INTRODUCERE

 

 

 

 

 

 

 

      In lucrarea de faţă prezentăm un studiu în scopul întregirii cunoştinţelor despre zona Cugirului care se afirmă ca o unitate cu trăsături specifice faţă de zonele limitrofe.

 

      Tratarea elementelor fizico-geografice s-a efectuat atât pe baza cercetări fenomenelor în natură cât şi pe a studiului bibliografic.

 

      Am prezentat aşezarea geografică a Văii Cugirului în funcţie de unităţile fizico-geografice ale ţării noastre Si de relaţiile economice a principalelor centre urbane de pe Valea Mureşului.

 

      S-a prezentat în amănunt limitele bazinului, întrucât delimitarea estică altădată a fost graniţa veche dintre judeţele Alba şi Hunedoara şi delimitarea vestică este actuala limită între judeţele Alba şi Hunedoara.

 

      Delimitările pot fi folosite de asemenea ca trasee turistice pentru drumeţii cât şi ca informaţii directe pentru predarea geografiei localităţii şi a judeţului petru casa a III-a la şcolile de pe această vale.

 

      Cadrul natural, peisaj de mare varietate şi de un pitoresc autentic l-am prezentat comparativ, prin descrieri mobilizatoare şi cu material ilustrativ[1] atrăgător.

 

      Din zona de munte până în lunca unduită de holde, acest râu-ştafetă a locurilor, parcurge întregul amfiteatru natural format din munte, deal câmpie spre a-şi dărui valorile sale omului.

 

      Câmpul Pâinii, aşezat pe rodnicia văii mijlocii a Mureşului şi a cursului inferior al Cugirului este vestit pentru recoltele sale.

 

      La fenomenul topoclimatic am urmărit ce schimbări suferă elementele climei zonei studiate când au ajuns în contact cu condiţiile locale de relief, ape, vegetaţie, aşezări umane şi am făcut aserţii asupra condiţiilor de turism.

 

      Ţinutul nostru are condiţii prielnice de viaţă şi de activitate diversă.

      Studiul regional dă posibilitatea unei priviri de sinteză asupra modalităţilor de valorificare a condiţiilor naturale, asupra gradului de utilizare a mediului geografic, a posibilităţilor şi rezervelor pe care omul nu le-a introdus încă în circuitul economic regional.

 

      Cunoaşterea regiunii permite aprecieri asupra întregului ei potenţial şi a depistării arealelor cu calamităţi şi aspecte de poluare.

 

      Cunoaşterea potenţialului turistic al fiecărei zone şi încadrarea ei în contextul turistic naţional este un aspect nou al studiului, pentru o zonă a cărei populaţie creşte vertiginos; am dat astfel atenţie tuturor factorilor care influenţează turismul(factori naturali, cultural-istorici, de artă şi folclor, reţeaua căilor de comunicaţie, capacitatea de cazare, fluctuaţia turistică).

 

      Concluzia este că Valea Cugirului şi jurul ei dispun de valori turistice absolut remarcabile care îndreptăţesc şi fac necesare eforturi susţinute pe plan local şi judeţean pentru crearea condiţiilor de participare turistică.

 

      Zona este apreciată ca un fond etnografic specific şi de valoare deosebită; ea împrumută unele elemente de ansamblu regional dar, în acelaşi timp, îşi păstrează pe un fond general, elemente tipice originale cu valoare unică.

 

      Regiunea prezintă interes şi din punct de vedere istoric. O continuitate aproape neîntreruptă a populaţiei începând cu comuna primitivă, ne face să presupunem că deja la vremea aceea se începuse valorificarea mediului geografic dăruit din plin de natură şi frământat asiduu de truda şi lupta înaintaşilor şi a contemporanilor de a-l îmbunătăţi.

 

      In lucrare lăsăm să se întrevadă ademenitoare frumuseţi peisagistice şi mai ales importante realizări industriale, de transporturi, social - culturale, reînnoiri datorită avântului creator caracteristic epocii în care trăim.

 

      Lucrarea nu spune totul despre zonă, dar încearcă să-şi împlinească menirea în o primă fază. Frumuseţile ce le evidenţiază în peisaj, datele ce le pune la îndemână vor putea fi folosite în economie, construcţii, aplicaţii şcolare şi, eventual vor îndemna pe turişti să pornească la drum şi pe aceste meleaguri.

 

      Aduc mulţumiri înv. Simedru Sabina, coautoare la lucrare, pentru perseverenţa în strângerea şi sistematizarea materialului, tovarăşilor de colaborare în marcarea şi cunoaşterea turistică în traseele montane, tuturor elevilor care m-au însoţit în cercetarea şi culegerea de date.


 

Chapter 1                                                                  AŞEZAREA GEOGRAFICĂ      4

I            A ş e z a r e a                                                                                                                                                 4

II           LIMITELE BAZINULUI                                                                                                                              6

A          Limita sudică                                                                                                                                             7

B           Limita spre bazinele Strei şi Grădişte.                                                                                                    8

C           Limita spre bazinul Sibişel                                                                                                                       8

D          Limita spre bazinele râuşorului Romosului şi vălişoarei Vaideiului.                                                 9

E           In zona teraselor Mureşului                                                                                                                    9

F           Limita la Nord                                                                                                                                            9

Chapter 2 CARACTERISTICILE  GEOLOGICE ŞI MORFOLOGICE  ALE  RELIEFULUI        10

I            Geologia bazinului râului Cugir                                                                                                            10

A          Istoricul cercetărilor geologice in regiune                                                                                          10

II           Caracterizare Generală                                                                                                                           12

A          Descrierea geologică şi petrografică.                                                                                                  12

1 Cristalinul                                                                                                                                                      12

i            Seria şisturilor cristaline de tip epizonal (epimetamorfice) este dezvoltată pe o fâşie îngustă în partea nordică a unităţii muntoase de la Romoşel până la Poplaca (nord - estul munţilor Cibinului).                                      12

ii           Seria şisturilor cristaline de tip mezozonal (mezomorfice), este dezvoltată în sudul seriei epizonale depăşind limita meridională a munţilor. In compoziţia mineralogică a ei se disting următoarele faciesuri:                                       12

a Faciesul Micenian  - se găseşte în Valea Cugirului pe linia munţilor Tomnatec, Păltinei Vârful lui Pătru, Comărnicel, Steaua, Scârna, Bătrâna. Cea mai mare pondere au micaşisturile cu diverse varietăţi (diferenţele mineralogice dintre ele sunt foarte sensibile:     13

iii          Seria şisturilor cu silicaţi de magneziu şi fier se găseşte intercalată printre şisturile cristaline mezozonale, având culoarea brună - roşietică (în masivul Bătrânei - fig. 11) şi Dealul Negru, unde se văd minele din exploatări mai vechi. Formaţiuni purtătoare de fier şi mangan încep din Steaua Mare spre est.                                                                                                13

iv          Concluzii asupra zonei cristaline                                                                                                 13

2 Rocile eruptive                                                                                                                                              14

i            Rocile ultrabazice se găsesc rar răspândite sub formă de corpuri mai mari care formează masive şi sub formă de iviri de mărimi variabile.                                                                                                                                                       14

ii           Porfire cuarţifere se găsesc în zonă prin o serie de filoane sau chiar de mici masive de porfire cuarţifere.             14

3 Tectonica zonei cristaline din cadrul Munţilor Sebeş.                                                                           14

B           SEDIMENTARUL                                                                                                                                  15

a Tortonianul                                                                                                                                           18

b Tortonianul superior                                                                                                                           19

c Sarmaţianul inferior                                                                                                                             20

d Cuaternarul                                                                                                                                           20

ii           Evoluţia paleogeografică a sedimentarului                                                                                21

iii          Tectonica cuverturii sedimentare                                                                                                21

 

 

 

 

 

 

AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

 

 

 

A ş e z a r e a

 

 

Regiunea studiată cuprinde bazinul râului Cugir situat intre

 450 33' 10" la sud şi 450 57' 48" la nord şi meridianul 230 longitudine estică de la 230 17' 30" la vest până la 230 32' 40"[2], Fig. 1

 

      Aria regiunii se întinde de la Vârful lui Pătru (sud) şi până la albia Mureşului (nord), de la cumpăna apelor între bazinele râurilor: Strei, Orăştie Romos, din vest, până la cumpăna ce orientează apele spre râurile Sebeş, Pian şi Valea Cioarei.

 

      Valea Cugirului(afluent pe partea stângă al Mureşului în culoarul Orăştiei) se deschide larg prin terasele "Câmpului Pâinii" după ce a străbătut masivele înalte ale Şurianului (denumirea locală "Munţii Cugirului") şi apoi dealurile piemontale lipite muntelui.

Dincolo de Mureş, spre nord, se înşiruie ultimele ramificaţii ale Munţilor Apuseni, " Munceii Vinţului", cu înălţimi ce se ridică brusc la 900 - 100m. şi se situează la o depărtare de abia 6 km. de albia minoră a Mureşului. Consistenţi, aceşti munţi au opus rezistenţă eroziunii, silind Mureşul să ocolească (Fig. 2) şi pe de altă parte să-şi lărgească lunca spre sud.

 

      Regiunea culoarului de pe partea dreaptă a Mureşului poartă urmele eroziunii arătând terase şi văi suspendate până sub munte.

 

Regiunea continuă cu lunca şi terasele din Valea Cugirului având înfăţişarea unei depresiuni însoţite la est şi la vest de două coame ale piemontului colinar.

 

Valea Cugirului este armonios încadrată într-un relief de luncă, terase cu bordură deluroasă în zona Culoarului Mureşului; relief muntos cu culmile sub forma unor prispe etajate în Masivul Şureanului; în cununa bogată de lanuri, livezi şi vii, păşuni şi păduri încântătoare.

 

Regiunea studiată are forma unei limbi (Fig. 2) cu baza în malul Mureşului şi vârful înspre zona de munte, ocupă partea de sud-vest a judeţului Alba (Fig. 1) într-o zonă solicitată de traficul comercial intens, cu porţi largi de trecere pe valea Mureşului, legând Podişul Transilvaniei cu Banatul şi Crişana, unind ca o punte însemnată munţii de o parte şi alta a Mureşului.

 

Valea Cugirului este traversată de-a latul de calea ferată Alba Iulia, Vinţ, Orăştie, Deva, Arad, şi de şoseaua naţională, paralelă cu Mureşul, ce î-şi trimite ramificaţii longitudinale spre sud din dreptul localităţii Şibot până la poalele munţilor, paralel cu râul Cugir, prin Vinerea spre oraşul constructorilor de maşini CUGIR.

 

Valea Cugirului are o poziţie geografică deosebită prin uşoara accesibilitate de transport dinspre lunca Mureşului, apropiere de noduri principale de legătură între centrele comerciale, industriale, şi culturale; înspre vest oraşul Orăştie ( 25 km), Simeria, Haţeg, Călan, Hunedoara, Deva ( 53km ), Ilia, Dobra, Băiţa, Geoagiu, Balşa[3], înspre est către Vinţul de Jos, Sebeş ( 35km ), Săsciori, Sibiu, Alba-Iulia, Teiuş. Este aproape şi de staţiunile balneare Geoagiu-Băi şi Miercurea-Băi, şi are posibilităţi de tren direct la Alba-Iulia, Teiuş şi pe alt traseu - direct la Sibiu.

 

Ea se află pe "drumul oilor"[4] dinspre "Munţii Mărginimii"[5] spre lunca Mureşului, Câmpia Banatului şi Câmpia Tisei; înspre nord, peste " Piatra Tomii " se ajunge la Zlatna (7 ore ) iar înspre sud are drumul peste munţi după vite[6] la Târgu-Jiu şi Novaci.

 

Aşezarea în imediata vecinătate a sistemului de cetăţi dacice din munţii Orăştiei îi asigură legături active pe cursul Mureşului şi legături suspendate prin înşeuări şi culmi prelungite ( cum sunt şeaua cabanei turistice "Prislopul Cugirului" - altitudinea 1.800m., Curmătura Lupşii, etc.) spre Grădiştea de Munte ( carstul platformei Luncani).

 

In spre sud şi spre est prin înşeuarea din "Poarta Raiului" prin drumul forestier Cugir - Şureanul ( Fig. 3) are largi posibilităţi de legătură cu şoseaua transalpină Sebeş - Novaci, cu depresiunea turistică alpină de la Oaşa şi de aici la Tărtărău şi Obârşia Lotrului şi spre Munţii Cindrelului.

 

Prin popasul de la Cabana Şurianu se poate aborda curmătura suspendată Şurian, Vârful lui Pătru ( 2.131m. ) Munţii Parâng prin înşeuarea Gura Potecului şi Poiana Muierii şi în special se poate stabili contactul cu Depresiunea Petroşani precum şi cu Binţânţul marelui aviator Aurel Vlaicu, Câmpul Pâinii, meleag de legendă şi mărturii istorice împotriva cotropitorilor străini. Vatră cu tradiţie social - politică şi revoluţionară în anii noştri s-a dezvoltat aici un centru puternic de cultură şi de învăţământ, cu primul institut universitar de subingineri din judeţul Alba.

 

Zona oferă călătorului o varietate de forme de relief: dealuri cu ruine de cetate, văi cu drumuri ce şerpuiesc prin codri până-n adâncul munţilor, cu plaiuri ( Fig. 4 )- cărări şi poteci pe culmi însorite şi poieni atrăgătoare.

 

Din toate părţile zonei se dezvăluie privirilor mai ales spre Soare - Apune colţii Munţilor Metaliferi spre Săcărâmb, în spre Sud oul Vârfului Lupşii, buboiul Vârfului Godeanu - 1.950 m. - negurile deasupra Măguurii şi Neagovanului, iar către est sculpturile Râpei Roşii de la Sebeş şi Cetatea Bălgradului.

 

De pe creste şi platouri se văd înşiraţi în zare spre sud-vest culmile albastre şi încărunţite ale Munţilor Retezat; în linie dreaptă spre sud, la 23 km. distanţă este Parângul Mare ( 2.518 m.) şi până la Vârful Mândra ( 2.360m.) sunt circa 27 km.

De pe munţi, îmbrăţişând totul într-o amplă perspectivă ai sentimentul unui larg de mare agitată şi încremenită, al unui zbucium de valuri împietrite.

 

De pe Vârful Şurianu vii cale lungă pe firul râului la vale până la impresionantul han turistic Şurianul la despărţirea râului în Lunca Mureşului şi bifurcaţia şoselei către Cugir într-un decor natural desăvârşit, pe locul unde se schimbau caii la poştă de la "Străiţa", popas al târgoveţilor şi cărăuşilor, tânjit loc de odihnă cu drept de imaş pentru moţii ce cutreieră ţara, fredonând apăsat aleanul lor ....

..........

..........

Di la deal şi di la vale

Că n-am ce-ţi da de mâncare

DI, di, di, murgule di,

Pân-la "Apa Vinerii"[7]

C-acolo te-oi adăpa,

De mâncare eu ţi-oi da.

 

Pentru dezvoltarea economică a zonei se folosesc din plin avantajele care derivă din aşezarea ei geografică, apropierea de resursele miniere din Munţii Poiana Ruscă, Munţii Metaliferi, faţă de bazinele energetice, al bazinului carbonifer al Văii Jiului şi Tebei, a gazului metan din Podişul Transilvaniei precum şi faţă de resursele silvice şi hidroenergetice ale Munţilor Şurianu, cu posibilitate de exploatare forestieră şi legătură directă cu combinatele şi întreprinderile forestiere noi de la Sebeş, Blaj, Orăştie.

 

Este un ţinut populat din vremuri străvechi, cu urme de continuitate ce atestă valorificarea lui intensă.

 

Încă din vremea cristalizării feudalismului aşezările s-au dezvoltat vădit pe baza schimbului de produse dintre câmpie, deal şi munte.

 

O zonă de minerit şi meşteşuguri în prelucrarea fierului şi lemnului, în lucrarea ogoarelor şi creşterea vitelor, de angajare diversă şi neîntreruptă ce a permis în zona de contact, zonă de relief cu posibilităţi de camuflare şi adăpostire naturală, cursuri de ape repezi şi de folosire multilaterală, cu lemnul necesar pentru cărbune şi construcţii dintr-un bazin forestier şi cuprinzător şi apropiat, cu produse agricole satisfăcătoare şi mână de lucru în împrejurimi, toate acestea au condiţionat înfiriparea nucleului industrial al Cugirului, care în anii de după eliberare devine o importantă citadelă a mecanicii fine româneşti, un oraş cu construcţii noi şi o răsfrângere economică socială şi culturală ce încadrează şi prezintă în chip corespunzător aceste locuri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LIMITELE BAZINULUI

 

 

Limita spre bazinele văilor Archiş, Pian şi Sebeş urmează

cumpăna apelor şi culmile sunt aliniate di albia Mureşului - estul hotarului localităţii Balomirul de Câmp, cu direcţia spre sud, limitând estic, peste traseele Mureşului, Sărata, la Cornul Chiverii şi Gruia. Continuă pe Deluţ pe calea de car, de culme pe lângă viile Vinerii, Bercul Ciorei ( hotărnicie veche între fostele comitate şi judeţe Hunedoara şi Alba ). Culmile acoperite de vii ajung la întrepătrunderea vegetaţiei arborescente continuându-se pe dealul Ciorii ( 409 m. ) spre calea ce desparte Pochea Cioarei de Pochea Vinerii, pe calea de pe muchie din Poiana Dealul Glodului ( 689 m. ), peste culmile dealurilor înalte Gruşerii ( 775 m. ), Hâlmul ( 898m. ), până la dealul Codiţii ( 970 m. )

      De aici părăseşte cumpăna apelor către râul Cugir şi Valea Archişului, urmând cumpăna între Răul Mare al Cugirului şi râuşorul Pianului - culmea Băbuia, Vârful Rădăcinii, Colţul Mărului ( 1054 m. ), pe cotele 1.171 m, 1.191 m., din vârful de est al Mugeştilor ( 1.214 m. ), pe culmea lungă a dealului Recea - 1.420 m. la făgădăul " Dintre Cărări ", răscruce de drumuri spre toate plaiurile: Pianului, Lomanului, Răchitei Şugagului, etc.

      Limita trece peste păşunile golului Mujeştilor ( 1357 m.) şi Dealul Teţul ( 1.427 m. ); stâna Pianului de Sus, stâna de la Curmătură, Dealul Tomnatecului ( 1.404 m. ), peste Măgura Pienarilor ( 1.427 m. ), în altă etajare Vârful Comanului ( 1620 m. ) şi Dealul Plătinei ( 1.715 m. )[8], stâna Prisaca din Dealul Prisaca ( 1.768 m. ), în vestul vârfului Canciu ( 1.768 m. ) spre şi peste şaua de la Poarta Raiului prin apropierea Iezerului Şurianu şi a cabanei turistice Şurianu, pe culmea în spre stâna Purului, peste Muntele Purul până la înşeuarea di vestul Vârfului lui Pătru. Aici sunt două vârfuri: în est Vârful Auşelul ( 2.005 m. ) şi în vest Vârful lui Pătru ( 2.130 m. ). Din înşeuarea dintre ele îşi are obârşia întâia Râul Cugirului.

      Tot în acest nod orografic îşi au obârşia o parte din afluenţii de stânga ai bazinului Râului Sebeş şi de dreapta ai bazinului Jiului de est.

 

Limita sudică

 

Din înşeuarea dintre cele două vârfuri ( Vârful lui Pătru în est ) marcarea trecând prin nordul Vârfului Auşelul cam la aceiaşi distanţă în direcţia vestică până la culmea ia un unghi de 250 peste curmătura Şurianul până "la răscrucea drumurilor" de unde se pleacă spre sud către Auşel - Vârful lui Pătru, în spre est către cabana Iezerul Şurianu, în vest spre Faţa Bratcoşului şi Dosul Bratcoşului, în spre nord-vest spre platoul Şurianu.

 

De restul munţilor Sebeşului spre est şi în continuare culmile orientate spre sud, limita înconjoară izvoarele râului Cugir ( Valea Mare ) spre vest pe versantul nordic al vârfului Auşelul şi apoi îndreptându-se spre nord ( N-NV ) cuprinzând izvoarele ca într-o pungă, ocolind golul de munte al versanţilor nordici ai Vârfului lui Pătru şi ai Vârfului Auşel.

Spre bazinul Jiului cumpăna apelor trece până la denivelarea Gropşoarei 1.794 m., între Vârful Gropşoara 1.910 m. şi dealul Negru 1.868 m. şi continuă peste culmea Şurianului în partea de sud a Vârfului Şurianu 2.061 m., peste Dobroaia, Vârful Pârva 1.905 m., ce rămâne în nord şi pe sub versantul nordic al Vârfului Comărnicel 1.893 m. Aceasta este o limită de platou întins. Din loc în loc este câte un adăpost de pietre clădite, cărarea de-abia văzându-se în peria deasă a ierbii dominante - ţepşoaia ( Nardus stricta ). In acest gol înalt de munte nu vezi lumini, nu sunt arbori, întâmplător turme de oi. Această uniformitate, acest nivel enorm, te face să te găseşti în acest gol şi să nu ştii încotro să apuci.

Limita spre bazinele Strei şi Grădişte.

In partea vestică urmează cumpăna apelor între Râul Streiul şi Râul Cugirului, respectiv bazinul unui afluent al Râului Mare al Cugirului - Boşorogul - în "platforma Mlăcile"

 

Prin versantul vestic al originalului munte Dealul Negru 1.868 m., limită vizibilă, cale de car, platou plăcut, unic, la fel şi muntele Mlăcile 1.798 m., până la cota 1.738 m.

 

De aici delimitarea se orientează est-vest 900 prin apropierea stânii Şinca, Vârful Şincăi 1.728 m., pe lângă Vârful Steaua Mare - 1.734 m., în apropierea stânei Steaua Mică 1.660 m.

 

Culmile ce au o orientare aproape sudică de pe muntele Steaua Mică şi porţiunea întinsă a golului de munte Scârna sunt cumpăna apelor pe o porţiune nu prea mare între Râul Mic al Cugirului şi bazinul Grădiştei ( prin cele două văi: Valea Şesului şi Valea Godeanului).

Limita spre bazinul Sibişel

După ce depăşeşte spre nord golul Scârna cu Vârful Scârna 1.650 m., urmează cumpăna apelor între bazinul Râului Mic şi bazinul Sibişelului respectiv râul Alunului până sub golul Tomnatecului de unde-şi are obârşia râuşorul Romoşelului.

 

De la Scârna delimitarea se orientează spre nord pe culmea Certejului cotind ca o sugrumătură cu înaintări de captare mult spre est în bazinul Râului Cugir până la curmătura Lupşii, forte aproape de Tăul Lupşii ( cca. 100 m. ). Interfluviul dacă are 1 km. Aici roca de la barajul Tăului Lupşii este mai tare, altfel râul Alunului capta Râul Mic al Cugirului, însă Râul Mic al Cugirului şi-a tăiat chei cu direcţia nordică.

 

De la Curmătura Lupşii (loc propriu pentru o cabană turistică - Fig. 5. ) şaua de trecere din Munţii Cugirului în Munţii Orăştiei, limita trece pe culme peste Tâfla ( Cioanca ) Lupşii 1.510 m., peste poiana Vârfului Lupşa 1.489 m., peste Vârful Tisa ( munte umblat, loc de schi ) lăsând în spre est muchea Tisa cu stâna Tisa, luând o direcţie NV la vale spre şeaua Prislopului, un alt loc de trecere.

 

Alături de delimitarea în complexul turistic Prislop sunt la est şi la vest cele două cantoane silvice şi pe linia de demarcaţie este cabana turistică Prislop ( 1.100 m., 70 locuri ) urcând pe lângă pădurea de brazi plantaţi, înşiruiţi ( Fig. 6 ) In Vârful Prislopului 1.259 m. spre nord şi apoi pe calea de car peste Plevoaia 1.253 m., pe muche prin pădure de fag prin poieni deosebit de atrăgătoare ( cu scaune pentru odihnă sub copaci de zadă uriaşi, Fig. 7 ), către culmea golului de munte cu iarbă brună, Tomnatecul (1.050 m. Fig. 8).

 

Limita spre bazinele râuşorului Romosului şi vălişoarei Vaideiului.

 

Din Tomnatec urmează cumpăna apelor între bazinul Cugirului şi al râuleţului Romosului, coborând butoiul Tomnatec 900 m., culmea Prihodiştei ce coteşte spre nord-vest, pe la Balia, Frăsinei, muchia şi aşezarea continuând culmea de trecere prin fânaţele aşezării de munte " Feţe " cu vârful ultim din cristalin ( cel mai înalt ) Feţe 697 m. Ajungând in piemontul de eroziune de pe lângă originea Văii Dăii, ocolind izvoarele Văii Viilor către Piscul ( Dealul Înalt ) 502 m. din nord-vestul oraşului Cugir şi nord-estul localităţii Romoşel, şaua de trecere pe sub munte către aşezările cetăţilor dacice. Urmează o bună parte pe dâmbul tăiat de calea de car "Intre Buci" şi platou " Intre Hotare " pe muchia lungă a " Călugărului " ce ne desparte de Vaidei, peste Vârful Vinerea, pădurea Bercu şi vârful Pişchinţi, pe lângă " Tăietura Vinerea ". Aici este limita pădurii de foioase cu a păşunilor naturale, peste Vâlceaua Largă, pe la " Brazdă " până se termină dealurile, dealul Munceiului 333 m., unde este limita de interferare a păşunilor cu zona cerealieră din Câmpul Pâinii.

 

De la muchea Călugărului cumpăna apelor desparte bazinul Cugirului de bazinul văişoarei Vaideiului şi pârâul Pişchinţi.

 

In zona teraselor Mureşului

 

Limita trece peste hotarul din Şoprul, Fântâna Înaltă Drumul Mare, către Godovana şi Lungile, lăsând la vest pârâiaşul Sârba ce trece pe lângă punctul turistic " Izvorul Sârbu " din şoseaua naţională aproape de Aurel Vlaicu peste o cotă de 218 m.

 

Pe şosea, în vestul caselor " Drăgăneşti Vlaicu " Casele din drumul Tării, este tabla şi poarta de triumf care marchează intrarea în judeţul Hunedoara.

 

Se traversează calea ferată, coborând dealul Obreja 219,88 m. In şesul Obreja 205 m., intră în lunca propriu zisă a Mureşului spre nord peste terasa Lunca de Sus 205 m., şi terasa Lunca de Jos 204m., până în albia Mureşului la vest de Prundul Drimocului către vadul Păsăroi pe unde se poate trece Mureşul când este secetă.

 

Delimitarea prezentată începând de la Vârful lui Pătru până la Mureş , dinspre sud, nord-vest, este de fapt actuala linie de demarcaţie ( Fig., 2 ) între judeţul Alba şi judeţul Hunedoara, bazinul Cugirului fiind în limita sud-vestică a judeţului Alba.

 

Limita la Nord

este naturală, marcată de cursul Mureşului[9] de la hotarul de vest cu Aurel Vlaicu în amonte în dreptul localităţii Băcăinţi, Sărăcsău şi Acmar până la hotarul Acmarului cu Blandiana dincolo de Mureş şi dincoace la hotarul satului Tărtăria în bazinul Ciorei.

 

 

 

 

 

CARACTERISTICILE  GEOLOGICE ŞI MORFOLOGICE  ALE  RELIEFULUI

Geologia bazinului râului Cugir

Istoricul cercetărilor geologice in regiune

 

O serie de cercetători au căutat să studieze structura de ansamblu a Munţilor Sebeşului, Valea Cugirului şi sedimentarul din Culoarul Mureşului

 

      Amintim pe Dionisie Stur care în 1863 pe lângă studiul cretacicului superior de pe Valea Sebeşului, face referiri la cristalinul acestor munţi.

     

      De asemenea Hauer şi Stache tot în 1863 studiind cretacicul superior de pe Valea Sebeşului afirmă că acestea se sprijină pe şisturile cristaline.

 

      Studii mai amănunţite referitoare la Munţii Sebeşului şi în special studii ce privesc cristalinul se fac cu un sfert de secol mai târziu, adică între 1884-1894 când Bela Inchey separă şisturile cristaline în trei grupe.

 

      In 1899 Blanckenhorn arată că sedimentarul cretacic dezvoltat în facies de Gossau ocupă suprafeţe reduse ce vin până la Pianul de Sus, iar spre vest spre Valea Cugirului nu se mai întinde.

 

      In 1899-1902 apare lucrarea lui Moritz V. Palfy care prezintă studiul geologic al Văii Mureşului între   Pâclişa şi Balomir - Şibot la sud-vest, lucrare care are un caracter pregnant de paleontologie. In 1903-1904 Gh. Halevate se ocupă cu sedimentarul regiunii cuprinse Valea Sebeşului şi Valea Cugirului, prezentând doar o simplă trecere în revistă a datelor cunoscute anterior, făcând însă primele cartări (scara 1: 25.000 ).

 

      Puţin mai târziu 1901-1906 Ferentz Nopsca studiind depozitele sedimentare cretacice de pe Valea Sebeş, face o descriere în mare a petrografiei cristalinului din grupa a II-a din partea de nord şi cel din grupa I din partea de sud.

 

      In 1912-1914 A. Vendl studiind sedimentarul de pe bordura de nord a Munţilor Sebeş trasează o linie de falie NE-SV între cristalin şi sedimentar.

 

      In 1934 A. Streckeisen în sinteza pe care a întocmit-o trasează de asemenea o linie de contact din partea de nord a Munţilor Sebeş şi cele mezomorfice de la sud. Calcarele cristaline care se găsesc din loc în loc de-a lungul acestei linii Streckeisen le consideră de vârstă mezozoică, iar şisturile cristaline epimetamorfice le consideră în pânză, făcând parte din unităţile superioare ale pânzei getice.

 

      Stefan Contuniari face studii geologice în Valea Mureşului arătând şi unele bogăţii legate de şisturile cristaline de aici.

 

      Un studiu mai amplu privind la cristalinul Munţilor Sebeş a fost efectuat de Lazăr Pavelescu ( 1954, 1955, 1958 ) şi redat prin harta geologică a Munţilor Sebeş la scara 1: 25.000[10] .

      Lazăr Pavelescu deosebeşte:

·         şisturi cristaline epimetamorfice

·         şisturi cristaline mezometamorfice

·         roci eruptive

·         roci sedimentare

 

Mircea Ilie în lucrarea " Cercetări geologice în bazinul Transilvan" ( 1955 ) se ocupă de depozitele din culoarul Mureşului şi stabileşte printre altele vârsta depozitelor roşii de aici ca fiind aquitaniene

 

      Studii importante privitoare la sedimentar din zona de bordură a Munţilor Sebeş a efectuat Valerie Marincaş în 1951, 1952, 1965, care stabileşte succesiunea cretacicului superior şi al miocenului. Referitor la miocen arată că Tortonianul de bază e reprezentat de un facies continental fluviatil, urmat de o transgresiune în Tortonianul propriu zis. Sarmaţianul superior urmează Tortonianului după care regiunea se exondează. Lucrările abordează probleme de stratigrafie, paleontologie, tectonică, aducând contribuţii deosebite în descrierea geologică a regiunii.

 

      In 1957 C. Gheorghiu, A. Zberea, T. Tudor, au cercetat şi reexaminat conţinutul paleontologic şi succesiunea stratigrafică a depozitelor din bazinul Mureşului ( regiunea Şibot ).

 

      In 1957 A. Zberea şi A. Socoleanu întocmesc Harta geologică a regiunii Cugir - Şibot.

 

      Contribuţii însemnate pentru studiul regiunii aduce lucrarea lui C. Gheorghiu, C. Calotă, A. Zberea. Aspecte tectonice ale Culoarului Mureşului 1963 şi Harta geologică a Culoarului Mureşului între Alba Iulia şi Zam.

 

      In 1961 M. D. Codarcea ocupându-se de cristalinul Carpaţilor Meridionali şi bazându-se pe resturile de spori şi polen găsite, deosebeşte în regiune două serii:

·         seria de Măgura şi

·         seria de Sibişel.

 

Mai târziu C. Chiru reaminteşte relaţiile normale ce există între şisturile cristaline mezometamorfice, relaţii cu caracter de încălecare.

 

      Studii amănunţite completând datele existente, face Maria Pavelescu ( 1966 ) în zona metamorfică între Valea Cugirului şi Valea Sebeşului pentru lămurirea raporturilor stratigrafice şi tectonice dintre cele două serii cristaline ale domeniului getic, precum şi studiul aluviunilor de către echipa de geologi condusă de Mureşan Victor în 1969[11]

 

Caracterizare Generală

 

Geologic vorbind regiunea cercetată este constituită din două zone mari care aproximativ sunt paralele între ele.

 

      La sud se găsesc şisturile cristaline ale Munţilor Sebeş, iar la nord zona sedimentară a Culoarului Mureşului.

 

      Limita de separaţie dintre aceste două zone se află în interiorul oraşului Cugir la aproximativ 1. km. de confluenţa Râului Mare cu Râul Mic în aval pe valea Cugirului.

 

      In perimetru apar şi străpungeri de roci eruptive, dar extinderea acestora este foarte redusă în comparaţie cu extinderea sedimentarului şi cristalinului.

 

      Fundamentul este constituit din şisturi cristaline, şisturi care în perimetrul acestei văi sunt acoperite nu de cretacic  ( ca pe alte văi paralele ex. Valea Sebeşului ) ci de terţiar.

 

      Şisturile cristaline intră în pânza mare a cristalinului de Sebeş, iar în privinţa sedimentarului terţiar din culoar se observă asemănări cu bazinul Transilvan în Est şi cu Depresiunea Panonică în partea de vest.

 

Descrierea geologică şi petrografică.

Cristalinul

Partea muntoasă este constituită din şisturi cristaline ale pânzei getice decolate peste autohton. ( fig. 9 ).

 

      Variatele faciesuri ale cristalinului sunt urmarea unei succesiuni de depozite sedimentare, foarte diferite, care au fost morfozate în diverse condiţii de metamorfism regional.

 

      Lazăr Pavelescu ( în 1955 )distinge două serii de şisturi cristaline şi anume:

Seria şisturilor cristaline de tip epizonal (epimetamorfice) este dezvoltată pe o fâşie îngustă în partea nordică a unităţii muntoase de la Romoşel până la Poplaca (nord - estul munţilor Cibinului).

 

Din culmea Feţii, ea trece prin Valea Cugirului şi spre est apare ca intercalări printre şisturile de tip mezozonal, pe o fâşie între Dealul Bucuru ( bazinul Cugirului ) şi Dealul Tomii ( Bazinul Pianului ) şi între Vârful Hodinilor ( Cugir ) şi Dealul Tomii.

 

Seria şisturilor cristaline de tip mezozonal (mezomorfice), este dezvoltată în sudul seriei epizonale depăşind limita meridională a munţilor. In compoziţia mineralogică a ei se disting următoarele faciesuri:

 

 

 

Faciesul Micenian  - se găseşte în Valea Cugirului pe linia munţilor Tomnatec, Păltinei Vârful lui Pătru, Comărnicel, Steaua, Scârna, Bătrâna. Cea mai mare pondere au micaşisturile cu diverse varietăţi (diferenţele mineralogice dintre ele sunt foarte sensibile:

·         micaşist cu biotint,

·         micaşist cu piroxen şi granaţi ( pe Valea Pleşii, pe Muntele Bătrâna),

·         micaşist cu disten ( culmea Pârva, Valea Tomnatecului, Vârful lui Pătru )

·         micaşist cu turmalină ( pe părăul Dăianului şi pe Valea Prihodiştei)

·         micaşist cu staurolit localizat în partea nordică aproape de contactul zonei cristaline cu sedimentarul miocen din Culoarul Mureşului,

·         micaşist cu amfiboli se găseşte între Râul Mare şi Râul Mic.

·         cuarţite micacee ( între Valea Pleşii şi Valea Ciorei;

cuarţite se găsesc ca intercalaţii între micaşisturi întâlnite în vecinătatea Dealului Negru. Culoarea cenuşie a rocei devine uneori complet neagră. Acest caracter, împreună cu duritatea excesivă pe care o are o deosebeşte uşor de cealaltă rocă[12].

 

      Cuarţite, uneori în volum masiv sunt răspândite chiar la vedere în regiune în culmea Munţilor Comarnic ( Munţii Vinerii ), în creasta Poiana la Piatră (impresionantele şi atractivele pietre albe din Comarnic Fig. 11 )

Seria şisturilor cu silicaţi de magneziu şi fier se găseşte intercalată printre şisturile cristaline mezozonale, având culoarea brună - roşietică (în masivul Bătrânei - fig. 11) şi Dealul Negru, unde se văd minele din exploatări mai vechi. Formaţiuni purtătoare de fier şi mangan încep din Steaua Mare spre est.
Concluzii asupra zonei cristaline

Intre seriile de şisturi cristaline sunt mari deosebiri în ceea ce priveşte alcătuirea minerală şi intensitatea agenţilor metamorfici. In nord predomină faciesul gresos marnos, în sud faciesul argilos cu intercalaţii de marne.

      Sedimentarea în aceste două sectoare s-a făcut de o parte şi alta a unui recif coraligen ( cordilieră calcaroasă care a jucat un rol de barieră (din care a mai rămas o fâşie de calcare cristaline ).

      Sedimentarea s-a făcut în mare adâncă depunându-se diferite tipuri de argile şi marne. In regiunea Cugirului relieful a prezentat o serie de culoare prin care s-au strecurat apele din sud, încât întâlnim în acest sector îndinţări într-un facies argilos calcaros şi unul gresos.

      Acest domeniu de sedimentare a fost prins în orogeneza hercinică şi metamorfozat, încât astăzi sunt şisturi cristaline slab metamorfozate de tip epizonal în nord şi puternic metamorfozate de tip mezozonal în sud.

      In timp ce în nord recristalizarea s-a petrecut în stare solidă prin difuziune cristalină, în sud ea a fost ajutată de o serie de fluide care au circulat din cauza presiunii, unele în timpul sedimentării iar altele au impregnat rocile î timpul mişcărilor orogenice sau chiar după această fază.

 

 Rocile eruptive

Rocile ultrabazice se găsesc rar răspândite sub formă de corpuri mai mari care formează masive şi sub formă de iviri de mărimi variabile.

 

Apar într-o zonă aproape paralelă cu zona şisturilor cu silicaţi de magneziu şi fier. Ele ies în evidenţă datorită rezistenţei lor mai mare la eroziune decât a rocilor înconjurătoare ( în partea de nord est a muntelui Dealul Negru, câteva corpuri de pe culmea Mlăcile; la nord de muntele Mlăcile, pe Valea Mare a Cugirului apare un corp ce taie Valea Boşorogului în apropiere de Cujere. Pe valea Cugirului sunt intercalate printre pegmatite, iar pe culmea Şureanului sunt înconjurate de micaşisturi.

Porfire cuarţifere se găsesc în zonă prin o serie de filoane sau chiar de mici masive de porfire cuarţifere.

Sunt localizate pe direcţia E - V de-a lungul unor crăpături, cam la limita dintre şisturile cristaline epizonale şi cele mezozonale cu iviri importante. Pe un afluent de dreapta a Râului Mare situat la 6 km. aproape pe întreg traseul lui aplozează filoane de porfire cuarţifere ( grosimea filoanelor variază de la câţiva milimetri la 5 m. şi mai mult).

In regiunea de la Cârpa şi pe valea Prihodiştei sunt roci de mică ce au fost exploatate.

Tectonica zonei cristaline din cadrul Munţilor Sebeş.

 

Geneza acestor munţi este legată de geneza Carpaţilor Meridionali. Carpaţii Meridionali au fost afectaţi de două mişcări:

·         mişcări austrice - sfârşitul cretacicului inferior care schiţează o pânză de încălecare ( pânza getică ) ce împreună cu sedimentarul său mezozoic încalecă peste autohton şi peste sedimentarul acestuia;

·         mişcări larmatice ( senonian superior paleogen ) care duc la desăvârşirea ca unitate structurală şi morfotectonică a Carpaţilor Meridionali.

 

In ceea ce priveşte liniile de dislocaţie se deosebesc:

·         O linie în direcţia SV - NE, care începe de la Sibişelul Vechi, Romoşel şi taie Valea Cugirului

·         o fractură spre sud sub forma unui arc de cerc care trece prin Dealul Negru de unde se desface o altă fractură ce trece prin culmea Cujerele, îndreptându-se spre Valea Sebeşului

Intre seria epimetamorfică şi cea mezometamorfică există un contact anormal după Nopcsa, Streckeisen, Ghika - Budeşti, Lazăr Pavelescu şi confirmat de Maria Pavelescu în 1966.

 

După C. Gheorghiu 1963, în zona văii Cugirului nu ar fi fost deranjamente tectonice ale subasmentului, autorul considerând că subasmentul cristalin înaintează ca o lamă ne deranjată spre nord, spre Culoarul Mureşului( acest sector e comparat cu lama cristalinului făgărăşan, care înaintează spre nord în bazinul Transilvan).

 

 

 

 

SEDIMENTARUL

 

Formaţiunile sedimentare din bazinul Cugirului aparţin neogenului şi cuaternarului ( Fig. 12 ). Din neogen apare doar tortonianul şi sarmaţianul inferior peste care se suprapun depozitele cuaternarului.

 

Aceste depozite le întâlnim menţionate în lucrarea lui Palfy (1903)în care prezintă studiul geologic al Văii Mureşului între Pâclişa la nord-est şi Balomir - Şibot lla nord-vest. Susţinând vârsta lor cretacic superioare dă lista de fosile senoniene:

·         Pecten laevis

·         Vola quadricostale d'orb

·         Leda supracretacee Palfy

·         Leda complanata Reuss

·         Glauconia obovata Schloth

·         Cuculea transilvanica Palfy

·         Cerithium munsteri

·         CCerithium millegranum, etc.

 

In 1905 Nopcsa arată că în zona punctului fosilier " La Sărături " figurează un senonian superior.

 

In 1931 G. Macovei şi I. Atanasiu fac o descriere a depozitelor de la Şibot considerându-le (pe baza fosilelor descoperite de Palfy ) de vârstă Maestrichttiană.

 

Valeria Marincaş ( 1952 ) consideră că depozitele cretacicului superior se continuă de la Pianul de Sus la vest de Săliştea ( Cioara ) înfundându-se sub depozitele tortoniene.

 

Formaţiunile cretacicului superior au fost găsite şi la " Sărături " în Câmpul Balomirului sub cota 264 în vecinătatea imediată a podului peste care trece şoseaua Sebeş - Deva.

 

De sub terasa largă a Mureşului apar formaţiunile cretacicului superior de un facies asemănător cu cel din dreapta mureşului. In acest punct a fost determinată următoarea faună:

·         Cyrena dacica Pall

·         Cardimdowcloxi Vidal

·         Leda companata

·         Cerithium sp.

·         Pachidiscus neubergicus

 

In flancul drept al Văii Vinerii sub cota 264 s-a putut urmări succesiunea:

 

·         marne dure groase de cca. 2 m.

·         conglomerate alterate ce alternează cu pachete de marne în plăci groase de cca. 4 m.

·         partea superioară cuprinde un banc conglomeratic gros şi el de aproape 2 m. care este mai fosilier decât regiunea inferioară

·         Formaţiuni terţiare

 

Se găsesc din primul etaj mediteranian în valea Cugirului, formaţiuni Aquitaniene, pe valea Vinerii cele mai bune deschideri în două puncte:

·         în flancul drept al văii la hotarul din jos în nordul cotei 259

·         şi tot în flancul drept al văii în dreptul Morii de jos în două puncte

 

Sberea şi Socoleanu în Raportul asupra prospecţiunilor geologice pentru rocile utile în regiunea Cugir - Orăştie - Simeria ( 1957 ) şi Sberea, Socoleanu ( Harta geologică a regiunii Cugir - Şibot ) arată un complex reprezentat printr-o alternanţă frecventă şi variată de roci.

  

Începând de la bază, există nisipuri cuarţitice roşii cu fulgi de mică şi intercalaţii de argile roşii cu pete verzi. Grosimea orizonturilor nisipoase variază între 0,50 -20 m. şi a argilelor între 0,5 - 5 m.

   La partea inferioară imediat stratul de nisip gros de  4 - 8 m. prezintă structură încrucişată.

   Deasupra urmează un orizont de cca. 100 m. constituit numai din cuarţitic şi mică albă de culoare gălbuie deschisă, cu lentile de nisip grosier şi pietriş mărunt.

  

La partea superioară a aşa zisului acvitanian urmează un orizont grezos conglomeratic constituit din alternanţe de gresii cuarţitice slab cimentate şi conglomerate cu elemente de cuarţ, şisturi cristaline, roci eruptive, având dimensiuni între 0,15 - 15 m. Acest orizont are o grosime de cca. 150 - 200 m. Deasupra complexului grezos conglomeratic urmează alternanţe de argile roşii şi nisipuri fine de culoare roşie. Grosimea totală a acestor depozite acvitaniene este de cca. 500 m. Depozitele roşii se observă şi mai la est la Cioara şi în vest la Romos, Romoşel şi mai aproape de zona studiată la 500 m. Est de gara Aurel Vlaicu între cale ferată şi şoseaua naţională şi deosebit de vizibile 1 km. NE de oraşul Cugir, unde apare un petec de argile roşii, pietrişuri mărunte verzui situate pe cristalin. Vârsta complexului dendritic roşu în lipsă de fosile s-a stabilit numai după raporturile stratigrafice. Părerile asupra vârstei sunt diferite.

 

   Nopcea, Iacob le-a considerat Danian, alţii ( Palfy ) Oligocen iar Halavate, Mircea Ilie le-a atribuit Acvitanianului.

 

   In urma cercetărilor făcute de C Gheorghiu, A. Zberea, T. Tudor în vara anului 1957 şi din colecţiile de Lamellibranchiate Gasteropode, Amoniţi, Corali, vârsta câtorva depozite considerate anterior din cretacicul superior a fost determinată ca fiind din miocen.

 

   La  Sărături " se întâlneşte un complex conglomeratic grezos - argilos, care în partea superioară suportă o serie de argile vinete cenuşii. Atât în complexul grezos - conglomeratic precum şi în argilele vinete se întâlnesc numeroase resturi organice.

 

   Peste argilele vinete cenuşii urmează un complex nisipos conglomeratic de culoare slab roşcată cu pete verzui. El poate fi urmărit pe Valea Cugirului la sud de şoseaua naţională din imediata vecinătate a podului din Vinerea " La Capre " în coasta lui Jianu bine vizibilă. Acest complex se observă pe malul drept al râului pe o distanţă de cca. 4 km.

 

   Înclinarea generală a stratelor este conformă cu a celor din bază, adică de la 100 până la 250 Sud şi o direcţie N 600 E.

 

   La cca. 80 m. amonte de podul Vinerea apare un orizont conglomeratic bine dezvoltat care suportă o serie marnoasă cenuşie albicioasă. Pe măsură ce ne apropiem de localitatea Cugir, stratele devin orientate pentru ca apoi ele să se încline către Nord cu 5 - 150

 

   Pe teritoriul oraşului Cugir, stând de-a dreptul pe fundamentul cristalin apare din nou complexul nisipos conglomeratic roşu cu variaţii de marne cenuşii albicioase cu Glogigerine.[13]

 

   In general se poate spune că depozitele sedimentare de la sud de Mureş, de-a lungul Văii Cugirului descriu un sinclinal cu flancurile înclinate.

( Fig 13, Fig 14)

 

   In bază se întâlneşte un complex gros de cca. 15 m. format din conglomerate poligene rulate cu dimensiuni cuprinse între 2 şi 20 cm. Elementele conglomeratice sunt alcătuite din cuarţite şi şisturi micacee, roci magmatice, gresii, blocuri de marne uneori micacee - grezoase.

 

   La diferite nivele se întâlnesc şi intercalaţii de marne de culoare cenuşie închisă sau gresii micacee ruginii cu grosimi ce variază în jurul lui 15 - 20 cm.

 

   Unele urmează apoi un complex cu alternanţe nisipoase 2) care la partea superioară trece la nisipuri grezoase 3).

 

   Peste nisipuri se aşterne un orizont marnos argilos, fin micaceu de culoare vânătă cenuşie din care s-a recoltat o interesantă asociaţie de faună.

 

   Urmează apoi un complex de nisipuri şi pietrişuri alternante de argile verzi - roşcate.

 

   Microfauna prezintă caractere similare la care se adaugă abundenţa formelor şi modul de conservare.

 

   Această faună recoltată din punctul amintit şi din alte puncte din zona Văii Cugirului reprezintă asociaţie de forme dintre care unele de vârstă cretacică medie şi superioară, cu altele de vârstă net tortoniana. Cum până în prezent depozitele respective erau considerate de vârstă cretacic superioară, asociaţiile cu fauna miocenă implică o nouă interpretare a vârstei.

 

   Concluzia stratigrafică la care a ajuns colectivul constă în aceea că o parte din depozitele de pe Valea Mureşului, care erau considerate cretacic superioare, iar altele aquitaniene trebuie atribuite Tortonianului.

 

   Prin efectuarea unor lucrări de recunoaştere geologică în vara anului 1957 şi ulterior C. Gheorghiu, Zberia T. Tudor au întâlnit faună tartoniană, astfel încât pe baza acestor date succesiunea stratigrafică a depozitelor de la sud de Mureş suferă o nouă distribuţie.

·         Orizontul conglomeratic de la podul de pe şoseaua naţională peste apa Cugirului trebuie atribuit transgresiunii tortoniene şi nu cretacicului superior

·         Orizontul argilelor vinete reprezintă o fază de sedimentare în Tortonian, datorită unor curenţi de fund.

·         Orizontul roşu nu prezintă Aqvitanianul ci Tortonianul.

Tortonianul

Apele masive în regiune se reîntorc cu Tortonianul a cărei existenţă poate fi dovedită pe baza unor urme de viaţă.

 

      Unii autori vechi ca : Helevata şi Mircea Ilie cosideră că existând şi aquitanianul printr-un complex continental lacustru Tortonianul ocupă o zonă ce poate fi urmărită de-a lungul Văii Ciorei, Văii Cugirului în hotarul Vinerii, la vest de Cugir în fundamentul cristalin la sud ( Valea Pleşii ).

     

      La baza Tortonianului se găsesc depozite ale faciesului continental fluviatil lacustru.

 

      După depunerea acestor sedimente de natură continentală urmează transgresiunea marină care va duce la instalarea unei mări ce va dura în tot timpul Tortoianului.

 

      Marea instalată în ţortoian este de un regim neritic în care are loc un proces de sedimentare cu litografie foarte variată ( marne , argile, marne argiloase, argile nisipoase şi nisipuri ).

 

      In 1963 Valeria Marincaş a separat cinci orizonturi:

·         Orizontul roşu bazal

·         Orizontul gresiilor calcaroase şi Lithotamnium

·         Orizontul marnelor cu globigerină şi radiolari

·         Orizontul nisipurilor cu macro şi micro faună şi al marnelor cu spiriales

·         Orizontul marnelor cu ervili.

 

Tortonianul inferior reprezentat prin orizontul marnelor roşii ce apare în nordul satului Săliştea ( Cioara ) şi mai ales este uşor de urmărit în albia râului Cugir, în centrul oraşului la podul principal ce traversează râul.

 

      Litografia acestui orizont este foarte variată în ce priveşte alcătuirea lui constituită din petrişuri, marne, nisipuri, argile roşii cu interstiţii de argile cenuşii verzui; apar în relief în albia râului.

 

      Pe acest drum nu s-a putut întocmi o coloană a Tortonianului datorită apariţiei lui doar în albie şi foarte puţin în maluri.

 

      Din orizontul de argile vinete din tortonianul inferior s-au determinat o asociaţie microfaunistică reprezentată din microforaminifere din 15 genuri şi 25 specii aparţinând familiilor Miliolidae, Nodosaridee, Duliminidae, Nonioidae, Amomalinidae, Glosborotaliide şi Chilosteoniellidee.

 

      Mai jos specii existente:

·         Quinqueloculuina Aff. haurenia d'Orbigni

·         Quinqueloculuina sp.

·         Robulus sp.

·         Dentalina Aff. communia d'Orb.

·         Dentalina pauperata d'Orb.

·         Nodosaria longiscata d'Orb.

·         Uvigerina acuminata Hosius.

·         Uvigerina asperule Czjzek.

·         Uvigerina nodosa d'Orb.

·         Uvigerina stricata Costa.

·         Stilostomella adolphina d'Orb.

·         Bulimina aculeata d'Orb.

·         Bulimina inflata Sequenz.

·         Bulimina macinata d'Orb

·         Bulimina sp.

·         Nonion soldari d'Orb.

·         Cibicides sp.

·         Valvalineria complanata d'Orb.

·         Globigerina sulloides d'Orb.

·         Globigerina sp.

·         Globigeri quadrilabatus Banner.

·         Globigerina trilobus.

·         Globigerina sp.

şi unii spiculi de echinide.

 

 

      Prin predominarea unor specii plantonice cum sunt Orbulinidele şi a unor Nodosarii această asociaţie microfaunistică pledează pentru situarea depozitelor argiloase nisipoase în cuprinsul tortonianului inferior nu la baza lui, ci undeva mai de sus.

 

Tortonianul superior

 

O dată cu tortonianul superior în partea inferioară a lui are loc transgresiunea marină cu instalarea unui regim neritic litoral. Această transgresiune ce a avut loc pe întinsul întregului culoar al Mureşului, datorită extinderii sale mari, a ajuns uneori ca depozitele sale să acopere direct cristalinl.

 

      In regiunea în care se încadrează şi o parte din Bazinul Cugirului a făcut studii Valeria Marincaş care stabileşte existenţa a două orizonturi, din totalul de cinci de pe întinsul întregului culoar:

·         orizontul marnelor cu globigerine şi radiolari

·         orizontul nisipurilor cu microfaună şi al marnelor cu spiralis.

Primul orizont apare doar sporadic pe malul Văii Cugir.

 

Litografia orizontului marnelor cu globigeri şi radiolari este

constituit din marne cenuşii care uscate devin destul de compacte. In constituţia acestor marne intră şi granule fine de cuarţ şi lamele de mică. Intre aceste marne apar şi gresii fine, argile bentonizate, precum şi argile nisipoase.

 

      In acest orizont Valeria Marincaş a găsit specii de uvigenirinidae şi unele nodozaridae.

 

      Orizontul nisipurilor şi marnelor cu spiriales are extinderea cea mai mare şi se întinde între Valea Cioarei şi până dincolo spre vest de Valea Cugirului. Aflorează în dealuri mai înalte sau în malul drept al albiei Cugirului ( în dreptul localităţii Vinerea ).

 

      Litologia acestui orizont este în cea mai mare parte nisipoasă, nisip cuarţitic de culoare albă gălbuie ce dau un aspect caolinos pe alocuri cu lentile de de material de natură argiloasă.

 

      Intercalat în acest orizont sunt şi bancurile de micro conglomerate sau gresii cuarţoase cu ciment calcaros. Uneori aceste nisipuri sunt exploatate, ca spre exemplu în dreptul localităţii Vinerea pe malul Văii din stânga.

 

      Aceste nisipuri au o culoare variată, galbenă - roşcată sau albă, găsindu-se în carieră la zi pe grosimi de zeci de metri, ex. la " Calea Neicului " (Vinerea) şi pe malul drept al albiei în " Coasta Luncii lui Mihu ", în terasa spre " Chioşcuri " mină deschisă cu gura surpată.

 

      In " Coasta Neicului " la bază se găseşte marnă nisipoasă de culoare cenuşie, apoi un banc de gresii micacee slab cimentate de culoare gălbuie la partea superioară cu nisipul gălbui peste care e un banc mai dezvoltat de gresii puternic cimentate, urmat la partea superioară de nisipul gălbui fin micaceu. Din partea inferioară marnoasă a acestui orizont s-au determinat forme de globigerine bulboides d'Orb.,lagena cf. laevia şi esterigene sp. Depozitele nisipoase cu acel aspect caolinos sunt sterile, fără urmă de microfaună.

 

      Grosimea orizontului nisipos este de cca. 100 m. după Sberea şi Socoleanu.

 

Sarmaţianul inferior

După tortonian sedimentarea a continuat şi în sarmaţianul inferior, In această parte a sarmaţianului marea din tortonian evoluează spre îndulcire, iar condiţiile de viaţă nu au fost prielnice. Astfel formele paleontologice faunistice lipsesc. Valeria Marincaş în 1965 arată că depozitele sarmaţianului inferior sunt plaste peste cele ale tortonianului fiind bine păstrate pe înălţimile mai mari ale dealurilor: Dealul Bercul Ciorei - cumpăna dintre Valea Ciorei şi Valea Cugirului.

 

      Litografia sarmaţianului inferior este în general argiloasă - mărnoasă în alternanţă cu nisipurile. Grosimea depozitelor poate ajunge până la 50 m. După sarmaţianul inferior marea se retrage astfel că în regiune nu sunt cunoscute depozitele sarmaţianului negru, sarmaţianului superior şi ale pliocenului.

 

 Cuaternarul

 

Depozitele cuaternare sunt prezentate în regiune prin grohotişuri, conuri de dejecţie, depozite de terase şi depozite de natură aluvionară.

 

      In regiunea muntoasă aceste depozite sunt de natură grosieră şi colţuroasă, adică din grohotişuri. Cele mai vechi pleistocene sunt formate din elemente fixate, A doua generaţie este constituită din grohotişurile actuale nefixate.

 

      In general în zona cristalină apar grohotişuri de pantă constituite din sfărâmături de mărimi între 2 cm. şi 10 cm. In zona Hanului Şurianu s-au format turbării.

 

      Conurile de dejecţie la gura pâraielor sunt reprezentate prin material rulat şi colţuros.

 

      Terasele, ocupând suprafeţe importante, sunt bine dezvoltate de-a lungul văii. Pe Valea Cugirului se disting unele depozite de terasă:

·         un nivel de 10 metri;

·         al doilea de 15 metri;

·         al treilea de 45 metri, dezvoltat deasupra albiei râului şi acest al treilea dezvoltat pe ambele maluri ale Cugirului.

 

Aluviunile sunt depozitate cele mai noi răspândite sub formă de bolovănişuri, pietrişurişi nisipuri de toate categoriile, fixate şi nefixate, răspândite în lunca Râului Cugir, lunca Mureşului şi în albiile lor meandrate.

 

Evoluţia paleogeografică a sedimentarului

 

Ca urmare a mişcărilor orogenetice de la sfârşitul laramicului, a avut loc şi exondarea continuă a acestei zone ce aţinut până în tortonian. Insă in tortonianul inferior survine şi o sedimentare cu caracter continental fluviatil şi lacustru.

 

      Subsidenţa ce a urmat a dus la o invadare cu ape vente dinspre Depresiunea Transilvaniei, fie dinspre Depresiunea Panonică. Subsidenţa nu a fost continuă, ci a avut loc intermitent şi variaţii de mişcări oscilatorii.

 

      Numai aşa se pot explica variaţiile întâlnite în litografie. La sfârşitul tortonianului are loco regresiune urmată de o revenire a apelor în sarmaţianul inferior. Această revenire a fost de scurtă durată fiindcă în volhinian se costată o îndulcire a apelor urmată de o exondare totală cu sfârşitul sarmaţianului inferior. In neogen a avut loc şi un vulcanism puternic pe dreapta Mureşului ce a dus în zona de vest de Valea Cugirului la intercalarea unor sedimente ale miocenului şi mici orizonturi cu tufe vulcanice.

 

      In cuaternar s-au definitivat formele de rlief şi reţeaua hidrografică, regiunea luând aspectul pe care-l cunoaştem noi la ora actuală.

 

 

     Tectonica cuverturii sedimentare

Tectonica regiunii studiate este un efect al presiunilor exercitate atât din sud de către Munţii Sebeş cât şi din nord de către Metaliferi.

 

      Referitor la tectonica sedimentarului după părerea lui Mircea Ilie regiunea se aseamănă cu Bazinul Transilvan la marginea cărei zone o şi încadrează. Cute cu direcţii generale sud - vest cu o serie de anticlinale şi sinclinale. Ca urmare a unor prospecţiuni geofizice şi cercetări efectuate de C. Gheorghiu a dus la constatarea asupra cuaternarului dintre cristalin şi sedimentarul culoarului există o linie de fractură şi mai mult că formele tectonice de suprafaţă sunt o consecinţă a structurii fundamentului, care este foarte faliat şi transformat în o serie de horsturi şi grabene. Gheorghiu arată că fundamentul a fost cutat în orogeneza larmică, cărui fapt i se datoreşte naşterea unor linii tectonice majore orientate NE - SV .

 

      Referitor la formele tectonice desjunctive fracturi, praguricaracteristice fundamentului din această zonă sedimentară, putem conclude că ele există, dar sunt acoperite de către sedimentar.

 

      Probabil că aceste fracturi păstrează cele două direcţii generale existente şi în zona cristalină, adică NV -SV, NV - SE.

 

      Dintre formele tectonice plicative, sinclinalele şi anticlinale după ultimele cercetări interesează cele ale miocenului, fiindcă cretacicul nu apare în zonă.

 

      După Valeria Marincaş, miocenul suferă active mişcări pe verticală care au dus la aceea variaţie litografică amintită In capitolul " geologia sedimentului ".

 

      Depozitele tortonianului şi ale sarmaţianului inferior prezintă o serie de anticlinale şi sinclinale orientate cu direcţia generală SV - SE, cu căderi foarte puţin perceptibile a stratelor. Este un sinclinal mare, ce plecă începând de la Dealul Răzoare (stânga şoselei Cugirului la Dealul Ciorei, Dealul Copacilor, Dealul Mare ce iese la sud de Sebeş). La sud de acesta este un anticlinal ce pleacă de la Sebeş la Pian spre Valea Ciorei şi de aici până spre Valea Cugirului. In bolta acestui anticlinal apare seria roşie a tortonianului inferior.

 

 

 

 

  


 

 



[1] Victor Tufescu, România - natură, om, economie,- Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1974.

[2] Harta geologică: Foia Orăştiei, scara 1:200.000, Institutul Geologic, Bucureşti, 1967.

[3] Spre vestitele târguri de animale, prăştilă şi alte materiale lemnoase.

[4] Oancea Constantin, Manuscris, Cioara, 1948.

[5] Vintilă Mihăilescu, Carpaţii sud-estici, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1963.

[6] Gornicu Ghorghe, Umbra lui Horia, 1971.

[7] Râul Cugirului curgând prin Vinerea, are local denumirea de Apa Vinerii.

[8] Coteţ Petre şi Trufaş Valer, Munţii Sebeşului ( Harta morfologică )

[9] Administrativ, comuna Şibot înglobează şi teritoriul localităţilor Băcăinţi şi Sărăcsău din nordul Mureşului.

[10] Harta Geologică a Munţilor Sebeşului, Lazăr Pavelescu, Cercetări geologice şi petrografice în Munţii Sebeşului, Anuarul Comitetului Geologic, vol. XXVIII, Bucureşti 1955, pag. 367.

[11] Preocupări monografice au avut ing. silvic Augustin Berian ( Cugir ), notar Gh. Văleanu ( Vinerea ) /1930-1940/ din care nu ştim foarte precis ce s-a păstrat. Prezentări monografice diferite au fost făcute de V. Jeleriu, avocat Gh. Cetean, prof. Const. Georgescu, Silviu Oltean, ( Cugir ), prof. Vasile Herlea (istoric Vinerea), prof. Liviu Bonţa ( Şibot )

[12] Cercetări geologice în regiune. Valea Streiului - Dealul Negru (Munţii Sebeşului) 1952 -Arhivele Comitetului Geologic Bucureşti.

[13] Mureşan Victor, Studiu petrografic al formaţiunilor cristaline din regiunea Cugirului, 1969.

1