65 de ani de la execuția grupului luptătorilor anticomuniști "Mr. Nicolae Dabija"

Puţini dintre locuitorii municipiului Sibiu ştiu că, în urmă cu 65 de ani, în pădurea Dumbrava, în noaptea de 28/29 oct. 1949, a avut loc unul dintre cele mai dramatice masacre a unor luptători din rezistenţa armată care s–au împotrivit regimului totalitar comunist şi dominaţiei sovietice.


La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, începând cu 6 martie 1945 în România a fost instaurată împotriva voinţei poporului dictatura regimului comunist. Ca urmare a acestui fapt, mulţi cetăţeni români indiferent de etnie sau statut social au avut de suferit prin privări de libertate şi deportări. Rezistenţa împotriva regimului comunist din România a fost generală şi a început imediat după aşa-zisa eliberare. Ea a însemnat reacţia de apărare a demnităţii naţionale împotriva jafurilor, arestărilor şi crimelor comise de ocupanţii sovietici si de uneltele lor. Această rezistenţă s-a concretizat în lupta de partizani - acea luptă armată care timp de peste un deceniu a cuprins întreg teritoriul ţării şi a hărţuit autorităţile vîndute intereselor străine. Timp de aproape 12 ani (1946-1958), luptătorii anticomunişti, retraşi în munţi şi susţinuţi de populaţia satelor din împrejurimi, au rezistat eroic atacurilor trupelor de Securitate. În această luptă au fost implicaţi zeci de mii de oameni. Majoritatea au căzut în luptă sau au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. În acest context se înscrie şi constituirea organizaţiei Frontul Apărării Naţionale. Corpul de Haiduci (mai apare şi sub numele de Frontul Apărării Patriei Române) sub conducerea mr. Nicolae Dabija.

Unde era Grupul Dabija?

Grupul Dabija opera pe versantul oriental al Munţilor Apuseni, mai exact pe Muntele Runculeţul Groşilor, sub Muntele Mare, judeţul Turda, în apropierea comunelor Bistra şi Câmpeni, tabăra fiind stabilită conform mărturiilor la 20 km nord-est de Câmpeni pe Muntele Mare, la cota 1201, unde a fost construită "o cazemată foarte bine reuşită şi întărită din lemn şi piatră". La începutul anului 1949, grupul Dabija avea 24 de membri, plus un număr important de susţinători în localităţi. Dintre aceştia, sunt cunoscuţi nominal: Ion Scridon – plugar din Benic-Alba, Traian Mihălțan - maistru din Teiuş-Alba, Titus Onea – student al Facultăţii de Medicină Cluj, Augustin Rațiu – plugar din Sărmăşel-Cluj, Gheorghe Oprița – plugar din Balomir-Cluj, şi Silvestru Bolfea – plugar din Întregalde-Alba.
Grupul a fost distrus la începutul lunii martie 1949 ca urmare a unei intervenţii comune a Securităţii şi Miliţiei. Trupe din Batalionul 7 Securitate Cluj (Floreşti), dotate cu puşti, mitraliere şi grenade, au fost transportate în camioane (un fost sergent din această unitate amintea de transportul efectuat cu o garnitură specială de tren) pe 3 (sau 4) martie 1949 în comuna Bistra. În urma unor lupte sângeroase purtate în Muntele Mare, Cricău şi Mesentea datorită superiorităţii numerice şi tehnice a trupelor Securităţii dar şi trădării, luptătorii anticomunişti au fost înfrânţi.

Grupul, "de tip fascist"

Grupul, considerat de autorităţile timpului "grup subversiv de tip fascist", a fost deferit justiţiei în cea de-a doua jumătate a anului 1949. Dosarul lotului Nicolae Dabija a fost instrumentat de locotenent-colonelul Gheorghe Craciun, șeful Securităţii din Sibiu, între 1-4 octombrie 1949 , în fața instanţei fiind trimişi 25 de inculpati. Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise. Nu au fost acceptaţi în sală decât tinerii activişti de partid, aduşi de la diferite întreprinderi special pentru a vedea cum îşi primeau răsplata "duşmanii poporului".
Prin sentinţa nr. 816/4 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu au fost pronunţate șapte condamnări la moarte prin împuşcare: Nicolae Dabija, Ioan Scridon, Traian Mihălţan, Titus Onea, Augustin Ratiu, Gheorghe Oprita şi Silvestru Bolfea. Decizia de condamnare la pedeapsa capitală a primilor 7 inculpaţi fusese practic luată de locotenent-colonelul Gheorghe Crăciun, recursurile lor fiind respinse.

Moarte fără motiv

Sub directa supraveghere a lui Gh. Crăciun, cei șapte partizani au fost ridicaţi din penitenciar în zorii zilei de 28 octombrie 1949, la ora 4.40, pentru a fi executați, dar fără a li se spune motivul. La ora 5 au fost duși la locul execuţiei şi așezaţi în linie. Lui Nicolae Dabija şi lui Ioan Scridon li s-au citit ordinele de degradare, cel dintâi din gradul de maior în rezervă, iar cel de-al doilea din cel de plutonier în rezervă. De asemenea, tuturor condamnaţilor li s-a comunicat respingerea recursurilor. Toţi au fost legaţi la ochi (maiorului Dabija nu i s-a îndeplinit dorinţa de a fi scutit de această "favoare"), după care au fost aşezați pentru execuție. Condamnaţii au rostit diferite cuvinte înainte de a fi împuşcati. Traian Mihălţan a spus: "Cu aceeaşi monedă vă vom plăti!". Silvestru Bolfea a zis: "Doamne ajută!". Nicolae Dabija a strigat: "Trăiască România!". Probabil pentru a alunga nedumerirea din rândurile soldaţilor, comandantul plutonului de execuţie a spus imediat după aceea: "Tovarăşi, ne-am îndeplinit datoria faţă de clasa muncitoare". La 29 octombrie 1949 D.R.S.P Sibiu a trimis la Bucureşti procesul verbal conform căruia a avut loc execuţia în 28 octombrie, fără a preciza locul în care au fost împuşcaţi. Moartea maiorului Nicolae Dabija avea sa fie înregistrată la Primăria oraşului Sibiu abia dupa 14 ani, sub nr. 6/11 octombrie 1963, cum avem motive să credem că s-a întâmplat şi în cazul celorlalţi partizani executaţi la 28 octombrie 1949.

Martorul din tufiș

Timp de mai bine de 40 de ani nu s-a ştiut unde au fost îngropate trupurile celor șapte partizani. A existat, însă, un martor al teribilei scene din zorii acelei zile de octombrie 1949, care a ținut secretul până după căderea comunismului. Ion Silaghi, angajat al Cimitirului Municipal Sibiu, a asistat întâmplător la execuţie, ascuns după un tufiş. Mai întâi, securiștii i-au pus pe cei șapte partizani să-şi sape groapa. După împuşcarea lor, soldații au aruncat pământ peste ei, pe care doar l-au nivelat. Timp de câteva decenii, de ziua morţilor, Ioan Silaghi aprindea o lumânare pe mormântul fără cruce. Aşa a reuşit să ţină minte cu precizie locul unde se găseau osemintele celor şapte. Prăbusirea comunismului i-a permis lui Ion Silaghi să facă public secretul său. Pe baza mărturiei sale, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România-filiala Sibiu, a făcut demersuri pentru executarea de săpături şi de identificare a rămăşiţelor partizanilor din Apuseni. Săpăturile efectuate sub directa supraveghere a lt. col. Andrei Socaciu (Parchetul Militar Braşov), procurorului criminalist Nicolae Ihora, (Parchetul Sibiu) şi lt. col. Ilie Fleacă (şef serviciu Investigaţii Criminale Sibiu) la locul indicat au scos la suprafaţă, oseminte, bocanci şi haine care s-a dovedit că au aparţinut celor şapte partizani. Unul din numeroasele secrete ale Securităţii fusese adus la lumină.

Celor "care au sfințit cu sângele lor acest loc"

La solicitarea pr. Bogdan Gheorghe, preşedintele AFDPR Sibiu la acea data, Primăria Sibiu a atribuit terenul din Cimitir din zona unde a avut loc deshumarea pentru ridicarea unui monument funerar închinat memoriei celor şapte eroi ai neamului “care au sfinţit cu sângele lor acest loc”. Reînhumarea şi sfinţirea monumentului închinat” Luptătorilor anticomunişti – grupul mr. Nicolae Dabija” a avut loc în anul 2004 cu participarea unui sobor de preoţi ortodocşi şi greco-catolici între care Ioan Vladovici şi Gheorghe Bogdan la rândul lor deţinuţi politici..