Berceanu şi-a demis toţi directorii: "Nesimţirea a ajuns mult prea departe"

  • Autor: Ionel Dancu
  • Data: 23 dec 2008
  • 2963 afişări
  • Rank: 1,50 din 4 voturi

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu(PDL), a anunţat astăzi că i-a demis pe toţi cei 24 de directori de companii şi regii autonome din subordine din cauza salariilor prea mari pe care aceştia le primeau lunar.

Publicitate
"Decizia mea este justificată deoarece nesimţirea a ajuns mult prea departe, având în vedere că aceşti directori câştigă salarii de sute de milioane pe lună, iar ministrul are un salariu de peste 40 milioane lei pe lună. Pe mulţi dintre aceşti domni îi voi trimite în mediu privat, care poate susţine acest nivel de salarizare, însă sunt convins că aceşti domni vor avea nişte Sărbători fericite", a spus ministrul Transporturilor.

Oficialul a precizat că la acest nivel de salarizare s-a ajuns în urma unei Hotărâri de Guvern din luna iunie a acestui an.

Ministerul Transporturilor are în subordine 24 de companii, societăţi naţionale şi regii autonome. Salariul celor 24 de directori totalizează 400.000 lei.

Berceanu a oferit şi câteva exemple ale salariilor câştigate lunar de şefii de companii din cadrul ministerului. În topul celor mai mari salarii conduce directorul general de la Administraţia Serviciilor de Trafic Aerian, Aleodor Frâncu, cu un salariu lunar de 370 milioane lei vechi, urmat de directorul TAROM, Gheorghe Bîrlă, 210 milioane lei vechi pe lună, directorul Aeroportului Otopeni, Gabriel Ţară - 210 milioane lei pe lună şi directorul Registrului Auto Român, Ovidiu Crăpătureanu, cu 200 milioane lei pe lună.

Directorul general al companiei CFR SA primea un salariu lunar de 187 milioane lei vechi, directorul de la Metrorex - 150 milioane lei vechi, directorul Aeroportului Otopeni - 210 milioane lei vechi iar directorul Registrului Auto Român câştiga 200 milioane lei vechi pe lună.

Votează articolul:

Adauga comentariu
Nume
Numele dvs. este necesar.
E-mail
Email-ul dvs. este necesar.
Blog
Titlu
Comentariu
Sunt de acord cu termenii si conditiile
Notifică prin email cand apare un nou comentariu.
 
Comentarii (9) |   RSS | Ordoneaza crescator | Afişează doar comentariile utilizatorilor înregistraţi
  • 29 Dec 2008, 14:44
    dorugiu   (website)
    Berceanu sau basescu de la un fost PDList
    Nu berceanu a facut miscarea asta, ci Basescu. Si motivul nu este dorinta lor de dreptate, ci nevoia de a face loc pentru propria clientela. E jenant si lamentabil. Iar mincinosi mai mari decat PL-D ul in frunte cu Basescu nu cred sa existe. In primul rand, ei au ajuns la putere pe o campanie anti PSD si anticoruptie. Iata-i acum guvernand bine mersi impreuna cu PSDul. Eu, care i-am votat, sunt total confuz si imi voi da demisia din acest partid. Ma inscriu in PNL. Tariceanu devenise foarte incomod printre profesori pentru ca a avut curaj sa spuna ca nu sunt bani. PSD PDL au votat legea de majorare...
  • 23 Dec 2008, 21:11
    Valentin
    Rank: 5,00 din 1 vot
    Lei noi si lei vechi
    Domnilor, este foarte dificil sa intelegem valoarea exprimata in lei vechi. Este incorect poate si ilegal sa exprimati o valoare intr-o moneda care nu exista. Reveniti-va (daca mai puteti) si vorbiti de lei sau euro sau dolari.
    24 Dec 2008, 14:34
    popa ion
    Rank: 5,00 din 1 vot
    Mai modernule
    Nu poti face calcule? Moneda inca exista in memoria mea.

    200 000 000 are efect mai mare decat 20 000
  • 23 Dec 2008, 20:00
    Caraulea
    Intrebare pentru jurnalisti
    Am si eu o intrebare. Cand vorbiti de lei vechi, la care va referiti? La cei de pe vremea lui Carol sau la cei de pe vremea lui Ceausescu? Si daca tot veni vorba, ne puteti explica si noua, prostii de cititori, de ce nu vreti sa intelegem ce scrieti? Pentru ca noi nu stim decat de leii cu care supravietuim AZI , nu cei de pe vremea lui Carol. Va e rusine de moneda nationala? Si noi, cand ne spuneti ca ala castiga 210 milioane lei vechi nu intelegem nimic. Adica, ce leafa are domnule ala, ca banuiesc ca va referiti la leafa pe care o primeste acum, nu la cea pe care o primea intr-o viata anterioara!
    29 Dec 2008, 19:50
    Red
    PENTRU CA
    Romanii din Romania sunt C.R.E.T.I.N.I
  • 23 Dec 2008, 19:27
    Amal
    Cherches ...la fame
    Domn' Berceanu ai mostenit cumva si tiitorea fostului ministru? Ea facea si desfacea in numele lui Orban toate aranjamentele pe care le conveneau in alcolv. Merita studiata. C.acacioasa asta a umilit in public directori generali in public, fireste avindu-l pe chitargiu pavaza,
  • 23 Dec 2008, 19:26
    eu
    Rank: 5,00 din 2 voturi
    dar cu pensionarii facuti directori ?
    E bine ca sunt scosi din sistem indivizi care freaca menta pe bani nespus de multi dar exista si o alta categorie de care ar trebui sa se ocupe guvernul si nu numai Berceanu, pensionarii directori.
    Este cineva din redactia dvs. curios cati directori iau pensii din alta parte?, si nu din alea cu 3 cifre.
    Eu va dau doua exemple Directorul General si cel Operational de la Aeroportul Oradea, ambii sunt ofiteri superiori pensionati de la MAPN, sau cum s-o numi, de pe grad de colonel. Au luat ordonante, au pensie de pensie dar.......
  • 23 Dec 2008, 19:12
    A.Car
    Rank: 5,00 din 1 vot
    Dar esalonu doi ..?
    Era si timpul sa se faca ceva si cu acesti profitori cei mai multi incompetenti, numiti doar pe pile si afinitati de partid, ( a se citi hotii). La transporturi inca mai sint multe lichele, corupte pina in virful unghiilor, prin nivelul doi al structurilor. La cefere troneaza pe la directiile de patrimoniu, personal, dar si la economic si juridic niste insi fara nici o coloana vertebrala care au slujit la greu hotiile fostei administratii ( s-au evidentiat in acest sens directoarea de la patrimoniu, cea de la persona, economic, campioane de departe) Din pacate sint convins ca-si vor conseva functiile,...
    23 Dec 2008, 21:01
    ILIE IONUT
    BRAVO BERCEANU SCHIMBA TOATE STRUCTURILE PANA LA CEL MAI MIC NIVELL
    toti SEFII din CNADNR SUNT MAFIOTI!
  • 23 Dec 2008, 17:07
    Vasile
    Rank: 5,00 din 1 vot

    Ce tot ma luati cu "lei vechi" la cativa ani de la introducerea RON? Ma rog, cat castigau "nesimtitii" astia in banii valabili actual?
  • 23 Dec 2008, 16:09
    bebe
    Rank: 5,00 din 1 vot
    in principal asta a fost motivul votului meu
    In 2004 am votat PNL.Acum am schimbat votul.Va spun ca m-am dus la vot numai si numai pentru diminuarea salariilor uriase,nu am avut alt obiectiv.Sunt multumit sa constat ca se va face dreptate.Nu voi mai vota PNL nici in vis pentru ca ei au creat aceste discrepante la salarii.Eu ca militar cu grad de subofiter am primit in patru ani 180 ron,iar seful meu peste 1000 ron.Unde dracului sau dublat salariile cand eu abia am ajuns la 1050 ron cu toate maririle.Acum realizez ca PNL a urmarit inbogatirea excesiva a unora si saracirea altora.Sper ca la viitoarele alegeri PNL sa nu treaca pragul electoral
    23 Dec 2008, 17:28
    aligatoru de aur
    bah bulangiule
    de ce minti bah. daca esti subofiter iei 1700 ron lejer zdreanto. dar salariile macilor care ajung la 1200 ron maxim si muncesc de la sare capacele ce mai zici bah frecatorule de p...la ????? esti cel mai mincinos personaj
  • 23 Dec 2008, 15:35
    Marius   (website)
    hmmm...
    ok, i-a dat afara ca aveau salariile prea mari. Dar ce va face acum? va pune pe altii in locul lor, pe acleasi salarii, diferenta fiind ca cei noi vor fi clientela proprie sau le va scadea salariile? asta e, de fapt, stirea care trebuie urmarita
Adauga comentariu
Nume
Numele dvs. este necesar.
E-mail
Email-ul dvs. este necesar.
Blog
Titlu
Comentariu
Sunt de acord cu termenii si conditiile
Notifică prin email cand apare un nou comentariu.
 
Antifotbal

Alexandra Dulgheru, eroina de la Varşovia

Campioană în Polonia după un parcurs de excepţie, început în calificări, bucureşteanca a preluat ştafeta de la Justine Henin, ultima câştigătoare a turneului. Autoare a surprizei anului în... articol complet
Toate articolele
Publicitate
Adevărul în format pdf