Ultima zi de vot pentru RoBlogFest

March 2nd, 2009

VOTEZI la roblogfest 2009Am ratat RoBlogFest-ul pentru anul ăsta fiindcă n-am avut planificat nimic cu privire la acest eveniment, aşa că o eventuală promovare a blogului personal în fazele superioare ale acestei competiţii se poate numi noroc chior. Nu mi-a stat deloc gândul la concursul ăsta şi am uitat complet să menţionez faptul că şi eu concurez. Dar cine ştie, poate la o categorie jurizată o să am succes cu un alt blog făcut de mine.

Totuşi, ţin să le mulţumesc celor care m-au votat până acum (ridicaţi mâna sus dacă vă număraţi printre cei care au făcut-o) şi dacă are cineva chef în seara asta să mă voteze şi pe mine, atunci o poate face la adresa. Fie că o să câştig ceva sau nu, îmi fac planuri serioase pentru 12 martie, pentru petrecerea la care vreau să ajung din mai multe motive:

  • băut bere cu Eugen
  • băut cremă de whisky cu Cristina :))
  • luat tricou cu păsărici sexy
  • revăzut cunoştinţe din online
  • socializat

Altele , ,

Probleme personale

March 2nd, 2009

Acum câteva zile am publicat asta şi am făcut-o fiindcă salvasem un draft pe care nu mă simţeam în stare să-l public.

Ce înseamnă să fii “prea” conectat:

Cat despre specialistul devenit super-specialist prin conectare 24/24, aceasta e o prostie. O prostie pe care o inteleg pentru ca si eu m-am surprins intr-o vreme consultandu-mi blackberry-ul imediat cum m-am trezit, in pat, inainte de a face orice altceva. E o capcana - sper sa nu supar pe cineva. Ori nu exista priceperea de a delega responsabilitati, ori e frica de a pierde postul, ori viata reala e searbada si atunci munca devine un refugiu.”

Victor Kapra pentru hotnews.ro

Parcă m-am revăzut pe mine într-o dimineaţă, astă vară, când am stat vreo oră şi ceva cu mail-urile în faţă, înainte de baie, mic dejun şi orice altceva. Sau acum câteva luni, când am verificat întâi email-urile şi abia după i-am sunat pe-ai mei. Sau acum câteva zile, când cineva mi-a zis la telefon că mă lasă 20 de minute să respir şi … atenţie! să-mi verific email-urile, după care mă scoate la masă. Păi… ştii… că… stai bă, că omu’ are dreptate.

Deci, sunt prea conectat. Gata, mai las din ele, mai dau şi altora, îmi mai găsesc şi-o altă ocupaţie (culmea, încă una!). Sau mai bine le reorganizez cu puţin ajutor. Read more…

Altele, Personal , , , ,

CraiovaMea.org

March 1st, 2009

Am de ceva vreme un draft despre CraiovaMea, însă am renunţat să îl mai public, fiindcă nu mai e de actualitate. Totuşi, vreau să îmi exprim susţinerea pentru acest proiect, printr-o însemnare în care să propun nişte idei pentru acest proiect.

Eu aş vrea să văd CraiovaMea.org în calitate de organizator la un photowalk în Craiova, unde să invite toate persoanele care au o cameră, bunăvoinţă şi timp liber. Să mergem toţi împreună prin Craiova, să fotografiem oraşul, oamenii şi locurile pe care noi le considerăm de multe ori banale. Un concurs cred că ar face totul mai interesant, iar un cont de flickr/picasa unde să stea la loc de cinste creaţiile ar face proiectul cunoscut mai multor persoane. Nu cred că efortul e prea mare, mai ales atunci când ştii că te poţi baza pe prieteni :)

Pentru cei care (încă) n-au aflat de acest proiect, vă invit să vizitaţi adresa http://craiovamea.org/ . Acolo o să găsiţi o platformă interactivă creată de MB Drăgan, care are la bază serviciile oferite de Trilulilu pentru găzduirea videoclipurilor.

promovare , , ,

CF - Carduri de fidelizare

March 1st, 2009

Dacă CF vă ducea până acum cu gândul la CraiovaForum, acum CF înseamnă mai nou Carduri de Fidelizare :D

M-a anunţat Eros acum câteva zile de noua iniţiativă CraiovaForum, pe care eu o găsesc foarte interesantă. Un avantaj destul de mare, atât pentru cei care deţin astfel de carduri cât şi pentru cei care se vor regăsi în lista de parteneri. Sunt tare curios cum o să arate acest program peste 6 luni şi ce rată de utilizare vor atinge, pentru că entuziasmul de început e mare.

Cardurile o să arate cam aşa:

carduri-de-fidelizare-card_cf_sample.jpgcarduri-de-fidelizare-card-spate.jpg

Lista cu partenerii o găsiţi aici. Reducerile sunt procentuale şi variază de la 2% până la 15%. Când o să am şi eu cardul, o să dau o fugă până la unul din magazinele de pe listă să primesc reducerile :D

Sunt curios… o să existe o evidenţă publică a utilizării acestor carduri ?

Noutăţi , ,

Cum să începi o conversaţie

March 1st, 2009

:))

V-am spus vreodată că Garfield e singura pisică ce-mi intră în graţii?

Amuzant , ,

6 chestii care mă fac să zâmbesc

February 27th, 2009

N-am mai răspuns de multă vreme la o leapşă (dau vina pe timpul liber, lipsa ideilor interesante şi gherla pe care a dat-o Google Blog Search care nu mai merge de hăhăhă cum trebuie). Anca mă pune să scriu care sunt cele 6 chestii care mă fac să zâmbesc:

  1. Cora. Cât sunt eu de nervos, nedormit, enervat, whatever … you name it! Cora mă face să râd. Are o moacă de câine :D de fapt, e câine, dar e câinele meu şi asta o face specială: mai câine decât orice alt câine.
  2. Gândul că vine vara. Nu-mi place faptul că afară e frig, că e zăpadă îngheţată şi ziua se topeşte de sunt nevoit să-mi iau bocancii cu şenile pentru a face faţă mocirlei de pe stradă.
  3. Ziua de salariu.
  4. Adriana - o dată… de două ori…
  5. O idee năstruşnică de urmat în viitor, pe plan profesional :)
  6. Lapsus…. completaţi voi!

Discuţii , ,

Dulce Amărui

February 26th, 2009

La mulţi ani! A făcut un an. Acum stau şi fac diferenţa: unde era atunci, ce vruia să fie şi unde e acum! Ce repede trece timpul…

Ah, şi un mesaj pentru Adriana: te vreau înapoi. Cât mai repede posibil!

promovare ,