la steaua, transferuri dezastru arturo sifonier, thiago e moale singurul szekely care s-a ridicat la nivel ast
De Suflet Ros Albastru pe 31.07.2008 la 13:02
#69
Terminatilor de la gsp, nu e cazu sa dati in Zapata pt gafa aia. Gafa a fost decisa de gazonu prost de la Vaslui, mi-amintesc ca a incercat Dayro un dribbling la un mom. dat si i-a sarit aiurea mingea din gazon. Zapata e nr 1!!! Abia astept sa-l vad pe Toja in teren, sper ca va fi peste Banel, iar Jiji STF in gat, Pepe Moreno era peste Arthuro, cel putin dupa 2 meciuri ale lui Arthuro, in care n-a aratat nimic X(
De sor pe 31.07.2008 la 12:00
#68
pusca mea de pitziponci cu "k" -ul vostru in loc de "c". Voi sunteti tembeli? Scrieti corect ma, analfabetilor, va dati si voi pe messenger, amaratilor
De Jderu pe 31.07.2008 la 11:57
#67
Sunt dezamagit de joc si din nou cu Banel din primul minut in teren.Fara nici o schema de joc!!!Pacat Laca

De r3c0rd pe 31.07.2008 la 11:50
#66
ce-s cu titlurile din ziare..cu gafa lu' zapata...a facut si el un meci mai prost si acu il luati la misto..si cand a aparat-o pe steaua de ff multe ori...,,extraordinar zapata,,
De bigfoot ball pe 31.07.2008 la 11:40
#65
Ma vad nevoit sa insist! Titluri ca "Primul pumnal" sunt adevarate mesaje negative, care chiar au efect. Ce e asa de grav ca Steaua a inceput cu o infrangere la Vaslui? Este foarte normal, firesc. E vorba de fotbal, nu de razboi si nici de lupte de strada! Nu era mai potrivit un titlu ca "Provincia are valoare" sau "Anonim nu inseamna slab!"? Eu sunt stelist de cand ma stiu, dar n-am nici o problema ca Vaslui sau Gloria sau oricine castiga in fata Stelei! Asta e, me
De bogdan pe 31.07.2008 la 11:35
#64
Dai in mm de stelisti ca nu is buni de nimic...doar cu valize si butoane umble nici nu merita sa fie in liga campionilor. HAI VASLUI!!!
De Oky pe 31.07.2008 la 11:28
#63
sa vedeti aq distractie cu brashovu...jucam aksa...stati calmi astia kre zicetzi k pierde steaua aksa k nu prea le avetzi =))
De ki pe 31.07.2008 la 11:23
#62
Asa s-a intamplat si in returul editiei trecute de campionat, 1-2 la Iasi, si apoi s-a implicat Becali. Sa vedem ce va face acum, e clar ca asta nu-i echipa de primele 10, cu tot cu antrnor desigur.
De marius pe 31.07.2008 la 11:16
#61
Petre Marin a gresit pt ca la scapat pe Ljubinkovici!!Dar oierul il vrea titular ca a dat declaratii in cazul valiza care la avantajat ! Pt Marin dute tata la pensie si ial si pe Banel ca a venit de la faurei sia pus vreo 4 sau 5 sute de mi de euro deoparte + casa masini Terenuri si acum il doaren p..a (sau poate chiar nu poate mai mult) !!Daca nu era pt marin si banel in teren ,,nu pierdeam ,,!!!
 1  2  3  4  »
   
  
Echipa Fantastică
logo_ef.jpg
Clasament Liga I
1
19
2
19
4
15
5
14
6
14
8
13
9
13
10
13
11
11
12
9
13
8
14
7
15
5
16
4
17
1
18
1
 

IMOBILIARE.GSP.RO
VEZI EVOLUŢIA POSTULUI DE FUNDAŞ
Locul tau de munca
EVOLUŢIA AŞEZĂRILOR
herrera.jpgŞtiţi care au fost marile etape din evoluţia sistemelor de joc? Fotbalul, "sportul rege" al Mapamondului, este de de peste o sută de ani fidel aceluiaşi principiu: ca o echipă să marcheze mai multe goluri decît adversarele sale. Dar cum regulile jocului s-au schimbat de mai multe ori de-a lungul timpului, şi inovaţiile tactice au adus modificări semnificative felului în care evoluează cei 22 de fotbalişti din arenă.
Cele mai citite....
Top 10 marcatori / portari
Gabriel Paraschiv
7
GOLURI
Loc Nume Goluri
2. Florin Bratu 7
3. Bogdan Stancu 5
4. Curtean Alexandru 4
5. Marius Onofraş 4
6. Juliano Spadacio 4
7. Hristu Chiacu 4
8. Bogdan Mara 4
9. Artavazd Karamyan 4
10. Mike Temwanjera 4
11. Cosmin Tilincă 3
Vezi clasament detaliat
patruleasa3.jpg
Istoric Liga 1

700px-Romanialiga1.gif

Povestea a inceput in 1909

Fondată în 1909, Liga 1 s-a disputat fără întrerupere până în 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial. În cadrul acestei prime perioade a fotbalului în România

Stadioanele din Romania

stadion.jpgCele mai importante arene de fotbal si povestea lor

Inaugurat in 1953 si renovat in 2005, fostul "23 august" este acum sub lama buldozerelor. In locul sau va fi proiectat un stadion ultramodern, cu o capacitate de 75.510 locuri ...