Discursuri la persoana intai
EA către EL
Mi-ai spus că ea nu contează – ca e altă poveste -în care eu nu sunt şi că nu are nimic de-a face cu mine, cu noi, cu ce avem noi unul cu altul. Şi eu mă gândeam că deşi nu o cunoşteam relaţia voastră nu înseamnă nimic, fiind doar un joc al circumstanţelor. Şi îmi imaginam că nu ştia să te facă să râzi (iar tu râzi atât de frumos, toată faţa e curpinsă de lumină), mă asiguram că nu-ţi cunoştea locul tău special, pe care dacă – l atingi ochii tăi îşi schimbă culoarea; eram sigură ca ea, cealaltă, nu avea grijă de tine şi nu-ţi făcea supă bună şi nu se uita la tine în timp ce dormeai să vadă dacă ţi-e somnul lin, dacă respiri ritmic, că ea necunoscuta nu avea grijă ca orice zgomot al străzii să nu cumva să te trezească …
Si traiesc in inchisoarea gandurilor mele. In fiecare dimineata te salut soptit, ma privesc in oglinda si imi ating fata amintindu-mi de imaginea ta.
Stiu ca nimic nou sub soarele relatiilor si ca nimic pe lume nu ar mai putea schimba acum chimia relatiei noastre. Biologia ce a facut barbatul l-a selectionat pentru a fi pradator si luptator, iar femeii i-a atribugrija pentru atmosfera si stabilitate. Asa ca nu mai trebuie sa ma mir cand intalnirea cu un el nu aduce nimic nou. O spun sincer, pasiunea sexuala de la inceput eliberaza spiritul, da o iluzie a unei intalniri plenare dar mai apoi totul devine un joc cu reguli aleatorii. E mai mult imaginea ta reflectata in obiectul viu al dorintei de a fi asa cum il vezi pe celalalt, o incarnare a imaginii personale despre un cuplu posibil. Adica, iubim ceea ce credem noi ca vedem in celalalt, proiectia noastra asupra lui, cum ne facem sa ne simtim si in acelasi timp iubim barbatul din carne si oase, din sange ce-i curge clocot prin corpul ce ne iubeste in nopti marine.
N-am fost niciodată o persoană înclinată spre depresie, n-am fost niciodată o exasperată din şi prin iubire. Însă atunci când tu m-ai părăsit, spunându-mi că ar fi mai uşor aşa pentru amândoi (cine ţi-a dat dreptul să iei decizii în numele meu?), acolo pe malul apei, aceeaşi apă care cu ani în urmă a fost martoră tăcută a cererii naïve în căsătorie, cu un inel fabricat din iarbă şi flori cu o coroniţă, atunci am plans chircită ore în şir. Treceau oamenii, se uitau la mine lung, unii mai golănaşi s-au oferit pervers să mă ajute…nu mi-a păsat…am plans o fără să mă pot opri. Şi târziu în noapte- noaptea a fost însoţitorul permanent al amorului nostru, târziu, cu sufletul şi mintea obosită, m-am dus pe jos, am străbătut tot oraşul pe urma paşilor tăi, m-am dus în faţa casei unde s-a petrecut iubirea noastră, am vrut să ţip tot ce nu ţi-am putut spune, am vrut să mă aşez pe pragul tău, să mă mut acolo şi să te umplor să mă iei înapoi. …
Tags: cupluri, despartire, iubire, regret
November 16th, 2011 at 12:46 am
iertati-mi tacerea, viata te absoarbe uneori in tumultul ei….
November 16th, 2011 at 12:04 pm
Nu ştiu, mi-ar plăcea să-ţi spun că totul va fi bine. Dar nimic nu va mai fi bine. Mi-ar plăcea să-ţi spun că va trece, dar nu, nu va trece. Într-o zi, ai să vezi, durerea ascuţită de acum se va transforma într-o durere surdă. Şi, cândva, durerea asta se va spulbera pentru că o alta îi va lua locul. Durerea unei noi iubiri. Ai să fii surprinsă şi-ai să zâmbeşti.
November 16th, 2011 at 3:23 pm
oare cine nu a simtit macar un pic ce amara este despartirea?am suferit o data si apoi am jurat ca niciodata nu o sa mai permit sa fiu parasita,am reusit …….partial ptr ca am suferit o altfel de rupere…….prin moarte,de parinti.draga mea delia se pare ca viata ar fi prea dulce daca un pic de amar nu ar reveni in ciorba fiecaruia.imi doresc o doza mai mica mai departe dar….ce o sa primesc e scris in alta parte.te imbratisesz cu drag din cluj alaturi de etty,draga mea catelusa
November 16th, 2011 at 6:23 pm
Ulicica, iti multumesc pentru ca ai venit aici. te-am citit….Te-am citit cu mare atentie…si am plans in gand cu tine…cu cata durere si deznadejdie ai scris, cu cata renuntare….da si eu stiu, durerea nu trece se transforma in altceva mult mai adanc, mult mai gol. Trece doar timpul si nu cred ca “vindeca ranile”. Dar ce e de facut?
November 16th, 2011 at 6:31 pm
Lumi draga mea, cititoarea mea fidela si minunata. Cat ma bucur ca ai reusit sa – ti aduci sufletul in adapost, cat curaj ai avut tu!Cat as dori si eu sa am curajul tau! te admir, tot respectul meu. da, cred ca e o mare pierdere, o pierdere definitiva…pierderea parintilor, sange din sange, viata din viata….doamne ajuta ca ai mei sa fie sanatosi multa vreme de acum inainte…in ceea ce priveste parasirea si tacerea si neplacutul…asa e…primim ce ni se da …si trebuie sa primim cu demnitate si respect. Sau ce ne ramane de facut altceva?Ai grija de tine, e minunat acum prin padurile noastre cred…mi te imaginez cutreierandu le, …tu si etty….
November 16th, 2011 at 8:09 pm
…pragul acela, ce metafora- fiecare cred ca am stat un timp, uneori ani pe pragul unui Mister, calcate in fiecare zi cu nepasare de pasii lui sau luate uneori de acolo, scurt, la o plimbare fara raspuns. Mi-ai amintit de o ipostaza personala de demult, de dragoste si suferinta- ce departe sunt toate acum. Si pragurile par sa fie de o vreme buna doar decoratii vesele de ,,bun venit,, – cel mai adesea cu urme de talpi de copilasi veniti de la joaca.
November 17th, 2011 at 5:50 pm
ai curaj sa faci ce este bine ptr tine si sufletul tau intotdeuna!imi este bine,ma bucur de toate si sunt linistita!iti doresc un pic de fericire cu multa liniste alaturi de cei pe care ii iubesti!
November 17th, 2011 at 6:21 pm
Delia, nu ma pricep la dat sfaturi, dar stiu sa trag concluzii
Vreau sa iti spun ca nici eu nu cred ca timpul chiar poate vindeca orice. Este posibil sa te ranesti atat de rau din cauza cazaturii, incat sa nu te mai refaci niciodata. La fel cum unii oameni raman cu cate-o malformatie pe viata din cauza unui accident nefericit, la fel si sufletul poate ramane cu sechele in urma unei experiente traumatizante. O parte din noi poate fi paralizata pe vecie, atunci cand o furtuna violenta se napusteste asupra noastra cu toate vanturile .
De asemenea nu cred ca intotdeauna ceea ce nu te omoara, te face mai puternic. Pe mine nu m-au omorat unele intamplari de care am avut parte in viata, dar nici nu pot spune ca m-au facut mai puternica. Ba parca sunt mai fricoasa, mai neincrezatoare, mai inchisa…
Asa cum spunea si Ulicica, o durere o inlocuieste pe alta, din pacate. Pana nu ti se intampla ceva la fel de grav, aceasta incercare nu o vei uita-o…
Iar daca tot ce ai scris este o nefericita experienta reala prin care treci acum (desi eu sper sa fie doar fictiune), sa stii ca sunt o multime de brate intinse spre tine si o gramada de umeri pe care sa-ti descarci oful si lacrimile.
Imbratisare si zambet cald doar pentru tine!
November 17th, 2011 at 6:31 pm
Mi-a fost dor de tine Delia ! Ai scris frumos asa cum stii tu sa scrii …. dar mi-a trecut un fior rece prin inima citind…. Sper ca e vorba de eroina romanului tau si ca viata ta e una linistita si frumoasa , ca ai alaturi iubirea adevarata si eterna ….
Te imbratisez cu mult drag !
November 17th, 2011 at 6:56 pm
Frumos! Important e faptul ca mergem inainte, purtand cu demnitate goluri din trecut! Va veni vremea sa fie din nou pline, si intre timp se vor fi impietrit toate amintirile … devii mai matura, caci viata te face sa experimentezi si altfel de sentimente, si poate ca visezi la inca o iubire asa de intensa. Problema e sa nu te opresti doar la vis, ori ba
November 18th, 2011 at 12:52 pm
Draga mea, eu iti inteleg tacerea…..uneori avem foarte multe de “ascultat”din tacere si DA, viata este din ce in ce mai tumultoasa…….
Iubiri, chimii, pasiuni….trecute si viitoare…… intense…..
Te pup!
November 18th, 2011 at 4:49 pm
Cristina, draga mea, viata e unoeri cum ne-o facem noi. Dar da, din nefericire mai sunt si alte evenimente neprevazute ce ne opresc din drum. Dar noi, fete obisnuite cu truda nu ne dam batute, asa e?
November 18th, 2011 at 4:50 pm
Andreea, imi place de tine cat de practica esti. Nu te opresti doar la vis. E de bine…sau?
November 18th, 2011 at 6:11 pm
Marina draga mea, iti multumesc din suflet pentru cuvintele tale. Scrisul este o admirabila combinatie intre realitate si fictiune. Nu-ti fa griji pentru mine, sunt bine…si mai departe c est la vie!
November 18th, 2011 at 6:14 pm
Maria, frumoase cuvintele tale …si e bine de stiut ca in caz de ceva…suntem unele pentru altele aici. Si ne tinem partea si suntem o comunitate in gand si simtire.
Da asa e…durerile nu trec, devin si mai adanci…pana ne obisnuim sa traim cu ele….nu te necaji, sunt bine bine …scrisul e eliberator.
November 18th, 2011 at 6:19 pm
Corina, ce frumos suna….talpi de copilasi veniti de la joca. Da problemele noastre sunt altele, experientele noastre de viata sunt altele…dar totusi ne macina griji si deznadejdii asemanatoare. Traim si iubim cu aceeasi inima impartita in mii de parti. Misterii astia sunt periculosi sa stii….pentru o plimbare fugra sau pentru mai mult. Bine ca s a terminat totul cu bine!
November 18th, 2011 at 6:20 pm
Lumi, de eliberare sa te simt fericita acolo. Ce schimbare draga mea, de cand erai inca pe aici. In fericire, nu ne uita, revino pe aici.