Iordania
| Iordania |
||||||
|
||||||
| 'Deviză: 'Dumnezeu (arabă Alla, الله، الوطن، الملك ), Patria (arabă el-vatan), Regele (arabă el-malik ) și În primul rând, Iordania (arabă El Urdun Aualan, الأردن أول ) |
||||||
| Imn: „Pace regatului Iordanez” (în arabă As-salam el-malaki el-urdoni) |
||||||
.svg) Localizarea Iordaniei
|
||||||
| Capitală (și cel mai mare oraș) |
Amman |
|||||
| Limbi oficiale | Arabă | |||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Etnonim | Iordanian | |||||
| Sistem politic | Monarhie constituțională | |||||
| - | Rege | Abdullah II | ||||
| - | Prim-ministru | Abdullah Ensour | ||||
| - | Camera superioară | Senat | ||||
| - | Camera inferioară | Camera Reprezentanților | ||||
| Stat independent | ||||||
| - | Sfârșitul mandatului Ligii Națiunilor administrat de Regatul Unit | 25 mai 1946 | ||||
| Suprafață | ||||||
| - | Total | 89,342 km² (locul 112) | ||||
| Populație | ||||||
| - | Estimare 2010 | ▲ 7.930.941 [1] (locul 98) | ||||
| - | Recensământ 2004 | 5.611.202 | ||||
| - | Densitate | 68.4 loc/km² (locul 133) | ||||
| PIB (PPC) | estimări 2012 | |||||
| - | Total | 39.290.000.000 $[2] | ||||
| - | Pe cap de locuitor | 6.100 $[4] (locul 108) | ||||
| PIB (nominal) | estimări 2012 | |||||
| - | Total | 29.233.000.000 $ (locul 90) | ||||
| - | Pe cap de locuitor | 4.674 $[5] (locul 96) | ||||
| Gini (2010) | 35.4 (mediu) | |||||
| IDU (2014) | ▲ 0.745[3] (ridicat) (locul 77) | |||||
| Monedă | Dinarul iordanian (JOD) |
|||||
| Prefix telefonic | 962 | |||||
| Domeniu Internet | .jo | |||||
| Fus orar | UTC (UTC+ 2) | |||||
| - | Ora de vară (ODV) | AST (UTC+ 3) | ||||
modifică  |
||||||
Iordania (în arabă أردنّ, El Urdun), oficial denumită Regatul Hașemit al Iordaniei (în arabă المملكة الأردنّيّة الهاشميّة - El-Mamlaka el-Urdunia el-Hașemia),[6] este o țară arabă din Orientul Apropiat care se învecinează cu Siria în nord, cu Irak în nord-est, cu Arabia Saudită la est și la sud și cu Israel și Autoritatea Națională Palestiniană la vest. Împreună cu Israelul împarte coasta Mării Moarte și pe cea a Golfului Akaba (Eilat) al Mării Roșii, împreună cu Arabia Saudită, Israel și Egiptul, micul port Akaba fiind singura sa ieșire la mare. Principala religie este islamul de rit sunit. Limba oficială este araba.
Cuprins
Istorie[modificare | modificare sursă]
Teritoriul Iordaniei, sărac în resurse, dar bogat în istorie, a început să fie menționat în jurul anului 2000 î.Hr. când semiții amoriți s-au stabilit pe malul estic al râului Iordan, în timp ce canaaniții (care aparțineau de filisteni) s-au așezat pe malul vestic al Iordanului. Printre invadatorii și coloniștii care au trecut prin Iordania se numără, în ordine cronologică, anatolienii, egiptenii, israeliții, asirienii, babilonienii, perșii, grecii, caldeenii, romanii, arabii musulmani, cruciații creștini, otomanii și britanicii.
Acordul Sykes–Picot[modificare | modificare sursă]
În timpul Primului Război Mondial, pentru a submina dominanța otomană din Orientul Apropiat și a prelua sub dominație britanică teritoriile extirpate din trupul omului bolnav (sintagmă care caracteriza Imperiul Otoman în descompunere), Regatul Unit a sprijinit declanșarea revoltelor arabe din anii 1916-1918. Un rol deosebit în unirea unor triburi dispersate în regate ad-hoc cu câte un șeic colaborator cu britanicii, numit peste noapte rege, l-a jucat locotenent-colonelul britanic de informații T. E. Lawrence (1888–1935), mai cunoscut ca Lawrence al Arabiei (în engleză Lawrence of Arabia).[7]. Documentele acordului secret Sykes–Picot, care venea să reglementeze dezideratele colonialiste franceze și britanice în Orientul Mijlociu, au încăput pe mâinile otomanilor (s-a lansat zvonul că după Revoluția Sovietică din 1917 documentele acordului au fost găsite de sovietici în arhivele ministerului de externe al Rusiei și transmise otomanilor în schimbul unor avantaje) au fost transmise șeicilor arabi, fapt care a destrămat marea insurecție arabă anti-otomană organizată de britanici.
În timpul celui de-al II-lea război mondial, Regatul Unit a organizat, instruit și înarmat armata transiordaniană. Sub comanda generalului John Bagot Glubb (Glubb Pașa) și a altor 47 de ofițeri britanici, Legiunea Arabă iordaniană a devenit cea mai performantă, mai bine antrenată și mai utilată forță din zonă.
Războiul arabo-israelian din 1948[modificare | modificare sursă]
După ce Regatul Unit a fost nevoit, în 1947, să retrocedeze mandatul asupra Palestinei Organizației Națiunilor Unite, ca urmare a hotărârii (Rezoluția 181 din noiembrie 1947) Adunării Generale a ONU de a împărți Palestina între evrei și arabi, „Legiunea Arabă” a fost una dintre cele 6 armate arabe care au invadat Statul Israel nou-format. Conform planurilor regelui Abdullah I, ea a primit ordinul să ocupe - pentru alipirea de Iordania - toată zona de vest a Iordanului (Cisiordania) și Ierusalimul, cu locurile sfinte. Legiunea Arabă s-a angajat în lupte în mai 1948 și a fost singura, dintre toate armatele arabe invadatoare, care a izbutit să-și execute sarcinile în marea lor majoritate.[8][9][10][11]
În urma retragerii mandatului britanic Parlamentul transiordanian l-a proclamat pe Abdullah I al Iordaniei din dinastia beduină hașemită ca primul rege al Regatului Transiordania. Abdullah I și-a încheiat cariera în 1951, fiind împușcat de un arab palestinian pe când ieșea de la rugăciune, în fața Moscheei Al-Aqsa din Ierusalim.
Deoarece fiul lui Abdullah, Talal, avea probleme de sănătate (de natură psihică), a fost numit ca urmaș la tron prințul Hussein, nepotul lui Abdullah și fiul lui Talal.
Acordul de armistițiu arabo-israelian din 1949 a menționează afilierea Cisiordaniei, cucerită de iordanezi și redenumită „Malul de Vest” (al Iordanului, în engleză West Bank) Iordaniei, care se unificase politic și geografic cu populația palestiniană din zonă prin „Acordul de la Ierihon” (sau, „A II-a Conferință Arabo-Palestiniană”) din 1 decembrie 1948, și care l-a proclamat pe Abdulah I-ul al Iordaniei Rege al Palestinei.[12][13]
Guvernul Transiordanian a ratificat această unificare cu palestinienii la 7 decembrie 1948, iar la 13 decembrie Parlamentul transiordanian a votat pentru transformarea «Transiordaniei» în «Regatul Hașemit al Iordaniei», iar regele Abdullah a devenit „Rege al Iordaniei”. Unificarea a fost definitivată Adunarea Națională Iordaneză formată din 20 de reprezentanți ai malului de Est al Iordanului și 20 de reprezentanți ai malului de Vest, la 24 aprilie 1950. Actul de unificare conținea și o clauză protectivă care venea să asigure drepturile arabe asupra întregului teritoriu arab (adică, clauza includea și teritoriul Israelului).[14][15]. Numai Regatul Unit a recunoscut oficial această unire. Pakistanul a susținut adesea că a recunoscut și el această unire, deși faptele dovedesc contrariul[16] Mai multe state, inclusiv SUA (cu excepția Ierusalimului), au menținut consulate „atașate Iordaniei” în Ierusalimul de Est, fapt care poate fi considerat ca un fel de recunoaștere de facto[17][18] Această stare de ambiguitate a fost contracarată de susținerea în bloc și garantată a statelor arabe[19][20]
Ulterior, surse legate de Liga Arabă și iordaneze au căutat să prezinte acest document ca o garanție că „Malul de Vest” a fost preluat de Iordania provizoriu, în custodie, pentru a se putea crea un stat palestinian[21][22]
După S. R. Silverburg afirmațiile precum că Pakistanul ar fi recunoscut și el alpirea Cisiordanei erau false[23]. Thomas Kuttner constată că recunoașterea de facto a fost cel mai clar evidențiată prin menținerea de consulate în Ierusalimul de Est de către mai multe țări, inclusiv Statele Unite[24]. Joseph Massad a susținut că membri ai Ligii Arabe au recunoscut de facto și că Statele Unite au recunoscut oficial anexarea, cu excepția Ierusalimului[25] politica Departamentului american, a fost declarat într-un document pe această temă pregătită pentru întâlniri a miniștrilor de externe de la Londra din luna mai a fost în favoarea includerii Centrale Palestina în Iordania, dar dorit ca acesta să fie făcut treptat, și nu de către proclamarea bruște. Odată ce a avut loc anexarea, Departamentul aprobat de acțiune ", în sensul că acesta reprezintă o dezvoltare logică a situației care a avut loc ca urmare a unei exprimarea liberă a voinței poporului .... Statele Unite au continuat să doresc, pentru a evita o expresie publică de aprobare a Uniunii "a se vedea Relațiile externe ale Statelor Unite, 1950.. Orientul Apropiat, Asia de Sud și Africa[26]
Patrimoniu[modificare | modificare sursă]
Între 1985-2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 4 obiective culturale sau naturale din Iordania.
- Ruinele orașului Petra[27]
- Cetatea Q'useir Amra[28]
- Situl arheologic de la Um er-Rasas[29]
- Zona protejată Wadi Rum[30]
Din anul 2005 tradițiile culturale ale beduinilor din zona Petra și Wadi Rum figurează pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO.
Diviziuni administrative[modificare | modificare sursă]
Guvernorate[modificare | modificare sursă]
Iordania este împărțită administrativ în 12 guvernorate (muhafazah), care la rândul lor sunt împărțite în 52 de nawahi. Cele 12 guvernorate sunt:
Geografie[modificare | modificare sursă]
Singura graniță naturală a Iordaniei este râul Iordan, care împarte teritoriul în Malul de vest al Iordanului (Cisiordania) și Malul de est (Transiordania). Celelalte granițe, la nord, cu Siria, la est, cu Irakul și la sud-est, cu Saudia, au fost trasate cu rigla, după bunul plac și interesele colonialiste cuprinse în Acordul Sykes–Picot.
Economie[modificare | modificare sursă]
Demografie[modificare | modificare sursă]
Populația[modificare | modificare sursă]
Populația Iordaniei se împarte în:
- - 99,2% arabi, dintre care peste 80% musulmani suniți. Aproape 80% dintre arabi se autoidentifică a fi palestinieni, iar elita conducătoare militară și politică este beduină (circa 20%), ca și dinastia iordaneză.
- - 0,5% cerchezi
- - 0,1% armeni
- - 0,1% turci
- - 0,1% kurzi [31].
Refugiații palestinieni[modificare | modificare sursă]
Refugiații irakieni[modificare | modificare sursă]
În urma Războiului din Golf (1991) s-au refugiat în Iordania și circa 200.000 de refugiați irakieni.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ „Population: Jordan”. CIA.gov. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/fields/2119.html?countryName=Jordan&countryCode=jo®ionCode=me&#jo. Accesat la 10 noiembrie 2010.
- ^ „Prosperity Index”. Legatum Institute. http://www.prosperity.com/country.aspx?id=JO. Accesat la 10 noiembrie 2010.
- ^ „Human Development Report 2010” (PDF). United Nations. 2010. http://hdr.undp.org/en/media/HDR_2010_EN_Table1.pdf. Accesat la 10 noiembrie 2010.
- ^ http://www.yalibnan.com/2010/11/07/human-development-of-the-arab-world/
- ^ „Jordan Country Report”. Global Finance. http://www.gfmag.com/gdp-data-country-reports/246-jordan-gdp-country-report.html. Accesat la 10 noiembrie 2010.
- ^ Horia C. Matei; Silviu Neguț, Ion Nicolae (2005). Enciclopedia Statelor Lumii. București: MERONIA. pp. 229–230. ISBN 978-973-7839-38-1
- ^ en Wilson, Jeremy: Lawrence of Arabia, The Authorised Biography, Appendix 1 T. E. Lawrence: family history
- ^ en Pollack, Kenneth Michael: Arabs at War: Military Effectiveness, 1948-1991
- ^ en Karsh, Efraim: The Arab-Israeli Conflict. The Palestine War 1948, p. 27, Osprey Publishing, 2002. ISBN 1-84176-372-1
- ^ en Ma'an Abu Nawar,Ma'an: The Jordanian-Israeli war, 1948-1951: a history of the Hashemite Kingdom of Jordan, p.393
- ^ fr Morris, Benny: Victimes : histoire revisitée du conflit arabo-sioniste, 2003, pp.241, 247-255.
- ^ en Jericho Declaration, în prima pagină din Palestine Post, 14 decembrie 1948, http://jpress.tau.ac.il/Default/Scripting/ArticleWin.asp?From=Archive&Source=Page&Skin=TAUEn&BaseHref=PLS/1948/12/14&PageLabelPrint=1&EntityId=Ar00106&ViewMode=HTML
- ^ en Camera Comunelor engleză British House of Commons: Iordania și Israel - Decizie Guvernamentală (Jordan and Israel - Government Decision), 474:1137-41, HC Deb, 27 aprilie 1950 http://hansard.millbanksystems.com/commons/1950/apr/27/jordan-and-israel-government-decision
- ^ en Shehadeh, Raja: From Occupation to Interim Accords, Kluwer Law International, pp. 77-78, 1997
- ^ en Whiteman, Marjorie M.: Digest of International Law, vol. 2, US State Department, Washington, DC, U.S. Gov. Printing Office, pp. 1163-68, 1963
- ^ en S. R. Silverburg, SR: Pakistan and the West Bank: A research note, Middle Eastern Studies, 19:2, pp.261-263, 1983.
- ^ en Kuttner, Thomas S: Israel and the West Bank - Israel Yearbook on Human Rights 1977, Vol. 7, edited by Yoram Dinstein, Kluwer Law International, 1989, ISBN 0-7923-0357-1, [1]
- ^ en Weiler, Joseph: Israel and the creation of a Palestinian state: a European perspective, Croom Helm, Ltd., p. 48, 1985, ISBN 0-7099-3605-2, [2]
- ^ en Massad,IP: Colonial Effects: The Making of National Identity in Jordan, New York: Columbia University Press, p. 229, 2001,ISBN 0-231-12323-X,
- ^ The policy of the U.S. Department, was stated in a paper on the subject prepared for the Foreign Ministers meetings in London in May was in favor of the incorporation of Central Palestine into Jordan, but desired that it be done gradually and not by sudden proclamation. Once the annexation took place, the Department approved of the action "in the sense that it represents a logical development of the situation which took place as a result of a free expression of the will of the people.... The United States continued to wish to avoid a public expression of approval of the union." See Foreign relations of the United States, 1950. The Near East, South Asia, and Africa Volume V (1950), page 1096 [3]
- ^ en ***: Palestine and International Law, P.42, ed. Sanford R. Siverburg, McFarland, 2002, ISBN 0-7864-1191-0,
- ^ en Routledge,Allan Gerson: Israel, the West Bank and international law, P.77, 1978, ISBN 0-7146-3091-8,
- ^ Silverburg, S.R.: Pakistan și West Bank: O notă de cercetare, Orientul Mijlociu - Studii, 19:2, 261-263, 1983
- ^ Kuttner, Thomas S. Israel și Cisiordania, Anuarul privind drepturile omului, Israel - 1977, vol 7, editat de Yoram Dinstein, Kluwer Internațional, 1989, ISBN 0-7923-0357-1, # v = onepage & q = & f =
- ^ Massad, Joseph A.: Efecte Coloniale: Identitatea Natională din Iordania, p. 229, New York, Columbia University Press, 2001
- ^ Volumul V (1950), pagina 1096
- ^ en Prezentare pe site-ul UNESCO
- ^ en Prezentare pe site-ul UNESCO
- ^ en Prezentare pe site-ul UNESCO
- ^ en Prezentare pe site-ul UNESCO
- ^ de ***: Auswärtiges Amt - Länderinfo Jordanien, http://www.auswaertiges-amt.de/diplo/de/Laenderinformationen/01-Laender/Jordanien.html
Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]
- El-Anis, Imad. Jordan and the United States: The Political Economy of Trade and Economic Reform in the Middle East (I.B. Tauris, distributed by Palgrave Macmillan; 2011) 320 pages; case studies of trade in textiles, pharmaceuticals, and financial services.
- Robins, Philip. A History of Jordan (2004)
- Salibi, Kamal S. The Modern History of Jordan (1998)
- Teller, Matthew. The Rough Guide to Jordan (4th ed. 2009)
Legături externe[modificare | modificare sursă]
| Puteți găsi mai multe informații despre Jordan prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”: | |
 |
Definiții și traduceri în Wikționar |
 |
Imagini și media la Commons |
 |
Citate la Wikicitat |
 |
Texte sursă la Wikisursă |
 |
Manuale la Wikimanuale |
 |
Resurse de studiu la Wikiversitate |
- ro Profil de țară pe situl Ministerului Afacerilor Externe al României
- ro Îndrumar de afaceri, Document elaborat de Ministerului Comerțului din România
- ar Profil de țară pe situl Ligii Statelor Arabe
- en CIA: The World Factbook, https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/jo.html
- de Oehring, Otmar: Zur gegenwärtigen Situation der Christen im Nahen Osten. KAS-Auslandsinformationen, 2010 (PDF), http://www.kas.de/wf/doc/kas_19183-544-1-30.pdf? 100326123942
- en UNRWA - Taberele de refugiați, http://www.unrwa.org/etemplate.php?id=100
* 25 Mai - Ziua Națională a Regatului Iordaniei, 25 mai 2011, Amos News
Vezi și[modificare | modificare sursă]
|
|||||||
|
||||||||
.svg)
