Suedia

Konungariket Sverige Regatul Suediei Suedia
Drapelul Suediei Stema Suediei[*]
Deviză:  Regală: För Sverige i tiden (Pentru Suedia prin timpuri)
Imnul național: Du gamla, du fria (Tu veche, tu liberă)
Capitală		Stockholm 59°33′24″N 18°06′56″E
Limbi oficiale		suedeză (de facto)
Sistem politic		monarhie constituțională
-	Rege al Suediei[*]	Carl XVI Gustaf al Suediei
-	Prim-ministru al Suediei[*]	Stefan Löfven[*]
Legislativ		Riksdag[*]
Suprafață
-	Total	449,964 km²
-	Apă (%)	8.67
Populație
-	Recensământ	9,573,466 locuitori (2013) (locul 88)
-	Densitate	21,3 loc/km²
PIB (nominal)		estimări 2006
-	Total	$371,5 de miliarde (locul 20)
IDU (2004)		0,951 (înalt) (locul 5)
Monedă		coroană suedeză (SEK)
Prefix telefonic		46
Domeniu Internet		.se
ISO 3166-2		SE
Fus orar		UTC+1
-	Ora de vară (ODV)	UTC+2

Suedia (suedeză Sverige) sau Regatul Suediei (Konungariket Sverige) este un stat în Europa de Nord, situat în partea estică a peninsulei Scandinave, la țărmurile Mării Baltice (Golful Botnic). Cuprinde și numeroase insule din Marea Baltică (Gotland, Öland ș.a.). Are frontiera comună cu Norvegia la nord-vest (1619 km de lungime), Finlanda (586 km) la nord-est, Marea Nordului împreună cu strâmtorile daneze la sud-vest și Marea Baltică la est. Are o suprafață de 449.964 km². Capitala Suediei este Stockholm.

Istorie

Articol principal: Istoria Suediei.

Preistorie

Preistoria Suediei începe în era caldă Allerød, cca 12.000 î.Hr., atunci când taberele unor vânători de reni, aparținând culturii Bromme din Paleoliticul Târziu, au fost găsite la marginea gheții în ceea ce este acum provincia cea mai sudică a țării. Această perioadă a fost caracterizată de mici grupuri de vânători-culegători-pescari, care foloseau tehnologia cremenii.

Agricultura și creșterea animalelor, alături de ceremonii funerare, topoare lucrate de cremene și ceramică decorată, au ajuns în Suedia de astăzi de pe Continent, aduse de cultura Funnel-beaker din cca. 4000 î.Hr. Treimea de sud a Suediei a fost inclusă în aria agrară și de transhumanță a culturii nordice din Epoca Bronzului, mare parte din ea aflându-se la periferie față de centrul cultural danez. Perioada a început în jurul 1.700 î.Hr., cu începerea importurilor de bronz din Europa. Minele de cupru nu au fost folosite în această perioadă, iar Scandinavia nu avea depozite de cositor, astfel încât toate metalele trebuiau importate. Odată adus, metalul era prelucrat conform tradiției locale.

Epoca Bronzului din Nord a fost în întregime pre-urbană, oamenii locuind în cătune și pe ferme cu niște case lungi de lemn, cu un singur etaj.

Gravuri în piatră din Tanum, Bohuslän. Aceste petroglife sunt răspândite în toată Scandinavia, numai în Suedia găsindu-se mai multe mii.

Nefiind ocupată vreodată de romani, Epoca de Fier în Suedia a durat până în preajma anului 1100, când au fost introduse clădiri de piatră și ordine monahale. Majoritatea surselor scrise din această perioadă au o credibilitate scăzută. Asta e deoarece fragmentele scrise datează dintr-o perioadă mult mai târzie decât perioada pe care o descriu, sau au fost scrise în cu totul altă regiune, sau sunt mult prea scurte.

Situația climaterică s-a înrăutățit, obligându-i pe fermieri să își țină bovinele într-un loc acoperit pe durata iernii, ceea ce a avut ca efect pozitiv acumularea anuală de îngrășământ ce putea fi folosit pentru îmbunătățirea solului.

O încercare a romanilor de a muta frontiera imperială de pe Rin până pe Elba a fost întreruptă în anul 9 d.Hr., când germanicii, educați militar de romani, au înfrânt legiunile lui Varus în Bătălia de la Pădurea Teutoborg. La această vreme, se petrecea o schimbare majoră în cultura materială a Scandinaviei, reflecție a contactului sporit cu romanii.

Începând cu secolul II d.Hr., mare parte din suprafața agricolă a sudului Suediei a fost divizată, folosindu-se ziduri de piatră. Pământul a fost împărțit, de o parte a zidului în câmpuri încercuite și pășuni pentru furaj pe timp de iarnă, și de cealaltă în meleaguri unde pășteau bovinele. Principiul acesta al organizării peisajului a durat până în secolul XIX. Pe timpul romanilor a avut loc prima expansiune masivă a activității agrare până pe coasta baltică, aparținând celor două treimi nordice ale țării.

Suedia intră în proto-istorie odată cu opera lui Tacit Germania, din 98 d.Hr. În Germania 44, 45, el îi menționează pe suedezi (suiones), ca fiind un trib puternic (recunoscut nu doar pentru luptătorii și armele sale, dar și pentru navele puternice), care dispunea de corăbii care aveau o proră la ambele capete. Nu se cunosc regii (kuningaz) care i-au condus pe suiones, dar în mitologia nordică se regăsește o dinastie lungă de regi legendari și semi-legendari, mergând până la ultimele secole de dinaintea erei noastre. Cât despre sistemul lor de scriere, alfabetul runelor a fost inventat de elitele din sudul Scandinaviei în secolul II. Cu toate acestea, tot ce a supraviețuit de pe vremea romanilor sunt inscripții pe artefacte, în special de nume bărbătești, care demonstrează că oamenii din sudul Scandinaviei vorbeau atunci o limbă proto-nordică, o precursoare a suedezei și a altor limbi nord-germanice.

În secolul VI Jordanes a făcut referire la două triburi, pe care le-a numit suehans și suetidi, care conform lui, locuiau în Scandza. Se consideră că sunt de fapt două nume pentru același trib. Suehanii, afirmă el, aveau căi foarte buni, la fel ca tribul Thyringi. Snorri Sturluson a scris că regele Adils (Eadgils) din timpul său, avea cei mai buni cai pe care îi cunoscuse el. Suehanii erau cei care aprovizionau piața romană cu piele de vulpe neagră. Se consideră că suetidi este forma latină a lui svitjod. Scrie că suetidi sunt cei mai înalți dintre oameni, alături de dani, cu care erau înrudiți. Mai târziu menționează că și alte triburi scandinave aveau aceeași înălțime.

Epoca vikingă și Evul Mediu

Pietrele Ale din Scania, sudul Suediei. Reprezintă un monument funerar din perioada Vendel, cel mai probabil din secolul VII.

Epoca vikingă a Suediei a durat aproximativ între secolele VIII și XI. Se consideră că în această perioadă suedezii s-au răspândit pornind din estul Suediei, încorporându-i pe geatas (a nu se confunda cu geții), care locuiau mai la sud. Este probabil că vikingii suedezi și gotlandezii au călătorit în special spre est și sud, ajungând în Finlanda, țările baltice, Rusia, Belarus, Ucraina, Marea Neagră și chiar Baghdad. Rutele lor treceau pe la râul Nipru, coborând spre Constantinopol (Imperiul Bizantin), care a fost supus de multe ori raidurilor acestora. Împăratul bizantin Theophilos le-a consemnat abilitățile războinice, și i-a invitat să facă parte din garda lui personală, cunoscută ca garda varegă. Vikingii suedezi, denumiți rusii (sau varegii rus), sunt considerați și fondatorii Rusiei kievene. Călătorul arab Ibn Fadlan i-a descris pe vikingi cum urmează :

„I-am văzut pe ruși cum vin în călătoriile lor de negoț, făcându-și tabără pe Itil. Nu am văzut indivizi cu o mai bună construcție fizică, înalți precum palmierii, blonzi și rumeni; nu purtau tunici sau caftane, dar bărbații poartă o haină care le acoperă o parte a corpului, lăsându-le un braț liber. Fiecare bărbat are un topor, o sabie și un cuțit, pe care le țin pregătite mereu. Săbiile sunt late și canelate, precum cele ale francilor.”

Aventurile acestor vikingi suedezi sunt comemorate pe multe rune din Suedia, precum runele grecești și cele varegiene. Ei au participat și în expediții spre Vest care sunt comemorate de exemplu pe runele englezești. Ultima expediție majoră a vikingilor suedezi pare că a fost trista expediție a lui Ingvar cel Lung-Călător, către Serkland, regiunea la sud-est de Marea Caspică. Membrii acelei expediții sunt comemorați pe runele Ingvar, care nu menționează niciun supraviețuitor. Nu se știe exact ce s-a întâmplat cu echipajul, dar se crede că au murit de pe urma unei îmbolnăviri.

Nu se știe când și cum a fost fondat regatul Suediei, dar lista monarhilor suedezi este compusă din primii regi care au guvernat Svealand (Suedia) și Götaland (Gothia), alături de Erik cel Victorios. Suedia și Gothia erau două țări diferite cu mult înainte de asta. Nu se știe cât de mult au durat țările, dar Beowulf a descris războaie semi-legendare între suedezi și goți, în secolul VI d.Hr.

Visby, un oraș medieval din Gotland

În etapa timpurie a epocii vikinge din Scandinavia, au existat două centre înfloritoare de comerț, Ystad în Scania și Paviken în Gotland, în ceea ce astăzi este Suedia. Ruine a ceea ce se consideră că a fost un târg mare s-au găsit în Ystad, și datează din 600-700 d.Hr. În Paviken, un important centru de comerț în regiunea baltică, în secolele XI-X, s-au găsit resturi ale unui mare port din epoca vikingă, în care se construiau corăbii și se desfășurau activități meșteșugărești. Între 800 și 1000 d.Hr., comerțul a făcut ca o cantitate mare de argint să ajungă în Gotland, și, conform unor erudiți, populația din Gotland a adunat mai mult argint decât restul populațiilor din Scandinavia combinate.

Sfântul Ansgar (Oscar) a adus creștinismul în 829, dar noua religie nu a înlocuit complet credințele păgâne decât în secolul XII. În secolul al XI-lea, creștinismul a devenit religia predominantă, iar din 1050 Suedia a fost considerată o țară creștină. Perioada dintre 1100 și 1400 a fost caracterizată de lupte interne pentru putere, și de concurență între regatele nordice. Regii suedezi au început să controleze și teritorii finlandeze, intrând în conflict cu varegii rus, care nu mai aveau pe atunci vreo legătură cu Suedia.

În secolul al XIV-lea, Suedia a fost afectată de ciuma bubonică. Totuși, a fost o perioadă în care orașele suedeze au început să primească mai multe drepturi, și au fost profund influențate de negustorii germani din Liga Hanseatică, care era activă în special la Visby. În 1319, Suedia și Norvegia au fost unite de regele Magnus Eriksson, iar în 1397, regina Margareta I a Danemarcei a reușit uniunea personală a Suediei, Norvegiei și Danemarcei, în ceea ce s-a numit Uniunea de la Kalmar. Cu toate acestea, urmașii Margaretei, care au avut sediul regal în Danemarca, s-au dovedit a fi incapabili de a controla nobilimea suedeză. Puterea s-a aflat de cele mai multe ori în mâna unor regenți (în special cei din familia Sture), regenți aleși de parlamentul suedez. Regele Christian al II-lea al Danemarcei, care și-a cerut drepturile asupra Suediei în urma unor victorii pe câmpul de luptă, a ordonat masacrul de la Stockholm împotriva nobililor suedezi, în anul 1520. Masacrul a ajuns să fie cunoscut ca „baia de sânge de la Stockholm”, și a determinat restul nobililor suedezi să organizeze o nouă rezistență, și, pe 6 iunie (care în prezent e ziua națională a Suediei), 1523, l-au numit rege pe Gustav Vasa. Proclamarea lui Gustav Vasa ca rege e considerat actul fondator al Suediei moderne. La scurt timp după, regele a respins catolicismul, și a încurajat reforma protestantă în Suedia. De altfel, Gustav Vasa este considerat „tatăl națiunii” în această țară.

Imperiul suedez

Imperiul Suedez în urma Tratatului de la Roskilde din 1658 (perioadǎ maximǎ expansiune)

În secolul al XVII-lea, Suedia a devenit o mare putere europeană. Înainte de formarea imperiului suedez, Suedia era o țară nordică foarte săracă, foarte puțin cunoscută, fără o putere sau o reputație deosebită. Suedia a crescut în putere pe continent în timpul domniei regelui Gustav Adolf, mulțumită teritoriilor câștigate în dauna Rusiei și Poloniei-Lituaniei, și mulțumită războiului de treizeci de ani. Aceste victorii militare au transformat Suedia în liderul țărilor protestante pe continentul european, până la destrămarea imperiului suedez în 1721.

Războiul purtat de Gustav Adolf împotriva Sfântului Imperiu Romano-German a fost unul costisitor; pe durata războiului de treizeci de ani, o treime din populația imperiului romano-german a murit, iar imperiul și-a pierdut statutul de cea mai puternică țară din Europa. Suedia a reușit să cucerească aproximativ jumătate din teritoriul imperiului. Gustav Adolphus avea planuri să devină noul împărat roman, domnind peste o Scandinavie unită și statele care compuneau Sfântul Imperiu Romano-German; cu toate acestea, în urma morții sale din 1632, în Bătălia de la Lützen, planul s-a năruit. După Bătălia de la Nördlingen, singurul dezastru militar al Suediei, sentimentul pro-suedez în rândul statelor germane s-a diminuat considerabil. Aceste provincii germane s-au separat de puterea suedeză una câte una, lăsând Suedia cu doar câteva provincii din nordul Germaniei : Pomerania suedeză, Bremen-Verden și Wismar.

La mijlocul secolului al XVII-lea Suedia era a treia țară din Europa ca suprafață de uscat, întrecută doar de Rusia și Spania. Suedia a ajuns la cea mai mare întindere teritorială a sa în timpul domniei lui Carol al X-lea (1622-1660), în urma tratatului de la Roskilde din 1658. Succesul suedez din acea perioadă este datorat schimbărilor majore efectuate de Gustav I în economia suedeză, precum și încurajării protestantismului . În secolul XVII Suedia a fost implicată în multe războaie, de exemplu cu Polonia-Lituania, luptând pentru teritorii ce astăzi aparțin statelor baltice, dezastruoasa Bătălie de la Kircholm fiind un moment important al acelui război.

Gustav Adolf

În această perioadă a avut loc și ceea ce polonezii au numit „potopul suedez” (potop szwedzki), invazia Poloniei-Lituaniei de către Suedia. După mai mult de jumătate de secol de război prelungit, economia suedeză se deteriorase. A devenit atunci misiunea vieții lui Carol al XI-lea (1655-1697) să redreseze economia și să modernizeze armata. Moștenirea lăsată fiului său Carol al XII-lea a inclus unul din cele mai bune arsenale militare din lume, o armată terestră numeroasă, și o flotă redutabilă. Cel mai mare inamic al Suediei din acel timp, Rusia, avea mai mulți soldați, dar era inferioară în ceea ce privea antrenarea și echiparea lor.

După Bătălia de la Narva din 1700, una din primele din Marele Război al Nordului, armata rusă a fost decimată, iar Suedia a avut șansa de a invada Rusia. Cu toate acestea, Carol a decis să nu urmărească armata rusă, preferând să atace Polonia-Lituania și înfrângându-l pe regele polonez Augustus al II-lea (și pe aliații lui saxoni) în Bătălia de la Kliszow din 1702. Această ofensivă i-a dat timp țarului Rusiei să reorganizeze și să își modernizeze armata. După succesul din campania poloneză, Carol a decis să invadeze Rusia, dar a fost înfrânt decisiv la Bătălia de la Poltava, din 1709. După un lung marș în care au fost expuși atacurilor cazacilor, precum și tacticii lui Petru cel Mare de „pârjolire a lanurilor de grâu” și climei foarte reci din Rusia, suedezii au fost slăbiți considerabil și demoralizați, fiind de altfel și în inferioritate numerică față de armata rusă la Poltava. Acea înfrângere a suedezilor a marcat de altfel începutul declinului pentru imperiul lor.

Carol al XII-lea al Suediei

Carol al XII-lea al Suediei a încercat să invadeze Norvegia în 1716; cu toate acestea, a fost împușcat mortal în cetatea Fredriksten, în anul 1718. Suedezii nu au fost înfrânți militar la Fredriksten, dar întreaga structură și organizare a campaniei norvegiene s-a destrămat după moartea regelui, așa că armata s-a retras. Obligată să cedeze teritorii extinse în urma Tratatului de la Nystad din 1721, Suedia și-a pierdut statutul de imperiu, precum și cel de stat dominant în zona baltică. Odată cu pierderea statutului Suediei, a fost posibil pentru Rusia să devină un imperiu, și una din puterile europene.

În secolul al XVIII-lea, Suedia nu a avut destule resurse să își păstreze teritoriile cucerite din afara Scandinaviei, acestea fiind în mare majoritate pierdute, totul culminând cu pierderea Suediei de Est în favoarea Rusiei (1809), acel teritoriu devenind Ducatul Finlandei în cadrul Imperiului Rus, cu un statut semi-autonom.

În interesul reinstaurării dominației suedeze în zona baltică, Suedia s-a aliat împotriva Franței, care în mod tradițional era protectoarea și aliatul ei, pe timpul Războaielor Napoleonice. Rolul Suediei în Bătălia de la Leipzig i-a conferit autoritatea de a obliga Danemarca-Norvegia, aliate cu Franța, să cedeze Norvegia în favoarea regelui Suediei, pe 14 ianuarie 1814 (prin Tratatul de la Kiel), în schimbul unor provincii nord germane. Încercările norvegiene de a-și menține statul suveran au fost respinse de Carol al XIII-lea al Suediei. Acesta a lansat o campanie militară împotriva Norvegiei, pe 27 iulie 1814, care s-a terminat prin Convenția de la Moss, care a obligat Norvegia să intre într-o uniune personală cu Suedia, sub coroana suedeză, situație care a durat până în 1905. Campania din 1815 a fost ultimul război în care a participat în mod oficial Suedia. Trupe suedeze au mai fost angajate totuși în luptă și după aceea.

Istoria modernă

Pe durata secolelor XVIII și XIX populația Suediei a crescut considerabil, scriitorul Esaias Tegnér afirmând în 1833 că aceasta era datorită „păcii, vaccinului împotriva variolei, și cartofilor”. Între 1750 și 1850, populația Suediei s-a dublat. Conform unor erudiți, emigrarea în masă în America a devenit atunci singura cale de a evita foametea și revoltele; mai mult de 1% din populație a emigrat anual între anii 1880-1890. Cu toate acestea, Suedia a rămas o țară săracă, având o economie aproape exclusiv agrară, chiar într-o perioadă în care Danemarca și țările din Vestul Europei începeau să se industrializeze. Mulți suedezi de atunci au considerat că pot găsi o viață mai bună în America. Se consideră că între 1850 și 1910, mai mult de un milion de suedezi au emigrat în Statele Unite. La începutul secolului XX, trăiau mai mulți suedezi la Chicago decât în Gothenburg, al doilea oraș al Suediei ca mărime. Majoritatea imigranților suedezi au ajuns în Vestul Mijlociu al SUA, un număr considerabil stabilindu-se în Minnesota. Unii suedezi au ajuns în Delaware. O parte din ei a ajuns în Canada, și, în număr mai mic, în Argentina.

În ciuda procesului lent de industrializare din secolul al XIX-lea, au avut loc multe schimbări importante în economia agrară, mulțumită inovațiilor tehnologice și creșterii populației. Aceste inovații au inclus programe de încercuire finanțate de guvern, exploatarea agresivă a terenurilor agricole, și introducerea unor culturi noi, precum a fost cea de cartof . Datorită și faptului că țăranii suedezi nu au fost niciodată șerbi, cultura agricolă suedeză a căpătat un rol important în evoluția politică a Suediei, în timpurile moderne existând un Partid Agrar (acum numit Partidul de Centru) . Între 1870 și 1914, Suedia a început să își dezvolte economia industrializată care există în ziua de azi.

Mai multe mișcări populare s-au manifestat în Suedia pe durata părții a doua a secolului XIX - sindicate de comerț, grupuri de temperare, grupuri religioase independente - creând astfel o bază pentru instaurarea principiilor democratice. În 1899 s-a fondat Partidul Social-Democrat suedez. Aceste mișcări au accelerat trecerea Suediei spre o democrație parlamentară modernă, la care se ajunsese deja pe timpul primului război mondial. Pe măsură ce revoluția industrială a progresat în secolul XX, populația s-a mutat treptat la orașe pentru a lucra în fabrici, și au apărut sindicate socialiste. O revoluție socialistă a fost evitată în 1917, în urma reintroducerii sistemului parlamentar, și țara s-a democratizat.

Istoria recentă

Suedia a rămas o țară neutră în timpul celor două războaie mondiale. A continuat să stea nealiniată în timpul Războiului Rece și nu este astăzi membră a nici unei alianțe militare (deși a participat la antrenamentele NATO). Aderarea la Uniunea Europeană a fost susținută de partidele politice, și referendumul privind aderarea a avut succes, trecând cu o majoritate de 52%, pe 13 noiembrie 1994. Suedia a aderat la 1 ianuarie 1995.

Pe durata Războiului Rece, țările nealiniate, cu excepția Irlandei, au considerat că nu e înțelept să adere la Uniunea Europeană, deoarece predecesorul Uniunii, Comunitatea Europeană, fusese asociată cu țările membre NATO. După sfârșitul Războiului Rece, Suedia, Austria și Finlanda au intrat în UE, dar Suedia fără să adopte și moneda unică europeană. Suedia în continuare a rămas nealiniată militar, cu toate că a participat la unele exerciții NATO, pe lângă colaborarea ei cu alte țări europene în domenii precum tehnologii militare și industria de apărare. Printre altele, companiile suedeze exportă armament, care este folosit de armata americană în Irak . Suedia are de asemenea o lungă tradiție de participare la operațiuni militare internaționale, cea mai recentă fiind în Afganistan, unde trupele suedeze se află sub comanda NATO, dar și operațiuni de menținere a păcii sub protectorat ONU, cum ar fi în Kosovo, Bosnia și Herțegovina, sau Cipru.

Geografie

Articol principal: geografia Suediei.

Relief

Relief predominant de platou și de câmpie, cu următoarele particularități:

• În vestul și nord-vestul țării se întind Alpii Scandinavi care ating altitudinea maxima prin vf. Kebnekajse: (alt. 2111 m).
• Alte vârfuri: Sarek (alt. 2090 m), Sulitjelma (alt. 1914 m).

Spre est munții sunt mărginiți de un podiș, care coboară în trepte spre litoralul cu fiorduri al Mării Baltice, unde se află Golful Botnic. În partea sudică a țării se întind câmpii care înconjoară o mică regiune deluroasă, podișul Smaland (alt. 377 m) și câmpia vălurită Skania, cu soluri fertile și peisaje asemanatoare Danemarcei învencinate. Există foarte multe lacuri de origine tectono-glaciară, mai ales in câmpia central-sudică a țării. Din cele circa 96.000 de lacuri, mai mari sunt Vänern (5585 km²), Vättern (1899 km²) și Mälaren (1140 km²). Zonele mlăștinoase acoperă peste 10% din suprafața țării.

Capitala Suediei, este situată de o parte și de alta a strâmtorii Norrström, care leagă lacul Mälaren de Marea Baltică și pe câteva insule ale lacului Mälaren, legătura între cartierele-insule făcându-se prin intermediul a nu mai puțin de 50 de poduri. Lacul Mälaren a fost cândva un golf al Mării Baltice care pătrundea adânc în interiorul țării. Mișcările de ridicare care au antrenat peninsula au înălțat pamânturile despărțind apele golfului de cele ale Balticii, formând lacul Malaren. Între lac și mare se formează un cordon litoral care nu mai permite accesul corăbiilor spre interior și obligă crearea unui punct de tranzit pe uscat. Așa a apărut orașul Stockholm la zona de contact dintre mare și uscat cu un dublu rol: economic (asigurând tranzitul mărfurilor pe continent) și strategic (constituind un obstacol în calea piraților care urmăreau și prădau corabiile negustorești). Legătura lacului cu marea a fost refăcută artificial, necesitatea canalului Norrström fiind vitală.

Rețea hidrografică

Hidrografia este reprezentată de numeroase râuri în general scurte (Ume 465 km, Lule 450 km), dar cu debite bogate și un potențial hidroenergetic ridicat (mai ales cele din Norrland) și de cele circa 96.000 lacuri, unele de mari dimensiuni. O parte din lacuri și râuri sunt legate între ele prin canale navigabile, mai cunoscut fiind canalul Göta, care traversează partea de sud a Suediei și face legătura între lacuri si râuri pe o distanță de 560 de kilometri, de la Göteborg la Stockholm.

• Fluvii și râuri principale: Klarälven, Österdal, Indalsälven, Ångerman, Ume, Pite, Lule, Torne.
• Lacuri: Vänern, Vätern, Mälaren, Hjälmaren Storsjön, Siljan.

Climă

Articol principal: Clima Suediei.

Clima este mai aspră în regiunile nordice (traversate de Cercul Polar), unde are caracter continental, și mai blândă în partea sudică, unde influența marină este puternică, iar precipitațiile depășesc 500 mm/an (temperat-maritimă). Curentul Golfului, curentul cald al Golfului din Atlantic, imprimă Suediei un climat mai blând decât cel al altor regiuni situate tot în îndepărtatul nord.

Stockholm, capitala țării, se situează aproape la aceeași latitudine ca și sudul Groenlandei, dar în iulie beneficiază de o temperatură medie de +18 °C, cu maxime de peste +28 - +30 °C anual. Iarna, temperatura medie se situează ușor sub zero, iar căderile de zăpadă sunt moderate. Mai spre nord însă, Suedia are ierni lungi si friguroase, cu căderi abundente de zăpadă. Stratul de zăpadă poate să se mențină, în anumite locuri, precum în rezervația Abisko din nord-vestul țării, până la 10 luni pe an, la înălțimi de peste 500 m netopindu-se niciodată.

La nord de cercul polar (în län-ul Norrbotten și în nordul län-ului Västerbotten), soarele nu apune în lunile iunie și iulie. Mai la sud, în aceleași luni, deși soarele se situează pentru câteva zeci de minute sub linia orizontului, este suficientă lumină la orice oră pentru a depune activități diurne fără iluminat adițional (așa-numitele nopți albe). În Stockholm, în luna iunie, noaptea durează câteva ore.

Vegetație

Jumătate din suprafața țării este acoperită de păduri (mesteacăn, pin, molid). Mai puțin de 10% este teren agricol (cultivat cu ovăz, cartofi, secară, sfeclă de zahăr, grâu). În partea nordică și centrală a țării există păduri de conifere, în sud păduri amestecate, iar în extremitatea sudică pădure de fag și stejar. În zonele muntoase înalte se dezvoltă vegetația de tundră montană. În faună se remarcă ursul (protejat de lege), elanul, nevăstuica, hermelina, păsările de apă. Există 16 parcuri naturale și 753 de rezervații de stat și alte rezervații care protejează flora tipică de tundră sau taiga, fauna polară sau de pădure temperată.

Resurse naturale

Suedia este bogată în păduri de conifere, în minereu de fier, cupru, zinc, aur, argint, plumb, wolfram, uraniu și alte minereuri, dar nu are zăcăminte de petrol și cărbune, dispune însă de energie hidroelectrică. Cele mai importante rezerve de fier se află în nordul îndepărtat și sunt îndeosebi exportate. Întinsele păduri de conifere ale Suediei, într-o bună combinație cu foioasele, servesc la aprovizionarea unei industrii extrem de dezvoltate: gatere, celuloză, hârtie și produse finite pe bază de lemn. Suedia este un important furnizor de hârtie și produse lemnoase pe piețele internaționale. În 1997, exportul produselor industriei forestiere s-a ridicat la 91 miliarde coroane suedeze.

Energia hidroelectrică ieftină a constituit un factor esential în dezvoltarea industrială a țării. Aproximativ 15% din cantitatea de energie a Suediei este furnizată de centralele hidroelectrice, așezate pe râurile principale din nord. Petrolul importat asigura 40% din energia care se consumă, iar cocsul si cărbunele importate asigură 7%. Cele douasprezece reactoare nucleare ale Suediei asigură peste 15% din energia totală a țării sau 50% din energia electrică. Restul energiei provine din combustibili biologici.

Împărțire administrativă

Articol principal: Subdiviziunile Suediei.

În prezent Suedia este împărțită în 21 de comitate (län). În fiecare comitat există un birou administrativ (länsstyrelse) numit de guvern și un consiliu (landsting) ales. Fiecare comitat este mai departe divizat în comune (kommuner), în total, în 2004 existând un număr de 290 pe tot teritoriul Suediei.

Län	Indicativ	Reședință	Populație	Suprafață	Hartă
Blekinge län	K	Karlskrona	151 486	2 947
Dalarnas län	W	Falun	275 823	28 196
Gotlands län	I	Visby	57 427	3 151
Gävleborgs län	X	Gävle	275 780	18 200
Hallands län	N	Halmstad	288 527	5 462
Jämtlands län	Z	Östersund	126 917	49 343
Jönköpings län	F	Jönköping	331 247	10 495
Kalmar län	H	Kalmar	233 999	11 219
Kronobergs län	G	Växjö	179 500	8 467
Norrbottens län	BD	Luleå	251 981	98 249
Skåne län	M	Malmö	1 181 545	11 035
Stockholms län	AB	Stockholm	1 912 787	6 519
Södermanlands län	D	Nyköping	262 980	6 103
Uppsala län	C	Uppsala	306 246	7 037
Värmlands län	S	Karlstad	273 511	17 591
Västerbottens län	AC	Umeå	257 582	55 190
Västernorrlands län	Y	Härnösand	244 196	21 685
Västmanlands län	U	Västerås	262 060	6 318
Västra Götalands län	O	Göteborg	1 537 444	23 956
Örebro län	T	Örebro	274 877	8 546
Östergötlands län	E	Linköping	417 636	10 645

În mod tradițional Suedia este împărțită în trei regiuni istorice (landsdelar):

• Götaland - Suedia de Sud, incluzând Scania, fost teritoriu danez și Västergötland cu orașul Göteborg.
• Svealand - Suedia Centrală, partea cea mai veche a țării, cuprinzând și orașul Stockholm
• Norrland - jumătatea nordică a țării, cuprinzând 59% din suprafața Suediei, dar doar 12% din populația țării, cuprinzând și o parte importantă din Laponia, locuită de populația Sami.

Cea de a patra regiune istorică a Suediei a fost până în 1809 Österland, actuala Finlandă.

Până la reforma administrativă întreprinsă în anul 1634 de Axel Oxenstierna, Suedia era divizată în 25 de regiuni (landskap).

Orașe principale

• Stockholm
• Göteborg
• Malmo
• Uppsala
• Linköping
• Norrköping
• Jönköping
• Helsingborg
• Östersund

Demografie

Articol principal: demografia Suediei.

Conform unui recensământ din 2010, populația totală a Suediei a fost estimată la 9.347.899 de locuitori. Conform unor statistici publicate de către agenția guvernamentală Statistiska centralbyrån, pragul de nouă milioane a fost atins pentru prima dată în istoria țării în august 2004. Densitatea populației este de doar 20,6/km², și există o diferență clară în favoarea sudului țării. Aproximativ 85% din populație locuiește în zone urbane. Capitala, Stockholm, are aproximativ 800.000 de locuitori (1,3 milioane cu tot cu aria urbană, 2 milioane cu aria metropolitană). Al doilea și al treilea oraș ca mărime sunt Gothenburg și Malmö, respectiv.

Un recensământ din 2007 a arătat că 13,4% (1,23 milioane) din cetățenii suedezi s-au născut în altă țară. Acest fapt reflectă migrațiile între țările nordice, precum și perioade de imigrație pentru căutarea unui loc de muncă, iar, în ultimele decenii, imigrația refugiaților și a unor membri a familiilor deja stabilite în Suedia. Astfel, Suedia s-a transformat dintr-o țară de emigranți (până la primul război mondial), într-o țară care primește imigranți (începând cu al doilea război mondial). În 2007, imigrația a atins cota maximă, 99.485 de persoane stabilindu-se în Suedia .

Dintre imigranți, cel mai mare grup etnic din 2007 l-au reprezentat finlandezii, urmați de persoane născute în fosta Iugoslavie, în Irak, Polonia, Iran, Danemarca, Germania, Norvegia, Turcia, Chile, Liban, Tailanda, Somalia, Regatul Unit, Siria, China și Statele Unite. În ultimul deceniu, cei mai mulți imigranți au provenit din Irak, Polonia, Tailanda, Somalia și China.

Imigrația din celălalte țări nordice și-a atins apogeul (peste 40.000 de oameni pe an) în 1969-70, când legile privind imigrarea emise în 1967 au impus condiții grele pentru imigranții care nu proveneau din partea nordică a Europei. Acele legi erau motivate de politicile privind piața forței de muncă. Imigrația refugiaților, și rudelor de refugiați din afara Europei de Nord s-a accentuat dramatic la sfârșitul anilor 1980, mulți dintre refugiați provenind din Asia și America, în special din Iran și Chile. Din anii 1990, un număr important de imigranți au sosit din fosta Iugoslavie și din Orientul Mijlociu . Pe 15 decembrie 2008, noi reguli privind imigrarea forței de muncă au fost puse în practică, devenind astfel mai ușor pentru muncitorii din afara Uniunii Europene să ajungă în Suedia. Majoritatea imigranților de pe piața forței de muncă sunt specialiști în calculatoare și ingineri, provenind din India, China și Statele Unite.

Populație istorică

Limba vorbită

Hartă arătând răspândirea limbii suedeze.

Limba oficială a Suediei este suedeza, o limbă ce aparține ramurei limbilor germanice de nord, fiind foarte asemănătoare cu daneza și norvegiana, dar diferă din punct de vedere al pronunției și al ortografiei. Norvegienii înțeleg suedeza cu un pic de dificultate, iar danezii un pic mai greu decât norvegienii. În împrejurimile orașului Malmö (care este foarte apropiat de Copenhaga, capitala Danemarcei) este înregistrată zona cu cea mai mare inteligibilitate mutuală, loc în care populația înțelege ambele limbi cu ușurință fără a avea studii.

În Suedia există cinci limbi care sunt cunoscute drept limbi minoritare în această țară (finlandeza, meänkieli, sami, romani și idiș). Deși este vorbită de către majoritatea populației, suedeza a devenit limba oficială în Suedia abia în 2009. Anterior, pe data de 7 decembrie a anului 2005 parlamentul a mai supus votului acest lucru, dar rezultatul a fost considerat o eroare deoarece au fost exprimate 147 de voturi din 145 posibile.

Majoritatea suedezilor, în special cei născuți după cel de-Al Doilea Război Mondial înțeleg și vorbesc engleza din cauza influenței anglo-americane care s-a răspândit cu ușurință după război. În școlile in Suedia, depinzând de autoritățile locale, engleza este studiată din prima clasă până la terminarea școlii primare. Studierea sa este continuată pentru încă cel puțin un an. Cea mai mare parte din elevi optează pentru două limbi străine, cea de-a doua fiind spaniola, germana, franceza sau italiana. Cunoașterea limbii engleze este obligatorie pentru admiterea în universități, fiind un subiect obligatoriu în cadrul examenului național de admitere (Högskoleprovet)

Economie

Articol principal: economia Suediei.

Economie bazată pe industrie și servicii.

• PIB (1995): 2% agricultură, 32% industrie, 66% servicii.
• Dispune de însemnate zăcăminte de minereuri de fier, șisturi bituminoase, cupru, zinc, wolfram, uraniu, aur, argint.
• Industrie avansată: extractivă, metalurgică (fontă, otel, aluminiu ș.a.), constructoare de mașini (nave, avioane, automobile, material rulant ș.a.), energetică (peste 1000 de hidrocentrale, centrale nucleare), forestieră, de celuloză și hârtie, chimică și petrochimică, textilă, alimentară.
• Agricultură specializată în creșterea animalelor pentru lapte și carne (bovine, ovine, porcine, păsări) și producția de cereale (grâu, orz, ovăz, secară). Se mai cultivă cartofi, sfeclă de zahar, legume, plante furajere.
• Exportă nave, mijloace de transport, echipamente industriale, produse miniere și chimice, hârtie, materiale lemnoase, articole manufacturiere, produse alimentare.
• Importă combustibili, mașini și utilaje industriale, fructe, legume.
• Comerț extern cu Germania, Marea Britanie, Norvegia, SUA, Danemarca, Franța, Țările de Jos, Finlanda ș.a.
• Monedă : coroană suedeză (SEK)|
• Turism de amploare.
• Pescuit maritim.
• Flotă comercială maritimă.
• Căi navigabile interne.
• Căi ferate: 11.285 km.
• Căi rutiere: 135.859 km.
• La începutul secolului XX, Suedia era o țară preponderent agrară si una dintre cele mai sărace națiuni europene.
• Bogatele sale resurse interne (minereu de fier, material lemnos si putere hidraulică), au permis o industrializare rapidă, care a transformat Suedia într-un modern stat al bunăstării.
• Suedia este o țară industrial-agrară dezvoltată, cu o puternică industrie extractivă, siderurgică, a metalurgiei neferoase, iar construcțiile navale au o mare dezvoltare (la Malmo si Goteborg).
• Cea mai importantă ramură industrială este construcția de mașini (autovehicule, motoare diesel, aeronave, ambarcațiuni, echipamente electrice) cu centrele principale la: Stockholm, Goteborg, Vasteras).
• Suedia ocupă locul 4 pe glob în industria mobilei, locul 5 in producția de cherestea și locul 7 la plăci aglomerate și fibrolemnoase.
• Stockholmul reprezintă un important centru industrial și comercial al Suediei (industrie constructoare de mașini, electrotehnică, șantiere navale, industrie poligrafică, chimică, usoară, pielărie și alimentară).
• Una dintre cele mai favorabile dezvoltări au cunoscut sectoarele de înaltă tehnologie, precum telecomunicațiile și industria farmaceutică, orientate către export.
• Din 1995 Suedia este membră a Uniunii Europene.

Cultură

Articol principal: cultura Suediei.

O specialitate culinară suedeză este kåldolmar, asemănătoare cu sarmalele românești, din carne de porc și frunze de varză. Mâncare tipică pentru zona est mediteraneană, sarmalele au fost aduse în Suedia în secolul XVIII de către armatele regelui Carl al XII-lea al Suediei, care au petrecut 2 ani în exil pe teritoriul Moldovei de astăzi (orașul Tighina). Pentru prima oară au fost menționate într-o carte de bucate scrisă de Cajsa Warg în 1755. Atunci erau încă făcute cu foi de viță, care au fost repede înlocuite cu foi de varză, acestea fiind mult mai ușor de găsit în Scandinavia.

Religie

Articol principal: Biserica suedeză.

Suedezii sunt printre cei mai puțin religioși oameni, doar 2% din cetățeni ducându-se în mod regulat sau semi-regulat la un serviciu religios. Mai puțin de 24% din cetățenii Suediei cred în existența unei divinități, între 17 și 83% fiind clasați ca atei. Majoritatea populației religioase este creștină, de rit protestant, luteran (evanghelic). Această majoritate este organizată în jurul Bisericii Suedeze (Svenska Kyrkan). Există și un număr destul de important de protestanți de alte rituri (mai ales în Dalarna și Vasterbotten), grupați în jurul "Bisericilor Independente" (Frikyrkan). Mai există și o mică comunitate romano-catolică. În plus, imigranții din fostul spațiu sovietic și Serbia au dus la creșterea numărului de ortodocși, iar imigranți din Iran, Iraq și Bosnia-Herțegovina au dus la creșterea numărului de musulmani (astăzi între 100,000-150,000).

Oficial, peste 67,5% din cetățeni sunt înregistrați ca membri ai Bisericii Suedeze (în scădere cu aproximativ 1.2% anual). Acest lucru se întâmpla dintr-un motiv birocratic - până în 1996 copiii nou-născuți erau automat înscriși în biserică dacă unul dintre părinți era înscris în registrele acesteia. Mai mult, separarea legală între stat și biserică s-a produs de-abia în 2000, când statul a retras sprijinul oficial acordat Bisericii și a anulat obligația acesteia de a efectua recensăminte ale populației.

Libertatea religioasă a fost recunoscută din 1862, iar ateismul ca opțiune de gândire a fost adăugat explicit în textele legale în 1951. Societatea suedeză este una foarte laică, religia fiind privită ca un lucru privat, nu public. Nu se studiază cursuri de doctrină religioasă în școli, dar se predau cursuri de etică și morală, unde se discută atât valori laice cât și valori religioase, cât și istoria religiilor.

Sărbători naționale

În Suedia, majoritatea sărbătorilor se serbează în ajun (de exemplu, festivitățile de Crăciun au loc pe 24 decembrie, ziua de 25 decembrie fiind mult mai liniștită). Pe lângă sărbătorile creștine tradiționale precum Crăciunul (Jul) și Paște (Påsk), sărbători importante sunt și Sf. Lucia (13 decembrie) ca și Valborg (30 aprilie). Tradițiile creștine sunt împletite cu cele păgâne, de exemplu, cu ocazia Valborg, comemorarea principală nu este a sfântului proto-creștin, ci a primăverii de-abia începute, sărbătoarea fiind bazată pe aprinderea de focuri uriașe în jurul cărora se strâng comunități întregi. Cea mai importantă sărbătoare rămâne solstițiul de vară (Midsommar), serbată în prima sâmbătă după 20 iunie sub forma unor foarte mari serbări câmpenești în jurul unor stâlpi tradiționali ornamentați (majstång). Alte sărbători civile importante sunt ziua regelui (care, pe durata domniei lui Carl XVI Gustaf coincide cu Valborg) și 1 Mai, când partidele de stânga (SAP și Vansterpartiet) și sindicatele organizează parade, mitinguri și festivități.

Sărbătoarea națională, 6 iunie (întronarea regelui Gustav Vasa în 1523) este puțin sărbătorită, fiind declarată zi liberă doar din 2005. Cu ocazia sărbătorilor naționale, toate instituțiile arborează steagul (în afara acestor zile, foarte puține instituții fac acest lucru), cetățenii fiind și ei încurajați să facă același lucru (o mare parte a cetățenilor arborează steaguri în curți și la ferestrele apartamentelor tot timpul anului).

Sistem politic

Suedia este o monarhie constituțională. Parlamentul este unicameral. Primul ministru și parlamentul (Riksdag) cu 349 membri sunt aleși pentru perioade de patru ani, prin vot direct și reprezentare proporțională.

Rege (din 1973) este Carl Gustaf al XVI-lea, care îndeplinește astăzi numai funcții ceremoniale, în calitate de Șef al Statului. Toate funcțiile politice ale regelui au fost transferate Purtătorului de Cuvânt al Parlamentului. Carl XVI Gustav al Suediei, al cărui nume complet este Carl Gustaf Folke Hubertus (născut pe 30 aprilie 1946), este fiul lui Gustav Adolf al Suediei (1906-1947) si al Sybillei de Saxe-Coburg-Gotha (1908-1972); este nepotul direct al Regelui Gustav VI Adolf al Suediei. Carl XVI Gustav al Suediei s-a căsătorit cu Silvia Sommerlath pe 19 iunie 1976, având trei copii:

1. Prințesa Victoria, Ducesa de Västergötland (n. 1977)
2. Prințul Carl Philip, Duce de Värmland (n. 1979)
3. Prințesa Madeleine, Ducesa de Hälsingland si Gästrikland (n. 1982).

Prințesa Victoria este moștenitoarea Coroanei Suedeze ca prim născut al Regelui Carl XVI Gustav.

Sistemul politic este unul parlamentar, cu reprezentare proporțională pe liste de partid. Timp de peste 50 de ani Partidul Social Democrat Suedez (Sveriges socialdemokratiska arbetareparti (Partidul Social Democrat al Lucrătorilor din Suedia), cunoscut popular ca Socialdemokraterna sau SAP) au dominat sistemul politic, guvernând în total timp de 47 de ani, cu numai 3 întreruperi (1976-1982, 1991-1994 și 2006-) din 1950 până astăzi.

Partidele de dreapta, la guvernare din 2006, sunt grupate într-o alianță (Allians för Sverige - "Alianța pentru Suedia") și sunt cunoscute popular ca "Partide burgheze" - Borgerliga partier, acest termen neavând în niciun fel conotații negative. Acestea sunt "Partidul Moderat" (Moderata samlingspartiet, pop. Moderaterna sau "m"), de orientare liberal-conservatoare; "Partidul Popular Liberal" (Folkpartiet liberalerna, pop. Folkpartiet sau fp), de orientare liberală cu elemente social-liberale; Partidul de Centru (Centerpartiet, sau c) de orientare centrist-agrară, cu elemente liberale și "Creștin-Democrații" (Kristdemocraterna sau kd).

Pe lângă SAP și Alianță, mai există două partide, Partidul Mediului - Verzii (Miljöpartiet de gröna, mp), de orientare ecologistă, respectiv Partidul de Stânga (Vänsterpartiet, v), fostul partid comunist, actualment democrat-socialist. Aceste două partide nu au fost niciodată în guvern, deși au sprijinit SAP cât timp aceștia au fost la guvernare.

Ziarele sunt în general partinice unei orientări politice - astfel, ziarele serioase (cunoscute ca "ziare de dimineață" precum Dagens Nyheter) sunt de dreapta, pe când tabloidele (sau "ziarele de seară" precum Aftonbladet) sunt predominant de stânga. Cum o mare parte din suedezi citesc zilnic câte un ziar din ambele categorii, majoritatea sunt expuși punctelor de vedere venind din ambele tabere.

Viziunea suedeză asupra statului implică tratamentul echitabil și egalitarist, cu servicii sociale puternice și universale în contextul unei economii puternice, bazate în cea mai mare parte pe piața liberă și capital privat, fără intervenția statului, dar taxată substanțial (pentru sprijinirea serviciilor sociale) a fost implementată mai ales între 1950 și 1960. Această viziune (folkhemmet - în traducere liberă "casa tuturor", numită uneori și modelul suedez) a fost preluată și de alte țări nordice, rămânând și astăzi o parte principală a politicii suedeze. Statul este conceput ca un sprijin pentru oameni în toate fazele vieții, fiind dator să asigure, în mod gratuit, tuturor servicii sociale cât mai bune, indiferent de venituri, sau clasă socială. În schimbul acestor servicii rezidenții plătesc taxe mari - care însă se întorc înapoi sub forma a diverse pachete de asistență socială (școlarizare, spitalizare, pensie, formare continuă, chirii subvenționate).

Alegerile sunt deosebit de importante pentru suedezi, participarea politică fiind considerată foarte importantă (peste 30% sunt membri în diverse partide și peste 80% sunt membri în diverse sindicate). La alegerile legislative și locale (organizate la fiecare 4 ani), peste 80% din alegători sunt prezenți la vot, foarte mulți participând anterior în organizarea campaniei electorale și în realizarea platformelor politice. Participarea la vot și dezbaterile civilizate sunt considerate de majoritatea cetățenilor ca fiind esențiale pentru democrație, încălcarea regulilor sau a civilizației discuțiilor fiind privită ca un gest puternic nedemocratic și reprobabil. Mai mult, viața politică nu se limitează numai la alegerile "mari" - în Suedia se organizează alegeri și la niveluri mai mici, precum alegeri bisericești (în fiecare parohie) sau alegeri universitare (în care profesorii și studenții votează pentru alegerea conducerii, senatului și consiliilor), în care participă tot cele 7 partide mari.

Bibliografie

• Institutul suedez, Date generale despre Suedia, martie 2000.

Vezi și

• Locuri din patrimoniul mondial UNESCO

Legături externe

Materiale media legate de Suedia la Wikimedia Commons

• Portalul de stat
• Site-ul Monarhiei suedeze
• Site dedicat Suediei
• Energia regenerabila in Suedia