STATUL NATIONAL UNITAR (ROMÂNIA MARE 1919 - 1940) Arrow03.gif (244 bytes)

Viata economico-sociala din Romania dupa 1918
Viata politica din Romania dupa 1918
Succesiunea guvernelor in Romania dupa 1918
Rolul Parlamentului in Romania
Monarhia
Diplomatia romana si politica externa a Romaniei

Viata economico-sociala din Romania dupa 1918

Ca urmare a implinirii visului de veacuri al poporului român, unirea cea mare, suprafata României a ajuns, după 1918, de la 137.000 km patrati la 295.049 km patrati. România devenea o tară mijlocie a Europei.

Populatia a înregistrat o crestere evidentă ajungând de la 7.897.311 locuitori ai vechii românii la 18.052.896 potrivit recensământului din 1930. Având în vedere că majoritatea covârsitoare a populatiei o alcatuiau românii (71,9%), restul fiind maghiari (7,9%), germani (4%) si alte nationalităti, România era un stat national unitar.

Noul cadru de organizare, prin intensificarea legaturilor traditionale dintre provinciile unite cu patria mamă si valorificarea resurselor naturale si umane a contribuit la realizarea unui progres spectaculos al României interbelice în viata economică si culturală.

Principala ramură a economiei a fost agricultura având în vedere suprafata arabilă de 14,6 milioane ha, conditiile pedo-climatice si structura populatiei în care cea rurală era de 79,3%, în 1930. În urma reformei agrare din 1921 - cea mai largă din seria celor înfăptuite în tările Europei după război - prin cele 6,3 milioane ha expropriate, România devine o tară de mici proprietari. Agricultura si silvicultura contribuiau în procente de 30% si 38 % la venitul national sustinând si celelalte ramuri ale economiei.

Industria si agricultura au avut mult de suferit prin pagubele provocate de război cât si prin criza economica din 1929-1933. Ca urmare a măsurilor de protectie luate de stat, efortul fiind remarcabil, industria s-a dezvoltat atingând în 1938 cel mai înalt nivel, ritmul depăsind media mondiala. S-a ajuns astfel ca in 1937 să functioneze 3512 fabrici având ca fortă motrice 723.000hp, 278.889 oameni ca personal ocupat, care la un capital investit de 51.758 milioane lei dădeau o productie de 64.497 milioane lei. In unele sectoare începând cu industria chimică si continuând cu cea metalurgică, alimentară, a lemnului si textilă s-au înregistrat salturi spectaculoase. Industria constructoare de masini a obtinut prin unele realizari adevarate performante dacă ne gândim la parametrii tehnici ai locomotivelor produse de Resita sau la avioanele furnizate de cele 4 fabrici din tară.

În perioada interbelica România ocupa locul întâi în Europa si al saselea pe plan mondial la productia de petrol si locul doi în Europa la aur si gaze naturale. Desi contributia industriei la produsul social total era de 33% populatia ocupată în cadrul ei era de 10,2%. Industria rămâne deficitară prin modul inegal de repartizare a unitătilor industriale, în teritoriu, cât si sub aspectul înzestrării tehnice.

Desăvârsirea unitătii nationale prin marea unire si măsurile reformatoare au generat modificări în structura socială prin cresterea rolului burgheziei si a muncitorilor, cât si prin stratificarea tărănimii după 1929.

Dezvoltarea economiei a dus la cresterea nivelului de trai care ajunge în 1938 la 110 $, superior multor state vecine sau din balcani. Cresterea relativă a nivelului de trai s-a repercutat si asupra conflictelor sociale si a actiunilor revolutionare care au fost reduse ca număr si amploare, rezumându-se la cele din primii ani post belici si ai crizei economice. Reformele aplicate după 1918 au schimbat radical vechile structuri sociale si politice din România.

Reforma agrară din 1921, cea mai radicală din Europa Răsăriteană de după primul război mondial lichidase puterea economică a marilor proprietari funciari iar cea electorală avea să înlăture forta politică a conservatorilor. Astfel, pe de o parte România se transforma într-o tară de mici proprietari, iar de cealaltă parte se fragmenta spectrul politic, dominat până atunci de cele două partide, conservator si liberal.

Viata politica din Romania dupa 1918

Partidele conservatoare au dispărut după 1918 de pe scena istoriei, în timp ce liberalii si-au păstrat importanta. În acelasi timp apar alte formatiuni politice cum au fost:

Liga Poporului (Iasi, 1918), creată în jurul popularitătii imense a generalului Alexandru Averescu , comandantul Armatei a 2-a (1916-1918), pe care a condus-o la victoria de la Mărăsesti (iulie 1917).

Partidul Tărănesc (1918) infiintat de către învătătorul Ion Mihalache (1882-1963), om politic foarte popular.

Partidul Nationalist Democrat condus de Nicolae Iorga (1871-1940), ilustru istoric, scriitor, gazetar si om politic.

Partidul Democrat al Uniunii din Bucovina condus de Ion Nistor (1876-1962) istoric sI doctor în filozofie, profesor, ministru, membru al Academiei Române.

Partidul Tărănesc din Basarabia cu Ion Inculet (1884-1940), presedintele Sfatului Tării din Basarabia.

Partidul National Tărănesc, principalul partid de opozitie al perioadei interbelice. Reprezentant al burgheziei mici si mijlocii, a promovat o politică democratică. S-a format în anul 1926 prin fuziunea Partidului Tărănesc (Ion Mihalache) cu Partidul National Român din Transilvania. La conducerea P.N.T. s-au succedat Iuliu Maniu (1926-1933) si (1937-1947), Ion Mihalache (1933-1937).

Viata politică din România a fost si mai mult diversificată în perioada 1921-1922 prin aparitia unor partide de extremă stângă si extremă dreaptă.

Comparativ cu Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria, unele partide de stânga au avut o oarecare influentă politică, în România aceasta a fost extrem de redusă.

Miscarea de stânga se scindează în 1921, când se creează Partidul Comunist Român, ce reprezenta extrema stângă. Partidul comunistilor în timpul existentei sale interbelice nu a fost decât o sectie a Internationalei Comuniste. De aceea, a dus o politică antinatională sustinând interesele Moscovei. Din punct de vedere numeric P.C.R. a fost de la început un partid slab (2000 membrii în 1922, 1500 - în 1931, sub 1000 în anii celui de al doilea război mondial). Social-democratia va fi sustinută de miscarea sindicală si va obtine în 1928 nouă mandate în Parlament.

La extrema dreaptă a vietii politice interbelice din România s-a aflat miscarea legionară. Începuturile acesteia datează din anii 1922-1923, când Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938) a înfiintat Asociatia Studentilor Crestini. Apoi aceasta intră în Liga Apărării National Crestine întemeiată de A.C.Cuza în 1923 si se desprinde de ligă în 1927, formând Legiunea Arhanghelului Mihail. În 1930 Legiunea îsi ia denumirea de Garda de Fier. Nationalistă, cu o puternică tentă religioasă sI organizare paramilitară, Garda a promovat elitismul si cultul conducătorului ei - Căpitanul. Apărută din cauze interne, ca reactie la unele măsuri discriminatorii ale guvernantilor, miscarea legionară nu a fost legată de nazism sau fascism. A avut însă o ascensiune favorizată de alunecarea spre dreapta a vietii politice europene.

Succesiunea guvernelor in Romania dupa 1918

Guvernele care s-au succedat în România interbelică în general s-au străduit să asigure României o structură institutională modernă si un regim democratic care cu toate minusurile sale în general a fost realizat.

În anul 1919 au loc primele alegeri parlamentare pe baza votului universal. Noul parlament a votat la 29 decembrie 1919 legile prin care se ratifica unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu România.

Guvernele Ioan I. C. Brătianu, Arthur Văitoianu, Alexandru Vaida-Voievod din perioada decembrie 1918- martie 1920, au luat măsuri importante pentru democratizarea vietii politice.

La rândul său, guvernul condus de Al. Averescu (1920-1921) a adoptat legile de reformă agrară, unificarea monetară, reforma financiară si primul buget al României Mari.

Perioada anilor 1922-1926 a fost epoca celor mai mari succese liberale (liberalii au promovat politica "prin noi insine"). Cel mai important act legislativ, care a stat la baza edificiului institutional si politic al României a fost Constitutia din 28 martie 1923. Elaborată de guvernarea liberală Ion I.C. Brătianu (1922-1926), Constitutia a fost un act fundamental democratic. În ea se prevedea:

- caracterul national si unitar al statului român,

- drepturi si libertăti cetătenesti,

- principiul separării puterilor în stat,

- garantarea proprietătii, etc.

Alte legi adoptate în această perioadă au fost:

- legea învătământului primar (1924),

- legea pentru unificarea teritoriului (1925), legea electorală (1926),s.a.

Doi ani mai târziu venea la guvernare P.N.T. (1928-1930) având ca prim ministru pe Iuliu Maniu. Guvernul tărănist s-a preocupat pentru reechilibrarea economiei nationale folosindu-se de principiul "portilor deschise", dar s-a confruntat cu efectele grave ale crizei din 192901933. Ca urmare a efectelor crizei si a încercărilor regelui Carol al II-lea de a guverna peste partide, P.N.T. a plecat de la guvernare în 1931, dar a revenit în anii 1932-1933.

Rolul Parlamentului in Romania

În viata politică a României interbelice un rol deosebit l-a avut Parlamentul. Ales pe baza votului universal reprezenta puterea legislativă în cadrul regimului democratic. Constitutia din 1923 a întărit rolul parlamentului în viata politică a tării.

Având o structură bicamerală: Adunarea Deputatilor si Senatul constituiau un for de control al activitătii executivului. Ministrii erau responsabili pentru actele lor în fata Parlamentului. În acest for democratic s-au dezbătut cele mai importante probleme ale societătii românesti:

Printre presedintii Parlamentului au fost personalităti ca: Nicolae Iorga, Duiliu Zamfirescu, D.Pompei, Alexandru Lapedatu si altii.

Regele Carol al II-lea (1930-1940) a încercat să diminueze rolul Parlamentului încă de la începutul perioadei de Restauratie (1930). Guvernele Iorga - Argetoianu (1931-1932) si Gh. Tătărescu (1934-1937) au fost folosite de rege pentru a controla puterea politică. Guvernarea national-crestină din 1937 a reprezentat practic primul pas spre lichidarea Parlamentului. Constitutia din 20 februarie 1938 conferea Parlamentului român un rol decorativ, cu atributii mult mai reduse în favoarea prerogativelor regale. Regimul parlamentar este înlocuit cu unul autoritar. Noua constitutie pune capăt separării puterilor în stat. Partidele istorice sunt desfiintate formal si în locul lor apare Frontul Renasterii Nationale devenit apoi Partidul Natiunii.

Monarhia

În România monarhia a fost constitutională. Constitutia din 1923 si Statutul Casei Regale (1884) stabileau că regele din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen exercita puterea executivă, numea si revoca ministrii, sanctiona legile, gratia, era seful fortelor armate, conferea decoratii, avea dreptul să încheie acorduri si să bată monede. Orice act al suveranului (până în 1938) trebuia consemnat de ministrul de resort.

Ferdinand I (1914-1927), nepotul lui Carol I, căsătorit cu Maria de Edinburg, era înrudit cu cele mai importante case regale din Europa. La 15 octombrie 1922, s-a încoronat ca rege împreună cu regina Maria la Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia. Încoronarea a simbolizat actul unirii tuturor românilor sub acelasi sceptru. În timpul său s-a transpus în viată programul democratic ce a stat la baza desăvârsirii unitătii nationale.

Principe mostenitor era Carol, primul copil al regelui Ferdinand si al reginei Maria, născut la 3 octombrie 1893 la Sinaia. Pe 23 martie 1921 se căsătorise cu Elena - fiica regelui Constantin si a reginei Sofia, familia domnitoare a Greciei. Deoarece în 1925 a rămas în străinătate cu amanta sa Elena Lupescu, renuntând la tron (pentru a treia oară). Parlamentul hotăreste ca tronul să revină fiului său Mihai.

În perioada 1927-1930 România este condusă de Mihai, nepotul regelui Ferdinand, sub autoritatea unei Regente, alcătuită din Printul Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Gheorghe Buzdugan presedintele Curtii de Casatie, înlocuit după decesul său în 1929 cu Constantin Sărăteanu. Criza dinastică provocată prin renuntarea lui Carol al II-lea în 1925, la tronul tării, a produs o scădere a prestigiului monarhiei si o ascendentă politică a P.N.L.

În 1930, Carol al II-lea profită de neîntelegerea dintre partidele politice , revine în tară, luând locul fiului său pe tron. Profitând de guvernările slabe, fără baze sociale largi, îsi instalează în 1938 un guvern dictatorial. Regimul autoritar păstra însă unele elemente ale democratiei parlamentare si chiar posibilitatea de actiune a partidelor politice.

Conjunctura internatională dificilă, pierderile teritoriale ale României din 1940, desi în acel moment era o tară neutră, pătrunderea Gărzii de Fier la guvernare au dus la prăbusirea regimului Carlist.

Sub presiunea generalului Ion Antonescu, adus la guvernare la 4 septembrie 1940, regele Carol al II-lea renuntă la tron în favoarea fiului său Mihai la 6 septembrie 1940 si părăseste tara.

Regele Mihai I (1940-1947) devine rege pentru a doua oară, dar până în 1943 a păstrat atributiile simbolice ale unui monarh. Generalul Ion Antonescu (1882-1946) devine "conducător al statului" cu puteri depline si practic conduce tara dictatorial.

Diplomatia romana si politica externa a Romaniei

Diplomatii români, mai ales Nicolae Titulescu (1882-1941) au avut o activitate deosebită si în cadrul Ligii Natiunilor, în vederea mentinerii păcii si asigurării integritătii teritoriale si a suveranitătii nationale a României.

În anii premergători celui de al doilea război mondial, politica externă a României de fidelitate fată de Societatea Natiunilor, si de strânse legături cu Franta si Anglia nu se modifică.

In vederea asigurarii unui climat de securitate in Sud-Estul Europei si in Balcani, Romania v-a participa in mod activ in cadrul unor aliante regionale, cu caracter defensiv, al caror scop l-a reprezentat mentinerea statu-quo-ului teritorial al statelor semnatare. Mica Intelegere, constituita in 1920-1921 in urma semnarii a trei tratate bilaterale intre: Romania, Jugoslavia si Cehoslovacia, si Intelegerea Balcanica constituita in februarie 1934 si cuprinzind Jugoslavia, Romania, Grecia si Turcia creau un bloc defensiv, de pe coasta Dalmatiei si podisul Boemiei pina in insula Creta si frontiera Iranului, avind menirea sa frineze tendintele revizioniste ale oricarui stat nemultumit de Pacea de la Versailles.

Ocuparea Austriei de către Germania (12 martie 1938) si declansarea crizei cehoslovace (în acelasi an) au fost receptionate cu îngrijorare de România.

Războiul care se apropia a găsit România izolată pe plan international, care îsi pierduse treptat aliantele deoarece Mica Întelegere dispăruse ca urmare a cedării regiunii sudete a Cehoslovaciei Reichului la Munchen, în 29-30 septembrie 1938).

Presată de Germania spre concesii economice, în primăvara anului 1939 România semnează un tratat comercial cu aceasta. În acelasi timp se vor încheia acorduri comerciale cu Franta si Anglia.

Intensele contacte diplomatice întreprinse în vara anului 1939 au pus în evidentă vointa tării noastre de a rămâne departe de conflictul mondial care se pregătea si preocuparea pentru mentinerea, în noile conditii, a integritătii teritoriale.

Semnarea pactului Ribbentrop-Molotov la 23 august 1939, la Moscova , instituia suprematia celor două puteri asupra Europei sud-estice. În acest context se accentua izolarea României si îi provocă grave pierderi teritoriale.

Arrow03.gif (244 bytes)