Actualizat acum:20 minute

O mamă şi un copil din Arad, suspecţi de gripă porcină. Streinu Cercel: "E o alarmă falsă"

30 aprilie 2009 13:07 | |
Nota 3 / 9 voturi
Slab
Satisfacator
Bun
Foarte bun
Excelent!

O femeie de 28 de ani din Arad şi copilul său de un an şi şase luni sunt suspecţi de gripă porcină, după ce s-au întors dintr-o călătorie efectuată în Portugalia şi au trecut şi prin Spania.

Femeia a refuzat internarea, potrivit directorului de Sănătate Publică Arad. Doi medici au recoltat probe de sânge de la cei doi, care au fost trimise azi la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

"Este vorba de un copil de un an şi şase luni care ieri după amiază s-a întors în ţară din Portugalia via Spania, şi care are a avut o răceală obişnuită care apare la orice copil de vârsta asta. Au refuzat internarea dar le-am recoltat probe biologice, astăzi am trimis la domiciliu două colege care au recoltat probe şi lui şi mamei care e şi ea puţin răcită şi care vor fi trimise cu o ambulanţă la Bucureşti. Dar nu are simptomele tipice de gripă, are simptomele unei răceli obişnuite", a declarat Marius Ţărcuş, directorul de Sănătate Publică Arad.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat miercuri seară că se trece la faza 5 a alertei privind pandemia de gripă porcină. Nivelul 5 din 6 posibile înseamnă că epidemia la nivel mondial este iminentă şi inevitabilă, spun oficialii OMS. Reprezentanţii OMS spun că alerta este pentru autorităţi, pentru a intensifica eforturile de combatere a producerii unei eventuale pandemii.

Adrian Streinu Cercel, membru în Comitetul de Coordonare al Ministerului Sănătăţii, a declarat pentru Mediafax că în cazul de la Arad "alarma este falsă", deoarece "respectiva persoană nu se încadrează în definiţia de caz pentru gripă cu virus nou, respectiv nu provine dintr-o zonă în care au fost confirmate cazuri privind această maladie". Totuşi, Spania a confirmat deja cazurile a cinci persoane suspecte de gripă porcină, iar familia din Arad de la care s-au recoltat probe de sânge a tranzitat şi Spania, la revenirea în România.

Ce este gripa porcină?

Gripa porcină este o maladie respiratorie, specifică porcilor. Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii spun că boala se răspândeşte extrem de rapid, iar deocamdată, nu există niciun vaccin contra virusului gripei porcine, transmis la om.

Simptomele gripei porcine la om se aseamană în general foarte mult cu cele ale unei gripe sezoniere, putând varia de la cazuri asimptomatice până la pneumonie şi chiar moarte.

Din cauza acestei asemănări cu banala gripă şi cu alte afecţiuni respiratorii, gripa porcină este dificil de recunoscut de către pacient, şi se depistează doar printr-un control de specialitate. Există cazuri când gripa porcină trece neobservată şi astfel virusul se poate răspândi.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii dă asigurări că gripa porcină nu se transmite prin consumul de carne de porc, ci pe cale aeriană, de la om la om.

De remarcat este vârsta celor afectaţi: cei mai multi sunt tineri - spre deosebire de gripa obişnuită care afecteaza în special pe cei mai în vârstă.

Orice persoană care prezintă simptome de gripă trebuie să apeleze imediat la medic. De asemenea, este indicată evitarea călătoriilor în zonele unde s-au înregistrat îmbolnăviri şi păstrarea igienei personale.

SFATURI PENTRU POPULAŢIE

- evitarea călătoriilor în zonele afectate

- intensificarea regulilor de igienă personală - în special spălatul pe mâini

- folosirea batistei personale pentru tuse şi strănut

- evitarea automedicaţiei

MĂSURI ÎN CAZ DE ÎMBOLNĂVIRE

- izolarea la domiciliu

- purtarea unei măşti care să acopere atât gura, cât şi nasul (inclusiv la domiciliu)

- anunţarea imediată a medicului de familie

- prezentarea la camera de gardă a unei unităţi de boli infecţioase

Nu există niciun vaccin contra virusului gripei porcine transmis la om. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vaccinul corespunde încă unei tulpini a virusului, ceea ce îl face mai puţin eficient.

Antena3.ro

Etichete pentru acest articol » suspect gripa porcina , arad

















Comentarii

Au fost postate 8 comentarii până acum pentru acest articol. Adaugă un comentariu.
  • Răspunde
    Ah, si vroiam sa ies afara de 1 mai. Nu mai ies :(
  • Răspunde
    mai oameni buni creati panica aiurea. nu mai spuneti nimic pana nu sunteti siguri de un lucru ca nu mai iese lumea din case de frica sa nu ia gripa. eu inteleg ca vreti senzational da nici chiar asa...da-o naibii de treaba.
  • MB Bucuresti | 30 April 2009, 13:53
    Răspunde
    Daca nu vreti sa creati panica, ca niste iresponsabili, stirea ar fi trebuit sa sune: IN ROMANIA A INCEPUT MONITORIZAREA BOLNAVILOR DE GRIPA PENTRU IDENTIFICAREA CELOR INFECTATI CU GRIPA PORCINA.
  • MB Bucuresti | 30 April 2009, 13:48
    Răspunde
    Cat de nesimtiti puteti sa fiti pt senzational!!! Medicul din Arad a spus clar ca este probabil o gripa normala, dar ca o sa faca analize.
  • Răspunde
    la cat de incompenetnti sunt medicii romani, ma astept la orice! Insa, ce nu au reusit de Gripa Aviara vor acum sa faca cu aceasta gripa porcina. Medicamentul Tamiflu a imbogatit pe stim noi cine, acum, dupa ce au omorat cu buna stiinta cativa sarmani din Mexic (cu Asia au dat-o in bara!) vor sa mai imbogateasca pe cineva cu vreun alt medicament care va apare in curand pe piete. Sictir!
  • Răspunde
    DRAGI ROMANI NU MAI IESITI DIN CASE , NUMAI IN CAZ DE URGENTA . A.S.V
  • Răspunde
    l-au luat de la porcul de Felix ??
  • Răspunde
    pai stati putin ca tocmai ati dezinformat!! Scoateti dracului afara acest articol!
ADAUGĂ UN COMENTARIU




Pentru validarea comentariului, vă rugăm introduceţi textul din imagine:

Sunt de acord cu termenii de utilizare si politica de confidenţialitate a site-ului Antena 3.

Ultimele Ştiri din categoria Romania

Topul Ştirilor din categoria Romania

Citite

2005-2009 S.C. Antena 3 S.A. Toate drepturile rezervate
Powered by PRO SYS