Aurel Manea Photography

Sunt la Paris. Sau ma rog, eram pana acum cateva ore. Sau inca sunt, dar doar cu mintea. En fin.

Sunt la Paris, facand ceea ce fac eu de obicei, ma plimb pe strazi imortalizand clipe. Daca e ceva ce am invatat in ziua asta e sa nu subestimez niciodata puterea unor cuvinte. Vorbesc la telefon cu un amic, ii povestesc cam cum e pe la Paris, cum in ciuda a ceea ce vad pe la televizor, nimic deosebit nu se intampla. Ei bine nu trece o ora si se intampla. In fata statiei de metrou de langa Louvre vad 2 barbati ca se cearta, unul alb si altul de culoare. Initial am crezut ca e doar o incaierare oarecare asa ca primul gand a fost sa fac ceea ce orice cetatean cu simt civic ar face: sa scot aparatul foto. Insa foarte rapid lucrurile evolueaza intr-o chestie mai serioasa, si barbatul alb scoate o pereche de catuse si incearca sa i  le puna celuilalt, care opune rezistenta. Deja dupa catuse si echipamentul ce se vedea pe sub vesta am tras concluzia ca e vorba de un politist sub acoperire. Cativa pumni, suspectul tot incearca sa scape, politistul scapa catusele si il tranteste pe suspect la pamant, tinandu-l cu disperare de tricou in timp ce acesta se zbate disperat sa scape. Politistul striga ceva ce peare a fi o chemare de ajutoare, dar lumea din jur se da deoparte. Il intreb, deloc nelinistit, daca e politist:
-police ?
-yes, police. help !

Stau cateva secunde, ezit, in cele din urma mai mult de forma incerc sa il ajut si eu tinandu-l pe suspect ca sa ii poata pune catusele. Cu ocazia asta incasez si un picior in fata, suspectul scapa. Am apucat cateva secunde sa ii vad privirea, cea mai recunoscatoare privire pe care am vazut-o vreodata. Apoi ma intorc si ma uit la politist, plin de sange si suparat ca a esuat misiunea. Si imi dau seama ca tot circul asta probabil nu era pentru altceva decat pentru cateva grame de iarba. Am vrut sa il intreb pe politist daca merita sa isi riste viata pentru atata lucru, dar renunt. Ma uit in jur, o gramada de lume de culoare care arunca priviri urate politistului, si simtindu-ma vizat, ma retrag rapid la metrou si fug acasa. Da , nu se intampla nimic interesant la Paris.

persoana cu spatele este eroul nostru sub acoperire.

-01.01.2009 – ora 01:00.
Ok, deci sa vad daca inteleg bine ce se intampla in jur. Ma aflu in Amsterdam, sunt intr-un restaurant grecesc de revelion si ascult manele. Nu inteleg exact in momentul de fata ce s-a intamplat si cum am ajuns aici asa ca mai mult ma amuz de intreaga situatie, ciocnesc cateva pahare, aprind un joint si imi vad de treaba. Aparent patronul stiind ca suntem romani s-a gandit ca fiind romani asta ascultam. Intentie dealtfel buna, dar… dupa 2-3 adi minune si 12 adi de la valcea se calmeaza lucrurile oricum si situatia revine la normal, farfurii sparte si melodii grecesti cantate de acelasi patron.

-2 ore mai devreme – Ma trezesc in camera de hotel. Trebuia sa ajung undeva, nu mai stiu exact unde. Am uitat sa notez adresa. Dau telefon tuturor, reteaua e ocupata. Incerc sa ma orientez dar esuez lamentabil si ma impac cu ideea ca voi petrece ora 0 in centru, printre olandezi. Ceea ce s-a si intamplat. Mai bine, spectacolul a fost deosebit. Oamenii astia stiu sa petreaca si sa elibereze intr-o seara toata energia negativa acumulata in an, intr-un mare zgomot de petarde si artificii. Niciodata nu mi-am inchipuit ca pot exista atatea petarde pe metru patrat. Nu aveam unde sa calc incat sa nu explodeze ceva la picioare. Si marea diferenta intre ce e acolo si ce era in Bucuresti inainte sa se interzica petardele e ca pe acolo nu prea te trezesti ca vreun idiot iti baga o pocnitoare in gluga. Timp de cateva ore orasul arde, la propriu si la figurat. Iar ce ramane dupa se poate vedea in ultimele poze. Chestiile de pe jos nu sunt petale de trandafiri, sunt hartii de la artificii. A 2-a zi dupa revelion totul e insa luna, nici urma din ce a fost.

-16 ore mai devreme. Avionul aterizeaza. Nu am dormit de 40 ore, sunt mort de racit, zborul cu avionul a fost o experienta psihedelica imbibata in tuse si febra. La aeroport am mari probleme cu vamesii, arat ca un dependent de heroina fara doza zilnica, am cearcane , ochii rosii si privirea pierduta. Ma intreaba de cateva ori ceva pana sa imi dau seama ca incerca sa imi spuna sa imi dau jos caciula sa ma vada. Se uita urat la mine, verifica ceva si in cele din urma reusesc sa trec. Nici nu a rasarit inca soarele asa ca ma invart de nebun in jurul garii pana sa ma pot caza la hotel. Inspir aerul rece si ma simt foarte multumit ca sunt din nou aici.

-1 zi mai devreme - Am venit ca de obicei la servici. Nimic deosebit de facut, termin devreme lucrul si ma duc sa imi fac bagajele.

-2 zile mai devreme : Am luat gripa asta cumplita. Urasc gripa. Prefer sa ma indop cu amoxacilina din prima clipa, dandu-mi sistemul imunitar peste cap decat sa trec prin ea. Mai ales acum ca trebuie sa plec. Asa ca fac ce fac de obicei. Pastile dupa pastile, poate trece.

-4 zile mai devreme – happy birthday to me !

-8 zile mai devreme – Hmm, daca as petrece revelionul in Amsterdam ? Nah !

-26 ani mai devreme : wtf !