Cuvantul


Eugenism si biopolitica in Romania
Marius Turda

Dupa Primul Razboi Mondial, teritoriul Romaniei s-a dublat aproape, incluzand Transilvania, Basarabia si nordul Bucovinei, regiuni cu o mare diversitate etnica. Ca sa functioneze corespunzator, statul roman s-a implicat intr-un proces fara precedent de centralizare administrativa si constructie a unei identitati nationale omogene. Diversitatea etnica a Romaniei nu a atras doar politicieni si vizionari, preocupati de crearea statului national, ci a devenit si un punct central al programelor eugenice si biopolitice elaborate in timpul perioadei interbelice. Trebuie subliniat ca biologizarea identitatii nationale oferita de eugenie si antropologie a caracterizat si alte politici de stat din Europa interbelica, mai ales in state care au ales regimuri autoritare sau totalitare, precum Spania, Italia sau Germania (vezi, de exemplu, Maria Sophia Quine, Population Politics in Twentieth Century Europe: Fascist Dictatorships and Liberal Democracies, 1995). In aceste tari, ca si in Romania, metaforele biologice si rasiale au fost folosite pentru a intari un mesaj ideologic si pentru a intensifica loialitatile etnice, fara de care sistemul politic nu putea functiona. Din acest punct de vedere, dupa cum vom vedea, loialitatile nationaliste ale eugenistilor si antropologilor au influentat uneori obiectivitatea lor stiintifica, determinand astfel pozitia lor in tratarea unor subiecte delicate, cu miza politica, precum originea etnica a minoritatilor sau vechimea istorica a natiunii.



Un teritoriu prea putin explorat

In Romania, "firavul eugenism romanesc" dupa cum il numeste Gheorghe Bratescu (Catre sanatatea perfecta. O istorie a utopismului medical, 1999) nu a beneficiat de atentia pe care o merita. Literatura romaneasca despre acest subiect firava si ea este inca determinata de un mod de a gandi eugenismul si antropologia, precum si relatia lor cu alte curente culturale si politice ale perioadei interbelice, pe de o parte ca imitatii ale utopiei rasiale propuse de fascismul si nazismul european, pe de alta ca fiind nesemnificative ca raspandire si impact. Zigu Ornea, in cea mai importanta contributie romaneasca la istoria intelectuala a dreptei din perioada interbelica, mentioneaza foarte sumar preocuparile rasiale ale intelectualilor romani, iar cand o face precum in cazul lui Nichifor Crainic analiza lui este complet depasita: "Operand cu astfel de criterii si concepte anacronice precum rasa dedus din chimismul sangelui, Crainic se instala, cu teoriile sale despre autohtonism si etnicitate, pe temelii minate sub raport stiintific, subrezindu-le pana la autoanulare" (Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca, ed. a II-a, 1996, p. 111).

Aceasta este, din nefericire, opinia majoritatii cercetatorilor care au studiat Romania interbelica. Unii au pus accentul pe formarea identitatii nationale in termeni literari sau religiosi; altii pe politica culturala si conflictul dintre generatii1.

Conform acestor interpretari, participantii la dezbaterea legata de natiune si-au insusit teme care au fost create de generatii succesive de poeti, lingvisti si istorici (studiile semnate de Katherine Verdery si Irina Livezeanu sunt foarte graitoare). Foarte putini sunt aceia care s-au apropiat critic si lucid de subiectele rasiale: Radu Ioanid in studiile lui despre Garda de Fier si Holocaust (vezi Radu Ioanid, The Holocaust in Romania: the Destruction of Jews and Gypsies under the Antonescu Regime, 19401944, 2000); Viorel Achim si Vladimir Solonari in analizele pe care le-au facut etnopoliticii romanesti din anii 1930 si 1940 (vezi Viorel Achim, "Romanian-German Collaboration in Ethnopolitics: The Case of Sabin Manuila", in Ingo Haar, Michael Fahlbusch, eds., German Scholars and Ethnic Cleansing, 1919-1945, 2005; Vladimir Solonari, "An Important New Document on the Romanian Policy of Ethnic Cleansing during World War II", in Holocaust and Genocide Studies 21: 2, 2007).

Se cunoaste ca rasismul si conceptul de rasa au fost discreditate dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, chiar daca ele nu au disparut din practicile culturale si politice ale Europei Occidentale si Statelor Unite, ca sa nu mai vorbim de fostele tari colonii din America Latina, Asia si Africa.

(continuare in pag. 3)

(urmare din pag. 1)



Cu toate acestea, in ultimele patru decenii s-a format o literatura sofisticata si multidisciplinara, care incearca sa explice intr-un mod critic evolutia ideii de rasa in cultura europeana, la autori ca David Hume, Immanuel Kant, Joseph Conrad sau Louis-Ferdinand Cline (vezi Emmanuel Chukwudi Eze, Race and the Enlightenment: A Reader, 1997; Dana S. Hale, Races on Display: French Representations of Colonized Peoples, 1886-1940, 2008). La fel s-a intamplat cu receptarea culturala si istorica a eugeniei.

Marginalizata dupa 1945, istoriografia eugeniei s-a maturizat in anii 1970, cand si-a readaptat baza epistemologica, pentru a reflecta atat progresele facute in istoria ideilor, cat si pe cele din biologie si medicina. Majoritatea publicatiilor aparute atunci au reevaluat cazurile asa-zis exceptionale din istoria eugeniei, de la purificarile rasiale introduse de Germania nazista la politicile de sterilizare, initiate in tari precum Statele Unite. Rezultatele obtinute au distins intre studiul initiativelor de igiena sociala si cele dedicate masurilor de control rasial al populatiei. Astfel, studiile din prima categorie au subliniat grija statelor pentru politicile sociale si de sanatate (ca in cazul eugeniei britanice si americane), in vreme ce toate celelalte s-au concentrat pe portretizarea igienei rasiale germane ca precursoare si partasa la genocidul nazist (pentru a mentiona doar cateva titluri, vezi Mark H. Haller, Eugenics: Hereditarian Attitudes in American Thought, 1963; Paul Weindling, Health, Race and German Politics between National Unification and Nazism, 1870-1945, 1989; Dan Stone, Breeding Superman. Nietzsche, Race and Eugenics in Edwardian and Interwar Britain, 2002).

Astfel de abordari au fost criticate la inceputul anilor 1990, cand mai multi autori au contestat interpretarile dominante ale igienei rasiale germane, de dinaintea si din timpul guvernarii national-socialiste. Paralel, alti autori au propus interpretari nuantate ale eugeniei britanice si americane, scotand in evidenta atat trasaturile ei "pozitive", cat si pe cele "negative". Recent, politicile de sterilizare din statele scandinave de dupa 1945, sau cele din China, au intrat si ele in atentia cercetatorilor, devenind cunoscute publicului larg (Gunnar Broberg, Nils Roll-Hansen, eds., Eugenics and the Welfare State: Sterilization Policy in Denmark, Sweden, Norway and Finland, sec. ed., 2005; Frank Dikotter, Imperfect Conceptions: Medical Knowledge, Birth Defects and Eugenics in China, 2000).

Aceste lucrari de pionierat au avut o influenta substantiala asupra cercetarilor in istoria eugeniei, din punct de vedere atat geografic, cat si tematic, acoperind tari variate, precum China si Brazilia, si stabilind legaturi intre "vechile" forme ale eugeniei si "noile" biotehnologii pentru imbunatatirea speciei umane. Miza acestor noi studii consta in faptul ca dezbaterile despre importanta eugeniei nu au servit doar scopuri academice. Constienti de natura sensibila a subiectului, biologii, istoricii si comentatorii publici au incercat sa separe rationamentele legate de ingineria genetica de cele ale eugeniei interbelice. Astfel, in prezent exista incercari de a redirectiona discutia despre sursele intelectuale ale eugeniei, insistand, in acelasi timp, asupra relevantei ei contemporane in sfera publica. Ca parte a acestui proces, se poate observa un interes crescand fata de studiul miscarilor eugenice din unele tari europene, precum cele din Europa de Est si Centrala care, inainte de 1989, nu au beneficiat de atentia cuvenita (vezi Marius Turda, Paul Weindling, eds, Blood and Homeland: Eugenics and Racial Nationalism in Central and Southeast Europe, 19001940, 2007).

Pe acest fundal, a aparut, in 2002, cartea Mariei Bucur despre eugenia romaneasca din perioada interbelica (Eugenics and Modernization in Interwar Romania; traducere romaneasca in 2005). Bucur a discutat convingator si pentru prima data relatia dintre eugenie si politicile de modernizare a societatii romanesti de dupa 1918, aratand cum eugenistii romani ca si alte categorii intelectuale si profesionale s-au angajat asiduu in politici moderne de construire a identitatii nationale. Mai mult, Bucur a "de-exotizat" eugenismul romanesc, contextualizandu-l in relatie cu miscari similare din Europa si Statele Unite. A devenit clar nu numai ca ideile eugenice de protejare a individului si natiunii au fost de la inceput integrate discursului modernist de imbunatatire a societatii romanesti, dar si ca ele nu au fost marginale sau rare, cum afirma literatura romana si straina despre perioada interbelica.

Identitate nationala si biopolitica

Intr-adevar, in perioada de dupa Primul Razboi Mondial conceptele biologice au devenit componente necesare ale procesului de formare a identitatii nationale pretutindeni in Europa, iar eugenistii si antropologii au primit sprijin pentru activitatile si planurile lor de cercetare de la guverne si regimuri politice, unele liberale, iar altele totalitare (Zygmunt Bauman, Modernity and Ambivalence, 1991; Roger Griffin, Modernism and Fascism: The Sense of a Beginning under Mussolini and Hitler, 2007). Importanta pe care au dobandit-o eugenia si antropologia in cultura publica interbelica a dus la o transformare a corpului national intr-un obiect de adoratie politica. Un alt efect a fost ridicarea biopoliticii la rangul de simbol emblematic al teoriilor biologice si medicale referitoare la identitatea nationala. Intr-un fel, fuzionarea dintre nevoia de identificare si permanenta biologica si cautarea unui nou traseu istoric pentru natiune a contribuit la transformarea biopoliticii in politica nationala.

Argumentul meu, pe care il dezvolt in acest volum, este ca dezbaterile despre natura identitatii nationale in Romania, intre cele doua razboaie mondiale, nu pot fi tratate in mod adecvat daca atentia se concentreaza numai asupra argumentelor literare sau filozofice despre esenta nationala. Sigur ca definitiile antropologice si serologice ale apartenentei nationale nu diminueaza insemnatatea altor dezbateri pe tema natiunii, dar ele indica totusi faptul ca originile programelor eugenice ale regenerarii nationale trebuie cautate nu numai in criticile la adresa democratiei liberale, ci, mai degraba, in eforturile de a crea un nou organism national care sa supravietuiasca presupusului declin cultural si spiritual al modernitatii si conditiilor internationale nefavorabile (pierderi teritoriale si razboi).

In perioada interbelica, istoriile culturale ale natiunii s-au intersectat adesea cu conceptiile rasiale privind apartenenta nationala. Intr-adevar, nevoia de reimprospatare a comunitatii etnice, intalnita la majoritatea intelectualilor timpului, s-a bazat pe mitul palingenetic al reinnoirii nationale, ce cuprindea atat ideea de metamorfoza spirituala, cat si implinirea ei printr-o noua ontologie etnica. Nu doar romanii au fost preocupati de soarta lor etnica; minoritatile nationale precum germanii din Ardeal sau ceangaii din Moldova au fost la fel de interesate de discursurile eugenice si antropologice. Daca pentru germanii din Ardeal acest interes dateaza dinaintea aparitiei miscarii eugenice romanesti datorita conectarii lor culturale la lumea austro-germana , in cazul ceangailor putem spune ca ideile biopolitice folosite de liderii lor s-au datorat exclusiv interesului aratat de eugenistii si antropologii romani fata de comunitatile lor. Astfel, daca germanii si-au dezvoltat propria lor "fortareata eugenica", pentru a se proteja de majoritatea romaneasca, ceangaii au dezvoltat un sentiment biologic al identitatii nationale romanesti. Alte grupuri etnice, precum evreii si tiganii, au fost prinse la mijloc, incapabile sa creeze o identitate etnica paralela cu cea romaneasca si, mai ales dupa 1930, respinse pe motive rasiale din corpul natiunii romane.

Acesti autori au recurs in mod declarat la imaginea unei esente nationale romanesti si au cautat obsesiv sa o integreze in dezbaterea privitoare la cultura nationala in Romania. Este deci posibil sa se observe felul in care insusi conceptul de rasa a fost absorbit de retorica nationalista a incluziunii si excluziunii, pentru a reformula relatia dintre diferitelor grupuri si culturi etnice. Sociologul legionar Nicolae Rosu afirma in 1941: "Sangele este substratul biologic al ereditatii, consangvinitatea, pe planul intelectual, sufletesc si social, insemnand aceleasi sentimente, aceleasi idei si aceleasi tendinte. Rasa este, asadar, conditiunea de existenta a unui popor, este insasi conceptia lui de viata" ("Ideea de rasa la doi ganditori romani", in Revista Fundatiilor Regale 8, 1941, p. 400). El vorbea astfel nu doar in numele majoritatii romanesti, ci si in numele celor care erau exclusi din comunitatea etnica romaneasca.

Nu doar eugenistii si antropologii s-au folosit de tipologiile si argumentele rasiale in definitiile pe care le-au dat natiunii, ci si filozofii si criticii literari (vezi, de exemplu, H. Sanielevici, "De ce rasa e poporul roman", in Noi probleme literare, politice, sociale, 1927; Idem, "Rasa, limba si cultura bastinasilor Daciei", in Literatura si stiinta, 1930; Ion Pillat, Rassengeist und volkische Tradition in der neuen rumnischen Dichtun, Jena, 1939; C. Radulescu-Motru, "Rasa, cultura si nationalitatea in filozofia istoriei," in Arhiva pentru stiinta si reforma sociala 4: 1, 1922; Garabet Ibraileanu, "Caracterul specific in literatura", in Opere, vol. 5, 1977). Macar datorita obsesiei care exista in Romania in legatura cu categoria celor din urma, de la Lucian Blaga la Eugen Lovinescu, este important ca teoriilor rasiale si uneori rasiste sa le fie recunoscuta prezenta in dezbaterile politice si culturale din perioada interbelica. Completand definitiile literare privitoare la identitatea nationala, eugenistii si antropologii romani s-au concentrat asupra obiectelor fizice si palpabile, precum craniile sau artefactele arheologice. Folosind experimente tehnice, cum ar fi catalogarea si clasificarea grupelor sanguine din cadrul populatiei, ei au sperat sa creeze ceea ce considerau a fi o stiinta a natiunii. Cu alte cuvinte, eugenia si antropologia rasiala au avut ca obiectiv crearea unei ontologii nationale bazate pe empirismul si pozitivismul stiintelor naturale si ale teoriilor despre evolutie si genetica. Pentru autorii de acest fel natiunea a fost, mai intai, un obiect de studiu, ce a devenit treptat si obiectul loialitatii lor profesionale si umane. Aceste reprezentari fizice ale natiunii le-au permis eugenistilor si antropologilor sa faca incursiuni obiective in structura etnica a societatii, in paralel cu interpretarile referitoare la identitatea nationala oferite de textele literare si filozofice.

Ontologia etnica in varianta scientista

In multe privinte, procesul de biologizare a identitatii nationale pe care il discut se incadreaza in procesul de metamorfoza nationala, pe care Sorin Antohi il numeste "ontologie etnica" (vezi Sorin Antohi, "Romania and the Balkans: From Geocultural Bovarism to Ethnic Ontology", Tr@nsit-Europische Revue 21, 2002), in cadrul caruia categoriile universale sunt insusite si transformate de traditiile nationaliste. O alta perspectiva prin care putem intelege biologizarea identitatii nationale este cea oferita de biopolitica. Nu am sa intru in acest subiect aici pentru ca el face parte dintr-un volum in pregatire. Am sa schitez doar contextul legaturilor dintre eugenie, antropologie si biopolitica romaneasca.

In 1926, eugenistul roman Iuliu Moldovan a publicat la Cluj Biopolitica, o carte pe care Maria Bucur a descris-o corect ca pe "un manifest ce apela la un stat eugenic total bazat pe principii biologice, un fel cu totul nou de a organiza politica in Romania (cartea citata, p. 83).2 Prin introducerea biopoliticii in discursul public romanesc, Moldovan nu adopta doar un termen modernist, cu versatilitatea lui caracteristica, ci il si investea cu o misiune nationala specifica, aceea de a directiona diversele experiente istorice si traditii culturale inspre ideea de ameliorare a calitatilor rasiale ale natiunii3. Natiunea a fost descrisa ca un organism care functiona pe baza legilor evolutiei, intruchipand calitati fizice transmise din generatie in generatie. La fel de important, relatia dintre natiune si stat a fost preschimbata intr-o relatie specifica, bazata nu pe un contract politic de recunoastere reciproca, ci pe o fuziune completa. Biopolitica, asadar, opera prin investigatii asupra proceselor biologice ce reglau raportul dintre individ, natiune si stat.

Pentru cei familiarizati cu opera lui Michel Foucault, aceasta discutie nu este cu totul straina. Intr-o prelegere tinuta la Collge de France in 1976, Foucault situa nasterea biopoliticii in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Biopolitica, explica Foucault in continuare, exista la intersectia dintre cunoastere si putere. Ea este o metoda moderna de guvernare a colectivitatilor umane, inventata de statul modern cu scopul de a supraveghea si la nevoie a pedepsi societatea si individul (Michel Foucault, "Society must be Defended". Lectures at the Collge de France, 1975-1976, 1997, p. 242). Acesta din urma devine subiect al politicilor de putere si al practicilor si discursurilor asociate cu disciplinele medicale si legale aplicate celor bolnavi sau delincventilor.

In ultimele decenii, autori din numeroase discipline au apelat la teoria inovatoare a lui Foucault in privinta "biopoliticii rasei umane" (vezi si Michel Foucault, Naissance de la biopolitique: Cours au Collge de France, 1977-1978, 2004) pentru a explica diverse fenomene precum nazismul german, politicile nataliste ale Chinei contemporane sau terorismul politic si cultural al postmodernitatii (vezi Stephen Morton, Stephen Bygrave, eds., Foucault in an Age of Terror: Essays on Biopolitics and the Defence of Society, 2008). Termenul de biopolitica este in prezent des folosit, atat in jargonul stiintific, cat si in vorbirea cotidiana. Asa cum remarca de curand si Corrina Treitel: "Menita sa dea nastere unei societati mai puternice si mai productive prin reglementarea, optimizarea, ba chiar exterminarea unor anumite populatii umane, biopolitica a cuprins totul, de la reforma locuintelor, campaniile impotriva fumatului si programele pediatrice de vaccinare pana la politicile fiscale pentru si impotriva natalitatii, la discutiile in jurul recensamantului national si la igiena industriala" ("Max Runer and the Biopolitics of Rational Nutrition", in Central European History 41: 1, 2008, p. 1). O definitie si mai larga este oferita de Edward Ross Dickinson, potrivit caruia biopolitica ar trebui sa includa "practici medicale de la terapia individuala la regimurile de igiena personala, pana la marile institutii si campanii publice de sanatate: programe de asistenta sociala, de la grija individualizata pentru anumite populatii pana la programe pe scara larga si cvasiuniversale, cum ar fi politicile fiscale si de asigurari sociale menite sa incurajeze anumite rezultate demografice, intregul complex de stiinte rasiale, de la antropologia fizica pana la variatele teorii rasiale, eugenia si stiinta ereditatii, demografia, managementul stiintific si igiena muncii si, macar potential, intregul spectru al disciplinelor si practicilor inrudite, cum ar fi psihiatria si psihologia, discursurile despre autoperfectionare (nudismul, vegetarianismul, fitness si nutritionismul, cumpatarea), regimurile de frumusete si altele asemenea" (Edward Ross Dickinson, "Biopolitics, Fascism, Democracy: Some Reflections on Our Discourse about Modernity", in Central European History 37: 1, 2004, pp. 3-4).

Datorita definitiei atat de flexibile a termenului, am preferat sa nu includem in acest volum toate discutiile despre biopolitica din perioada interbelica in Romania. Vom folosi eugenia si antropologia rasiala doua domenii de expresie a biopoliticii pentru a explora ceea ce Sorin Antohi numea delirul "omniprezentei, omnipotentei si omniscientei" statului national romanesc, care nu putea "functiona decat ca administratie a unei multimi omogene de obiecte identice cetatenii , pe care trebuia sa le si produca, prin intermediul institutiilor sale, de la sistemul educativ la stagiul militar obligatoriu" (Exercitiul distantei. Discursuri, societati, metode, 1997, p. 243).

Prima parte a acestui volum discuta dezbaterile din jurul eugeniei negative, iar partea a doua descrie modalitatile prin care antropologia rasiala a definit majoritatea romaneasca, dar si unele minoritati etnice. Ceea ce uneste cele doua parti este felul in care aceste dezbateri s-au integrat discursurilor despre ingineria sociala si biologica a natiunii romane. Pe scurt, sustinatorii masurilor eugenice si rasiale argumentau ca misiunea istorica a statului roman, dupa unificarea teritoriala din 1918, era sa creeze o natiune romana sanatoasa si numeroasa. Aceasta idee a perfectibilitatii nationale pe care au propus-o eugenistii si antropologii din Romania iar multi intelectuali si politicieni romani au considerat-o atragatoare si au sustinut-o a insemnat de fapt purificarea societatii romanesti atat de indivizii "disgenici" din punct de vedere medical si legal, cat si de acele minoritati etnice considerate inferioare sau o amenintare la adresa integritatii nationale.

Cu alte cuvinte, noul organism al natiunii trebuia protejat de dusmanii din interior si exterior, fortificat prin filozofii si terapii medicale, pentru ca in sfarsit sa isi poata asuma un nou destin istoric, comparabil cu cel al altor state din Europa. Spre deosebire de filozofii si poetii din acea perioada care au folosit un limbaj figurativ despre destinul istoric al poporului roman, colegii lor eugenisti si antropologi au invocat stiintele medicale si naturale; discutia s-a purtat insa in jurul acelorasi intrebari: cine este roman? ce inseamna sa fii roman? cum poate cineva deveni roman? S-au dat multe raspunsuri la aceste intrebari; unele sunt cunoscute, altele nu. In acest volum ne vom uita la cele mai putin cunoscute.



(Versiune prescurtata a textului publicat simultan ca "Introducere", in Marius Turda, Eugenism si antropologie rasiala in Romania, 1874-1944, Editura Cuvantul, colectia "Addenda Cuvantul")



Note:

1. O mare parte din literatura ultimilor ani pe tema nationalismului in Romania interbelica este indatorata influentei conceptii despre natiune al lui Benedict Anderson, ca produs cultural, al imaginatiei (Benedict Anderson, Imagined Communities: Reflections on the Origin and Spread of Nationalism, 1983). Potrivit lui Anderson, ideea de rasa nu joaca un rol important in conturarea imaginatiei nationaliste. Pentru alte puncte de vedere, vezi Nancy Leys Stepan, "The Hour of Eugenics": Race, Gender, and Nation in Latin America, 1991; Ann Laura Stoler, Carnal Knowledge and Imperial Power: Race and the Intimate in Colonial Rule, 2002; Marius Turda, The Idea of National Superiority in Central Europe, 1880-1918, 2005; Idem, "The Nation as Object: Race, Blood and Biopolitics in Interwar Romania", in Slavic Review 66: 3, 2007.

2. Multe dintre ideile biopolitice ale lui Moldovan au fost resuscitate in articolele si cartile publicate de el prin anii 1940 (vezi, de exemplu, I. Moldovan, Statul etnic, 1943, si Introducere in etnobiologie si biopolitica, 1944). Cartea de memorii a Iuliu Moldovan, Amintiri si reflexii, a fost publicata abia in 1996.

3. Un alt curent a insistat pe fuzionarea dintre stiinta politica si sociologia materialista pentru a explica functionarea statului ca organism biologic. O asemenea interpretare a fost sugerata prima data de Morley Roberts in Bio-Politics: An Essay in the Physiology, Pathology and Politics of the Social and Somatic Organism, 1938. Pentru dezvoltari recente ale acestei teme, vezi Ira H. Carmen, "Biopolitics: the Newest Synthesis?", in Genetica 99: 2/3, 1997.

Acest articol este disponibil integral.

Comentarii

Cautare
  
Editorial

Tanarul scriitor
Am participat de curand la cea de-a patra editie a Colocviului Tinerilor Scriitori (desfasurata intre 15 si 17 mai la Alba Iulia, avand revista Cuvantul printre partenerii media); ironia sortii a facut ca prezenta mea la aceste manifestari sa fi inceput abia odata cu editia de anul trecut, dupa implinirea varstei de 35 de ani. ......

citeste tot












Muzeul National de Arta al Romaniei         SapteSeri

  home  |  sumar  |  arhiva  |  abonamente  |  publicitate  |  contact  |  despre noi  |  echipa  |  guestbook  |  links  |  cariere

 www.reviste.ro  |  www.ziare.com © 2001-2011 gm.ro