80 ani de relatii diplomatice

Dumitru Preda, Marius Bucur


Ministerul Afacerilor Externe anunta, înca în urma cu un an (Magazin istoric, nr. 7/1999) pregatirea unor serii de volume de documente privind istoria relatiilor diplomatice bilaterale ale României. Intre acestea se înscrie si culegerea consacrata raporturilor cu Sfântul Scaun. Primul volum pregatit sub coordonarea prof. dr. Dumitru Preda, directorul Directiei Arhivelor Diplomatice din M.A.E., de catre un colectiv format din Marius Bucur, Alexandru Ghisa, de la Centrul de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, Ion Popescu, consilier diplomatic, si ti-nerii istorici Costin Ionescu si Cristina Paiusan va aparea în cursul lunii iunie, acest an. Documentele cuprinse acopera perioada dintre momentul stabilirii relatiilor diplomatice, în iunie 1920, pâna la ruperea lor brusca, în iulie 1950.

In paginile ce urmeaza, doi dintre membrii comitetului de editare ne ofera o prezentare, pe baza documentelor cuprinse în volum, a aspectelor mai importante care au marcat primii ani ai relatiilor dintre România si Vatican.

Inca din a doua jumatate a secolului trecut, Sfântul Scaun a creat pe teritoriul statului român o ierarhie ecleziastica proprie. Dupa recunoasterea internationala a independentei, Vicariatul apostolic al Valahiei avea sa fie ridicat de Papa Leon XIII la rangul de Arhiepiscopie (la 7 aprilie 1883), iar cel al Moldovei la rangul de Episcopie (la 27 iunie 1884). In Transilvania, prin Bula papala Ecclesiam et omni lingua, din 23 noiembrie 1853, fusese creata o noua structura teritorial-administrativa ecleziastica pentru Biserica Greco-Catolica, Arhiepiscopia de Blaj, si trei episcopii sufragane: Oradea, Gherla si Lugoj. Toate se aflau sub jurisdictia Sfântului Scaun prin Congregatia De Propaganda Fide.

Exprimata chiar imediat dupa Unirea Principatelor, din 1859, dorinta de a stabili relatii diplomatice si de a încheia un Concordat între România si Vatican s-a materializat totusi abia dupa 1918. Intregirea statului national, în cuprinsul caruia comunitatea catolica (de rit latin si rasaritean) dobândea o sensibila crestere, reprezentând 13-14% din întreaga populatie, a impus necesitatea precizarii unor noi raporturi, atât cu Biserica Catolica, cât si cu statul Vatican.

La sfârsitul lunii septembrie 1918, Consiliul National Român de la Paris l-a numit pe Monseniorul Vladimir Ghika drept reprezentant al sau pe lânga Papa Benedict XV. La 11 decembrie acelasi an, cardinalul Pietro Gasparri, secretarul de Stat al Sfântului Scaun, ratifica numirea "în vederea unei colaborari utile pentru binele religios al poporului român".

Desfasurarea lucrarilor Conferintei de Pace de la Paris (1919-1920) a prilejuit primele contacte între membrii delegatiei române, condusa de premierul Ion I.C. Bratianu, si Monseniorul Cerrutti, reprezentantul personal al Papei la importanta reuniune internationala, contacte intermediate de canonicul Ioan Coltor.

In acei ani, Vaticanul a întreprins o ampla actiune de promovare si largire a relatiilor sale diplomatice, inclusiv în Europa Centrala si Rasariteana. Ea a fost conjugata cu o intensa pledoarie pentru reconciliere între popoare (Pacem Dei munus, 23 mai 1920). Astfel, Vaticanul si-a dublat numarul reprezentantelor diplomatice în aceasta parte a continentului, de la 14 nuntiaturi apostolice, în 1922, la 27 în 1927.

Un acord sincer si durabil

Demersurile papale se înscriau pe coordonatele configurate de Papa Benedict XV, în 1917-1918, si expuse ulterior în ultima alocutiune consistoriala din 21 noiembrie 1921. Se abandona modelul pactual si se elabora un nou tip de reglementare juridica a raporturilor dintre Biserica si Stat, care sa nu lezeze libertatea si demnitatea Bisericii.

Este bine sa amintim si faptul ca deciziile Sfântului Scaun din 10 mai si 29 iunie 1919, de a restitui, înaintea semnarii Tratatului de pace cu Ungaria de la Trianon (4 iunie 1920), parohiile greco-catolice din Transilvania, ce fusesera încredintate Episcopiei de Hajdudorog în 1912, s-au dorit a fi nu numai un gest reparatoriu, ci si o dovada concreta a vointei Vaticanului de a dezvolta relatii amicale cu statul român.

Initiativa guvernului liberal I.I.C. Bratianu de a stabili relatii diplomatice cu Vaticanul a fost continuata de cabinetul Alexandru Vaida-Voievod, care, la începutul anului 1920, îl trimitea, pe parintele Vasile Lucaciu la Roma pentru negocieri. In acelasi an, noul premier, generalul Alexandru Averescu, continua demersurile diplomatice, în conditiile în care încetase mandatul de reprezentare al Monseniorului Vladimir Ghica.

In baza raportului ministrului Afacerilor Straine, Duiliu Zamfirescu, la 12 iunie 1920 era promulgat Inaltul Decret nr. 2 543 bis, prin care era desemnat primul reprezentant diplomatic al României pe lânga Sfântul Scaun, cu începere din 1 iunie 1920, cu rangul de trimis extraordinar si ministru plenipotentiar. La 29 iulie 1920, cu prilejul audientei acordate de Papa Benedict XV, Dimitrie C. Pennescu (1874-1938), diplomat de cariera, si-a prezentat scrisorile de acreditare. La 17 octombrie 1920 sosea la Bucuresti, în calitate de Nuntiu Apostolic, Monseniorul Francesco Marmaggi.

La 31 iulie, Dimitrie C. Pennescu îl informa pe noul ministru de Externe, Take Ionescu, despre desfasurarea ceremoniei de prezentare a scrisorilor sale de acreditare. "Alaltaieri, joi, la orele 12, Sfântul Parinte a binevoit a ma primi, cu ceremonialul obisnuit, în audienta solemna, împreuna cu personalul Legatiunii, spre a-I remite scrisorile prin cari Maiestatea Sa Regele, Augustul nostru Suveran, ma acrediteaza în calitate de trimis extraordinar si ministru plenipotentiar pe lânga Sfântul Scaun In cuvântarea mea, am tinut a sublinia ca în România Mare, faurita cu sacrificiile imense ale tuturor fiilor ei, catolicii de ambele rituri, precum si institutiile catolice cari intra în noile frontiere ale tarii noastre, se vor putea dezvolta în mod liber «în cadrele nationale», dar «punând în armonie organizarea si functionarea lor cu interesele legitime ale statului român». Am facut apoi aluziune la Concordat, aratând ca, pentru regularea raporturilor ce urmeaza sa existe de acum înainte între statul român si noii sai supusi de religiune catolica, va fi necesar sa se încheie un acord sincer si durabil între tara noastra si Sfântul Scaun".

Disponibilitate si fermitate

Spre finalul raportului, trimisul român nota: "Inainte de a parasi Vaticanul, am facut vizita oficiala obisnuita Eminentei Sale Cardinalului Gasparri, Secretarul de Stat al Sfântului Scaun. In cursul conversatiei, venind vorba de Concordat, Eminenta Sa mi-a aratat ca, urmând a pleca în concediu peste putine zile, ar dori ca tratativele pentru încheierea Concordatului sa înceapa pe la finele lunii septembrie sau mai probabil la începutul lunii octombrie. Ma voi folosi de vacantele în cari intra acum Secretariatul de Stat al Vaticanului, spre a-mi procura proiectul de Concordat stabilit între Mons. Cerrutti, Secretar pentru Afacerile Extraordinare al Vaticanului, si Parintele Vasile Lucaciu si a studia si Concordatele ce se trateaza acum cu statul sârbo-croato-sloven si cu Polonia spre a ma pregati, astfel, pentru reluarea tratativelor noastre în vederea încheierii unui Concordat".

In anii ce au urmat, au aparut o serie de probleme în relatiile bilaterale. Astfel, la 24 octombrie 1922, Dimitrie C. Pennescu trimitea un raport catre ministrul Afacerilor Straine I. Gh. Duca, în care arata ca Vaticanul era nemultumit de aplicarea reformei agrare fata de institutiile catolice. "Cum obiectiunile Vaticanului nu privesc însesi principiile legii noastre agrare, ci numai modul de aplicare a ei, în anumite cazuri citate în Nota Nuntiului Apostolic , cred de datoria mea de a transmite Excelentei Voastre cererea Cardinalului Secretar de Stat, rugând-o sa binevoiasca a o face sa se examineze de aproape si a ma pune apoi în masura de a da Sfântului Scaun un raspuns atât la Chestiunea aplicarii reformei agrare fata de institutiunile catolice, cât si la aceea a deposedarii episcopatului catolic de fondurile religioase si culturale, chestiune care formeaza obiectul celeilalte Note a Monseniorului Marmaggi". Trebuie sa precizam ca reforma agrara, definitivata în 1921, prin legi separate pentru Vechiul Regat, respectiv provinciile istorice revenite între granitele nationale, nu prevedea vreo discriminare confesionala. Dar aplicarea pe teren, în Transilvania, nu s-a facut întotdeauna în spiritul strict al articolului 6, aliniatul 4, astfel ca multe biserici, inclusiv catolice, au beneficiat de cote mai mari de terenuri cultivabile si în special de paduri decât le-ar fi permis legea.

In raspunsul trimis la 3 noiembrie 1922, I. Gh. Duca îsi exprima întreaga disponibilitate de a examina toate cazurile litigioase. In acelasi timp, tinea sa atraga atentia asupra ostilitatii manifestate de "organele Bisericii catolice din Transilvania" fata de însasi ideea exproprierii. "Clerul catolic s-a aratat ostil reformei agrare, a adoptat atitudinea marilor proprietari unguri si a întreprins în strainatate, în presa catolica, o campanie violenta, inexacta si evident rau-voitoare pentru tara I-am remarcat [Nuntiului Apostolic la Bucuresti] ca lucrurile se prezinta astazi astfel încât campania clerului catolic se confunda prea mult cu campania maghiara si arata pericolul care exista pentru noi de a avea în fruntea Bisericii Catolice persoane cu sentimente iredentiste unguresti".

Anul urmator, la 17 mai 1923, Dimitrie C. Pennescu înstiinta de la Roma: "M-am folosit de cea dintâi receptiune diplomatica la Segreteria de Stat pentru a exprima multumiri Cardinalului Gasparri pentru rechemarea de la Timisoara a fostului episcop romano-catolic Iuliu Glattfelder si a-i comunica totodata partile din scrisoarea pastorala pe care fostul prelat a crezut de cuviinta sa o adreseze preotilor din eparhia sa, înainte de a parasi tara. Am insistat asupra procedeului neleal întrebuintat de zisul episcop de a fi facut sa apara acea pastorala în toate ziarele unguresti si nemtesti din Timisoara, în redactarea ei originala, adica împreuna cu pasagiile gasite primejdioase pentru ordinea publica, ce fusesera suprimate de primul procuror al Tribunalului din acel oras Cardinalul Secretar de Stat, dezaprobând ca si Monseniorul Borgongini-Duca, secretarul Afacerilor Extraordinare întregul mod de procedare al fostului episcop romano-catolic de Timisoara, mi-a cerut sa le las traducerea franceza a partilor citate din scrisoarea pastorala în chestiune si m-a asigurat ca i se va atrage serioasa atentiune asupra atitudinii sale, care nu cadreaza cu sfaturile de moderatiune date de Sfântul Scaun clerului catolic. Episcopul Glattfelder va fi invitat sa se abtina de la orice act de propaganda iredentista ungureasca, pastrând în noua sa resedinta activitatii sale adevaratul caracter al misiunii sale religioase si de pastor de suflete".

Concesii reciproce

La 4 decembrie 1924, trimisul extraordinar si ministrul plenipotentiar al României pe lânga Sfântul Scaun raporta ministrului sau: "Am reînnoit, în termeni staruitori, demersurile deja facute cu prilejul primei întrevederi ce am avut cu Cardinalul Gasparri pentru îndepartarea protopopului romano-catolic din Cluj, dr. Hisschler. Am speranta ca se va da si acestei afaceri solutiunea dorita de noi, deoarece precum mi s-a afirmat nu se asteapta, pentru a se lua o hotarâre definitiva în chestiunea Hisschler, decât avizul obisnuit al Nuntiului Apostolic din tara noastra. In fine, trebuie sa reamintesc Excelentei Voastre ca, pentru reînceperea negocierilor în vederea încheierii Concordatului, sunt înca în asteptarea «notelor explicative», cari urmau sa fie anexate la instructiunile definitive primite la 6 noiembrie a.c., dar cari, precum aratam în raportul nr. 305 datat din aceeasi zi, nu mi-au fost înca expediate".

La 30 ianuarie 1925, Dimitrie C. Pennescu revenea cu un raport catre I. Gh. Duca. "Indata dupa primirea telegramei cifrate a Excelentei Voastre sub nr. 64 546 din 9 decembrie anul trecut, m-am grabit a semnala Cardinalului Secretar de Stat discursul rostit de Nuntiul Apostolic [de] la Budapesta si am cerut, cu staruinta, ca reprezentantul Sfântului Scaun în Ungaria sa fie invitat a se abtine de a participa la manifestatiuni iredentiste maghiare. Am onoarea a trimite, aci alaturat, Excelentei Voastre, copie de pe Nota ce primesc azi de la Segreteria de Stat si prin care, dupa ce îmi arata ca cuvintele Monseniorului Schioppa ar fi fost rau talmacite caci ele nu s-ar fi referit decât la «restaurarea religioasa, morala si sociala» a Ungariei , adauga ca i s-a recomandat de a se abtine în viitor de la orice act care ar putea da loc la neîntelegeri Cardinalul mai mi-a comunicat, verbal, cum ca observatiunile facute, de rândul acesta, Monseniorului Schioppa au fost destul de aspre, iar instructiunile ce i s-au trimis erau întocmite într-un spirit categoric si imperativ".

Depasindu-se astfel unele obstacole, create independent de vionta conducerii de la Vatican, si manifestând o vointa reciproca de a continua dialogul politic, peste înca un an, la 15 ianuarie 1926, Dimitrie Pennescu putea informa despre încheierea tratativelor pentru semnarea Concordatului: "Toate modificarile si adaugirile cerute de noi au fost admise de Sfântul Scaun, unele cu oarecari usoare modificari, mai mult de forma decât de fond, iar concesiunile facute de noi Vaticanului, sub rezerva aprobarii guvernului, sunt dispozitiuni luate textual din proiectul de lege al regimului Cultelor". Concordatul între România si Vatican, avea sa se încheie, la 10 mai 1927.


Top