LUKOIL

Rafinaria Petrotel-Lukoil

Rafinaria Lukoil

Descarca PDF Petrotel - Lukoil
Descarca PDF Petrotel - Lukoil

Rafinăria Petrotel-Lukoil reprezintă o tradiţie de peste 100 de ani în prelucrarea ţiţeiului, timp în care a cunoscut mai multe etape de dezvoltare, extindere de capacitate şi diversificare produse. Dupa preluarea pachetului majoritar de acţiuni în anul 1998 de către Compania Lukoil, s-a desfaşurat şi se derulează în continuare un amplu program de modernizare a întreprinderii în scopul transformării ei intr-o rafinărie eficientă şi performantă.

Programul vizează, cu prioritate, obţinerea de produse petroliere în conformitate cu standardele europene, reducerea consumurilor specifice, diminuarea pierderilor, îmbunătaţirea situaţiei ecologice, creşterea gradului de sigurantă în exploatarea instalaţiilor.

Modernizările efectuate în instalaţiile tehnologice au permis obţinerea carburanţilor - benzine şi motorine conform cerinţelor de calitate impuse de Uniunea Europeana ceea ce conduce implicit si la reducerea poluanţilor în mediu.

Valoarea totala a investiţiilor realizate în perioada 2003-2009 depaseşte cifra de 350 milioane dolari, iar pentru perioada 2010-2012 este prevazută realizarea unor investiţii de circa 70 miloane dolari.

Politica în domeniul protecţiei mediului, ca element strategic al sistemului general de coordonare a tuturor proceselor desfaşurate şi în primul rând a celor de producţie, conţine mai multe direcţii de acţiune dintre care :

- respectarea cerinţelor legislaţiei naţionale şi europene;
- alinierea la conceptul de dezvoltare durabilă prin corelarea intereselor economice de dezvoltare cu cele de protejare a mediului înconjurator;
- dezvoltarea acelor procese şi tehnologii care să asigure diminuarea impactului asupra mediului şi reducerea/eliminarea riscului ;
- alocarea resurselor necesare pentru îmbunatatirea continuă a performantei de mediu a produselor si proceselor în vederea reducerii impactului asupra factorilor de mediu.


Conform obligaţiilor stabilite în Autorizatia integrată de mediu, o parte importantă din măsurile prevăzute şi realizate au avut ca efect îmbunătaţirea calităţii aerului .Astfel, s-au realizat instalaţiile Tail- Gas, Claus II si instalaţia de Stripare ape uzate, instalaţii care corespund cerinţelor celor mai bune tehnologii europene în domeniu. Prin punerea în funcţiune a acestor obiective, s-a asigurat recuperarea avansată a sulfului din gaze precum şi reducerea cu circa 20% a emisiilor de bioxid de sulf. Deasemeni, prin sistemele de monitorizare continuă a emisiilor se asigură controlul privind încadrarea în limitele admise ale poluanţilor la principalele surse de emisie.

O altă direcţie principală a politicii de mediu este reprezentată de lucrările privind golirea şi ecologizarea batalurilor de reziduuri petroliere, pentru eliminarea poluării istorice şi respectarea Directivei Europene în domeniul deşeurilor. Deasemeni sunt în derulare lucrări prin care se urmareşte reducerea consumului de apă proaspătă şi a evacuărilor de ape uzate cu circa 50%.

Mentionam că toate lucrarile prevazute în Planul de actiune pentru perioada 2007-2009 au fost îndeplinite conform termenelor stabilite, unele în avans faţă de termenul planificat. În continuare sunt planificate şi alte lucrări care vor avea ca efect îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu şi încadrarea în cerinţele de mediu. Realizarea măsurilor prevăzute în Planul de acţiune inclus în Autorizaţia integrată de mediu implică costuri importante pentru societate, care sunt estimate la peste 80 milioane de $.

Îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor obţinute precum şi a performanţei de mediu reprezintă o preocupare permanentă a managementului societăţii urmarindu-se îndeplinirea la termen a tuturor obligaţiilor asumate şi conformarea la cerintele legislatiei nationale si cele ale Uniunii Europene.