Ion Constantin Inculeţ

 

 

Ion Constantin Inculeţ (în rusă Ион (Иван) Константинович Инкулец) (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, judeţul Lăpuşna (Republica Moldova); d. 18 noiembrie 1940 în Bucureşti) a fost un om politic român, preşedintele Sfatului Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române. Este înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iaşi. Ion Inculeţ a fost căsătorit cu principesa Roxana Cantacuzino. Din căsătorie a rezultat fiul Ion I. Inculeţ, Doctor Honoris Causa al Universităţii Western Ontario (Canada), Membru de onoare al Academiei Române, director al centrului de electrostatică aplicată al Universităţii Western Ontario.

Biografie

Biografia lui Ion C. Inculeţ poate fi împărţită în două perioade: rusească (ţaristă) şi românească.

  • S-a născut la 5/18 aprilie 1884 în satul Răzeni, judeţul Lăpuşna (Chişinău), în familia lui Constantin şi a Mariei Inculeţ. A absolvit şcoala primară în satul natal, iar în anul 1894 este admis la Şcoala teologică din Chişinău, subordonată Seminarului teologic. A absolvit-o cu note foarte bune, obţinînând drepul de a se înscrie la Seminar. A studiat în acelaşi an cu viitorii deputaţi şi demnitari de stat Vasile Bârcă şi Pantelimon Erhan. A optat pentru o facultate de ştiinţe exacte şi s-a înscris într- adevăr la facultatea de fizică şi matematică a Universităţii Dorpat, însă după un an de studii s-a transferat la Universitatea Imperială din Sakt Peterburg, facultatea de fizică şi matematică, pe care a aboslvit- o cu diplomă de gradul I. A avut recomandare pentru profesorat. În anii de studenţie la Petersburg din iniţiativa sa este creată asociaţia studenţilor basarabeni din Petersburg "Bessarabskoe zemliachestvo". După absolvirea universităţii concurează cu succes la postul de privat-docent, a lucrat la mai multe şcoli private din Petersburg, predând fizica, matematica şi astronomia. A fost secretar de redacţie la revistele "Vestnik Znania" şi "Nauchnoe obozrenie", editate de Wilhelm Bittner, în care a publicat mai multe articole de popularizare a ştiinţei, fără semnătură. În anul 1917 a fost deputat în Sovietul din Petrograd din partea eserilor.

  • În aprilie 1917 a revenit în Basarabia, ca emisar al lui preşedintelui Guvernului Provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenţi şi profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle revoluţiei din februarie. Este ales deputat în primul parlament al Basarabiei "Sfatul Ţării" împreună cu alţi basarabeni veniţi din Petrograd, din partea deputaţilor-ţărani. Iniţial concepţia politică a lui Inculeţ era una de transformări politice în cadrul unei Rusii democratice şi înnoite. Însă, după preluarea puterii la Petrograd de către bolşevici prin putch-ul din Octombrie, Inculeţ a evoluat spre alianţa cu România. La 21 noiembrie 1917 a fost ales Preşedinte al Sfatului Ţării. La 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a Puterii la Chişinău de către bolşevici. La 24 ianuarie "Sfatul Ţării" a proclamat cu majoritate de voturi independenţa Basarabiei faţă de Rusia, iar la 27 martie 1918 a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu România, în condiţiile în care Frontotdel-ul şi alte fracţiuni minoritare îî cereau parlamentului insistent să păstreze legătura cu Rusia. Gherman Pântea, fost ministru în Guvernul Republicii Democratice, caracterizează astfel activitatea lui Inculeţ: " La 21 noiembrie 1917 se deschide Sfatul Ţării, organ care avea să vorbească în numele Basarabiei şi să decidă soarta ei. Preşedinte al acestui parlament a fost ales în mod unanuim Ion Inculeţ. El întrunea toate calităţile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, şi mai cu seamă extrem de răbdător" "Inculeţ în toate împrejurările a dovedit un calm desăvârşit şi sânge rece. Nici o hotărâre pripită, nici un pas nechibzuit. Se apropia ziua cea mare - ziua Unirii- însă Inculeţ se gândea la soarta ţăranului. Adeseori spunea: "Dacă Dumnezeu ne va ajuta ca odată cu Unirea să rezolvăm şi radical şi reforma agrară, adică să dăm pământ ţăranilor, voi fi cel mai fericit om".

  • După Unire Ion Inculeţ a fost ministru al Basarabiei, ministru al sănătăţii publice, ministru de interne, ministru al comunicaţiilor şi vice-preşedinte al Consiliului de miniştri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca (1933-1937).

  • În anul 1940, referindu-se la soarta Basarabiei şi Unirea din 1918, el spunea " Basarabia a fost smulsă din din trupul Moldovei prin forţă, cu călcarea oricărui drept şi a oricărei dreptăţi, în anul 1812. Autonomia promisă la anexare, cu păstrarea limbei române ân toate dregătoriile, a fost degrabă retrasă. Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o simplă gubernie rusească. O sută de ani a durat prigonirea de către Rusia ţaristă - o sută de ani a durat cu dârzenie rezistenţa acestui minunat popor moldovean dintre Prut şi Nistru pentru conservarea limbei, pentru păstrarea fiinţei naţionale. Niciodată în cursul acestui veac nu s-a stins focul sfânt al conştiinţei naţionale. Şi odată ce împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără, care mistuia cât putea mai mult din piedicile ce erau puse la în calea Unirei cu toţi românii".

  • Inculeţ s-a stins din viaţă în rezultatul unui atac de cord în seara de 19 noiembrie 1940. La înmormînatre a ţinut un discurs Vasile Bârcă, care a spus: "Ceea ce caracterizează îndeosebi viaţa şi opera lui Ion Inculeţ este modestia şi blândeţea lui nesfârşită, temeinica sa pregătire, însoţită de tactul şi calmul ce-l caracterizează şi, mai presus de toate, calda lui iubire de popor, de ţară, şi de Basarabia lui natală, pe care a iubiit-o cu toate puterile muinţii şi sufletului său.

 Publicaţii

  • Lucrări de popularizare a fizicii şi astronomiei în revista "Naucinoie Obozrenie", Sankt-Petersburg(1911-1916)

  • Spaţiul şi timpul în noua lumină ştiinţifică (Bucureşti, 1920);

  • Ma première rencontre avec Saint Aulaire (1930) - în limba franceză;

  • U.R.S.S. (Bucureşti, 1932).

  • O revoluţie trăită / Ion Inculeţ; [alcătuire, Ruxandra Mihăilă]. Chişinău : Universitas, 1994.

 

 

.............................................................................................................................................................................................

           

 

©2008 Centru pentru Studierea RomRomânilor de Pretutindeni. Toate drepturile rezervate.