Exploatarea transportului în comun în Timișoara

De la tramvaiele cu cai la cele electrificate, s-a trecut printr-o intensă epocă de dezvoltare a municipiului. 

Exploatarea transportului în comun din Timișoara s-a înființat în anul 1869, ca o modestă întreprindere de tramvai cu cai. Construirea primei linii ferate a început în anul 1868 din Cetate până la "Ospătăria Regina Engleză“ din Fabric. Linia a fost predată circulației la 8 iulie 1869. În acel timp, Societatea dispunea de următoarele mijloace de transport: cinci vagoane de persoane, 12 perechi de cai și trei perechi de cai rezervă. Personalul era compus dintr-un controlor, șase încasatori, șapte vizitii și trei păzitori de linie.

A luat un avânt nebănuit

După electrificare, circulația și rentabilitatea tramvaiului au luat un avânt care a depășit orice așteptare. În anul 1898 la tramvaiul cu cai numărul călătorilor a fost de 874 900, iar la tramvaiul electric în anul 1900 au fost 2 397 492 călători. În anul 1903, orașul Timișoara a cumpărat întreaga avere mobilă și imobilă a societății de tramvaie și a administrat de atunci, în regie proprie, această exploatare sub denumirea de “Tramvaiele comunale Timișoara“. Situația exploatării rezultă din datele rămase mărturie: lungimea totală de cale ferată era de 37 589 metri, iar lungimea de exploatare de 18 846 metri. Parcul de vagoane consta din 57 de vagoane motoare și 18 remorci. Exploatarea avea un stabiliment central, ale cărui depouri au fost construite în anii 1899, 1909 și 1927. În stabilimentul central exista o școală și un cămin pentru ucenici. Dezvoltarea și perfecționarea traficului putea fi caracterizată în mod sumar prin trei cifre: pe când tramvaiul cu cai avea nevoie de o oră și junmătate pentru a parcurge distanța dintre cartierele Fabric și Iosefin, în 1919 acest timp a fost redus la 32 de minute, iar astăzi la 24. Circulația se făcea după un plan scris, calculat astfel ca intervalul de timp între două vagoane să fie cât se poate de egal.

Se făceau și transporturi de marfă

Numărul actual al călătorilor a fost în anul 1939 de 15 394 991. Pentru transportarea acestor călători în anul 1939 s-au parcurs 3 243 687 vagoane kilometri.  În cadrul exploatării tramvaielor se făceau și transporturi de marfă pentru particulari, între Gara Fabric și liniile industriale ale stabilimentelor publice sau particulare, remorcând vagoane de cale ferată. Pe lângă tramvaie, întreprinderea mai exploata și un serviciu de autobuze. Pentru a face față cerințelor tot mai mari ale circulației, și mai ales pentru a descongestiona unele puncte mai aglomerate ale orașului, în anul 1940 s-au comandat șapte troleibuze, care au fost puse apoi în circulație în anul 1941, pe artere unde nu se aflau linii de tramvai, adică pe parcursul Piața Lahovari-podul Șaguna-Catedrală-Gara Domnița Elena-Piața Dragalina. Acest parcurs s-a completat mai târziu cu porțiunea de la Piața Dragalina- strada I Văcărescu-bd. Carol-strada Brâncoveanu-strada Ciordaș-Piața Lahovari.

Octavian LEȘCU

 

Galerie Foto Evenimente
Parcul Copiilor din Timișoara redeschis după mulți ani de blocaje
01 Iunie 2012
 
De 1 iunie, cu ocazia Zilei Copiilor, Primăria Timișoara a deschis pentru cei mici, Parcul Copiilor, după șapte ani de blocaje. Deschiderea este marcată de patru zile de sărbătoare pentru cei mici, cu spectacole, muzică, dans, pictură, ateliere etc.
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 25.03.2014
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 3531097