- Marţi 20 oct 2009
VIDEO „Scrisoarea celor şase“: poştaşul vine de la Moscova
„Scrisoarea celor şase“ şi-a căpătat această denumire după numărul semnatarilor săi. Toţi erau vechi activişti ai PCR, din perioada ilegalităţii (anii ’30-’40). Scrisoarea a fost citită la 11 martie 1989 pe posturile de radio Europa Liberă şi BBC. Cu o zi înainte, unul dintre semnatari, Silviu Brucan, confirmase autenticitatea documentului.
Semnatarii scrisorii sunt: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pârvulescu, Grigore Răceanu, Silviu Brucan şi Gheorghe Apostol. Printre cele mai importante cereri din scrisoare se regăsesc lucruri care acum ar stârni râsul: renunţarea la proiectul sistematizării satelor, restabilirea garanţiilor constituţionale privitoare la drepturile cetăţenilor, interzicerea exportului de alimente.
Citiţi şi:
Mesaj către partid
Cei şase semnatari şi familiile lor au fost hărţuiţi, anchetaţi şi ameninţaţi în cele nouă luni cât a mai stat Ceauşescu la putere. Totuşi, dictatorul nu a îndrăznit mai mult. De altfel, toţi şase au trăit să-l vadă pe Ceauşescu mort.
Dezvăluirile ulterioare au demonstrat că iniţiativa redactării unei scrisori deschise, adresată lui Ceauşescu, venea de la Moscova. De altfel, majoritatea semnatarilor se aflau în legături speciale cu sovieticii.
Originea demersului se află la Gheorghe Apostol, un vechi stalinist care nu ieşea din cuvântul Moscovei. Vechi colaborator al URSS, Apostol a fost reactivat ca agent sovietic în timpul mandatului său de ambasador în Brazilia (anii ’80).
Frâiele operaţiunii au fost preluate însă rapid de mult mai inteligentul Silviu Brucan, pentru că Apostol, un dogmatic, nu era în stare să iasă din stupiditatea limbii de lemn. Or, scrisoarea trebuia să aibă efect atât în rândurile activului de partid, cât şi în opinia publică europeană.
Acţiunea condusă de Silviu Brucan era un îndemn, chiar o instigare pe care serviciile secrete sovietice o transmiteau liderilor PCR pentru a-l schimba din funcţie pe Nicolae Ceauşescu.
Secretele scrisorii
Originea demersului se află la Gheorghe Apostol, un vechi stalinist care nu ieşea din cuvântul Moscovei.
Apostol, Brazilia şi sovieticii
Într-un interviu acordat în 2006 agenţiei Rompres, Apostol descria astfel mişcările de la sfârşitul anilor ’80: „Eram ambasador în Brazilia şi, văzând că în jurul ţării noastre s-au schimbat lucrurile, că România devenise o insulă, am decis că cineva trebuia să acţioneze pentru a se produce şi la noi o schimbare. Am vorbit cu nevastă-mea şi am hotărât să vin în ţară şi să încep o acţiune împotriva lui Ceauşescu, în 1988. Am vorbit cu Aristide Buhoiu, care era la New York, şi i-am spus şi lui care este dorinţa mea.
Buhoiu mi-a spus să nu mă duc, că mă lichidează. Şi cu toate astea am plecat. În drum spre România m-am oprit la Londra, unde am vrut să am un contact cu Secţia română de la BBC. Am înregistrat un interviu de patru ore şi am spus că se poate publica numai în cazul în care mor eu sau moare Ceauşescu“.
Apostol nu spune însă nimic despre rolul sovieticilor în acest scenariu! În realitate, bătrânul stalinist doar a urmat planul gândit la Moscova.
Ce spune Brucan
.jpg)
Silviu Brucan a lansat propria versiune asupra scrisorii. În 2002, într-un interviu acordat revistei „22“, el a făcut conexiunea între apariţia „Scrisorii celor şase“ şi vizita sa în trei capitale importante. „Un tiran nu se dă jos prin moţiuni de neîncredere, ci prin acţiune. Iar eu am acţionat.
«Scrisoarea celor şase» a avut ca scop strategic ruptura între masa partidului şi Ceauşescu, ca să creeze şi la noi o aripă reformistă, ca în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia. Iar acţiunea asta pe plan intern a fost concertată cu acţiunile pe plan extern. Spre sfârşitul lui ’88 am făcut călătoria aceea la Washington, Londra şi Moscova, în timpul căreia l-am văzut pe Gorbaciov, care urmărea o acţiune internaţională concertată pentru dărâmarea lui Ceauşescu. Ăsta era scopul“, a povestit Brucan.
Ce spune Apostol
Care este versiunea lui Gheorghe Apostol? „Fiind la post, în Brazilia, am aflat că Silviu Brucan a luat poziţie faţă de evenimentele care au avut loc la Braşov. De aceea am socotit că este mai bine să am o întâlnire, în primul rând, cu el. Ne-am întâlnit în Parcul Herăstrău. În timpul plimbării, mi-am exprimat părerea că trebuie să elaborăm o scrisoare deschisă, adresată lui Ceauşescu. Brucan a fost de acord cu propunerea mea şi s-a angajat să lucreze el această scrisoare. După două săptămâni m-a vizitat la domiciliu şi mi-a arătat textul scrisorii, întocmit de el. L-am citit şi l-am apreciat ca neacceptabil. L-am rugat să meargă la Bârlădeanu, să vadă şi el ce a scris. Bârlădeanu a avut aceeaşi părere ca şi mine. Atunci, am lucrat eu la un text de scrisoare. Am mers cu el la Corneliu Mănescu, şi acesta l-a acceptat fără nicio observaţie. Apoi, am dat acest text lui Grigore Răceanu. Acesta a făcut unele adăugiri, pe care le-am socotit utile şi le-am introdus în text. I-am predat apoi textul lui Bârlădeanu, care a făcut remarca: documentul are caracter de discurs! Ar trebui să fie mai analitic, să fie aprofundate unele probleme.
S-a angajat să lucreze el la îmbunătăţirea aceasta. Bârlădeanu s-a îmbolnăvit, a fost internat în spital şi treaba a rămas baltă! Între timp, Brucan a plecat în străinătate, lipsind câteva luni. La întoarcerea sa, l-am întâlnit şi am acceptat părerea sa de a nu face o scrisoare prea largă: să facem un document mai scurt, un fel de «Apel către Ceauşescu». Ne-am întâlnit în Parcul Herăstrău. Brucan urma să dactilografieze temele pe care le-am stabilit în amănunt, urmând să fie expediate de către acesta: un exemplar la Ceauşescu, unul la BBC şi al treilea la Europa Liberă. Această acţiune a avut loc după ce, personal, am avut discuţii cu fiecare în parte. Ultimul cu care m-am întâlnit a fost Constantin Pârvulescu. Silviu Brucan nu a trimis – aşa cum ne-am înţeles – un exemplar şi lui Ceauşescu. Cel care trebuia să ajungă la Ceauşescu a ajuns la Ambasada Americii“.
Ce spune Mănescu
.jpg)
În 1989, Corneliu Mănescu – fost ministru de Externe şi sub Dej, şi sub Ceauşescu - continua să aibă o imagine bună în Occident. De aceea, apariţia numelui său pe „Scrisoare“ a dat greutate documentului.
În cartea „Convorbiri neterminate“, Mănescu povesteşte: „Iniţiativa scrisorii i-a aparţinut lui Apostol. Când el a discutat cu mine, eu eram pe locul patru. Discutase deja cu Brucan, cu Bârlădeanu şi cu Pârvulescu. Apoi mi-a spus şi de Grigore Răceanu, zicea că e ilegalist. (…) De fapt, «Scrisoarea» a fost un «gentleman’s agreement», o înţelegere. Nu a existat un text cu semnăturile noastre pe el“. Corneliu Mănescu a mai lămurit un mister. „«Cei şase» puteau să fie mai mulţi. E vorba de oameni politici însemnaţi care gândeau la fel. Ei au dat înapoi sub diferite pretexte. Unul spunea că «n-am să rezist torturilor», altul că «vom pierde spitalul, medicamentele, o aprovizionare mai lesnicioasă»… Eu am avut o înţelegere cu Ludovic Fazekas să semneze scrisoarea. Am fixat o întâlnire pe acoperişul casei în care locuiam şi eu, şi el. «Regret – mi-a spus atunci Fazekaş –, dar nu pot s-o semnez. Pentru că, dac-o semnăm, vor fi consecinţe grave. Vom pierde totul: casă, magazinul alimentar ce-l avem…» Şi n-a fost de acord“.
Ce spune Bârlădeanu
Despre un alt vechi comunist care a refuzat semnarea scrisorii pomeneşte Alexandru Bârlădeanu în cartea „Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu“. E vorba de Ion Iliescu.
Bârlădeanu: „Auzisem şi eu, de la nişte foşti colegi din CC al PCR, că după Ceauşescu trebuie să vină, numaidecât, Iliescu. (…) Pe Iliescu nu-l cunosc ca un luptător împotriva lui Ceauşescu, ci doar ca o victimă a acestuia într-o carieră politică începută strălucit. Ştiam că fusese vizitat înainte de ’89 de fratele lui Virgil Trofin, trimis de Apostol, să-i ceară adeziunea la scrisoarea noastră publică împotriva lui Ceauşescu. L-a refuzat. Acest lucru îl ştiu de la Apostol, din vremea când căutam adeziuni la scrisoare“.
Fricţiuni între complotişti
.jpg)
După căderea lui Ceauşescu au ieşit la iveală marile fricţiuni dintre semnatarii scrisorii. Se dovedea, astfel, că doar ura comună faţă de Ceauşescu şi consemnul primit de la sovietici i-au făcut să acţioneze împreună.
În 2002, Silviu Brucan spunea: „Apostol s-a dovedit nu numai că era informator al Securităţii, dar făcea exces de zel în denunţarea unor cunoscuţi şi prieteni de-ai lui“. Dar şi Brucan, la rândul său, este atacat tăios de un alt cosemnatar: Alexandru Bârlădeanu. Acesta spune: „Brucan a fost un negustor bun. Ca un negustor ne-a vândut şi pe noi. Am hotărât cu Apostol, în vara lui 1988, să nu dăm încă drumul scrisorii, pentru că avea prea puţine semnături. Riscam să compromitem acţiunea, iar până la Congresul al XIV-lea mai era un an. Eu i-am comunicat lui Brucan prin soţia lui – tocmai se pregătea să plece în străinătate – să nu întreprindă încă nimic. Fără să ne spună, Brucan s-a dus la ambasada americană, a povestit despre scrisoare şi, în acest fel, ne-a trădat pe toţi. Întrucât Securitatea avea o «cârtiţă» tocmai acolo unde a informat el despre pregătirile noastre”.
Scrisoarea celor şase
Preşedintelui Nicolae Ceauşescu
În momentul în care însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată de politica dumneavoastră şi când ţara noastră este izolată în Europa, noi ne-am hotărât să luăm poziţie. Ne dăm perfect de bine seama că făcând aceasta ne riscăm libertatea şi poate chiar vieţile noastre. Dar simţim că e de datoria noastră să apelăm la dumneavoastră pentru a schimb cursul actual înainte de a fi prea târziu.
1.Comunitatea internaţională vă reproşează nerespectarea Actului final de la Helsinki, pe care l-aţi semnat. Cetăţenii români vă reproşează nerespectarea Constituţiei, pe care aţi jurat să o respectaţi. Iată faptele:
a) Întregul plan de sistematizare a satelor, adică „modernizare“ prin distrugerea actualelor clădiri şi evacuarea forţată a ţăranilor în blocuri cu 3 etaje, este contrar articolului 36 din Constituţie, care apără dreptul de proprietate personală a gospodăriei, cu anexele ei şi cu pământul pe care este situată;
b) Decretul care interzice cetăţenilor români să aibă contacte cu străinii nu a fost niciodată votat de un corp legislativ şi nu a fost niciodată publicat. De aceea este lipsit de putere legală. Cu toate acestea, cetăţenii noştri sunt ameninţaţi de a fi concediaţi, urmăriţi, arestaţi şi condamnaţi pentru aceasta;
c) Centrul civic din Bucureşti - investiţia cea mai mare, de multe miliarde de lei, făcută vreodată în România - nu dispune de un buget public şi este construit cu violarea tuturor legilor existente privitoare la construcţii şi finanţarea lor. Costul acestei clădiri imense s-a triplat din cauza schimbărilor pe care le faceţi în fiecare lună în interiorul şi în exteriorul acestei clădiri;
d) Securitatea, care a fost creată pentru a apăra ordinea socialistă împotriva claselor exploatatoare, este acum dirijată împotriva muncitorilor care îşi cer drepturile, împotriva vechilor membri de partid şi împotriva intelectualilor cinstiţi care îşi exercită dreptul de petiţie (articolul 34) şi libertatea cuvântului (articolul 28), garantate de Constituţie;
e) Fabricile şi instituţiile au primit ordin să-şi forţeze angajaţii să lucreze duminica, împotriva articolului 19 al Constituţiei şi Codul Muncii;
f) Poşta este violată sistematic, iar convorbirile noastre telefonice sunt întrerupte prin violarea articolului 34, care le garantează.
Pe scurt, Constituţia a fost virtualmente suspendată şi nu dispunem în momentul de faţă de un sistem legal. Trebuie să admiteţi, domnule preşedinte, că o societate nu poate funcţiona dacă autorităţile, începând cu cele de la vârf, manifestă lipsă de respect faţă de lege.
2. Planificarea nu mai funcţionează în economia românească. Şedinţele Comitetului Politic Executiv sunt toate orientate spre trecut, făcând apel la muncitori să realizeze planurile neîmplinite ale anilor dinainte, ale semestrelor dinainte sau ale lunilor precedente. Un număr crescând de fabrici sunt lipsite de materii prime, energie sau pieţe.
3. Politica agricolă este de asemenea în derută. Măsuri administrative aspre sunt luate împotriva ţăranilor, care, potrivit datelor furnizate chiar de dumneavoastră, produc 40% din legumele ţării, 56% din fructe, 60% din lapte şi 44% din carne, deşi ei deţin numai 12% din suprafaţa arabilă. Dar, desigur, ceea ce este predominant acum în sate este teama de a fi „sistematizate“, 7.000 sau 8.000 de sate fiind ameninţate de a fi rase de pe faţa pământului. În afară de obiecţiunile economice, culturale şi umanitare ale lumii civilizate faţă de acest program, se ridică o chestiune legitimă: de ce să urbanizezi satele când nu poţi asigura condiţii decente de viaţă urbană, adică încălzire, luminare, transport, pentru a nu mai vorbi de hrană? Un guvern care timp de cinci ierni la rând nu a fost în stare să soluţioneze asemenea probleme vitale pentru populaţie se dovedeşte incompetent şi incapabil să guverneze. De aceea nici nu punem accent pe acest lucru în cererile noastre.
4. Însuşi faptul că nemţii, ungurii şi evreii emigrează în masă arată că politica de asimilare forţată trebuie să înceteze.
5. În sfârşit, suntem îngrijoraţi profund că poziţia internaţională a României şi prestigiul ei scad cu repeziciune. După cum ştiţi, aceasta este demonstrată în mod concret de deciziile unui număr de ţări de a închide ambasadele lor de la Bucureşti. Cel mai alarmant este faptul că ambasade precum cele ale Danemarcei, Norvegiei şi Portugaliei au fost deja închise şi altele ar putea să urmeze. Izolarea noastră crescândă afectează nu numai relaţiile diplomatice. Am pierdut statutul de naţiune favorizată în comerţul cu Statele Unite şi, ca urmare, o serie de fabrici de textile nu mai au comenzi. CEE (Comunitatea Economică Europeană) nu mai vrea să extindă acordul ei comercial cu România, ceea ce va afecta în mod negativ alte sectoare ale economiei. Dumneavoastră aţi susţinut întotdeauna că întâlnirile la nivel înalt sunt decisive în îmbunătăţirea relaţiilor între state. Dar cum să îmbunătăţeşti relaţiile externe ale României când toţi liderii ţărilor necomuniste din Europa refuză să se întâlnească cu dumneavoastră? România este şi rămâne o ţară europeană şi, ca atare, trebuie să avanseze pe linia Procesului Helsinki, nu să se întoarcă împotriva lui. Aţi început să schimbaţi geografia satelor, dar nu puteţi muta România în Africa.
Pentru a frâna aceste progrese negative interne şi internaţionale care fac să sufere naţiunea noastră, facem apel la dumneavoastră, ca un prim pas, să luaţi următoarele măsuri:
1) Declaraţi în mod categoric şi în termeni lipsiţi de echivoc că aţi renunţat la planul de sistematizare a satelor.
2) Restauraţi garanţiile constituţionale privind drepturile cetăţenilor. Aceasta vă va permite să respectaţi deciziile Conferinţei de la Viena privind drepturile omului.
3) Puneţi capăt exportului de alimente care ameninţă existenţa biologică a naţiunii.
Din momentul în care aceste măsuri vor fi luate, noi suntem gata să participăm într-un spirit constructiv la un dialog cu guvernul cu privire la căile şi mijloacele de a depăşi prezentul impas.
Gheorghe Apostol, fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al sindicatelor
Alexandru Bârlădeanu, fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al CSP
Silviu Brucan, fost redactor-şef adjunct al ziarului „Scînteia“
Corneliu Mănescu, fost ministru al Afacerilor Externe şi preşedinte al Adunării Generale ONU
Constantin Pârvulescu, membru fondator al PCR
Grigore Răceanu, veteran al PCR
Semnatarii scrisorii sunt: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pârvulescu, Grigore Răceanu, Silviu Brucan şi Gheorghe Apostol. Printre cele mai importante cereri din scrisoare se regăsesc lucruri care acum ar stârni râsul: renunţarea la proiectul sistematizării satelor, restabilirea garanţiilor constituţionale privitoare la drepturile cetăţenilor, interzicerea exportului de alimente.
Citiţi şi:
- Vaclav Havel: „Ceauşescu nu trebuia executat“
- VIDEO Comploturile din ceafa lui Ceauşescu
- VIDEO Comploturile care l-au clătinat pe Ceauşescu
- VIDEO Ultima vânătoare: măcel la fazani
- VIDEO Ceauşescu n-a înţeles ce-i pregătea Gorbaciov
- VIDEO Conflictele Ceauşescu – Gorbaciov şi schimbările din Europa
Mesaj către partid
Cei şase semnatari şi familiile lor au fost hărţuiţi, anchetaţi şi ameninţaţi în cele nouă luni cât a mai stat Ceauşescu la putere. Totuşi, dictatorul nu a îndrăznit mai mult. De altfel, toţi şase au trăit să-l vadă pe Ceauşescu mort.
Dezvăluirile ulterioare au demonstrat că iniţiativa redactării unei scrisori deschise, adresată lui Ceauşescu, venea de la Moscova. De altfel, majoritatea semnatarilor se aflau în legături speciale cu sovieticii.
Originea demersului se află la Gheorghe Apostol, un vechi stalinist care nu ieşea din cuvântul Moscovei. Vechi colaborator al URSS, Apostol a fost reactivat ca agent sovietic în timpul mandatului său de ambasador în Brazilia (anii ’80).
Frâiele operaţiunii au fost preluate însă rapid de mult mai inteligentul Silviu Brucan, pentru că Apostol, un dogmatic, nu era în stare să iasă din stupiditatea limbii de lemn. Or, scrisoarea trebuia să aibă efect atât în rândurile activului de partid, cât şi în opinia publică europeană.
Acţiunea condusă de Silviu Brucan era un îndemn, chiar o instigare pe care serviciile secrete sovietice o transmiteau liderilor PCR pentru a-l schimba din funcţie pe Nicolae Ceauşescu.
Secretele scrisorii
Originea demersului se află la Gheorghe Apostol, un vechi stalinist care nu ieşea din cuvântul Moscovei.
Apostol, Brazilia şi sovieticii
Într-un interviu acordat în 2006 agenţiei Rompres, Apostol descria astfel mişcările de la sfârşitul anilor ’80: „Eram ambasador în Brazilia şi, văzând că în jurul ţării noastre s-au schimbat lucrurile, că România devenise o insulă, am decis că cineva trebuia să acţioneze pentru a se produce şi la noi o schimbare. Am vorbit cu nevastă-mea şi am hotărât să vin în ţară şi să încep o acţiune împotriva lui Ceauşescu, în 1988. Am vorbit cu Aristide Buhoiu, care era la New York, şi i-am spus şi lui care este dorinţa mea.
Buhoiu mi-a spus să nu mă duc, că mă lichidează. Şi cu toate astea am plecat. În drum spre România m-am oprit la Londra, unde am vrut să am un contact cu Secţia română de la BBC. Am înregistrat un interviu de patru ore şi am spus că se poate publica numai în cazul în care mor eu sau moare Ceauşescu“.
Apostol nu spune însă nimic despre rolul sovieticilor în acest scenariu! În realitate, bătrânul stalinist doar a urmat planul gândit la Moscova.
Ce spune Brucan
Silviu Brucan a lansat propria versiune asupra scrisorii. În 2002, într-un interviu acordat revistei „22“, el a făcut conexiunea între apariţia „Scrisorii celor şase“ şi vizita sa în trei capitale importante. „Un tiran nu se dă jos prin moţiuni de neîncredere, ci prin acţiune. Iar eu am acţionat. «Scrisoarea celor şase» a avut ca scop strategic ruptura între masa partidului şi Ceauşescu, ca să creeze şi la noi o aripă reformistă, ca în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia. Iar acţiunea asta pe plan intern a fost concertată cu acţiunile pe plan extern. Spre sfârşitul lui ’88 am făcut călătoria aceea la Washington, Londra şi Moscova, în timpul căreia l-am văzut pe Gorbaciov, care urmărea o acţiune internaţională concertată pentru dărâmarea lui Ceauşescu. Ăsta era scopul“, a povestit Brucan.
Ce spune Apostol
Care este versiunea lui Gheorghe Apostol? „Fiind la post, în Brazilia, am aflat că Silviu Brucan a luat poziţie faţă de evenimentele care au avut loc la Braşov. De aceea am socotit că este mai bine să am o întâlnire, în primul rând, cu el. Ne-am întâlnit în Parcul Herăstrău. În timpul plimbării, mi-am exprimat părerea că trebuie să elaborăm o scrisoare deschisă, adresată lui Ceauşescu. Brucan a fost de acord cu propunerea mea şi s-a angajat să lucreze el această scrisoare. După două săptămâni m-a vizitat la domiciliu şi mi-a arătat textul scrisorii, întocmit de el. L-am citit şi l-am apreciat ca neacceptabil. L-am rugat să meargă la Bârlădeanu, să vadă şi el ce a scris. Bârlădeanu a avut aceeaşi părere ca şi mine. Atunci, am lucrat eu la un text de scrisoare. Am mers cu el la Corneliu Mănescu, şi acesta l-a acceptat fără nicio observaţie. Apoi, am dat acest text lui Grigore Răceanu. Acesta a făcut unele adăugiri, pe care le-am socotit utile şi le-am introdus în text. I-am predat apoi textul lui Bârlădeanu, care a făcut remarca: documentul are caracter de discurs! Ar trebui să fie mai analitic, să fie aprofundate unele probleme.
S-a angajat să lucreze el la îmbunătăţirea aceasta. Bârlădeanu s-a îmbolnăvit, a fost internat în spital şi treaba a rămas baltă! Între timp, Brucan a plecat în străinătate, lipsind câteva luni. La întoarcerea sa, l-am întâlnit şi am acceptat părerea sa de a nu face o scrisoare prea largă: să facem un document mai scurt, un fel de «Apel către Ceauşescu». Ne-am întâlnit în Parcul Herăstrău. Brucan urma să dactilografieze temele pe care le-am stabilit în amănunt, urmând să fie expediate de către acesta: un exemplar la Ceauşescu, unul la BBC şi al treilea la Europa Liberă. Această acţiune a avut loc după ce, personal, am avut discuţii cu fiecare în parte. Ultimul cu care m-am întâlnit a fost Constantin Pârvulescu. Silviu Brucan nu a trimis – aşa cum ne-am înţeles – un exemplar şi lui Ceauşescu. Cel care trebuia să ajungă la Ceauşescu a ajuns la Ambasada Americii“.
Ce spune Mănescu
În 1989, Corneliu Mănescu – fost ministru de Externe şi sub Dej, şi sub Ceauşescu - continua să aibă o imagine bună în Occident. De aceea, apariţia numelui său pe „Scrisoare“ a dat greutate documentului.În cartea „Convorbiri neterminate“, Mănescu povesteşte: „Iniţiativa scrisorii i-a aparţinut lui Apostol. Când el a discutat cu mine, eu eram pe locul patru. Discutase deja cu Brucan, cu Bârlădeanu şi cu Pârvulescu. Apoi mi-a spus şi de Grigore Răceanu, zicea că e ilegalist. (…) De fapt, «Scrisoarea» a fost un «gentleman’s agreement», o înţelegere. Nu a existat un text cu semnăturile noastre pe el“. Corneliu Mănescu a mai lămurit un mister. „«Cei şase» puteau să fie mai mulţi. E vorba de oameni politici însemnaţi care gândeau la fel. Ei au dat înapoi sub diferite pretexte. Unul spunea că «n-am să rezist torturilor», altul că «vom pierde spitalul, medicamentele, o aprovizionare mai lesnicioasă»… Eu am avut o înţelegere cu Ludovic Fazekas să semneze scrisoarea. Am fixat o întâlnire pe acoperişul casei în care locuiam şi eu, şi el. «Regret – mi-a spus atunci Fazekaş –, dar nu pot s-o semnez. Pentru că, dac-o semnăm, vor fi consecinţe grave. Vom pierde totul: casă, magazinul alimentar ce-l avem…» Şi n-a fost de acord“.
Ce spune Bârlădeanu
Despre un alt vechi comunist care a refuzat semnarea scrisorii pomeneşte Alexandru Bârlădeanu în cartea „Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu“. E vorba de Ion Iliescu.
Bârlădeanu: „Auzisem şi eu, de la nişte foşti colegi din CC al PCR, că după Ceauşescu trebuie să vină, numaidecât, Iliescu. (…) Pe Iliescu nu-l cunosc ca un luptător împotriva lui Ceauşescu, ci doar ca o victimă a acestuia într-o carieră politică începută strălucit. Ştiam că fusese vizitat înainte de ’89 de fratele lui Virgil Trofin, trimis de Apostol, să-i ceară adeziunea la scrisoarea noastră publică împotriva lui Ceauşescu. L-a refuzat. Acest lucru îl ştiu de la Apostol, din vremea când căutam adeziuni la scrisoare“.
Fricţiuni între complotişti
După căderea lui Ceauşescu au ieşit la iveală marile fricţiuni dintre semnatarii scrisorii. Se dovedea, astfel, că doar ura comună faţă de Ceauşescu şi consemnul primit de la sovietici i-au făcut să acţioneze împreună.În 2002, Silviu Brucan spunea: „Apostol s-a dovedit nu numai că era informator al Securităţii, dar făcea exces de zel în denunţarea unor cunoscuţi şi prieteni de-ai lui“. Dar şi Brucan, la rândul său, este atacat tăios de un alt cosemnatar: Alexandru Bârlădeanu. Acesta spune: „Brucan a fost un negustor bun. Ca un negustor ne-a vândut şi pe noi. Am hotărât cu Apostol, în vara lui 1988, să nu dăm încă drumul scrisorii, pentru că avea prea puţine semnături. Riscam să compromitem acţiunea, iar până la Congresul al XIV-lea mai era un an. Eu i-am comunicat lui Brucan prin soţia lui – tocmai se pregătea să plece în străinătate – să nu întreprindă încă nimic. Fără să ne spună, Brucan s-a dus la ambasada americană, a povestit despre scrisoare şi, în acest fel, ne-a trădat pe toţi. Întrucât Securitatea avea o «cârtiţă» tocmai acolo unde a informat el despre pregătirile noastre”.
Scrisoarea celor şase
Preşedintelui Nicolae Ceauşescu
În momentul în care însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată de politica dumneavoastră şi când ţara noastră este izolată în Europa, noi ne-am hotărât să luăm poziţie. Ne dăm perfect de bine seama că făcând aceasta ne riscăm libertatea şi poate chiar vieţile noastre. Dar simţim că e de datoria noastră să apelăm la dumneavoastră pentru a schimb cursul actual înainte de a fi prea târziu.
1.Comunitatea internaţională vă reproşează nerespectarea Actului final de la Helsinki, pe care l-aţi semnat. Cetăţenii români vă reproşează nerespectarea Constituţiei, pe care aţi jurat să o respectaţi. Iată faptele:
a) Întregul plan de sistematizare a satelor, adică „modernizare“ prin distrugerea actualelor clădiri şi evacuarea forţată a ţăranilor în blocuri cu 3 etaje, este contrar articolului 36 din Constituţie, care apără dreptul de proprietate personală a gospodăriei, cu anexele ei şi cu pământul pe care este situată;
b) Decretul care interzice cetăţenilor români să aibă contacte cu străinii nu a fost niciodată votat de un corp legislativ şi nu a fost niciodată publicat. De aceea este lipsit de putere legală. Cu toate acestea, cetăţenii noştri sunt ameninţaţi de a fi concediaţi, urmăriţi, arestaţi şi condamnaţi pentru aceasta;
c) Centrul civic din Bucureşti - investiţia cea mai mare, de multe miliarde de lei, făcută vreodată în România - nu dispune de un buget public şi este construit cu violarea tuturor legilor existente privitoare la construcţii şi finanţarea lor. Costul acestei clădiri imense s-a triplat din cauza schimbărilor pe care le faceţi în fiecare lună în interiorul şi în exteriorul acestei clădiri;
d) Securitatea, care a fost creată pentru a apăra ordinea socialistă împotriva claselor exploatatoare, este acum dirijată împotriva muncitorilor care îşi cer drepturile, împotriva vechilor membri de partid şi împotriva intelectualilor cinstiţi care îşi exercită dreptul de petiţie (articolul 34) şi libertatea cuvântului (articolul 28), garantate de Constituţie;
e) Fabricile şi instituţiile au primit ordin să-şi forţeze angajaţii să lucreze duminica, împotriva articolului 19 al Constituţiei şi Codul Muncii;
f) Poşta este violată sistematic, iar convorbirile noastre telefonice sunt întrerupte prin violarea articolului 34, care le garantează.
Pe scurt, Constituţia a fost virtualmente suspendată şi nu dispunem în momentul de faţă de un sistem legal. Trebuie să admiteţi, domnule preşedinte, că o societate nu poate funcţiona dacă autorităţile, începând cu cele de la vârf, manifestă lipsă de respect faţă de lege.
2. Planificarea nu mai funcţionează în economia românească. Şedinţele Comitetului Politic Executiv sunt toate orientate spre trecut, făcând apel la muncitori să realizeze planurile neîmplinite ale anilor dinainte, ale semestrelor dinainte sau ale lunilor precedente. Un număr crescând de fabrici sunt lipsite de materii prime, energie sau pieţe.
3. Politica agricolă este de asemenea în derută. Măsuri administrative aspre sunt luate împotriva ţăranilor, care, potrivit datelor furnizate chiar de dumneavoastră, produc 40% din legumele ţării, 56% din fructe, 60% din lapte şi 44% din carne, deşi ei deţin numai 12% din suprafaţa arabilă. Dar, desigur, ceea ce este predominant acum în sate este teama de a fi „sistematizate“, 7.000 sau 8.000 de sate fiind ameninţate de a fi rase de pe faţa pământului. În afară de obiecţiunile economice, culturale şi umanitare ale lumii civilizate faţă de acest program, se ridică o chestiune legitimă: de ce să urbanizezi satele când nu poţi asigura condiţii decente de viaţă urbană, adică încălzire, luminare, transport, pentru a nu mai vorbi de hrană? Un guvern care timp de cinci ierni la rând nu a fost în stare să soluţioneze asemenea probleme vitale pentru populaţie se dovedeşte incompetent şi incapabil să guverneze. De aceea nici nu punem accent pe acest lucru în cererile noastre.
4. Însuşi faptul că nemţii, ungurii şi evreii emigrează în masă arată că politica de asimilare forţată trebuie să înceteze.
5. În sfârşit, suntem îngrijoraţi profund că poziţia internaţională a României şi prestigiul ei scad cu repeziciune. După cum ştiţi, aceasta este demonstrată în mod concret de deciziile unui număr de ţări de a închide ambasadele lor de la Bucureşti. Cel mai alarmant este faptul că ambasade precum cele ale Danemarcei, Norvegiei şi Portugaliei au fost deja închise şi altele ar putea să urmeze. Izolarea noastră crescândă afectează nu numai relaţiile diplomatice. Am pierdut statutul de naţiune favorizată în comerţul cu Statele Unite şi, ca urmare, o serie de fabrici de textile nu mai au comenzi. CEE (Comunitatea Economică Europeană) nu mai vrea să extindă acordul ei comercial cu România, ceea ce va afecta în mod negativ alte sectoare ale economiei. Dumneavoastră aţi susţinut întotdeauna că întâlnirile la nivel înalt sunt decisive în îmbunătăţirea relaţiilor între state. Dar cum să îmbunătăţeşti relaţiile externe ale României când toţi liderii ţărilor necomuniste din Europa refuză să se întâlnească cu dumneavoastră? România este şi rămâne o ţară europeană şi, ca atare, trebuie să avanseze pe linia Procesului Helsinki, nu să se întoarcă împotriva lui. Aţi început să schimbaţi geografia satelor, dar nu puteţi muta România în Africa.
Pentru a frâna aceste progrese negative interne şi internaţionale care fac să sufere naţiunea noastră, facem apel la dumneavoastră, ca un prim pas, să luaţi următoarele măsuri:
1) Declaraţi în mod categoric şi în termeni lipsiţi de echivoc că aţi renunţat la planul de sistematizare a satelor.
2) Restauraţi garanţiile constituţionale privind drepturile cetăţenilor. Aceasta vă va permite să respectaţi deciziile Conferinţei de la Viena privind drepturile omului.
3) Puneţi capăt exportului de alimente care ameninţă existenţa biologică a naţiunii.
Din momentul în care aceste măsuri vor fi luate, noi suntem gata să participăm într-un spirit constructiv la un dialog cu guvernul cu privire la căile şi mijloacele de a depăşi prezentul impas.
Gheorghe Apostol, fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al sindicatelor
Alexandru Bârlădeanu, fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al CSP
Silviu Brucan, fost redactor-şef adjunct al ziarului „Scînteia“
Corneliu Mănescu, fost ministru al Afacerilor Externe şi preşedinte al Adunării Generale ONU
Constantin Pârvulescu, membru fondator al PCR
Grigore Răceanu, veteran al PCR
