În secolul al XIX – lea şi la începutul secolului al XX, au existat, din punct
de vedere administrativ, trei comune dinstincte : Cârcea, Coşovenii de Sus, şi
Coşovenii de Jos. Ulterior, cele două sate ( Coşovenii de Sus, şi Coşovenii de
Jos), s-au unificat, formând unul singur : Coşoveni.
Actuala comună Coşoveni s-a format din satele cu acelaşi nume care este azi.
Această comună s-a numit Deleni (topic dat de un mic deal pe care este aşezată,
iar mai târziu, adică la 1864, a fost alipită de Comuna Coşoveni de Sus, cu
care a stat unită până în 26 martie 1884).
Localitate în nordul Câmpiei Romanaţi, la 13 km sud – est de
municipiul Craiova.
Vecini.
La nord, comunele Gherceşti şi Pieleşti ; nord-est comuna
Robăneşti ; est, comuna Drăgoteşti ; sud-est comuna Leu ; sud-vest, comuna
Malu-Mare ; nord-vest, municipiul Craiova.
Relieful.
Este de câmpie ( Câmpia Romanaţi, subdiviziunea Câmpului Leu –
Dioşti ) cu aspect mai înalt ( 150 m) caracterizată printr-o pronunţată netezi-
me a reliefului. Monotonia câmpiei este întreruptă de 10 movile cu înălţimi de
4 m ( în estul comunei ) şi 3 dealuri ( în vestul comunei ) :
Dealul Deleni, Dealul Ţuţurelor şi Dealul Sârbei acoperite cu viţă de vie.
Clima.
Are caracter temperat – continental de câmpie cu temperatură
medie anuală de 10- 11° C, iar media lunii celei mai reci ( ianuarie) este de -
2° C, iar media lunii celei mai calde ( iulie) de 22- 23° C.
Precipitaţiile medii anuale sunt de 550 mm/an. Vânturile dominante sunt estice
şi vestice.
Hidrografia.
Este reprezentată prin pârâul Călugăra. Pânza de apă
freatică se află la o adâncime mai mare de 20 m.
Vegetaţia.
Vegetaţia naturală a fost înlocuită .. (în proporţie de 90%),cu culturi
agricole.
Doar în sudul comunei se întâlnesc pâlcuri de păduri de cer şi gârniţă.
Pajiştile secundare sunt puternic stepizate, alcătuite din asociaţii de ierburi xerofite.
Fauna.
Este reprezentată prin rozătoare ( iepurele de câmp, şoarecele
de câmp, popândăul, e.t.c.), păsări, insecte, reptile.
Solurile.
Specifice sunt cele brun roşcate, ( inclusiv de tranziţie) şi
solurile brun – roşcate podzolite.
Resursele – Naturale.
Exploatări de petrol şi gaze naturale.
Economia.
Ocupaţia de bază a locu-itorilor, este agricultura cu ramurile
ei conexe.
În anul 1892 suprafaţa întregii comune era de cca 1900 ha, din care 1750 ha
pământ arabil, restul pădure. Moşiile se numeau : Lumaşul ( aparţinea statului
şi era arendată, 11350 lei anual în perioada 1883 – 1898) ; Coşovenii de Jos (
aparţi-nea sătenilor) ; pădurea (Lumaşul), se găsea pe moşia statului ( 150 ha
), în tre- cut aparţinuse Banului – Mărăcine, apoi Mănăstirii Sadova ( mai erau
2 crânguri cu o întindere de 15 ha, fiecare şi două branişti în întindere de 7
ha, jumătate fiecare). În acelaşi an, în comună erau : o moară cu aburi, 4
cazane de fabricat ţuica, şi 2 cârciumi.
Evoluţia Demografică.
În anul 1966 comuna avea 6711 locuitori ; în anul
1992 – 6798 locuitori.
Instituţii.
În anul 1892 se găseau ; una şcoală mixtă ( funcţionează din
anul 1840 când era frecventată de 16 elevi şi când avea ca învăţător pe Belei
Mirea ; întreţinută de stat ; proprietate de 17 pogoane ; în anul şcolar 1892 –
1893 a fost frecventată de 42 de băieţi şi 3 fete ), 1 biserică ( fondată la
1794 de moşneni ; în naos se păstrează fresca originală şi azi ).
Conform recensământului din anul 2002, suprafaţa comunei este de 7509 ha din
care suprafaţa agricolă este de 6857 ha ( 5814 ha arabil, 166 ha vii şi pepi-
niere agricole, 416 ha vii şi pepiniere viticole, 458 ha păşuni, 3 ha fâneţe).
Efectivul de animale - este de 190 bovine 1323 porcine, 638 ovine, 30000
păsări.
În acelaşi an, în comuna sunt 4746 lo- cuitori ( 2476 F, 2270 M ) cu o
densitate de 63,2 locuitori / km², 3212 locuinţe (80742 m² suprafaţă
locuibilă). Numărul mediu de salariaţi pe principalele domenii de activitate
este de 240 persoane (57 în agricultură, 15 în industrie, 14 în con-strucţii,
70 în învăţământ, 6 în sănătate).
În anul 2002, comuna dispune de pri- mărie, 1 dinspensar ( 3 medici, 1
stomatolog, 3 personal sanitar mediu), 1 şcoală ( 452 elevi, 31 personal
didactic), 1 liceu ( 60 elevi, 17 personal didactic, 31 săli de clasă, 5
laboratoare şcolare, 4 ateliere şcoalare), 4 biblioteci (1 publică) 2 unităţi
PTTR (621 abonaţi la serviciul telefonic cu plată, 398 abonaţi radio, 650
abonaţi TV).
Satul Coşoveni.
Are la origine 3 sate : Coşovenii de Jos, Coşovenii de Sus, şi
Coşovenii de Mijloc, care au aparţinut Judeţului Romanaţi cât timp acesta
a existat.
A făcut parte din comuna Coşoveni (1950 – până în prezent).
Satul este situat costişa dealului Lumaşu. În partea de vest a satului sunt 4
dealuri Vâlcăneştilor, Deleni, dealul Ţuţurelor, şi dealul Sârbei. Pe aici
trece pârâul Lumaşu şi 2 mici izvoare, Ţuţurele şi Bănesele.
În tradiţia locală s-a păstrat o interesantă legendă legată de întemeierea
aşezării, consemnată în Dicţionarul geografic al judeţului Dolj : «Numele
acestei Comune se trage de la oraşul Cosovo sau Casovia, de lângă Cămpia
Mierlelor (Serbia), aşezat între Copanic şi Scopia.
Cea mai veche dovadă de locuire a satului o constituie un ciocan neolitic
descoperit de un locuitor cu porecla “Mozoc” pe cand acesta facea caramida din pamant, în
anul 1969, în punctul « Podişor ». De asemenea, a fost găsit un – topor –
târnăcop de bronz, de tip Tufălău, apreciat de Vasile Pârvan, ca fiind de
factură scitică.
Satul a fost în antichitate o aşezare daco – romană. La muzeul de istorie al
României se află un tezaur de obiecte de podoabă, găsite în anul 1932, la
Coşoveni, de către locuitorul Gh. Mirescu, atribuit de către C.S. Nicolăescu –
Plopşor mai întâi celţilor, apoi geţilor. Acest tezaur compus din fibule,
pandantive, cercei de argint, datat în jurul anului 400, este atribuit unei
populaţii germanice ( taifali ). Se consideră că provine dintr-un mormânt şi
este considerat de cercetări relativ recente, de factură unică ; a intrat în
literatura arheologică sub denumirea : « tezaurul nr. 1 de la Coşoveni ».
În sat a mai fost descoperit un alt tezaur, numit « tezaurul nr.
24 », datând de la sfârşitul sec. al XVII –lea, compus dintr-o fibulă umană cu
mască, cercei de argint atribuiţi epocii bizantine.
Documentar. Satul este menţionat în actul din 7 noiembrie 1587, prin care
Mihnea Turcitul întăreşte dregătorului Armega banul dreptul de stăpânire asupra
mai multor moşii, delimitându-le totodată hotarele.
Coşovenii de Jos.
Comună înfiinţată în anul 1887, desfiinţată în anul 1950.
A făcut parte din plăşile Amaradia – Ocol (1887 – 1908), Balta–Verde (1908-
1912), Secui (1912 – 1932), Ocolu (1932 – 1943), Craiova (1943- 1950).
A fost formată din satele Coşovenii de Jos (1896- 1950), Coşovenii de Şes
(1887- 1896).
Economia. În anul 1892, suprafaţa to- tală a comunei era de 1900 ha, din care
1750 ha arabil, 150 ha pădure. În acelaşi an, în comună erau 4 cazane, 2
cârciumi; în 1912 – una bancă populară şi una moară cu aburi.
Evoluţia Demografică. În anul 1892, în comună erau 862 locuitori, 214 case, 23
bordeie; în anul 1912 – 965 locuitori, 219 clădiri locuite, 13 clădiri
nelocuite, 223 gospodării.
Instituţii. În anul 1892, în comună erau 1 şcoală (funcţionează din 1884), 1
biserică, (fondată în 1804); în anul 1912- primărie, post de jandarmi, şcoală,
biserică.
Coşovenii de Jos.
Înregistrat în judeţul Romanaţi, plăşile Teslui (1831), Câmpu (1840), Dumbrava
(1844), judeţul Dolj, plasa Ocolu (1861).
A făcut parte din comunele Coşoveni (1864 – 1887), Coşovenii de Jos, (1887-
1950). În anul 1950 este inclus în satul Coşoveni.
Este atestat documentar într-un act emis de cancelaria lui Mihnea Turcitul, la
7 noiembrie 1587, ca vecin al satului Lumaş, proprietate a banului Armega.
Evoluţia Proprietăţii. Sat de moşneni.
În secolele XVI şi XVII, locuitorii se împotrivesc tendinţelor de aservire.
Într- un document din 28 februarie 1622 – 1623, Radu Mihnea întăreşte lui
Vladul şi Petria, cu fii lor, mai multe ocine în Coşovenii de Sus şi Coşovenii
de Jos. Din document reiese că Vlad cu soţia lui, Petria şi-au înfrăţit copiii
pe ocinele celor 2 sate, « peste toată ocina lor, să fie fraţi nedespărţiţi.
Într-un alt document din anul 1639 se arată că Matei Basarab a judecat în «
Divanul cel Mare », pricina lui Moş ot Coşoveni pe care un Ghinea slugar
încearcă să-l rumânească.
La fel, la 20 iunie 1702, Constantin Brâncoveanu dă carte de apărare lui Stan
şi fratelui său, feciorii lui Damian din Coşoveni, pe care voiau să-i
rumânească, boierii Brătăşani.
În catagrafia din anul 1722, satul era trecut în catagrafia celor moşneneşti.
Moşia era stăpânită de moşneni şi de consilierul Vlasta. Nu toţi locuitorii
şi-au păstrat statutul de moşneni, unii devenind treptat clăcaşi.
În catagrafia ţării Româneşti din anul 1831, moşia satului Coşovenii de Jos,
era megieşească, stăpânită pe 3 moşii, de-a valma, dar şi de mănăstirea Sadova
şi de serdarul Dumitrache Haralambie.
În catagrafia din anul 1838 erau înscrişi 73 locuitori moşneni şi 17 clăcaşi.
Tot moşie moşnenească apare şi în cata- grafiile din 1840, 1845 şi 1855.
În 1864 au primit pământ 23 familii, iar în 1879, 18 familii de însurăţei.
În anuarul agricol din anul 1906, 176 locuitori deţineau 758 ha ; în 1908 erau
54 familii de moşneni.
Conform statisticii din 1912 elaborată de Petru Poni, satul avea 133 moşneni,
41 săteni împroprietăriţi la 1864 şi 27 de familii fără pământ.
Economia. Locuitorii s-au ocupat cu agricultura şi ramurile conexe.
Catagrafia judeţului Dolj din 1828 atestă că cele 90 familii (73 moşneni şi 18
de clăcaşi), lucrau 580 pogoane de arături şi fâneţe, din care 223 pogoane de
grâu, 4 de orz, 7 de ovăz, 236 de porumb, 110 de fân, cărora li se adaugă 148
pogoane de vie. În grădini aveau 197 pomi fructiferi ; aveau în proprietate 65
cai, 179 boi, 145 vaci, 476 oi, 102 capre, 203 porci, 3 bivoli, 6 stupi, 170
pruni. În cartagrafie se mai consemna existenţa a 2 fierări, 3 torcătoare, 2
boiangii. În sat funcţiona un bâlci anual (17 martie), în- fiinţat, din 1826,
pe moşia familiei Otetelişanu.
La 1892, satul dispunea de 1750 ha pământ arabil şi 150 ha pădure. Existau
totodată 1 moară cu aburi, 4 cazane de ţuică, 2 cârciumi, şi 3 comercianţi.
Evoluţia Demografică. În anul 1722, satul avea 72 de familii ; în anul 1831-
108 familii ; în anul 1838 – 450 locuitori 90 familii ; în anul 1845 – 85
familii ; în anul 1861 – 147 familii, în anul 1892 –862 locuitori, 214 case de
zid, 93 bordeie de lemn ; în anul 1912 – 965 locuitori ; în anul 1930 – 1542
locuitori ; în anul 1941- 1519 locuitori ; în anul 1956-1182 locuitori.
Participare la evenimente. Locuitorii au participat în campania de la
1877-1878, ( au efectuat 3184 zile de transport pentru armata română). La
războiul din anii 1916 – 1918 ( în sat s-a ridicat un obelisc de piatră în
cinstea eroilor căzuţi în primul război mondial), la cel din anii 1941 – 1945 (
41 morţi).
Instituţii. În anul 1892 în sat era 1 şcoală ( înfiinţată în 1840 ; frecventată
de 16 elevi, având ca învăţător pe Belei Mirea) ; 1 biserică ( construită în
anul 1794 de către moşneni ; în naos se păstrează fresca originală şi azi).
Coşovenii de Mijloc
A făcut parte din comunele Coşoveni de Sus (1864- 1873, 1887 – 1930, 1932-
1950), Coşoveni (1873-1887, 1930-1932 1950 – 1956). În anul 1950 este înglobat
satului Coşoveni.
Datorită fenomenului roirii la începutul sec. al-XIX-lea a avut loc probabil
constituirea satului Coşovenii de Mijloc .
Evoluţia proprietăţii. Sat aservit. În catagrafia din anul 1831, moşia era
stăpânită de pitarul Ion Pană, în sat fiind 51 familii de clăcaşi. În 1833,
moşia era proprietatea unui negustor, chir Iancu Gheorghiu ; în 1840-1845, avea
acelaşi proprietar.
Prin forma agrară din anul 1864 au fost împroprietăriţi 49 de locuitori, prin
cea din anul 1921, 32 locuitori, iar prin cea din 1945, 17 locuitori.
Economia. Ocupaţiile locuitorilor erau agricultura, creşterea animalelor şi
pomicultura. În anul 1831, sătenii deţineau 46 cai, 89 boi, 102 vaci, 320 oi,
22 capre, 77 porci, 2 stupi. În grădinile lor se aflau 890 pruni şi 30 pomi din
alte specii.
La 1838, locuitorii lucrau 245 pogoane de arătură şi fâneţe ( 68 pogoane de
grâu, 5 pogoane de ovăz, 132 pogoane de porumb, şi 40 pogoane de fân), cărora
li se alăturau 43,5 pogoane de vie.
În anul 1892, în sat erau 4 cazane de ţuică şi 2 cârciumi ; în 1912 – 1 bancă
populară, 1 moară cu aburi.
Evoluţi demografică. În anul 1831, satu avea 57 familii ;în anul 1838- 236
locuitori, 59 familii ; în anul 1845 – 68 familii ; în anul 1892- 862
locuitori, 214 case, 23 bordeie ; în anul 1912 – 965 locuitori, 219 clădiri
locuite, 13 clădiri nelocuite, 223 gospodării ; în anul 1930- 1011 locuitori.
Instituţii. În anul 1892 în sat erau 1 şcoală (înfiinţată în anul 18849), 1
biserică ( începută în anii 1804-1809, de către pitarul Ioan Pană, terminată
ulterior de Iancu Coşoveanu, împreună cu locu- itorii ; a fost zugrăvită în
1837 ; se păstrează şi astăzi).
Coşovenii de Sus.
Comunaă înfiinţată prin legea admi- nistrativă, din 31 martie 1864, desfiinţată
în anul 1873, reânfiinţată în anul 1887, desfiinţată în anul 1950.
A făcut parte din plăşile Ocolu (1864- 1873, 1932- 1941), Amaradia – Ocol
(1887-1908), Balta Verde ( 1908-1912), Secui (1912- 1943),Craiova (1943-1950)
A fost formată din satele Coşovenii de Sus, Coşovenii de Mijloc, (1865-1873,
1887-1943), Coşovenii de Jos, Coşovenii de Mijloc, Coşovenii de Sus,
(1943-1950).
Economia. În anul 1892, suprafaţa totală a comunei era de 3000 pogoane, din
care 2665 pogoane pământ arabil, 100 pogoane pădure, iar restul, izlaz, lac şi
teren sterp. În acelaşi an, în comună erau 2 cârciumi ; în anul 1912- 1 obşte
de arendare, una moară pe benzină.
Evoluţia Demografică. În anul 1892, în comună erau 2510 locuitori, 150 case,
280 bordeie; în 1912- 2256 locuitori, 458 clădiri locuite, 15 clădiri
nelocuite, 506 gospodării; în anul 1930- 2308 locuitori.
Instituţii. În anul 1892 în sat era 1 şcoală mixtă ( funcţionează din anul
1870), 2 biserici ( cu hramul “Sf. Nicolae”, care până în anul 1809 era din
lemn, şi o alta cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” ); în anul 1912- primărie, post de jandarmi, post telefonic, 2 şcoli, 2 biserici.
Coşovenii de Sus.
Înregistrată în judeţul Romanaţi, plăşile Teslui ( 1831 ), Câmpu ( 1840 ),
Dumbrava ( 1844 ), în judeţul Dolj, plasa Ocolu ( 1861 ).
A făcut parte din comunele Coşovenii de Sus ( 1864-1873, 1887-1950 ), Coşovenii
de Jos ( 1873- 1887 ), Coşoveni ( 1950-1968). În anul 1968 este inclus în satul
Coşoveni.
Este menţionat într-un document din 7 noiembrie 1587 când se menţionează
vecinătăţile Lumaşului, noua proprietate a banului Armega. În tradiţia satului
se păstrează legenda potrivit căreia banul Armega, menţionat în documentul
citat, emis de cancelaria lui Mihnea Turcitul, ar fi avut o curte medievală la
Coşoveni.
Numele reapare într-un act emis de Radu Mihnea la 28 februarie 1622- 1623 iar
un popă « Mehae ot Lumaşu » este întâlnit ca martor într-un act de răscumpărare
din rumânie, din 5 august 1630- 1631.
Satul mai este menţionat în catagrafiile din anii 1831, 1838, în nomenclatorul
administrativ din anul 1861.
Evoluţia Proprietăţii. Sat mixt. Fost sat aşezat pe moşie moşnenească pe care
există însă şi un număr de clăcaşi.
În catagrafia anului 1831, se menţionează că moşia era stăpânită de-a valma de
7 moşii.
Catagrafia din 1838 înscria satul Coşovenii de Sus în plasa Câmpului din
Romanaţi, fiind alcătuit din 119 familii (547 locuitori), din care 76 de
moşneni şi 39 de clăcaşi.
Şi în celelalte catagrafii este menţionat la fel. În 1855, se înregistrau 107
moşneni din care 99 birnici, 2 patentari, 2 mazili, 1 boier de neam, 1 fiu de
boier de neam. Prin forma agrară din 1864, au fost împroprietăriţi 60 de
clăcaşi. În 1879, au primit pământ 4 familii de însu- răţei. În anul 1906
proprietatea era stă- pânită de Ghiţă Pleşa, ( 785 ha ), şi de către 235 săteni
( 785 ha ).
În statistica răzeşilor din 1912 erau înscrişi 233 moşneni, 59 împroprietăriţi
la 1864 şi 214 locuitori fără pământ.
Prin reforma agrară din anul 1921 au fost împroprietăriţi 171 locuitori, iar
prin cea din anul 1945, 43 locuitori.
Economia. Ocupaţia de bază a locuitorilor este agricultura cu ramurile ei
conexe.
În catagrafia anului 1838 sunt atestate 119 familii existente care lucrau 670
pogoane de arătură, şi fâneaţă. (310 de grâu 4 de ovăz, 257 de porumb, 99 de
fân), şi 151 ½ pogoane de vie. În sat mai existau 4 croitori, 1 zidar, 1
cojocar, 1 zugrav, 1 fierar şi un cârciumar. Locuitorii deţineau 81 de cai,
213 boi, 236 vaci, 590 oi, 25 capre, 263 porci, 75 stupi. În grădinile lor se
aflau 4255 pruni, 167 duzi şi 177 pomi din alte specii ; în anul 1892 – 1 moară
cu abur, 2 cârciumi ; în anul 1912 –1 bancă populară, 1 obşte de arendare, 1
moară pe benzină.
Evoluţia Demografică. În anul 1831 satul avea 57 familii ; în anul 1838- 547
locuitori, 119 familii ; în anul 1845- 101 familii ; în anul 1892- 2510
locuitori, 150 case, 280 bordeie ; în 1912 – 2556 locuitori ; în anul 1930- 2336
locuitori ; în anul 1941- 2432 locuitori ; în anul 1956 – 2428 locuitori ; în
anul 1977 – 2478 locuitori.
Participare la evenimente. Locuitorii au participat la o serie de momente
importante ale istoriei naţionale. Din u- nele mărturii documentare reiese că,
în 1821, aceştea ştiau « de Zavera lui Tudoriu », de vreme ce mulţi craioveni
se refugiaseră aici de frica turcilor.
Locuitorii satului au aflat printre primii de programul revoluţiei de la 1848
întrucât în drumul său spre Craiova, guvernul revoluţionar a poposit aici, în
noaptea de 12 – 13 iunie 1848, unde a fost vizitat şi felicitat de o delegaţie
a orăşenilor din Cetatea Băniei ; au jurat pe constituţie şi au trimis în
tabăra lui Magheru, 9 voluntari. Au luat parte şi la companiile militare din timpul
celor 2 războaie mondiale (93 morţi ; 141 morţi) dovadă fiind obeliscul
executat de sculptorul N.Karagheorghe din Craiova, cu următoarea inscripţie : «
Eroilor din Comuna Coşovenii de Sus, căzuţi pe câmpul de luptă în anii 1916-
1919:» « Mărăşeşti », « Oituz », « Mărăşti », « Jiu ».
Instituţii. În anul 1892 în sat era 1 şcoală, (înfiinţată în 1842, cu 25 elevi,
având ca învăţător pe Dumitru Mirea, la 1884 şcoală mixtă, întreţinută de
stat), 2 biserici (una ridicată de săteni la 1804 ; alta din zid, ridicată în
anul 1809) ; în anul 1912- primărie, post de jandarmi, post telefonic, 2 şcoli,
2 biserici.
Satul Lumaşu.
Sat Dispărut. Aşezare veche, menţi- onată documentar la sfârşitul sec.al
XV-lea. La 19 aprilie 1495, Vlad Călugărul întăreşte lui Stoica şi copiilor săi
« moşia de la Lumaşu toată ». Boierul Drosul din Lumaşu apare ca martor în
câteva documente din 27 mai 1603, ianuarie 1619, 18 ianuarie 1619. Numele
satului apare pentru ultima oară pe harta lui Şchwantz din 1723, când aşezarea
este situată la nord-vest şi în imediata apro- piere a satului Coşoveni.
În harta austriacă din 1790, toponimul Coşoveni desemnează 2 vetre : una la
nord cu 12 familii şi alta la sud, cu 13 familii. În cazul acesta este probabil
vorba de Coşovenii de Sus şi Coşovenii de Jos, dar nu este exclus ca una dintre
vetre să reprezinte o singură aşezare, Coşoveni, iar cealaltă vatră să
reprezinte satul Lumaşu.
În orice caz, satul nu mai apare în cele două ediţii ale hărţii ruse din
1835-1853, de unde rezultă că numele acesteia a dispărut în intervalul
1791-1853.
Cum în documente şi în catagrafii ca cele din 1831 şi 1833, apare satul
Coşovenii de Mijloc este posibil ca satul Lumaşu să-şi fi continuat evoluţia
sub această denumire.
În documentele din anii 1854, 1864, 1875, 1891, sub denumirea de Lumaşu
figurează doar moşia stăpânită de unii locuitori din Coşovenii de Jos şi de moşierul
Gh. Pleşa, (la jumătatea sec. al XIX-lea ). La 9 august 1891, arendaşul moşiei
Lumaşu reclamă prefecturii jude- ţului Dolj, că ţăranii din Coşovenii de Jos
i-au ocupat partea de moşie lăsată nelucrată.
Evoluţia Proprietăţii. Sat aservit.
Într-un document din 19 aprilie 1503 Radu cel Mare întăreşte şi reglementează
succesiunea proprietăţilor lui Stoica, printre care şi satul Lumaşu integral,
în favoarea urmaşelor sale, fiica Vlădaia şi nepoata Stanca.
La 7 noiembrie 1587, Mihnea Turcitul confirmă lui Armega Ban stăpânirea asupra
mai multor părţi ale Lumaşului, cum părate de la foştii proprietari, urmaşii ai
Stancăi.
La sfârşitul secolului al XVI-lea, o parte din moşia satului a fost donată mă-
năstirii Sadova. Între anii 1589-1669, o parte a moşiei satului Lumaşu a fost
stăpânită de Banul Armega şi de Urmaşii săi, postelnicul Drosul şi jupâneasa
Elina În anul 1669 jupâneasa Elina « ot Lumaş » vinde o parte a moşiei din
hotar până în hotar, ceauşului Tudor ot Craiova.
La 27 mai 1691, moşia Lumaş a trecut în proprietatea mănăstirii Sadova, jumătate
donată de Nedelea, soţia lui Iane din Craiova, jumate cumpărată de mănăstire.
În catagrafia austriacă din 1722 era înregistrat ca sat megieşesc, o parte a
moşiei fiind stăpânită de comisarul Constantin Obedeanul….
PRIMARUL COMUNEI COŞOVENI
COANDĂ NICUŞOR. 2012 