Cuvantul


Integrarea europeana a teoriei literare romanesti
Ion Vasile Serban

Prezenta unei sintagme jurnalistice - �integrarea europeana�, in acest context, implica o incarcatura oximoronica cel putin ciudata. Marturisesc insa ca formularea titlului nu a fost intamplatoare, in ciuda unui anume deficit comprehensiv.Mai mult ca sigur, nu exista un capitol distinct al �acquis�-ului comunitar referitor la teoria literaturii. In schimb, daca trecem de la semnificatia de eticheta a sintagmei la un inteles mai larg, corelatiile devin posibile. Premisa temei noastre presupune tocmai o asemenea paralela: in spatiul literaturii si al teoriei literare, in special, a existat - la un moment istoric dat - o situatie comparabila cu imprejurarile contemporane care descriu, prin �integrare europeana�, dinamica relatiilor dintre Romania si Uniunea Europeana. In mod concret, comunismul a produs si in literatura o ruptura de Europa, ceea ce a facut necesar - pentru refacerea ei - un proces dificil si indelungat (asemanator, in principiu, cu evolutiile din politica si economie). Promotorul eminent al acestei orientari a fost Adrian Marino.
Punctul de plecare al dezastrului comunist, al rupturii de Europa, poate fi fixat la 6 martie 1945, chiar daca - pana in decembrie 1947 - viata literara romaneasca traieste in atmosfera modernismului occidental. �Cortina de fier� insa va deveni, foarte curand, o realitate mult mai dura decat isi imaginase cineva, taind aproape in totalitate comunicarea intre Vest si Est. Romania, mai aproape decat alte tari surori de izvorul �luminii de la Rasarit�, pare sa-si inchida orizontul european cu mai multe �cortine de fier�, daca luam in considerare rapiditatea si profunzimea efectelor: in doar cativa ani, intreaga literatura pare rechizitionata de comunisti intr-un ritm ce ar include si o anume voluptate a predarii.

O singura privire, in anul editorial 1949, este mai mult decat edificatoare: Nina Cassian, An viu, noua sute si saptesprezece; Dumitru Corbea, Doftana; Dan Desliu, Lazar de la Rusca; A. Toma, Cintul vietii; Victor Tulbure, Balada tovarasului cazut, impartind �Scinteia� in ilegalitate; M. Sadoveanu, Mitrea Cocor; Marin Preda, Ana Rosculet; G. Calinescu, volumul memorialistic Kiev, Moscova, Leningrad; Ion Vitner, Influenta clasei muncitoare in opera lui Eminescu si Caragiale. Momentele anterioare sunt la fel de sugestive. In decembrie 1947 isi inceteaza aparitia �Revista fundatiilor regale�, printre putinele care continua dialogul cu valorile culturii occidentale; in iunie 1948, reapare, �Viata Romaneasca�, devenita o tribuna a proletcultismului. In acelasi an, se reorganizeaza Academia Romana, iar in programa universitara, limbile straine occidentale sunt substituite de limba rusa, istoria literaturii romane e rescrisa, corpul profesoral epurat. Acelasi an, 1948, inregistreaza denuntarea acordului cultural dintre Romania si Franta, vorbindu-se �de spiritul ploconirii servile fata de tot ce este occidental�.
Intr-un asemenea cadru, teoria literara are rolul de a stabili orientarea ideologica a literaturii. Dincolo de asumarea realismului socialist, doua sunt tintele de atins: decuplarea de Europa si ruptura de traditia autentica a literaturii romane; intr-un fel, cenzurarea lui Maiorescu, Lovinescu, Blaga inseamna tot parasirea Europei.

Revenirea este dificila si cere eforturi indelungate. Momentul trezirii ar fi semnalat de �cazul Titu Maiorescu� din 1963, iar in 1965 se poate spune ca literatura romana scapa din chingile dogmatismului. A. Marino nu e prezent in dezbaterile de atunci (abia intors din Baragan, semneaza inca sporadic - M. Adrian). Ar fi insa, doar aparent, o contradictie cu ceea ce afirmam anterior; deoarece adevaratele directii de schimbare din teoria literaturii se realizeaza tocmai prin recuplarea Europei, iar protagonistul acestei evolutii este Adrian Marino.
Nu e posibila aici o analiza de fond. E suficient sa se revada insa aparitiile din cei cinci ani ulteriori momentului Maiorescu: 1963-1968. Titlurile cele mai importante sunt monografiile unor scriitori cenzurati (Blaga, E. Lovinescu) si cele trei volume de �istorie literara interbelica� ale lui Ov. S. Crohmalniceanu. Lor li se adauga cartile lui N. Manolescu (Lecturi infidele) si S. Damian (Directii si tendinte in proza noua), prima - un manifest in critica literara a momentului, cat si monografiile teoretice asupra poeziei/genului liric semnate de Ion Biberi si Edgar Papu.

Programul lui Adrian Marino
Marino are, in aceasta perioada, patru contributii: Viata lui Alexandru Macedonski, 1966; Opera� 1967; primele doua volume (din seria de �opere complete�), 1966 si o carte de teorie a criticii, 1968. Macedonski este si el un scriitor cenzurat, desigur fara problemele ideologice ale lui Blaga sau Lovinescu. In fapt insa, el pune problema receptarii unei anume poezii in raport cu poetica realist-socialista si discuta raporturile poeziei romanesti cu literatura europeana. Nu e nici un dubiu ca asemenea analize redeschid dosarul �revenirii� in Europa. Din alt punct de vedere, editarea completa a lui Macedonski (biografie, opera, editie) reprezinta in sine, un model de lucru - bine facut, serios, opus improvizatiei si diletantismului - posibil de interpretat ca o intoarcere in Europa.
In ceea ce priveste Introducerea in critica literara, ea reprezinta - cum autorul insusi are orgoliul sa recunoasca - �cel mai mare efort romanesc consacrat teoriei criticii literare�, si o deschidere a criticii noastre in orizont european. Apoi, daca facem o comparatie cu monografiile teoretice, observam cu usurinta ca lucrarea lui Marino este altfel (fara a include, neaparat, o ierarhie axiologica). Cartile lui Biberi si Papu sunt, in sens descriptiv, traditionale; urmaresc metodic definirea si evolutia conceptului in spatiul de analiza determinat. Cartea lui Marino, in ciuda unei investigatii riguroase, este creativa si militanta. Ea defineste conceptul in spiritul unei anume atitudini fata de literatura, fiind partizana, desi se bazeaza pe referinte complete, argumentate coerent; partizanatul presupune o consonanta de idei asumate, iar, intre acestea, in prim-plan este ideea europeana, in sensul ca un concept al criticii literare nu poate fi definit decat in traditie europeana.

Mai mult decat atat, aceste carti initiau un program, constient proiectat, de revenire in Europa a teoriei literare romanesti. Intr-un articol din 1991, Soarta teoriei literare, Marino analizeaza cauzele (�precise, istorice�) care au obstaculat evolutia ei normala; intre ele se afla tocmai starea culturii romane in raport cu Europa si atitudinea fata de discursul critic european.

Programul marinian si-a propus inlaturarea acestor neajunsuri prin racordare europeana autentica: depasirea superficialitatii si improvizatiei in informatia literara curenta, devansarea temelor de stricta actualitate prin probleme de perspectiva istorica, corectarea preocuparilor fragmentariste prin lucrari de sinteza, orientarea �impresiei� prin concepte si idei literare limpezi. �Orice mare critica - scria tot in 1991 - a realizat o formula personala de sinteza sensibil-teoretica�; ceea ce Marino a urmarit, cu fiecare din cartile sale, pana la sinteza din Hermeneutica ideii de literatura si la volumele Biografiei ideii de literatura.
In 1973 apare primul volum din Dictionarul de idei literare, opera de eruditie, unica in felul ei. Ii urmeaza, in 1974, Critica ideilor literare, un manifest masiv al unui nou concept de critica �intemeiata in mod esential pe deplasarea de la textul literar la ideea literara�. El se va concretiza intr-un alt volum, critica de idei, Hermeneutica lui Mircea Eliade.
Urmeaza Etiemble ou le comparatisme militant, Gallimard, 1982, si Comparatisme et Theorie de la Litterature, Paris, 1988, studii care urmaresc o �regenerare fundamentala a comparatismului�, printr-o orientare �in sens , spre o teorie a literaturii, si in cel , spre o implicare directa in actualitatea ideologica a epocii noastre�. Postfata la editia romaneasca din Comparatisme... (abia in 1998) dezvaluie, explicit, caracterul lor militant printr-o referinta la doua concepte clarificate dupa 1989 - �cultura oficiala vs cultura alternativa�. Scrise in discurs alternativ, studiile amintite vizau (�sub camuflajul literaturii comparate�), intre alte obiective necanonice, stabilirea, pastrarea si intensificarea legaturilor culturale dintre Est si Vest.

Emblema unei gandiri europene
Acum se intelege mai usor efortul de integrare facut prin sinteza din Hermeneutica ideii de literatura, ca o contributie romaneasca la o Europa unitara. Adrian Marino este, aici, primul teoretician literar care isi alege ca obiect de studiu, in perspectiva unei sinteze teoretice vizand definirea literaturii, insusi conceptul de literatura. Nu intamplator, elementul cardinal al cartii este proiectul metodologic, iar creatia hermeneutica si atitudinea hermeneutului devin relevante in analiza si descrierea literaturii ca model hermeneutic. In acest sens (Marino insusi este constient de acest lucru), nu e deloc indiferent ca autorul acestei carti este roman, ca apartine unei culturi din Est; cateva dintre trasaturile modelului sau de literatura (enciclopedismul, vocatia universalista vs eurocentrismul restrictiv) apartin acestei identitati. De asemenea, anumite conditionari ale proiectului cartii au o conotatie socioistorica (lipsa de inhibitie in fata proiectelor de anvergura, proprie unei culturi provinciale din Est, libera de constrangerea traditiei dominatoare din marile culturi; vointa de �desprovincializare�, de afirmare a unei constiinte universaliste, mai vii in culturile mici). Nu in ultimul rand, �preconceptul� constructiei hermeneutice a fost determinat si de statutul literaturii, propriu contextului romanesc. Cand, in Occident, criza literaturii se indrepta spre apogeu, in �lagarul de concentrare� din Romania comunista, literatura romaneasca inchidea intre secretele ei inefabile, ideea libertatii interzise, a moralei falsificate, a umanitatii distruse, mentinandu-si �vitalitatea si actualitatea atat ca idee, cat si ca realitate�. Scriind ca un roman, ca un om de cultura din Est, Adrian Marino a tentat (si a castigat!) acest pariu arogant spre care l-au impins o traditie si o realitate istorica, amandoua funciar nestimulative, fie prin complexul de inferioritate, fie prin contextul descurajant. Trebuie subliniata si importanta, cu multiple sensuri, a Hermeneuticii�, de a integra european numeroasele cercetari din teoria literaturii, recuperand �fiecare izvor romanesc util si important�.

Tratatul lui Marino (pentru a da caracterizarea cea mai adecvata Hermeneuticii� sale) reprezinta insa, ca atare, un exemplu elocvent al �integrarii europene� a teoriei literare romanesti in cultura occidentala, chiar prin aparitia sa in Italia, la celebra editura Il Mulino, unde sunt editate cele mai importante contributii universitare din Europa. Aceasta a fost si semnificatia pe care am dorit sa o confere titlul cronicii pe care am scris-o in revista de studii literare est-europene �Europa Orientale�: un roman pornit sa cucereasca Europa literara (Un romeno alla conquista dellaEuropa letteraria). Cand am publicat acest articol in romaneste, traducerea literala nu mi s-a parut cea mai buna solutie si am schimbat-o cu Un roman in Europa literara; deoarece pentru noi, pentru cultura romaneasca, aceasta era semnificatia adevarata a �tratatului� (cuvant care nu i-ar placea, desigur, autorului). Dupa multe alte traduceri si carti publicate in Occident (intre altele, o antologie de literatura romana la Berna, in 1972), dupa diverse colaborari la reviste si enciclopedii occidentale, dupa prezente pertinente la congrese internationale, Adrian Marino realizase - intr-o ipostaza singulara, de exceptie - integrarea romaneasca in Europa.

In plus, dincolo de prezenta sa in Occident, ca teoretician al literaturii, Adrian Marino pregatea la Bucuresti conditiile integrarii, prin interesul si deschiderea sa europeana. Cu mult timp inainte ca �integrarea� sa circule cotidian, apareau la Bucuresti, sub semnatura lui, !Ole! Espana, 1974, iar la Cluj-Napoca niste Carnete europene, 1976; peste doi ani, Editura Albatros publica Prezente romanesti si realitati europene, 1978. Dupa revolutie, de data aceasta liber, Marino isi afirma explicit (ca o orientare secunda, dar fundamentala a preocuparilor sale) paneuropeismul in care a crezut si pentru care a militat intotdeauna: Evadari in lumea libera, 1993; Pentru Europa, 1995; Revenirea in Europa. Idei si controverse romanesti, 1996, o antologie remarcabila, inainte de a aparea dialogul cu Sorin Antohi, Al treilea discurs (Cultura, ideologie si politica in Romania), unde se sustine un punct de vedere original, coerent, pasionat referitor la traditia si la procesul actual al relatiei Europa - Romania.
Marino este, in cultura romaneasca, marturia si emblema unei gandiri europene, a unei mentalitati europene, a unui discurs european. Figura proeminenta a teoriei literare romanesti, el i-a realizat integrarea europeana, scriind-o in chip european si facand-o cunoscuta in Europa.

Acest articol este disponibil integral.

Comentarii

Cautare
  
Editorial

Tanarul scriitor
Am participat de curand la cea de-a patra editie a Colocviului Tinerilor Scriitori (desfasurata intre 15 si 17 mai la Alba Iulia, avand revista Cuvantul printre partenerii media); ironia sortii a facut ca prezenta mea la aceste manifestari sa fi inceput abia odata cu editia de anul trecut, dupa implinirea varstei de 35 de ani. ......

citeste tot












Muzeul National de Arta al Romaniei         SapteSeri

  home  |  sumar  |  arhiva  |  abonamente  |  publicitate  |  contact  |  despre noi  |  echipa  |  guestbook  |  links  |  cariere

 www.reviste.ro  |  www.ziare.com © 2001-2011 gm.ro