INTERVIU CU RAVI NAIR, SFÂNTUL VIU DECAPITAT
INTERVIU CU O FETIŢĂ EXTRATERESTRĂ
INTERVIU CU UN MOTAN PARANORMAL
INTERVIU CU RAVI NAIR, SFÂNTUL VIU DECAPITAT
O ştire extrem de şocantă ne-a parvenit prin intermediul publicaţiei "Dracula" care, în numărul 61 / 1995, prelua o ştire apărută în revista germană "Neue Spezial". În India, la Calcutta, în timpul înlăturării ruinelor unui templu s-a găsit sub dărâmături capul unui fost preot. Templul fusese distrus în anul 1989 de către fanatici religioşi, care îi decapitaseră pe toţi preoţii care slujeau acolo. Capul găsit era perfect conservat, şi, în plus, el a început să vorbească !!! (vezi fotografia)
A fost dus la cele mai reputate centre ştiinţifice, dar nici un savant n-a putut să explice cum este posibil ca un om să trăiască fără corp. Preotul se numeşte Ravi Nair şi spune că supravieţuirea sa este posibilă pentru că a învăţat să-şi folosească creierul la întreaga sa capacitate. Mai mult, el susţine că orice om ar avea această posibilitate, cu condiţia să ştie să-şi utilizeze toate funcţiile creierului.
În prezent capul senzaţional se află la Centrul de Cercetări Parapsihologice şi Spiritualism din New York, unde se studiază această minune.
Mânată de o firească curiozitate, apelând la ghizii mei spirituali pentru sprijin telepatic, am obţinut următoarea convorbire cu Ravi Nair, marele sfânt decapitat.
- Prea-sfinte Ravi Nair !
- Da, doamnă, eu sunt Ravi Nair.
- Fiţi binecuvântat, prea-sfinte şi prea-luminate !
- Sărut mâna. Cine sunteţi ?
- Sunt un medium din România, cercetător spiritualist. Doresc să vă anunţ că traducătorul convorbirii noastre este bunul dumneavoastră prieten, Conducătorul Suprem al Shambalei.
- O, dragul meu Ibrahim Benber, bunul meu Ibrahim, de mulţi ani nu l-am mai văzut... Ce doriţi să mă întrebaţi ?
- Prea-sfinte Ravi Nair, cine v-a omorât trupul ?
- Draga mea, trupul meu nu este mort, trăieşte într-un alt mediu, este mult mai rarefiat şi vizibil doar pentru cei înzestraţi a vedea lucrurile mult mai fine decât cele grosolane, văzute de toţi.
- Şi cum funcţionează trupul dumneavoastră în planul subtil ?
- În subtil totul este posibil. Nimic nu este interzis nimănui. Avem libertatea deplină de a ne manifesta, nimic nu este excentric, fiecare face ce doreşte, dar totodată răspunde instantaneu pentru fiecare gest al său.
- Cine v-a decapitat ?
- M-a decapitat un bărbos murdar, urât mirositor, care împreună cu alţi câţiva a năvălit în templul meu şi al fraţilor musulmani. S-au răzbunat pe noi pentru că nu împărtăşim religia lor. A fost o absurditate, dar Bunul nostru Dumnezeu, Allah cel Sfânt şi Pur, a vrut ca eu să trăiesc prin creierul meu pentru a se afla câte blestemăţii pot să facă unii oameni care sunt îndemnaţi de patimi absurde, de dorinţe satanice.
- Unde vă aflaţi, ce faceţi, cum vă simţiţi ?
- Prea scumpă doamnă, mă aflu în Statele Unite ale Americii, unde se fac tot felul de experimente cu mine. Mi se ia pulsul mental în fiecare zi, mi se măsoară temperatura băgându-mi-se termometrul în gură, mă ţin într-un incubator cu aer condiţionat, ca vântul de primăvară, mi se pun tot felul de conductori pe cap, mi se face aproape zilnic electroencefalograma.
Vin şi discută cu mine fel şi fel de persoane. Se uită sub capul meu, dar nu văd nimic... Se miră, şi iar se miră cum de reuşesc să supravieţuiesc numai cu capul, şi atât. Eu stau şi le răspund la întrebări, le satisfac curiozitatea.
Mă concentrez puternic pentru a rezista fără trup. Nu am nici un fel de dureri deoarece mentalul meu s-a obişnuit într-atât cu noua situaţie încât simţurile mele pământeşti s-au redus aproape la zero.
- Cum puteţi vorbi, cum vă circulă sângele prin cap ?
- Eu funcţionez ca un cap în astral. Totul îmi este rarefiat, în afară de oasele craniului şi ce se mai poate vedea cu ochiul liber. Vorbesc cu gura foarte slab, dar totuşi inteligibil, vocea mea nu mai provine din laringe, ci din subtil. În creierul meu sângele formează un circuit închis.
- Când şi unde l-aţi mai văzut pe Ibrahim Benber ?
- Pe Ibrahim Benber, supranumit acum "Regele Lumii", l-am cunoscut de mult, în tinereţea mea, atunci când el era un bărbat timid, dar totuşi curajos, foarte politicos şi dornic de a cunoaşte lumea. El s-a refugiat din Arabia Saudită în Mesopotamia, ajungând până în ţara mea, unde şi-a desăvârşit însuşirile telepatice.
- Ce servicii aţi adus Shambalei ?
- Am colaborat cu Ibrahim după ce a plecat în Shambala şi m-a contactat telepatic. L-am ajutat să cunoască în amănunt situaţia inter-religioasă din zona Bengalului. I-am comunicat starea de tensiune dintre diversele tabere de credincioşi. L-am ajutat să influenţeze cu posibilităţile Shambalei pe credincioşii receptivi la bine. Cei receptivi la rău nu au putut fi ajutaţi. Rivalii noştri întru credinţă şi-au dat seama că în lăcaşul nostru sfânt se petrec lucruri neobişnuite. Au trecut la acţiune, iar tristele rezultate s-au văzut...
- Doriţi să le comunicaţi ceva oamenilor ?
- Da, doamna mea, aş vrea să le transmit oamenilor de pe întreg Pământul să fie mai înţelepţi, să nu-şi dea la iveală apucăturile satanice care pot face din orice fiinţă umană un ticălos, un asasin şi un mizerabil care se hrăneşte cu răul făcut celor din jurul său !
- Cum să se ferească oamenii de influenţele spiritelor rele ?
- Oamenii sunt supuşi credinţei şi păcatului în aceeaşi măsură. Intră în firea omului şi fapta bună, şi greşeala. Nu pot fi ajutaţi decât atunci când pot să înţeleagă şi pot să acţioneze potrivit normelor etice impuse de credinţa în Dumnezeu. Foarte mulţi oameni sunt supuşii Satanei. Majoritatea dintre aceştia nu se manifestă în mod vizibil, ci îşi camuflează aproape perfect intenţiile şi modul de gândire. Însă faptele lor îi trădează adeseori. Fiind puternici, puterea venindu-le de la Cel Necurat, fac mult rău în jurul lor. De aici urmează un lanţ întreg de nenorociri, de manifestări ale luptei dintre Bine şi Rău.
Omenirii pământene îi rămâne totuşi speranţa că această luptă se va sfârşi odată. Data nu se ştie cu precizie, dar va trebui să vină. Sperăm cu toţii, noi, cei ce-L slujim pe Dumnezeu în orice condiţii, că va veni ziua Luminii veşnice, Lumină ce va şterge întunericul şi murdăria ce s-a aşternut în minţile unor oameni. Suntem datori în faţa Domnului Dumnezeu să ne rugăm pentru ca această zi să ne fie cât mai apropiată !
- Vă mulţumesc, prea-sfinte Ravi Nair, pentru bunătatea cu care aţi răspuns întrebărilor mele. Vă urez viaţă lungă în situaţia semi-umană în care vă aflaţi !
- Îţi mulţumesc, draga mea, voi rezista.
- Salamalecum, fiţi binecuvântat !
- Allah, salamalecum !
INTERVIU CU O FETIŢĂ EXTRATERESTRĂ
În numărul 275/1995 al revistei "Strict Secret" a apărut o ştire şocantă care dezvăluia că guvernul S.U.A. deţine o fiinţă supravieţuitoare a prăbuşirii unui O.Z.N. Este vorba despre o fetiţă extraterestră, preluată spre îngrijire de o soră medicală din cadrul armatei. Fetiţa este extrem de inteligentă, instruită de profesori foarte buni, iar rezultatele ei întrec orice aşteptare. În ziar era reprodusă fotografia acestei fetiţe nepământene (vezi fotografia), cu ajutorul căreia am verificat prin mijloace parapsihologice autenticitatea sa. Am reuşit astfel să-i iau un interviu prin telepatie micuţei fenomenale.
- Hello, hello, who are you ?
- Hello baby !
- My dear baby, I am a woman from Romania.
- From Romania ?
- Yes.
- I see.
- My dear baby, do you speak romanian ?
- Yes, I speak romanian.
- Vrei să vorbim pe româneşte ?
- Da, vreau.
- Cum te numeşti, fetiţa mea ?
- Eu mă numesc LAILA.
- De pe ce planetă vii ?
- De pe planeta Uraniada.
- Unde se află această planetă ?
- Această planetă se găseşte foarte departe.
- Cât de departe ?
- Foarte, foarte departe.
- Dincolo de soarele nostru ?
- Da, mult dincolo de soarele vostru.
- În alt sistem solar ?
- Da, mult, mult mai departe, în cu totul alt sistem solar. Cum te numeşti, drăguţa mea ?
- Eu mă numesc Nina.
- Nina, ce nume frumos ai, parcă e un cântec de adormit copiii.
- Vrei să te adorm şi pe tine cu cântecul meu ?
- Nu, încă nu, vreau să vorbim puţin.
- Laila, fetiţa mea...
- Da, draga mea mamă.
- Laila, tu ştii ce înseamnă cuvântul "mamă" ?
- Da, e o doamnă bună ca Mary.
- Cine e Mary ?
- E doamna care mă îngrijeşte foarte bine.
- În ce ţară te afli acum ?
- În America de Nord.
- Spune-mi, cum e pe planeta Uraniada ?
- E foarte, foarte frumos pe Uraniada.
- E soare acolo ?
- Da, e un soare verde, frumos de tot.
- Şi este pământ pe jos, ca la noi ?
- Nu, e o sticlă verde.
- Sticlă verde ?
- Da, este sticlă verde, alunecoasă.
- Ce fel de plante cresc la voi ?
- Multe, multe feluri de plante.
- Cum arată ?
- Sunt mai multe feluri : unele de culoare roşie, mari, mari, foarte sus...
- Adică, foarte înalte.
- Da, foarte înalte. Altele albastre au frunze foarte, foarte mari.
- Plantele roşii au frunze ?
- Da, au frunze subţiri ca iarba voastră.
- Sunt mulţi locuitori pe Uraniada?
- Ce înseamnă "locuitori" ?
- Oameni, ca tine.
- Sunt foarte mulţi, foarte, foarte mulţi, aproape unul lângă altul.
- Este apă acolo ?
- Este apă sub sticlă.
- Voi beţi apă ?
- Da, bem apă, scoatem de acolo, de sub sticla albastră.
- Sticla are mai multe culori ?
- Da, are mai multe culori. Noi mergem cu picioarele doar pe sticla verde. Sticla albastră e subţire, ea acoperă apa şi se poate rupe dacă mergem pe ea.
- Ce culoare are apa ?
- Este verde, câteodată, sau albastră.
- E bună la gust ?
- Da, e foarte bună la gust.
- Seamănă cu apa de pe Pământ ?
- Nu, e mai bună la gust.
- Ce gust are :sărată, dulce, acră ?
- Este dulce ca zahărul vostru.
- La voi plouă ?
- La noi nu plouă.
- Este cald ?
- Este foarte cald tot timpul.
- Este zi şi noapte ?
- Nu, acolo e lumină tot timpul, nu se întunecă niciodată.
- Voi dormiţi ?
- Noi nu dormim niciodată.
- Dar, ce fac oamenii pe Uraniada?
- Oamenii fac treabă, repară mereu.
- Ce repară ?
- Repară nişte case, dar nu ca la voi.
- Cum sunt casele voastre ?
- Foarte mari şi frumoase, strălucesc, sunt rotunde. Cu o casă de aceea am venit la voi, pe Pământ.
- Vrei să spui că ai venit cu o navă extraterestră...
- Da, am venit cu o navă extraterestră foarte mare şi lucioasă.
- Ce s-a întâmplat, de ce a căzut nava pe pământ ?
- Da… nava a avut o defecţiune, i s-a stricat un motor dintre cele şapte şi tatăl meu nu a mai reuşit să-l repare. S-a gândit mult, s-a uitat la motor, dar el nu s-a îndreptat.
- Cu cine mai erai în navă ?
- Eram cu tata, mama şi fratele meu.
- Cum te numeai tu pe Uraniada ?
- THON MAI.
- Cum se numea mama ta ?
- THON MIKEI.
- Tatăl ?
- THON BINBI.
- Şi fratele ?
- THON MEIMEI.
- Numai voi eraţi în navă ?
- Da, numai noi patru.
- Şi, ce s-a întâmplat ?
- Când s-a prăbuşit nava am simţit că mor, am căzut de sus şi nu am mai ştiut de mine. Apoi, nişte oameni cu costume ciudate au deschis o uşă a navei şi m-au scos din ea. Mama, tata şi fratele erau morţi.
- Apoi, ce s-a mai întâmplat ?
- Apoi m-au adus în casa unde stau acum.
- Cine se ocupă de tine ?
- Doamna Mary, cea frumoasă şi bună, e iubita mea.
- Altcineva ?
- Şi un domn cu ochelari care se numeşte "medic".
- Cine te-a învăţat româneşte ?
- Un domn de la Universitatea Harvard.
- Câte limbi străine cunoşti ?
- Încă 16, pe lângă româneşte.
- Cine te-a învăţat ?
- Au venit tot felul de domni şi doamne, m-au învăţat să citesc nişte cărţi şi în două, trei zile am învăţat câte o limbă.
- Ai învăţat foarte repede.
- Învăţ foarte repede, mi-au spus că sunt foarte deşteaptă.
- Şi, ce te-au mai învăţat ?
- M-au învăţat matematică, puţină medicină, puţină istorie a Pământului.
- Azi ce înveţi ?
- Azi e sâmbătă şi mă odihnesc.
- Te joci ?
- Da, eu mă joc foarte frumos. Am un calculator mai mare decât mine, apăs cu degetele şi-mi fac tot felul de desene.
- Te uiţi la televizor ?
- Da, e foarte frumos la televizor.
- Pe Uraniada aveţi televizoare ?
- Nu, noi avem altceva acolo, ceva foarte mare care se vede pe cer şi ne uităm acolo.
- Ce se vede pe cer ?
- Se văd tot felul de figuri frumoase de îngeri.
- Cum arată ?
- Sunt foarte frumoşi, seamănă cu oamenii voştri, dar sunt mai frumoşi.
- Ce culoare au ?
- Toate culorile, strălucesc foarte tare.
- Vorbiţi cu ei ?
- Nu, noi le facem semne şi ei ne înţeleg.
- Ce mâncaţi acolo ?
- Mâncăm foarte puţin : iarbă verde, roşie, albastră şi galbenă.
- Atât ?
- Da, şi bem apă.
- Fructe şi legume nu aveţi ?
- Nu. La noi nu este aşa ceva. Avem numai iarbă.
- Ce gust are ?
- E foarte bună, dulce ca zahărul.
- Casele cum arată ?
- Sunt mai mari decât noi şi strălucesc.
- Strălucesc ca pământul pe care mergeţi ?
- Da, noi le facem din pământ de pe jos.
- Dar, pe jos nu sunt pietre ?
- Nu ştiu ce înseamnă "pietre".
- Este moale ?
- Nu, e tare şi lucios.
- Spune-mi ceva pe limba ta !
- CUMPACHE MAURUGBI TINTEKE BIN !
- Vrei să-mi traduci ?
- Rămâi cu bine, draga mea prietenă, eu acum vreau să dorm.
- Bine, draga mea, somn uşor ! Vrei să te mai caut ?
- Da, aştept să mă mai cauţi, să mai vorbim.
- Mâine, duminică...
PARTEA A DOUA
- Laila, fetiţa mea, Laila, fetiţa mea...!
- Da, doamnă ! Laila, fetiţa ta.
- Îţi aminteşti de mine ? Sunt Nina din România.
- Da, îmi amintesc de tine.
- Unde te afli acum ?
- Mă aflu tot la armată, cu doamna Mary.
- Nu te-au dus în altă parte ?
- Nu, nu m-au dus în altă parte.
- Vrei să stăm de vorbă ?
- Da, vreau să stăm de vorbă.
- Spune-mi,ce culoare au ochii tăi?
- Ochii mei sunt verzi.
- Dar pielea ta ?
- Pielea mea are o culoare un fel de roşu mai închis, aproape maro.
- Ce făceai tu pe Uraniada ?
- Eu pe Uraniada eram foarte fericită. Mă jucam cu copiii, strângeam iarbă roşie, o mâncam toată ziua şi beam apă din adâncime.
- Ce făceau părinţii tăi, fratele tău ?
- Părinţii mei făceau nave şi case. Fratele meu se juca cu mine, dar şi cu alţi copii mai mari. Era mai mare ca mine.
- Mai ai şi alţi fraţi rămaşi pe Uraniada ?
- Nu mai am alţi fraţi.
- Cei de pe Uraniada ştiu să râdă ?
- Ce înseamnă să "râdă" ?
- Înseamnă să te bucuri şi să deschizi gura mare.
- A, da ! Ştiu să râd, m-a învăţat doamna Mary, deschid gura mare şi mă bucur.
- Pe Uraniada se ascultă muzică ?
- Noi pe Uraniada nu ascultăm muzică la fel ca aici. Avem nişte maşini care scot sunete singure. Ne uităm la ele, şi ele cântă.
- Aveţi animale pe Uraniada ?
- Animale pe Uraniada nu sunt, numai oameni.
- Oamenii voştri se îmbracă cu ceva ?
- Noi acolo nu ne îmbrăcăm, este foarte cald.
- De unde vin copiii pe Uraniada ?
- Pe Uraniada copiii vin din nişte case unde intră mamele noastre. Mamele noastre sunt foarte grase când intră acolo. După ce ies, au copiii lângă ele şi sunt mai slabe.
- Cum se construiesc navele voastre ?
- La noi, toţi oamenii construiesc maşini de zbor. Toţi de acolo vor să zboare. Toată viaţa lor construiesc şi vor să zboare cu maşinile.
- Voi credeţi în Dumnezeu, Creatorul Universului ?
- Nu ştiu ce este "Dumnezeu".
- Dar voi vă rugaţi,vă faceţi cruce?
- Noi nu ne facem cruce ca pe Pământ. Ne rugăm cu ochii la cer şi cu mâinile în sus. Privim cerul şi ne rugăm să ne fie mai bine.
- Pe Uraniada nu dormeai. Dar pe Pământ de ce dormi ?
- Pe Uraniada nu dormeam pentru că acolo nu doarme nimeni. Noi acolo nu obosim. Apa albastră şi apa verde ne dau puteri şi nu avem nevoie să dormim. Aici, pe Pământ, este aerul greu, obositor, şi mâncarea oboseşte foarte mult. De aceea oamenii trebuie să se odihnească.
- Tu câţi ani ai ?
- Nu pot să-ţi spun câţi ani am pe Uraniada.
- Cum măsuraţi voi timpul ?
- Noi nu măsurăm timpul. Noi măsurăm felul cum cresc oamenii.
- Pe Uraniada tot "oameni" vă spuneţi ?
- Noi pe Uraniada nu ne spunem "oameni", dar eu folosesc cuvântul de pe Pământ.
-Ce cuvânt folosiţi în loc de "om"?
- Noi acolo în loc de "om" folosim cuvântul "tik-tik". "Tin-tik" înseamnă "om mare" şi "tik-tik" înseamnă "copil".
- Cine ţi-a dat numele de "Laila" ?
- Doamna Mary mi-a spus "Laila".
- Ai mai discutat cu cineva aşa cum discuţi cu mine pe Pământ ?
- A mai încercat cineva să discute aşa cum discuţi tu, dar nu m-am înţeles prea bine cu el.
- Tu ce făceai pe navă ? Dar părinţii şi fratele tău ?
- Eu stăteam în navă lângă mama mea. Tata privea maşinile şi mesele din navă şi nava mergea sau stătea. Mama privea şi ea cu mare atenţie unde nu privea tata. Fratele meu se juca cu mine.
- Câte fiinţe eraţi în navă, patru sau cinci ?
- Eram noi patru din familia noastră şi mai era un prieten, un "tin-tik" care privea motoarele, ca şi tata.
- Unde pleacă navele voastre de pe Uraniada ?
- De la noi pleacă navele peste tot. Unele se întorc, aduc "tin-tik" din alte părţi, care nu seamănă cu noi, dar multe nave nu se întorc.
- Au venit mai multe nave de la voi spre Pământ ?
- Spre Pământ au venit încă două maşini lângă a noastră. Celelalte două s-au îndepărtat de noi şi nu au coborât pe Pământ. Una a luat foc înainte de a ajunge noi aici.
- Ce vroia nava voastră să facă pe Pământ ?
- Nava noastră vroia să vadă ce este pe Pământ şi să ia nişte "tin-tik" cu noi, ca să-i ducem pe Uraniada.
- Vrei să te întorci pe Uraniada ?
- Vreau să mă întorc pe Uraniada ! Aici aerul îmi este greu, nu-mi face bine, şi mâncarea este prea grea la stomac.
- Ţii legătura cu cei de pe Uraniada ?
- Da, eu am anunţat cu capul meu o navă de pe Uraniada care stă în apropierea Pământului. A venit ca să vadă ce s-a întâmplat cu noi. Nava se teme să coboare pe Pământ, dar eu totuşi cred că va veni să mă salveze.
- Vrei să te întorci pe Uraniada ?
- Aici nu mai vreau să rămân, nu-mi place pe Pământ, nu am loc de joacă cum aveam pe Uraniada şi nu mă pot înţelege prea bine cu cei de aici.
- Cum vorbeaţi voi pe Uraniada ?
- Pe Uraniada noi vorbeam cu ochii, aici trebuie să vorbesc cu gura. Îmi este foarte greu şi sunt tot timpul obosită.
- Ai observat că degetele tale nu seamănă cu ale oamenilor ?
- Degetele mele nu seamănă cu degetele oamenilor, am văzut, dar nu ştiu de ce.
- Vrei să-mi mai spui ceva ?
- Vreau să-ţi spun "Rămas bun" pe limba mea din Uraniada : "TORORON TON TIKI !".
INTERVIU CU UN MOTAN PARANORMAL
În privinţa teoriei reîncarnării există unele ipoteze fanteziste. De pildă, unii susţin că sufletele oamenilor păcătoşi pot transmigra după moarte în corpuri de animale, sau chiar de plante. Lucrurile nu stau însă aşa. Odată trecut în regnul uman, spiritului i se va oferi numai şansa încarnării într-un corp omenesc şi nicidecum nu va fi retrogradat. Va avea, cu siguranţă, ocazii nenumărate de a ispăşi ca om greşelile trecutului. O lege a universului împinge spiritul la o continuă evoluţie, iar aceasta nu poate avea loc decât prin experienţe fizice în corpuri din ce în ce mai complex alcătuite.
Există însă şi excepţii de la această regulă de aur. Printr-o întâmplare, am găsit un astfel de caz special, în care spiritul unui om s-a încarnat în lumea animală. În numărul 18 / 1994 al “Revistei Fenomenelor Paranormale”, un scurt articol relata următoarele:
Un motan, botezat “Costică” de stăpâna lui, doamna Popescu din Bucureşti, avea nişte apucături ciudate. De două ori pe an ţinea posturi alimentare de peste 10 zile, perioadă în care nu mânca nimic. Într-o vreme când la doamna Popescu locuia în gazdă un tânăr yoghin, motanul medita şi el odată cu acesta. În transă, corpul felinei devenea rigid, ochii rămâneau larg deschişi, lipsiţi de expresie, limba îi ieşea printre dinţi, rămânând astfel timp de o oră, cât dura meditaţia yoghinului. Într-o zi tânărul a venit acasă complet vampirizat de energie. Costică, apărut din senin, s-a urcat cu lăbuţele pe plexul solar al tânărului şi a început să-l maseze timp de câteva minute, determinând revitalizarea energetică a omului. O altă ciudăţenie a pisoiului era că celelalte pisici, în mod straniu, îl ocoleau, fapt care nu părea să-l deranjeze însă pe Costică.
Atrasă de figura deosebită a motanului prezentat mai sus, i-am contactat telepatic subconştientul prin intermediul fotografiei din ziar. Iată dialogul purtat cu el :
- Motane Costică, motane Costică...!
- Miau, miau. Cine eşti ? De ce mă cauţi ?
- Tu eşti motanul Costică ?
- Da, eu sunt motanul Costică.
- Unde locuieşti acum ?
- Tot la doamna Popescu.
- Te înţelegi bine cu dânsa?
- Da, e foarte bună cu mine.
- Ia spune-mi, ai fost yoghin într-o viaţă anterioară ?
- Da, am fost yoghin într-o viaţă anterioară.
- Ştii cine îţi vorbeşte ?
- Da, tu eşti o doamnă din alt oraş, de departe.
- Poţi ghici cum mă cheamă ?
- Nu am darul acesta, sunt o biată pisică chinuită.
- De ce eşti chinuită?
- Pentru că nu mă simt bine.
- De ce ?
- Pentru că eu vreau să fac yoga, dar nimeni nu mă înţelege.
- Nici doamna Popescu ?
- Ba da, dar nu ştie yoga.
- Îţi pare rău că George a plecat ?
- Da, cu el mă înţelegeam foarte bine, m-am refăcut foarte bine atunci.
- De ce nu mai meditezi ?
- Nu am camarad de meditaţie.
- Dar singur nu poţi lucra ?
- Aş lucra, dar îmi lipseşte energia lui George.
- Te simţeai bine lângă el ?
- Da, îmi dădea energie de yoghin şi îmi aminteam de viaţa mea de dinainte de a fi pisică.
- Când s-a întâmplat aceasta ?
- Cu mai multe sute de ani în urmă.
- Şi unde ai trăit atunci ?
- Am fost în Himalaya, într-o peşteră.
- De ce te-ai transformat în pisică, ai vreo problemă karmică ?
- Vai, draga mea, ce cuvânt frumos, “karmică” ! De când sunt pisică nimeni nu mi-a mai spus aşa ceva.
- Ai vreo problemă karmică sau vreo misiune?
- Am datoria de a îmbuna pisicile, trebuie să le explic prin exemplul meu personal că, deşi sunt foarte inteligente, au un comportament nedemn. Sunt prea răsfăţate, trândăvesc, nu meditează, mai mult vor să doarmă şi profită mereu de bunătatea oamenilor. Iar dacă oamenii le chinuiesc, uneori merită, dar ele se plâng celorlalte pisici că oamenii sunt răi şi le nedreptăţesc.
- De ce ai venit pe lumea aceasta ?
- Am venit pe lumea aceasta ca să le atrag atenţia pisicilor că ar putea fi mai înţelepte. Ele au inteligenţa apropiată de a oamenilor, dar nu vor să înţeleagă că un spirit luminat nu poate să se dezvolte într-un trup trândav. El decade, şi este păcat.
- Cine te-a sfătuit să te încarnezi în pisică ?
- Am fost la Marele Buddha, Patronul meu, şi mi-a dat misiunea următoare : “Yoghine Mulandrabandha, îţi dau o misiune foarte grea, vei trece în lumea felinelor, vei fi pisică. Alege-ţi locul pe care îl doreşti, dar să-mi îndeplineşti poruncile aşa cum ţi le dau ! Vei face lumea pisicilor mai înţeleaptă, le vei ajuta prin exemplul tău personal să devină mai înţelepte, mai harnice, şi le vei explica faptul că pot deveni folositoare pe Pământ. Dacă mai continuă să trândavească, spiritele lor vor decade şi, la următoarea încarnare, le va fi din ce în ce mai greu “.
- Vrei să le transmiţi ceva oamenilor ?
- Da, vreau să le spun să aibă mai multă grijă de pisici, să le înveţe să se comporte asemenea lor, să le dea câte ceva de făcut, cât le stă în putere, pentru a deveni şi ele folositoare celor din jur. Să nu le mai lase să trândăvească atât, pentru că nu este spre binele lor.
- Atât, Costică ?
- Da, atât.
- La revedere, Costică !
- La revedere, doamna mea !
August 1995