Cuvantul


Tanarul Steinhardt sau o aparare a libertatii
Ioan Stanomir



Ca si in cazul lui Mihail Sebastian, posteritatea lui N. Steinhardt este marcata dramatic de momentul in care propriile sale contributii sunt editate: asemeni autorului lui De doua mii de ani, monahul de la Rohia este restituit tardiv unei epoci, iar paradoxurile fecunde ale profilului sau intelectual sunt evidente abia acum, dupa aproape doua decenii de la disparitia sa. Departe de a fi vocea unei singure carti (chiar daca aceea are timbrul capodoperei, cum este Jurnalul fericirii), N. Steinhardt propune un tip de dinamica ideologica si de scriitura care il individualizeaza in cadrul timpului sau.

Caci seria de Opere de la Polirom are capacitatea de

a recupera un intreg strat pe care il puteam pana acum intui, dar nu analiza. Dubla cenzura biografica si intelectuala (perioada de detentie este anticipata de o nu mai putin dramatica moarte civila in epoca legislatiei rasiale) poate fi raportata la economia textelor. Restituirea contributiilor din reviste precedand anul 1947 este, asadar, capitala in ordinea clarificarii identitatii a doua intervale: postbelicul tarziu (1935-1940), pe de o parte, si epoca de libertate inselatoare ce urmeaza lui 23 august 1944, pe de alta parte.

In fiecare dintre aceste momente, silueta lui N. Steinhardt nu se confunda cu aceea a contemporanilor sai. Se poate argumenta ca vocatia iconoclasta a celui ce alegea, in regim comunist, drumul Rohiei este anticipata de criticismul insurgent al celui care refuza, in numele libertatii, masificarea totalitara. Editia de "Articole burgheze" reda spatiului autohton pe unul dintre putinii intelectuali care, reluand o sintagma memorabila a lui lie Halvy, a traversat cu demnitatea moderatiei politice "era tiraniilor". Ratacirea intelectuala a fost neutralizata de bunul-simt al echilibrului constitutional. Dupa jumatatea de veac de la abolirea Regatului, pasiunea aparent donquijotesca a lui N. Steinhardt apare ca parte din marele trunchi al libertatii.

Un " burghez" fata cu revolutia

Primul Steinhardt, cel de dinainte de 1940, este legat de o tentativa ratata, dar nu mai putin nobila, de resurectie a liberalismului clasic ca ideologie a individualismului creator. In planul criticii, ca si al campaniei de idei, tanarul N. Steinhardt provoaca prin afisarea, ostentativa, a unei duble arme, a ironiei si increderii in virtutile guvernamantului liberal-clasic. Cel ce parodiaza in " genul tinerilor" nu este mai putin serios decat intelectualul ce se alatura lui G. Strat in efortul de a refonda identitatea liberala in mediul romanesc. Paradoxul decalajului istoric este sesizabil aici: in acelasi timp in care "tanara generatie" este divizata in functie de axele radicalismului totalitar, N. Steinhardt se apropie, gratie revizitarii clasicilor, de un teritoriu pe care il vor coloniza, in anii de dupa 1944, Hayek si Mises. Rezerva fata de tiranie este justificata, in chip liberal-clasic, de tagaduirea valorii colectiviste in politica.

Paradoxul evocat este inseparabil de educatia constitutionala pe care tanarul Steinhardt si-o asuma, ca parte a identitatii sale intelectuale. Distanta dintre vulgata juridica a epocii interbelice si radicalismul libertar al sau nu poate fi ignorata - acolo unde lectura pozitivista va legitima cautionarea succesivelor lichidari ale libertatilor, vocea lui N. Steinhardt propune ca punct de articulare al oricarei viziuni asupra institutiilor constitutionale drepturile naturale, echilibrul si traditia occidentala. Admiratia fata de Benjamin Constant si de doctrinarii francezi il apropie de o linie liberala a conservatorismului angloamerican, dar si de un Aurelian Craiutu, in campul cultural de la noi. Refuzul de a accepta barbaria in numele Legii anunta, in cazul lui N. Steinhardt, propria traiectorie postbelica si detentia.

In definitiv, intr-un veac care aspira sa fie unul al Revolutiei, doctorul in drept ramane fidel unei "reactionare" viziuni "burgheze". Caci efemera Revista burgheza este, lasand la o parte verva parodica a unor texte, un manifest ce nuanteaza peisajul de idei interbelic. Atunci cand privim tiranofilia ca fiind dominanta in anii de pana la 1938, ignoram potentialul unor cercuri ce avanseaza o alternativa la gramatica colectivista. Oricat de marginala, reflectia liberala interbelica exista, iar gruparile din jurul Revistei burgheze si mai apoi al Libertatii sunt o proba irefutabila. Decalogul "burghez" al tanarului Steinhardt este cel in numele caruia martorul din procesul Noica-Pillat va refuza sa devina un instrument al terorii. Nobletea intransigenta a moderatiei si tagaduirea colectivismului mutilant sunt marcile unei optiuni pe care o vom regasi structurandu-i destinul.

Liberal-conservator, junimist si lovinescian, tanarul N. Steinhardt configureaza un canon ale carui repere sunt preponderent britanice si franceze. Elogiul criticului E. Lovinescu este si elogiul Istoriei civilizatiei romane moderne: unitatea dintre junimism si lovinescianism este refacuta, gratie presiunii unui colectivism proteic. A fi burghez, in acest moment al deciziilor etice, presupune, deloc paradoxal, un curaj suicidar. Din trunchiul textelor Revistei burgheze se desprinde si cel mai important document intelectual pe care il lasa posteritatii acest prim Steinhardt: vastul eseu din 1937, "Liberalism", indica, dincolo de orice ambiguitate, maturitatea unei viziuni si capacitatea de premonitie ideologica.

Este N. Steinhardt un "reactionar"? Textul din 1937 o dovedeste, definitiv. Mai aproape de monarhia din Iulie decat de democratia votului universal, afinitatile sale elective il situeaza in pozitia delicata de a se raporta demistificator la dogmele modernitatii. Insurgenta si iconoclasta, inscrierea socialismului in vecinatatea democratiei si corporatismului este o marca a temeritatii.

Doar in aparenta desuet, junimismul liberal al lui N. Steinhardt anunta, in filigran, un nou spirit al timpului. De la regimul reprezentativ pana la libertatea individuala, un set de valori este refuzat, in numele Revolutiei. Fie ea comunista sau fascista. Revolutiile nationale sau sociale ataca temeliile unui guvernamant limitat, dar ferm, temelii pe care reflectia politica a tanarului N. Steinhardt le priveste drept capitale. S-ar putea imagina, intr-un seminar de istoria ideilor, o lectura contrastiva a "Liberalismului" sau si a Revoltei maselor - numitorul comun este dat de un simt melancolic al prabusirii unei lumi. Viitorul este al maselor. Individul se va replia catre interioritate sau va fi exterminat.

In pragul lumii noi

N. Steinhardt revine in presa romaneasca dupa august 1944. Departe de fi o simpla continuare a unei cariere interbelice, acest ultim act este marcat de o gravitate ce se dovedeste profetica. Esopismul la care invita cenzura nu poate insela. Anii dintre 1944 si 1947 marcheaza tranzitia catre un liberalism al angajarii etice. Tragedia secolului inceteaza, pentru N. Steinhardt, sa mai fie doar o referinta academica. Odata cu Holocaustul, ceva din ecuatia omenescului se schimba definitiv. In aceasta abordare, nu evreitatea va conta, ci umanismul ale carui radacini sunt cele interbelice.

Ca multi dintre contemporanii sai, N. Steinhardt este dominat de un imperativ al urgentei examenului colectiv. Colaborationismul, suferinta, genocidul invita la un tip de formulare din care ambiguitatea sa fie eliminata, programatic. Imaginile lagarelor eliberate de trupele aliate nu este o nota de subsol, ci debutul unei noi istorii europene. Ca si la un Primo Levi, revelatia mortii tehnologice pune in cauza asezarea firii umane insesi. Auschwitz devine un nume al secolului insusi, cel care sfasie si convoaca spirite. Tranzitia de la liberalism la asumarea memoriei intervine organic. Holacaustul o precipita, in cazul lui N. Steinhardt, si nu numai. Vedere din Auschwitz (datand din 1945 si publicat in Victoria) este dedicat, simbolic, celor care nu isi pot imagina suferinta umana.

Anatomia Raului si a pactizarii cu acesta este una dintre temele ce definesc identitatea intelectuala a tanarului N. Steinhardt, cel de dupa 1944. Lectura unei biografii de Stefan Zweig, Castellio impotriva lui Calvin, poate fi citita ca o mise en abame a secolului insusi. Intre tiranie si libertatea spiritului, optiunea lui N. Steinhardt este una exprimata cu patetism. Teocratia devine un loc ideal al dictaturii moderne, iar Geneva lui Calvin un laborator in care se pot intrevedea tragediile viitoare. (Destinul lui Zweig insusi este parte din aceasta graduala dezvrajire ce urmeaza anului 1918. De la Viena la solitudinea suicidara a exilului brazilian traseul sau il aminteste pe acela al atator europeni.)

Elogiul libertatii este prezent in textul din 1946. Inca o data, taietura profetica devine evidenta, retrospectiv. In palimpsestul genevez, N. Steinhardt citeste un rau modern. Tirania moderna este o ideocratie. Doar ca locul cartilor sfinte este luat de religiile politice ale unei lumi desacralizate. Un fanatism secular se intinde, iar la capatul liniei se afla insusi liberticidul:

"Examinarea calvinismului arata unde risca sa ajunga puterea atunci cand un om sau un partid este lasat s-o exercite dupa conceptia lor unica, dupa credinta ca viata, toata, poate fi cuprinsa in cadrul explicativ al unui singur adevar. Ferindu-ne de aceasta permanenta tendinta a spiritului uman, nu vom cadea nici in excesul contrar, acela de a da libertatea pe mana adversarilor ei, din lipsa de pricepere si de aparare. Libertatea nu e o notiune abstracta. Ea constituie un regim cu legile lui, menite s-o asigure cu eficacitate impotriva numerosilor ei dusmani. Libertatea nu e numai un ideal, ci si o posibilitate, cu conditia sa stim s-o organizam si s-o pazim."

Acest articol este disponibil integral.

Comentarii

Cautare
  
Editorial

Tanarul scriitor
Am participat de curand la cea de-a patra editie a Colocviului Tinerilor Scriitori (desfasurata intre 15 si 17 mai la Alba Iulia, avand revista Cuvantul printre partenerii media); ironia sortii a facut ca prezenta mea la aceste manifestari sa fi inceput abia odata cu editia de anul trecut, dupa implinirea varstei de 35 de ani. ......

citeste tot












Muzeul National de Arta al Romaniei         SapteSeri

  home  |  sumar  |  arhiva  |  abonamente  |  publicitate  |  contact  |  despre noi  |  echipa  |  guestbook  |  links  |  cariere

 www.reviste.ro  |  www.ziare.com © 2001-2011 gm.ro