Mihai Viteazul

Mihai Viteazul
Domn al Țării Românești Domn al Moldovei Principe al Transilvaniei
Mihai Viteazul, portretul de la Praga, din anul 1601
Domnie	1593 - 1601 (Țara Românească) 1599 - 1600 (Transilvania) 1600 (Moldova)
Născut	1558 Târgul de Floci
Decedat	9 august 1601 Turda
Predecesor	Alexandru cel Rău (Ț. Rom.) Andrei Báthory (Transilvania) Ieremia Movilă (Mold.)
Succesor	Radu Mihnea (Ț. Rom.) Ștefan Bocskay (Trans.) Ieremia Movilă (Mold.)
Căsătorit cu	Doamna Stanca
Urmași	Nicolae Pătrașcu Domnița Florica
Casa Regală	Dinastia Drăculeștilor (ultimul)
Tată	Pătrașcu cel Bun
Mamă	Teodora Cantacuzino

Mihai Viteazul (sau Mihai Bravu, n. 1558, Târgul de Floci – d. 9 august 1601, Turda) a fost un boier român, care a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, înainte de a ajunge domnul Țării Românești. Pentru o perioadă (în 1600) a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.

Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperat de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea.

Originea și primii ani ai vieții

Sigiliul lui Mihai Viteazul

În anul 1601, în timpul unei șederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menționat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieții", ceea ce indică drept an al nașterii lui Mihai anul 1558. Domnul Pătrașcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a murit în 1557. Împrejurarea ca Pătrașcu să fi avut relații extraconjugale în anul morții sale apare ca foarte improbabilă, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli, pentru tratarea căreia a cerut medici de la Sibiu. Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum al lui Pătrașcu a fost exclusă și de Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice, precum și pe baza cronicilor de epocă.

Mama lui Mihai, Teodora sau Tudora, a fost, după unele surse, de neam grecesc (din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor). După alte surse, era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cronica lui Radu Popescu menționează că "Acest Mihai Vodă, după ce au luat domnia, s-a numit că este fecior lui Pătrașcu Vodă, iar cu adevărat nu se știe, că nici un istoric de-ai noștri sau striin nu adeverează cine iaste și cum au luat domnia, fără cât din auz unul din altul așa dovedim, că mumă-sa au fost de la Oraș dela Floci, care fiind văduvă și frumoasă și nemerind un gelep (negustor), om mare și bogat den Poarta împărătească și în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme..."

Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum și specificațiile din Condica episcopiei Râmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoești, localitate aflată pe partea stângă a Oltului, județul Vâlcea. Aceleași surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.

Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt dregător la Constantinopol și apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino.

Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomații lui Mihai, a întocmit, probabil pentru informarea cercurilor austriece, o cronică a vieții domnitorului, document care s-a pierdut în forma originală, dar care s-a păstrat în compilația lui Stephanus Zamosius.

Ascensiunea politică

Sigiliul lui Mihai Viteazul
(Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia)

La sfârșitul anului 1588 devine stolnic al curții lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar și al otomanilor după ce a plătit o sumă record de 1,5 milioane de galbeni, a devenit voievod al Țării Românești, efectiv de pe 11 octombrie.

Aderă la "Liga Sfântă" creștină, constituită din inițiativa Papei Clement al VIII-lea, din care inițial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova și Toscana (Anglia și Polonia au manifestat rezerve față de politica de cruciadă a papalității). Ulterior aderă și Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianță a celorlalte două state românești, Moldova și Țara Românească. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianța antiotomană.

Campania antiotomană

Victoriile împotriva Imperiului Otoman

Giurgiu 1595

Târgovişte 1595

Aderarea Țării Românești la "Liga Sfântă" a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini și a întregii garnizoane otomane staționată în București. Pe acest fundal, Mihai pornește o ofensivă generală împotriva Înaltei Porți, atacând cetățile turcești de pe ambele părți ale Dunării (Giurgiu, Hârșova, Silistra ș.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor și turcilor (la Putineiu și pe locul numit "Padina Șerpătești" de lângă satul Stănești) culminată cu incendierea Rusciucului. După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă pornește o campanie similară. Datorită recunoașterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă și succesorul său, Răzvan Ștefan, Mihai trimite o delegație de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relațiile munteano-transilvănene. Nerespectând porunca domnitorului, delegația de boieri condusă de mitropolitul Eftimie negociază și semnează la Alba Iulia la 20 mai 1595 un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea de fapt locțiitorul acestuia pe propriul său tron (din Țara Românească). Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. Comandând o armată de cca. 16.000 de ostași, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduși de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obține contra turcilor victoria la Călugăreni - 13/23 august 1595 (evocată în mod strălucit în poemul "Pașa Hassan" al poetului George Coșbuc). Contraofensiva otomană îl forțează să se retragă temporar în munți, așteptând sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ștefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor. Mihai Viteazul începe, cu sprijin transilvănean și moldovean eliberarea orașelor Târgoviște (5-8 octombrie 1595), București (12 octombrie 1595) și Giurgiu (15-20 octombrie 1595).

În 1594 și în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetățile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Razgrad, Babadag, Târgul de Floci, Silistra și chiar Rusciuc, Șiștova, Nicopole și Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest. Această acțiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea și gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.

Drapelul Ţării Româneşti în vremea lui Mihai

Întreaga creștinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hârtiile găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care acești creștini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.

Negocierile de pace cu Înalta Poartă

Pierderile suferite în urma campaniilor antiotomane, precum și dezastrele provocate de ostașii sultanului, au adus Țara Românească la o stare critică din punct de vedere financiar. Cu visteria golită, Mihai se vede silit să aplice o soluție pe cât de nepopulară, pe atât de vitală supraviețuirii statale: "așezământul" sau "legarea țăranilor de glie" prin care rumânii (țăranii fără pământ din Valahia) erau siliți să rămână pe moșia pe care se aflau în acel moment.

După câteva confruntări pe linia Dunării, dar mai ales după înfrângerea suferită de Sigismund Báthory în Bătălia de la Keresztes, Mihai a făcut în decembrie 1597 pace cu Imperiul Otoman. În schimbul acceptării suzeranității otomane și a plății tributului, Înalta Poartă a recunoscut domnia voievodului pe întreaga durată a vieții sale și i-a trimis steag de domnie.

În paralel, la 9 iunie 1598, Mihai a încheiat la Mănăstirea Dealu un tratat cu împăratul Rudolf al II-lea, care s-a obligat să-i asigure subsidii pentru întreținerea armatei și i-a recunoscut caracterul ereditar al domniei în schimbul recunoașterii suzeranității împăratului.

Prin dubla suzeranitate (otomană și habsburgică) Mihai a căutat să compenseze prevederile tratatului de la Alba Iulia, din 20 mai 1595, prin care recunoscuse suzeranitatea principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory.

Unirea de la 1600

Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutațiile petrecute în conștiința românească. Domnitorul care a reușit să stăpînească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei țări reunite, trei veacuri mai târziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea. O asemenea interpretare lipsește cu desăvîrșire în istoriografia cronicărească a veacului al XVII-lea și chiar mai târziu, spre 1800, la Școala Ardeleană".

Transilvania

Ţările aflate la 1600 sub domnia lui Mihai Viteazul

Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianță. În Transilvania, Sigismund renunța la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (de asemenea înclinat către politica polonă).

În iulie 1599 a trimis o solie la Praga pentru a cere încuviințarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a inițiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfârșitul aceluiași an, intră în Transilvania prin pasul Buzău cu o armată formată din români, și mercenari de diferite etnii: unguri și secui din Ardeal, polonezi, sârbi etc. După victoria asupra lui Andrei Bathory (Bătălia de la Șelimbăr, 18/28 octombrie 1599) își face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599 primind cheile fortăreței de la episcopul Demetrius Napragy. Chiar dacă a fost recunoscut de Dietă doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei.

Moldova

În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, și realizează astfel, prima unire a țărilor române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: "Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei". La recomandarea marii boierimi, Mihai a numit un domn în Moldova, subordonat sieși.

Stema lui Mihai Viteazul din 1600

Sfârșitul domniei

Destrămarea Unirii

Oastea lui Mihai Viteazul – pictură de Gheorghe Tattarescu

Contextul internațional a fost nefavorabil lui Mihai. Puterile vecine vedeau în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominanță. Habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunțării la Țara Românească. Mai mult chiar, uniunea personală a lui Mihai reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forțe din regiune. Existau însă și conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul domn. De asemenea, sașii au rămas ostili lui Mihai, în urma jafurilor întreprinse de armatele sale în orașele și satele lor (Ghimbav, Codlea, Merghindeal, Cincu, Șura Mică, Cristian, Câlnic etc.). Mihai nu reușeste să înfrângă revolta nobililor maghiari transilvăneni, sprijiniți de generalul Basta la (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) și astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileștilor aserviți intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Țării Românești, însă și pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileștilor, Simion.

Moartea lui Mihai Viteazul

Gurăslău (1601)

Uciderea lui Mihai Viteazul pe Câmpia Turzii din Turda (gravură editată la Leiden - Olanda în anul 1703)

Forțat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susțină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai pornește campania de recucerire a teritoriilor românești. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Țara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiții, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri românești, perspectivă ce nu convenea împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea. Din ordinul său se pune la cale înlăturarea fizică a domnitorului român, și la 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis de generalul Gheorghe Basta (vezi Mormântul lui Mihai Viteazul). Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului și înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: "Aici zace cinstitul și răposatul capu al creștinului Mihail, Marele Voievod, ce a fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei."

Portrete

Mihai Viteazul - frescă mănăstirea Căluiul

Au rămas mai multe portrete înfățișându-l pe Mihai Viteazul, unele contemporane, altele postume. Într-o ipostază mai tânără este prezentat la mănăstirea Căluiul, apoi și la Biserica Domnească din Târgoviște. Ambele prezintă costumul domnesc în întregime. În 1598 Ioan Orlandi a executat o gravură a lui Mihai Viteazul aflat la Nicopole. El este pleșuv, slab și ferm, îmbrăcat într-o platoșă și acoperit de o blană mițoasă. În mâna dreapță ține un baston de comandant, iar mâna stângă și-o ține sprijinită pe sabia terminată cu un cap de lup. În fundalul gravurii se vede bătălia și stema cetății Nicopole, iar dedesubt apare inscripția „Michel Vaivoda della Vallachia, il qvale prese la cità di Nicopoli nella Bvlgaria l'anno 1598”.

Franz Franken: Mihai Viteazul şi domniţa Florica, detaliu din tabloul Croesus arătându-și comurile lui Solon

În ziua de 23 februarie 1601 Mihai Viteazul ajunge în Praga, la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Primit cu entuziasm - după cum relatează H. Ortelius - i se realizează un portret în aramă de către gravorul curții, Egidius Sadeler. Acesta este cel mai cunoscut portret al domnitorului român, fiind răspândit în numeroase copii. Inscripția circulară spune „Michael Waivoda Walachiae Transalpinae, utraque fortuna insignis et in utraque eadem virtute, aet. XLIII”, iar versurile-dedicație: „Tanti facit nomen Christi, Maiestatem Caesaris, / Rempublicam christianam et Ecclesiae sub Pontifice Maximo concordiam sue”, adică „Atât de mult iubește pe Cristos și Împărăția creștină și unirea Bisericii sub Papă” . Aproape două secole și jumătate mai târziu, în 1847, Nicolae Bălcescu și Alexandru G. Golescu redescoperă acest portret, împreună cu alte cinci ale aceluiași, la cabinetul de stampe al bibliotecii regale din Paris. „Cându vezurămu pe cellu de allu siésselé strigarămu de o dată: Acesta este [...] Fizionomia principelui respunde întocmai închipuirii celloru ce au studiatu caracterulu acestui bărbatu extraordinariu. [...] Otărârămu în dată a ne desierta ușiórele nóstre pungi...” pentru a comanda o copie după acest portret, spre a da „în admirare românilor” adevărata înfățișare a voievodului. După moartea lui Mihai Viteazul au fost executate mai multe portrete ale acestuia, printre care unul în 1601 ce îl prezintă cu o căciulă și o mantie de blană, sub care scrie „Michael Weyvodt aus der Walachey, occubuit XVIII Aug. a. MDCI”, precum și altele inspirate după cel al lui Sadeler. O dată, Mihai Viteazul este prezentat ca fiind Gheorghe Ștefan, domnul Moldovei.

Marcă poştală cu Mihai Viteazul

De la Mihai Viteazul au rămas și două criptoportrete, ambele realizate de către Franz Francken II. Într-unul dintre ele, aflat la muzeul Prado din Madrid, apare ca Irod, având căciula transformată în turban și lanțul și medalia dăruite de împăratul german. În celălalt, mai cunoscut, aflat la Muzeul de Istorie a Artei din Viena, apare alături de fiica sa Florica într-o reprezentare a alaiului lui Cresus (împăratul Rudolf al II-lea). Aici pot fi văzute întregile costume ale lui Mihai și ale fiicei sale la curtea pragheză.

Mihai Viteazul mai apare și în gravuri din secolele XVI-XVII ce prezintă momentul uciderii sale, însă de cele mai multe ori are o înfățișare închipuită.

Mihai Viteazul a fost reprezentat în tablouri pictate în secolele XIX și XX de artiști precum Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mișu Popp sau Constantin Lecca.

Bibliografie

• Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, volumul II, Editura Enciclopedică, București, 2000.
• Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 2002.
• Petre P. Panaitescu, Mihai Viteazul, Editura Corint, București, 2002.
• Constantin Rezachevici, Legenda și substratul ei istoric. Mihai Viteazul "Restitutor Daciae"?, în: Magazin Istoric, Octombrie 2000. (accesat 11 martie 2011).

Legături externe

• "Istoria.md" - articol, "Mihai Viteazul (1558 - 1601)"
• Mihai Viteazul – Aventurier sau erou national?, 3 decembrie 2009, Adrian Nicolae, Descoperă

Vezi și

• Mormântul lui Mihai Viteazul
• Mănăstirea Dealu
• Mihai Viteazul (film)
• Listă de principi ai Transilvaniei
• Bătălia de la Călugăreni

Mihai Viteazul Casa Basarab ramura Drăculești Deces: 1601 9 august
Titluri regale
Predecesor: Alexandru cel Rău	Domnitor al Țării Românești 1593-1600	Succesor: Simion Movilă
Predecesor: Andrei Báthory	Principe al Transilvaniei 1599 – 1600	Succesor: Rudolf II
Predecesor: Ieremia Movilă	Domnitor al Moldovei 1600	Succesor: Ieremia Movilă
Note și referințe
1. Regnal Chronologies