Cuvantul


Un manifest antipostmodern
Formele fara fond ale modernitatii (Ioan Buduca)

In fond, ce reprosa conservatorul junimist Titu Maiorescu progresismului rom�nesc prin formula �forme fara fond"? Ca importam tehnici societale moderne intr-o lume inca traditionala in mentalitati. Liberalul Eugen Lovinescu a gasit ca aceasta aporie a societatilor fara modernizare organica isi va rezolva contradictiile pe durata lunga a istoriei. Cum? Formele goale au sa se umple cu un continut propriu modernitatii. N-am apucat sa vedem, la lucru, o destul de consecventa durata liberala rom�neasca. Interbelicul s-a fisurat in anii �30, cind critica maioresciana a formelor fara fond a fost deturnata spre dreapta politica (contra)revolutionara, iar apoi, sub comunism, stinga colectivista a impus un alt proiect de modernizare, unul centrat pe vaste manipulari de industrialism fara ratiune economica.Dupa 1990, constatam neimplinirile proiectului rom�nesc de modenizare, dar nu punem intrebarile cheie. Ce ar fi fost sa fie fondul propriu modernitatii? Ce va fi inteles Maiorescu prin notiunea fondului? Mai mult decit atit: am preluat temele asa-zisei postmodernitati, dar nu am initiat o critica filosofica a modernitatii. Sub cifrul carei intrebari ar fi de gindit o asemenea critica? Daca vrei sa eviti ideologizarea, cum vei face sa nu initiezi critica modernitatii nici de la stinga, nici de la dreapta? Ei bine, Horia-Roman Patapievici crede ca dezideologizarea unei asemenea critici incepe o data cu constientizarea faptului ca si stinga, si dreapta sint perspective interne ale modernitatii politice. Punctul de perspectiva care poate vedea din exterior (de sus) si stinga, si dreapta, fiind, asadar, nonautoreferential si, prin urmare, noncontradictoriu are a fi o intrebare parsifaliana. A gasit ca intrebarea cea mai buna ar fi urmatoarea: �Ce se pierde atunci cind ceva se cistiga?"Dar... Iata ca stafia contrariilor ideologice stinga-dreapta, data afara pe usa, reintra pe fereastra. Intrebarea lui Horia-Roman Patapievici isi face vizibil un accent de asimetrie. Ea se cere dublata de contrariul ei: �Ce se cistiga atunci cind ceva se pierde?" Unde ne convine sa punem accentul? Pe pierderi ori pe cistiguri? Reideologizam? Lasam optiunea pentru un accent ori pentru celalalt pe seama... Pe seama a ce? Avem nevoie de un principiu metafizic daca dorim temeiuri pentru optiunile noastre? Dar se intimpla ceva chiar sub ochii mintilor noastre: postmodernitatea tine sa ne invete ca n-avem temeiuri pentru a gasi temeiurile insesi, iar daca declaram un temei ca atare, ne acuza de fundamentalism.Ce e de facut? Cum ar fi de gindit in asemenea conditii? Raspunsul lui Horia-Roman Patapievici este, dupa opinia mea, formidabil: n-avem decit sa constientizam, dramatic, primejdiile aporiei care ne-a prins intr-o menghina de tip �banda lui Moebius!" Daca o luam pe dreapta, ajungem la stinga. Si viceversa. Modernitatea nu poate iesi din banda lui Moebius, care ii constituie principiul intern de functionare.Da, dar uitam, mereu, ceva important, spune Horia-Roman Patapievici: modernitatea nu a inventat, o data cu acest principiu, si natura umana. Ea, natura omului, este - are a fi - intrebarea parsifaliana care ne-ar putea conduce la punctul de perspectiva al dezideologizarii dezbaterii despre modernitate. Da, nu mai putem sa nu fim moderni. Dar... Dar putem opta sa nu fim doar moderni. Cum? Iata, zice Horia-Roman Patapievici, eu optez sa deduc principiile liberalismului clasic din principiul urmator: �Viu este Domnul nostru Dumnezeu". De ce optez asa? Pentru ca eu cred ca destinul nostru ca suflete nemuritoare este si altul decit destinul statelor si al societatilor. Altul? Si pe alt plan decit cel istoric si politic.Omul recent (Humanitas, 2001) este o astfel de marturie de credinta. Daca ar fi numai atit insa, postmodernistii ar putea rasufla usurati: �Iata inca un fundamentalist!" Nu e cazul. Horia Roman-Patapievici nu scrie un pamflet reactionar, ci argumenteaza rational. Voi, relativistii postmoderni, nu mai puteti deduce universalitatea drepturilor omului din principiul propriului vostru relativism. Ei, da! Asta e! Daca nu mai avem valori universale, cum zic relativistii, ce facem cu universalitatea drepturilor omului?Trei sint, azi, tezele postmodernitatii: relativismul filosofic, multiculturalismul si corectitudinea politica. Cele ale modernitatii (�Dumnezeu e mort", rationalismul, spiritul stiintific, piata libera) ramin in picioare. Postmodernismul revizuieste prin adaos. Ce pierde, totusi? Tot ce mai era premodernul din traditia pe care �ipoteza Dumnezeu" o tinea laolalta. Postmodernii (recentii) sint posttraumaticii dizolvarii totale a ipotezei Dumnezeu intr-un horror Dei, spune Horia-Roman Patapievici.Dar multiculturalismul lor este de neacceptat. Chiar daca, intr-adevar, in perspectiva reductionismului antropologic pe care il practica ca pe un absolutism, culturile diverse ar fi incomensurabile, de aici n-ar avea cum sa rezulte nici o teorie a egalizarii importantei lor istorice. Cultura grecilor antici a fost mai importanta (si ramine asa, in istoria care se face inca) decit, de pilda, culturile amazoniene. Din ce punct de vedere? Eurocentric? - vor obiecta multiculturalii. Dar asta este o politica de putere! - vor mai spune ei. Ca si cum politicile multiculturalismului antieurocratic n-ar fi tot un drac: alta politica de putere.Cit despre corectitudinea politica, argumentul lui Horia-Roman Patapievici este urmatorul. Justitia ori e universala, ori cade in barbarie. Principiul �o fapta, un faptas" a fost universalizat prin politica de putere a eurocratilor. Voi, adeptii asa-zisei corectitudini politice, ce vreti? Nu intoarceti voi pe dos principiul vetero-testamentar care pedepseste faptasul pina la urmasii sai dintr-a saptea spita? Nu propuneti voi ca urmasii victimei sa fie privilegiati pina la spita a saptea ori a saptezeci si saptea?Dar de ce ai nevoie de �ipoteza Dumnezeu" pentru toate acestea? - vor intreba recentii. Pentru ca daca nu mai avem credinta din �ipoteza Dumnezeu", raminem fara valori universale, fara temeiuri. Si pentru ca �ipoteza Dumnezeu" a fost confirmata, indirect, de prosperitatea pe care a asigurat-o piata libera, as adauga eu. Din formidabila argumentatie pe care o pune in joc Omul recent nu lipseste decit aceasta intrebare: �Nu este cunoasterea dispersata pe care o pune la lucru piata libera, facind din activitatea viciilor umane un beneficiu social, nu este cumva aceasta activitate de tipul chiar prezenta lui Dumnezeu in aceasta istorie a caderii pe care o dezvaluie Arborele Cunoasterii Binelui si Raului?"

Acest articol este disponibil integral.

Comentarii

Cautare
  
Editorial

Tanarul scriitor
Am participat de curand la cea de-a patra editie a Colocviului Tinerilor Scriitori (desfasurata intre 15 si 17 mai la Alba Iulia, avand revista Cuvantul printre partenerii media); ironia sortii a facut ca prezenta mea la aceste manifestari sa fi inceput abia odata cu editia de anul trecut, dupa implinirea varstei de 35 de ani. ......

citeste tot












Muzeul National de Arta al Romaniei         SapteSeri

  home  |  sumar  |  arhiva  |  abonamente  |  publicitate  |  contact  |  despre noi  |  echipa  |  guestbook  |  links  |  cariere

 www.reviste.ro  |  www.ziare.com © 2001-2011 gm.ro