Pagina de istorie a Transnistriei

            Apăsați aici pentru a răsfoi lista numeroaselor      
                  monede românești găzduite de noi!

Transnistria înainte și acum

Monedele Transnistriei | Spre 1 | 5 | 10 | 25 | 50 copeici


Perioada antică și cea medievală | Rusia la Nistru | Perioada interbelică | Perioada actuală


Transnistria la sfîrșitul primului război mondial

Moldovenii rupți de țară în 1812, organizați într-o Republică Democratică Moldovenească, s-au unit cu Regatul României la 27 Aprilie / 9 Mai 1918. Organul legiuitor care a hotărît Unirea cu țara s-a numit Sfatul Țării, fiind un parlament de largă reprezentare democratică. Sfatul Țării a luat naștere ca urmare a Congresului ostașilor și ofițerilor moldoveni care a avut loc la 20 octombrie 1917 la Chișinău, congres la care s-a hotărît autonomia Basarabiei precum și convocarea Sfatului Țării și configurația acestuia. Din partea moldovenilor din Transnistria s-a adresat congresului delegatul Toma Jalbă, cu următoarele cuvinte: „...vă întreb pe domniile voastre, fraților, frații mei și neamurile mele - că sîntem noi moldoveni dintr-un sînge, - cui ne lăsați pe noi moldovenii? De ce sîntem rupți din coasta Moldovei și trăim pe celălalt mal al Nistrului? Noi rămînem ca șoarecii în gura motanului? Frații noștri! Nu ne lăsați, nu ne lepădați și nu ne uitați. Și dacă ne veți uita, noi malul Nistrului îl vom săpa și vom îndrepta apa pe dincolo de pămîntul nostru.” Toma Jalbă a primit aclamațiile delegaților ridicați în picioare, care strigau „Nu vă vom uita!” Ion Buzdugan i-a dat la tribună răspunsul la rugăminte, promițînd „Nu vă lăsăm, fraților, veniți în brațele noastre. Nistrul îl vom săpa împreună și vom îndrepta apa lui pe dincolo de hotarul sufletului românesc, pentru ca nimic să nu ne mai despartă.”

Ca urmare a discuțiilor purtate de Congresul ostașilor și ofițerilor moldoveni, componența Sfatului Țării a fost hotărîtă a fi 70 % moldoveni (84 de locuri), 30 % celelalte naționalități (36 de locuri). S-a hotărît ca, în plus peste aceste 120 de locuri, să se acorde 10 locuri românilor transnistreni.

Tratatul de pace de la Versailles a lăsat mulți români în afara granițelor etnice și istorice ale pămîntului românesc. La est de Nistru, în special în imediata apropiere a rîului, locuiau un important număr de români în mase compacte. Românii transnistreni au dorit și au reușit să obțină recunoașterea autohtoniei și identității lor prin crearea unei Republici Autonome Socialiste Sovietice Moldovenești în 1924.

Originile statalității transnistrene pot fi căutate însă în 1917, cînd are loc la Tiraspol Congresul moldovenilor de dincolo de Nistru (17 - 18 decembrie). Delegatul Sfatului Țării din Basarabia, G. Mare, a fost prezent la lucrările congresului transnistrean, aducînd în dar un steag tricolor care a fluturat pe clădirea congresului. A înmînat acest steag zicînd: „Acesta este steagul neamului nostru românesc și pentru izbînda lui luptăm cu toții în aceste vremuri de mari prefaceri. Neamul nostru care a fost pînă acuma apăsat de străini nu trebuie să mai fie de aici încolo rob nimănui.” Deputații transnistreni pretind condiții de autonomie (în situația destrămării Imperiului Rusesc); ei mai cer „lichidarea” Transnistriei la Basarabia. Ei mai spun „Vrem să ne soedinim [lipim] la Basarabia”.

În ciuda acestor năzuințe, românii transnistreni au rămas în afara țării după semnarea tratatele de pace, în interiorul Rusiei Federative (mai tîrziu redenumită U.R.S.S.).

Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească

Urmînd deciziei Guvernului Sovietic de la 3 august 1923 privind naționalitățile și libera folosire a limbii materne, delegații satelor românești au ținut un congres la 3 septembrie, același an, în orașul transnistrean Balta.

Ca urmare a acestor demersuri, la 12 octombrie 1924 se creează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească în cadrul Ucrainei, capitală fiind orașul Balta. Era prima entitate statală a Transnistriei. În aprecierea acestui act trebuie luată în seamă, pe lîngă deschiderea democratică din Uniunea Sovietică, și intenția Rusiei Sovietice de a folosi crearea noului stat ca mijloc de agitație politică atît în stînga Nistrului (în fosta gubernie țaristă a Basarabiei, 1812 - 1917) cît și pe plan internațional în vederea unei ulterioare expansiuni către vest. Declarativ, frontiera vestică a Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldovenești a fost fixată pe rîul Prut, în inima Moldovei istorice. RASSM se întindea de-a lungul frontierei de est a României, din dreptul județului Hotin pînă la limanul Nistrului.

Harta Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldovenești (1930) editată în limba română cu caractere chirilice
Harta Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldovenești
- Transnistria - (1930)

Congresul Pan-Moldovenesc a fixat granițele noii republici și constituția la Bîrzula în aprilie 1925. Conform statisticii sovietice, republica nou creată avea o componență etnică de 46% ucraineni și 32% români, întinzîndu-se pe un teritoriu de 8100 de kilometri pătrați, împărțit administrativ în 11 raioane: Balta, Bîrzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roșie, Rîbnița, Slobozia și Tiraspol. În 1928 capitala a fost mutată de la Balta la Tiraspol.

Deși existența RASSM a constituit o amenințare ideologică pentru statul român, republica moldovenească a asigurat întîrzierea procesului de ucrainizare și rusificare, conservarea limbii și elementului etnic românesc. În acest spațiu au funcționat 145 școli românești gimnaziale, 18 școli românești de rang liceal, un institut agronomic, unul pedagogic și unul politehnic, toate cu predare în limba română. Populație școlară românească era de 24.200 din care 800 studenți. Un important număr de ziare în limba română au existat în republică, la fel un teatru și un radio românesc. Din 1933 grafia folosită în „Transnistria” a fost grafia latină, pentru care Republica Unională Moldovenească (actuala Republică Moldova) a trebuit să lupte zeci de ani, pînă în pragul obținerii Independenței.

De asemenea demn de menționat este și faptul că glotonimul folosit în republica autonomă interbelică a fost limba română, după cum reiese din paginile săptămînalului transnistrean „Plugarul roșu” din 21 august 1924 : „s-a hotărît ca în școale, case și în așezăminte de cultură românească să se întrebuințeze limba românească”. Teoria etnicității și limbii moldovenești ca opuse etnicității și limbii române trebuie deci căutată în perioada mai nouă. Această teorie pseudoștiințifică are și azi susținătorii ei, în zdrobitoare majoritate rusofili, în întreaga Republică Moldova (dar mai ales în zona separatistă transnistreană) și țintește să arate ca justificată separația politică a românilor din Moldova răsăriteană de ceilalți români. Încercarea din 1996 a președintelui Republicii Moldova, domnul Mircea Snegur, de a schimba denumirea limbii de stat din moldovenească în română s-a soldat cu eșec. Deși limba de stat este numită moldovenească, limba utilizată de facto în Republica Moldova în instituții și publicații nu este idiomul moldovenesc al limbii române (care a avut rolul decisiv la formarea limbii române literare actuale), ci aceeași limbă română literară folosită și în statul român.

În 1937 a avut loc o schimbare importantă în politica sovietică, ca urmare a acestei noi direcții intelectualitatea din RASSM fiind acuzată că a făcut jocul dușmanului de clasă și fiind exterminată. Guvernul republicii și numeroși scriitori transnistreni au fost executați (între ei Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Țurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrîncea, Nistor Cabac). Atrocitățile staliniste au atins și mediul rural, în satul Butor din raionul Grigoriopol de pildă fiind împușcați 167 bărbați din cei 168 existenți (al 168-ulea fiind denunțătorul).

Un mare număr de transnistreni au fugit în această perioadă în România stabilindu-se la Chișinău, Iași și Cluj. Mulți au fost împușcați de grănicerii ruși la trecerea Nistrului, masacrarea lor fiind subiect de scandal internațional (cum a fost de pildă uciderea a 40 bărbați, femei și copii din satul Olănești la 23 februarie 1932).

Colonizările de alogeni au fost intense în mica republică moldovenească, fiind cauzate în mare parte de lipsa forței de muncă specializate și de lipsa intelectualității. Ca urmare a imigrației, în 1928, din 14.300 de muncitorii industriali numai 600 erau moldoveni. În mediul rural situația a fost inversă: ca urmare a colectivizării forțate, 2.000 de familii au fost deportate în Kazakhstan.

Crearea unui minuscul stat românesc în Uniunea Sovietică a fost privită cu suspiciune în țară; oarecum surprinzător, o părere aparte, puțin naivă ce e drept, a avut istoricul Nicolae Iorga, care afirma plin de optimism că gestul Uniunii Sovietice este binevenit, el arătînd clar întregii lumi că pretențiile României la tratatele de pace nu s-au apropiat nici pe departe de punctul pînă la care ar fi putut ajunge.

Ocuparea Basarabiei de către URSS. Republica Unională Socialistă Sovietică Moldovenească

Lipsit de aliați și pus în incapacitatea de a valorifica garanțiile obținute după tratatele de pace care au încheiat primul război mondial, statul român cedează ca urmare a celor două ultimatumuri sovietice teritorii importante din trupul principatului Moldovei: Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța, ultimul niciodată situat în afara granițelor naționale pînă în odiosul an 1940.

Ca act normal pe firul evenimentelor, a urmat unificarea RASSM cu pretinsele teritorii sovietice pînă la rîul Prut. Moscova a înaintat propunerea ca în componența Ucrainei să intre județul basarabean al Hotinului, ținutul bucovinean al Cernăuților (niciodată de la fondarea Moldovei în posesie rusească pînă în 1940), precum și două raioane transnistrene din fosta Republică Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească, restul pămîntului moldovenesc urmînd să constituie noua republică unională moldovenească. Ucraina însă, prin președintele Sovietului Suprem al Ucrainei, solicita, pe lîngă Cernăuți și Hotin, și ținutul basarabean al Cetății Albe și nu mai puțin de opt din raioanele vechii RASSM, adică marea lor majoritate.

La 2 august 1940 Sovietul Suprem al URSS a adoptat legea formării Republicii unionale Socialiste Sovietice Moldovenești în varianta propusă de Ucraina. Prima capitală a RASSM, Balta, trecea în componența Ucrainei. La 10 mai 1941 s-a dat curs cererii doar a două sate de a trece din componența Ucrainei în componența Moldovei sovietice, din mai multe care înaintaseră această solicitare. Toți românii din Uniunea Sovietică rămași în afara granițelor noii republici și-au pierdut autonomia și drepturile de a-și utiliza oficial limba maternă.
Harta Transnistriei Românești
Județele românești din Transnistria

Mai jos amintim cîteva din localităților din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hîrtop, Visterniceni, Borș, Dabija, Carlești, Șerpa, Culmea Veche și Nouă (în raionul Bîrzu), Valea Hoțului, Tocila, Grecu, Perișori, Handrabura, Șalpani (în raionul Nani), Păsat, Holmu, Pîrlita, Păsățel, Mironi, Bănzari, Bursuci, Moșneanca, Raculova, Herbina (în raionul Balta), Budăi, Buza, Strîmba, Broșteni, Slobozia, Buchet, Timcău, Ploți, Șerbi (raionul Crutîi), Ocna Roșie, Clăveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Coșari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubău, Țîbuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Mălăiești, Ilie, Brînza, Untilovca, Găvănosu (raionul Ocna Roșie). Multe din toponimele românești vor fi schimbate pentru a se pierde informațiile asupra întemeierii lor și a da o altă coloratură etnică: Bîrzu în Kotovsk, Mărculeni în Dimovka, Voloșca în Pisariovka, Întunecata în Svetloe, Nani în Ananiev, Vrabie în Vradievka, Valea Hoțului în Dolinskoie, Mălai în Karataevka, Urîta în Elenovka și așa mai departe.

Transnistria în timpul celui de-al doilea război mondial

În timpul celui de al doilea război mondial România a administrat Transnistria dintre Nistru și Bug împărțind-o tot în județe (treisprezece la număr), însă neîncorporînd regatului provincia, ci punînd un guvernator în fruntea ei. Aceste județe erau: Ananiev, Balta, Berezovca, Dubăsari, Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odesa, Ovidiopol, Rîbnița, Tulcin și Tiraspol. Suprafața Transnistriei românești era de 39.733 kilometri pătrați, avînd cele 13 județe amintite, 1292 de comune și două municipii, Odesa și Tiraspol. Populația era în 1942 de 2.326.226, față de 3.492.552 înainte de război (trebuie ținut cont de incorporările făcute de armata sovietică).

Administrația românească a însemnat pentru transnistreni întoarcerea creștinismului și o gură de aer proaspăt pentru elementul românesc. Din cele peste 1.000 de biserici desființate de comuniști, în 1943 nu erau încă reparate doar 76. Alături de 219 preoți localnici mai slujeau 250 preoți din țară. Merită să ne amintim că războiul României în răsărit s-a desfășurat sub semnul crucii, el numindu-se „Războiul sfînt împotriva bolșevismului”. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice românești din Transnistria, au apărut publicații numeroase și s-au creat cinematografe în Tiraspol, Ananiev și Odesa. La Tiraspol s-a înființat Liceul românesc Duca Vodă. În satul Hîrjău au fost repatriați români din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate între Prut și Bug la începutul acțiunii).

În 1943, la Muzeul Militar Național din București, a sosit de la Odesa un steag trimis de mitropolitul Visarion, șeful Misiunii Române Bisericești pentru Transnistria. Steagul a fost identificat ca aparținînd lui Constantin Ipsilanti, domn al Moldovei (martie 1799 - iunie 1801) și al Țării Românești (între 1802 și 1807, cu întreruperi). Descoperirea unui astfel de steag în Transnistria, steag atît militar cît și bisericesc, confirmă strînsele legături culturale existente între cele două maluri ale Nistrului din Evul Mediu pînă spre epoca modernă.

Cu toate că administrația românească a emis în timpul celui de al doilea război mondial timbre poștale destinate exclusiv Transnistriei, nici un fel de monedă metalică aparte nu este cunoscută pentru spațiul în cauză înainte de încetarea războiului de la Nistru (1992). Au existat doar bancnote, emise de INFINEX - Institutul de Finanțare Externă, care au circulat în Transnistria în timpul celui de al doilea război mondial.

Duca Vodă, domnul Moldovei, hatman al Ucrainei, timbru inspirat de fresca votivă de la mănăstirea Cetățuia din Iași scrisoare circulată între Odesa (Transnistria) și Iași

Trei emisiuni poștale au fost emise, în 1941, 1942 și 1943, două cu Duca Vodă și una cu Miron Costin. Conform revistei Filatelia (numărul din noiembrie-decembrie 1990) aceste timbre au fost puse în circulație doar prin oficiile poștale transnistrene.



Perioada antică și cea medievală | Rusia la Nistru | Perioada interbelică | Perioada actuală


| BHHRG |
Monedele Transnistriei | Spre 1 | 5 | 10 | 25 | 50 copeici

Pentru mai multe informații citiți secțiunea Istoria modernă și contemporană din pagina Scurtă și pe înțeles istorie a românilor și a României.


Înapoi la pagina de selecție!
1