O nouă reţea de magazine se ridică pe scheletul Leonardo

18 iun 2015 Autor: Cristina Rosca

O parte dintre spaţiile în care funcţionau anterior magazine Leonardo - reţea aflată în faliment începând cu acest an - au fost preluate de o nouă companie care vine cu un brand, cu un logo şi cu un design de magazin similare cu ale celui care a fost timp de aproape două decenii liderul pieţei locale de încăl­ţăminte.

Compania Leonardo SRL din judeţul Bihor, controlată de antreprenorul Florin Panea, care opera retailerul de încălţăminte cu acelaşi nume, a intrat în faliment în urmă cu câteva luni, la patru ani şi jumătate după ce şi-a cerut insolvenţa.

Lanţul de magazine Leonardo, fon­dat în 1994 de antreprenorul român, a fost liderul pieţei de profil încă de la înfiinţare până în 2013, când locul său a fost luat de germanii de la Deichmann. În perioada de boom Leo­nar­do ajunsese la peste 200 de magazine în România şi în ţările vecine şi la afaceri de peste 500 de milioane de lei. Anul trecut afacerile au coborât la sub 100 mil. lei.

Deşi acţionarii noii companii - Leonardo Shoes Market - care operează deja 28 de magazine sunt un antreprenor din nordul ţării - Dorel Berende - şi un SRL - Leonardo Trading SRL - despre care nu există date, sediul este acelaşi cu al companiei intrate în faliment. Mai mult, administrator este Florin Panea.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau victor.buiuca@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.06.2015

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
magazine
, Leonardo
, faliment
, design
, brand
, antreprenori
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
zf.ro
Închide