Top
Si Heliade a fost îndragostit
Theo Stanescu-Stanciu
Exista personaje care lasa urme adânci în constiinta epocii în care traiesc. Un astfel de om a fost si Ion Heliade Radulescu - "a doua mare personalitate a literaturii române, dupa Dimitrie Cantemir", în opinia lui George Calinescu. Un personaj care s-a ridicat deasupra epocii învaluit în faldurile mantiei sale, un om ce si-a ascuns pe cât a putut disperarea în spatele unor cuvinte fastuoase sau gesturi neasteptate, încât ne întrebam adesea: dar omul, omul Heliade, cel din intimitate, din viata de toate zilele, cum a fost?
Pe aripile Alexandriei
Ion, poate cel mai sanatos copil al târgovisteanului Ilie Radulescu (încâ trei odrasle ale acestuia s-au prapadit de ciuma pâna în 1829) s-a nascut la 6 ianuarie 1802. Copilaria i-a fost plina de iubire si atentie parinteasca. Era destul de "capos" iar "chefurile" i se pedepseau fara sovaire. Ilie Radulescu, pe care îl gasim ocupând functia de capitan de potera spre 1810, nu se sfia sa-si mai "atinga", din când în când, baiatul zburdalnic. Altfel, îi îndeplinea aproape toate dorintele. Nu s-a dat în laturi sa cumpere pentru fiul sau terenul locuintei lui Gh. Lazar, înspre Obor, pe atunci loc de bariera a Bucurestilor.
Deci, banii nu reprezentau chiar o problema în familia Radulescu. Aceasta se putea mândri si cu o mosie înspre partea Fagarasului, dar si cu o proprietate în Bucuresti, pe Calea Herastrau (bulevardul Dorobanti de azi), renumita prin dimensiunea gradinii sale.
Poate educatia greceasca a mamei, Eufrosina, i-a ghidat lui Ion primii pasi în ale cartii. A fost repede atras de povestile Alexandriei pe care le-a descifrat, se pare, în podul casei, ajutat de niste olteni stiutori de carte, angajati ai parintelui sau.
In timpul vestitei ciume a lui Caragea din 1812 a fost trimis la mosia din Gârbovi, unde s-a delectat cu lectura cartilor populare. Apoi, scoli grecesti si tânarul Nita Radulescu deveni Heliade, noul nume provenind, explica el, din scoala, de la românescul Ilie al tatalui sau. Si cariera era gata sa înceapa...
Pe la 1820, la aproape 18 ani, a devenit profesor ajutor al lui Gh. Lazar, cu un salariu de 100 de lei pe luna, pentru a preda aritmetica si geometria. La plecarea lui Lazar de la Colegiul "Sf. Sava", Heliade îi va prelua locul, predând, mai întâi singur, apoi alaturi de alti colegi (Eufrosin Poteca, I. Popp s.a.), cursuri de "aritmetica rationala, de geometrie si trigonometrie, de geographia matematica sau astronomica" si de gramatica.
Marita cea tare dulce
In jurul anului 1823 îsi va cunoaste marea iubire, dar si chinul amar al întregii sale existente. Purta numele de Maria Alexandrescu si în curând avea s-o ia de sotie. De acum scrisorile stau marturie asupra tumultoasei sale existente. Dincolo de mantia sa, Heliade se descopera mult mai supus suferintei decât ne-am fi imaginat.
Primii pasi în dragoste aduc, deopotriva, bucurie si suferinta. Scrisoarea din 24 octombrie 1823 vorbesti în acest sens. "Nu te-am cunoscut decât ca sa fiu nenorocit si nu sunt în suferinta decât pentru ca te-am cunoscut... Nefericito! Marito! Tu, izvor si pricina a lacrimilor, a nenorocirilor mele. Tu Marita mea, cea tare dulce. Tu, aerul vital al atmosferei mele."
Sa recunoastem ca pentru o clipa ne-au sunat în minte ecouri din Primavara amorului a lui Ienachita Vacarescu, dar e drept ca tânarul si prea îndragostitul Heliade nu intuia atunci ce mult adevar se ascundea în spatele slovelor lui pline de iubire.
De la început, familia i-a fost lovita de drame. Pâna în 1830, a avut doi copii, botezati în traditia antica - Virgiliu si Virgilia. Ambii s-au prapadit de mici. Casnicia începea sa se clatine serios. Pricina - nu numai drama pierderii celor doi copii, ci mai ales gelozia fara margini a sotiei. Gelozie, de altfel, uneori explicabila, în opinia lui George Calinescu, atent biograf al lui Heliade. Se pare, mai ales din spusele adversarilor, iar acestia nu erau prea putini la numar, ca poetul întretinea legaturi si cu alte femei. George Calinescu citeaza cazul locotenentului Zalic de la 1848, despre care se spunea ca ar fi fost "fiu vitreg al lui Eliad", dovedind astfel o infidelitate datând din chiar primii ani ai casniciei.
Intervine în cuplul Heliade Radulescu si o alta pricina. De asta data e vorba despre Grigore Alexandrescu, ce patrunde în casa lui Heliade imediat dupa moartea întâiului copil. Biografii, în frunte cu acelasi Calinescu, se întreaba daca nu cumva exista o legatura de rudenie între tânarul Grigore, bolnav de tifos, si Maria, nascuta Alexandrescu. Chiar si fara respectiva legatura, viitorul mare fabulist s-a bucurat de îngrijiri atente si tratament special din partea sotiei lui Heliade Radulescu. De acum însa, pentru Heliade, Alexandrescu a devenit "Ingratul" ce dezunise "doua inimi calde".
Disensiunea s-a mutat repede din câmpul familiei în cel al literelor, orbind dreapta judecata. Intr-o scrisoare din 1838, noiembrie 29, adresata lui George Baritiu, Heliade Radulescu comenta: "Nimeni pâna acum, nici Omer [Homer], nici Virgil [Virgiliu] însusi, n-a putut sa aiba impertinenta a se numi însusi privighetoare [aluzie la fabula lui Grigore Alexandrescu Privighetoarea si magarul]. Dar o biata cioara înfulgata în pene straine".
Poet al Curtii si expert în dragoste
Problemele familiare nu l-au împiedicat sa-si continue activitatea culturala. La 11 octombrie 1830 a reusit sa cumpere si prima tipografie particulara, pe care a instalat-o pe terenul daruit de tatal sau la Obor, fosta proprietate a lui Gh. Lazar. A devenit apoi, pe rând, redactor al Buletinului oficial, deci, implicit, slujbas al Postelniciei, pitar, paharnic si chiar clucer.
Sotia a dat nastere la înca cinci copii, patru fete si un baiat - Ion (nascut în 1846). A sosit si timpul prosperitatii: a primit de la generalul Kiseleff comanda tiparirii Regulamentului Organic, descurcându-se destul de bine prin hatisurile noului tip de afaceri; din vânzarea exemplarelor tiparite, a încasat sume frumoase.
Primii ani de domnie ai lui Alexandru Ghica (1834-1842) au însemnat si pentru Heliade accesul la glorie. A devenit favorit al domnitorului, pentru o vreme, si chiar, dupa un obicei ce încerca sa imite Curtea din Viena, trecea drept poet al Curtii. Si, bineînteles, a facut avere. Era proprietar al "Câmpului lui Eliad", de la Obor, unde avea "trei case mobilate, compuse din 36 încaperi", la care se adaugau atelierele tipografiei si o litografie.
Avea timp destul pentru afaceri, dar si pentru politica. Când prietenul sau moldovean Constantin Negruzzi îi scria ca s-a hotarât sa se casatoreasca, Heliade era extrem de caustic. Experienta proprie vorbea de la sine. "Imi scrii ca o sa te însori, si îmi zici ca ti-a venit o idee nemaipomenita... Daca eu as fi de vreo 20 de ani, poate ca te-as crede ca ti-a venit o idee dumnezeiasca, dar la 28 de ani (socotit de azi), trecut prin ciur si prin dârmon la zâmbetul si glasul sexului frumos, artist întru a cunoaste ce vrea sa zica femeia în adevarata semnificatie a vorbei, adica o fiinta si buna si rea, ca o jumatate a unui tot si bun si rau a omului, ma cam îndoiesc..." (Bucuresti, 28 aprilie 1839).
Devenise un expert într-ale amorului si chiar ale sufletului feminin. Degeaba însa, sotia nu si-o putea schimba. Dar situatia politica din tara, da. Si, astfel, si-a îndreptat atentia asupra vietii politice interne. La început, poetul se doreste un observator atent si nepartinitor: "Eu, pentru ca nu sunt de nici un partid si nici am vrut sa fiu vreodata de alta clasa decât de aceea în care se afla pluralitatea românilor, adica de aceea fara titluri si privilege, nu vaz alt ceva decât vrajba între lupi si sgomotul celor mari asupra dobitocului sfâsiat care e taranul" (Scrisoare catre G. Baritiu, 29 noiembrie 1838).
Din aceeasi parte a "dobitocului sfâsiat" (taranul) se va ridica apoi împotriva lui Alexandru Ghica, cel care, la început, i se paruse a fi prototipul perfect al Omului, cum se si chema poema pe care Heliade i-o dedicase în 1838.
Revolutie, exil...
Momentul 1848 îl va marca profund. Mai ales exilul. Familia Radulescu nu va trece nici ea prin clipe prea bune. Oricum, dragostea cuplului pierise de mult, dupa cum rezulta si din scrisoarea lui Heliade catre Maria, trimisa din Timis, la 20 septembrie 1848. Acum, catre aceeasi "nefericita" Marita va pleca staruitoarea chemare de a-i aduce nu... dragostea, ci prea lumestile: "1) manuscrisele din biblioteca; 2) foarfecele mari; 3) 2-3 lulele îmbracate cu tel [fir de metal, adesea pretios]; 4) tutun vreo 4 oca; 5) vreo 2-3 duzine de condeie galbene, de metal, poleite, de la Lebel".
"Aerul vital" al atmosferei radulesciene se rarefiase atât de tare. Ca si amorul...
Din exil ironia sa se revarsa acum asupra tuturor. Intr-o scrisoare din perioada sa pariziana, mai exact din 24 septembrie 1850, reiese ca românii "nu sunt decât cam lenesi, cam muieratici, au micile si basele invidii ale muierilor, duc si iau vorbe cu chiriastitele, parte debila, parte scuzabila, parte ce are trebuinta de crestere, de conducere..."
Iar banii, banii îl aduc în pragul disperarii. Toti încearca acum sa-si recupereze vechile investitii sau împrumuturi. Prietenul Davicion Abraam Bali (1809-1884) se va vedea obligat sa-i ceara o parte din datoria facuta de Heliade cu ocazia publicarii Istoriei Generale - 600 de galbeni: "Iubite amice - îi va scrie lui Heliade la 8 iunie 1859 - eu sunt într-o pozitie foarte trista, sunt amenintat de neajunsuri, de aceea ma vad silit a va arata mai cu seriozitate ca, daca voiti sa mai fiu îngaduitor, trebuie sa va siliti si dumneavoastra a ma apandisi acum, la strâmtorile în care ma aflu, cu vreo suma de cel putin 100 de galbeni".
Dar si strâmtorile familiei Radulescu erau mari. Asa rezulta si din scrisoarea semnata de Maria si adresata lui Marcu N. Duiliu, "avocat de Braila": "Domnul meu, barbatul meu este plecat de la începutul lunii acesteia si, fiind împresurata casa mea de cheltuieli, ma vaz strâmtorata de bani ca niciodata".
Saracie si gelozie
Episodul Tell avea sa puna însa vârf la toate. Generalul încearca sa protejeze familia fostului camarad, aflata si ea în pribegie, pe tarâm turcesc, dupa înfrângerea revolutiei de la 1848. Dar numai s-o protejeze? Heliade era de o cu totul alta parere: "Ce poti crede, surioara, de un om ce sfâsie atât, înca din Bucuresti, o femeie si apoi are besetea a veni sa saza în casa ei, sa manânce la masa ei? Nu credeam sa aibe pâna acolo sfruntaria. Afara de acestea, daca avea încai indiferenta de om onest, de tata si el de o familie, cata sa se gândeasca ca e în tara turceasca si ca nu e nici frate, nici unchi fetelor mele. Ca nevasta lui... aflându-l tablabasa în mijlocul unor fete, ar fi socotit si ar fi avut dreptul de a socoti, ca orice femeie, ca si tine, surioara, când m-ai afla undeva cazat, capatuit, spalat..." (Paris, 7 ianuarie 1851).
Problemele banesti aproape ca îl darâma. Fastuosul personaj de alta data este obligat sa fie extrem de atent cu cheltuielile. E foarte dureros pentru el, asa cum marturisesc scrisorile sale. "Chiria camerei necesita 60 de franci; prânzul a câte doi franci jumatate zilnic - 75; dejunul, chiflele si laptele - 15; tutunul - 15; spalatul zilnic - 15; iar focul, lumânarile, zaharul si cafeaua - 40 de franci". O existenta la capatul rezistentei. Mai ales tinând cont de antecedente...
Apar strigatele de deznadejde: "N-am haine. O palarie de un an si jumatate. Frac n-am, camasile m-au lasat; cizme n-am nicidecum. Cine este în starea mea si se duce la vizite seamana a betiv", consemneaza el într-o scrisoare din 24 mai 1850.
Cuplul e macinat de gelozie. Reîntâlnirea de la Chios nu va rezolva nimic în problemele familiei. Il va face pe Heliade doar mult mai retras si mai de neînteles. Nici slujbele oferite de la Constantinopol, ca "reprezentant al natiunii", nici reîntoarcerea în tara si candidatura la Camera din partea urbei Târgoviste nu îi pot aduce linistea. Intr-o scrisoare catre proteguitorul sau în treburi banesti, Davicion Bali, foloseste urmatorii termeni pentru a caracteriza situatia din tara în 1859: "Cu scrisoarea aceasta nu voiu a-ti recomanda vreun candidat: aleaga-se cine se va alege, ca tot va avea inima de om si oarecare principe [principii] de român; numai creatura aceea [fostul domn Al. Ghica] sa nu se aleaga, ca este capabil de se duce biata tara pe copca. Eu îmi fac datoria si acum; si dumneavoastra faceti cum veti sti, dupa cum vaz ca tot fac românii de la un timp încoa" (28 iulie 1859).
La 27 aprilie 1872, se stingea din viata, în imobilul din str. Polona, nr. 20, într-o stare mentala de neinvidiat. Dar, poate pentru prima data, va avea parte de recunoasteri grandioase si unanime. Funeraliile au fost pe masura, caci se stinsese una "dintre cele mai ilustre glorii nationale, marele scriitor, poet si prozator, marele filolog si filosof, parintele literaturii române, sufletul revolutiunei de la 1848 si autorul nemuritoarei programe prin care s-au proclamat drepturile omului si s-au regenerat toate starile societatii române".
Top