Institutia Prefectului judetul Arges

SCURTĂ PRIVIRE ISTORICĂ ASUPRA INSTITUŢIEI PREFECTULUI

SCURTA PRIVIRE ISTORICĂ

Instituţia prefectului este veche şi tradiţională în administraţia publică din România, întâlnită în Muntenia şi Moldova încă înainte de Unirea Principatelor din 1859. Este adevărat că cei care o reprezentau purtau o altă denumire, aşa zisii „ispravnici de judeţe” sau „ispravnici administrativi”.

După realizarea Unirii Principatelor au survenit modificări de esenţă în administraţia ţărilor române, impuse de consolidarea unităţii statale şi modernizării structurii administrative.

Prima apariţie a instituţiei prefectului ca atare în administraţia societăţii româneşti datează din a doua jumătate a secolului XIX, fiind consacrată prin Legea pentru înfiinţarea consililor judeţene, din 2 aprilie 1864, şi Legea comunală din 1 aprilie 1864, inspirate după modelul francez al timpului.

Prin legea din 1864 se organizează pentru prima dată administraţia judeţelor ţării. Judeţul nu era numai o subdiviziune administrativă a statului, ci şi o persoană juridică investită cu o aumită putere politică şi drepturi patrimoniale.

Instituţia Prefectului, prin Legea din 1 martie 1883, care modifica prevederile legii din 1864 şi a celei din martie 1872, suferă o restrângere a atribuţiilor care-i reveneau prefectului, el nemaifiind decât „agent executor al deciziunilor consiliului şi comitetului, pe care le încredinţează prezidentului comitetului permanent. Prefectul trebuie să-i dea acestuia concursul necesar”.

Prin Legea din 1 noiembrie 1892 privind organizarea autorităţilor administrative exterioare, dependente de Ministerul de Interne şi fixarea circumscripţiunilor administrative, instituţia prefectului era abilitată cu atribuţii care conturau deplin această funcţie. Se precizează în lege că „ în capul fiecărui judeţ este câte un prefect” „numit prin decret regal, la recomandarea Ministrului de Interne” şi „reprezintă puterea executivă în toată circumscripţiunea supusă administraţiunii sale”.

În Legea de unificare administrativă din 1925 instituţia prefectului era tratată ca reprezentînd autoritatea centrală, având atribuţii de control. Prefectul era numit prin decret regal , în urma propunerii Ministrului de interne. Pentru a putea fi numit prefect, pe lângă condiţiile generale cerute funcţionarilor publici, candidatul trebuia să aibă 30 de ani împliniţi şi să posede diploma unei şcoli superioare recunoscute de stat, în afara celor care au funcţionat în această funcţie cel puţin un an.

Legea pentru organizarea administraţiei din 1929 este prima care delimitează autorităţile colectivităţilor alese de cele numite.

Prefectul nu mai este şeful administraţiei judeţene, fiind „reprezentant al guvernului”. El exercita „controlul şi supravegherea tuturor administraţiilor locale”. În calitate de delegat al autorităţii centrale el reprezenta guvernul şi puterea executivă.

Legea aduce în planul vieţii administrative a ţării o nouă instituţie – comisia administrativă a judeţului, al cărei preşedinte era prefectul.

Legea administrativă din 27.03.1936 conferă prefectului un rol deosebit de important ca şef al administraţiei judeţene, care supraveghea toate aşezămintele culturale şi serviciile publice. Era de asemenea şeful poliţiei şi jandarmeriei.

Prin Legea administrativă din 1938 se desfiinţează administraţia autonomă a judeţului, înfiinţându-se ţinutul , judeţul rămânând numai o circumscripţie în care funcţionează serviciile exterioare ale ministerelor. Prefectul devine funcţionar de carieră, numit prin decret regal şi are dreptul de a numi primarii din comunele rurale şi urbane nereşedinţă şi de a desemna membrii de drept în consiliul comunal.

În perioada 1940 – 1944, în baza Decretului lege din 21.09.1940, se revine la instituţia prefectului ca funcţionar public şi la comună şi judeţ ca unităţi administrativ teritoriale cu personalitate juidică, partimoniu şi buget propriu.

Prefectul îşi menţine rolul de şi atribuţiile de reprezentant al guvernului.

După anul 1944 legiuirile ce au urmat au desfiinţat instituţia prefectului, aceasta fiind repusă în locul şi rolul ce i se cuvin după decembrie 1989.

Prin Legea nr 5/1990 privind administraţia judeţelor, municipiilor oraşelor şi comunelor, până la organizarea alegerilor generale se readuce în viaţa administrativă a ţării instituţia prefecturii ca „organ al administraţiei de stat cu competenţă generală”, compusă din: 1 prefect, 2 subprefecţi, 1 secretar şi 7 membrii. Legea stabilea atât modul de organizare cât şi atribuţiile acestei instituţii.

Constituţia României, adoptată de Parlament şi aprobată prin referendum în decembrie 1991, repune instituţia prefectului pe noi principii organizatorice şi funcţionale, pornind de la tradiţiile româneşti în materie.

Prefectul, conform prevederilor Constituţiei , ale Legii nr 69/1991 şi apoi ale Legii nr.215/2001, privind administraţia publică locală, este o instituţie care reprezintă Guvernul pe pln local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlate autorităţi locale în judeţ.

Modificarea statutului prefectului în reglementarea legală s-a produs în anul 2004, o dată cu apariţia Legii nr. 340/2004 – Legea Prefectului , şi apoi prin modificarea din 2005 prin OUG nr 179/2005 pentru modificarea Legii 340/2004, care statuează: „prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici”.

Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. Acesta numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Dintre atribuţiile prefectului, subliniem:

- asigură, la nivelul judeţului realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;

- acţionează pentru realizarea în judeţ a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor;

- conduce activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale;

- acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unui contact continuu cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale

- stabileşte, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, priorităţile de dezvoltare teritorială;

- verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, cu excepţia actelor de gestiune;

- asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, pregătirea şi aducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de apărare care nu au caracter militar, precum şi a celor de protecţie civilă;

- dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie;

- utilizează, în calitate de şef al protecţiei civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză, în scopul desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi;

- dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate;

- asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană şi intensificarea relaţiilor externe;

- dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană;

- hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate, în vederea promovării intereselor comune.