Pentru femei care gândesc, citesc și cheltuiesc
Cautare
Zece lucruri pe care nu le știai despre Regizorul Sandu Grecu

Sandu Grecu, director artistic și prim-regizor al Teatrului municipal „Satiricus I. L. Caragiale”, tot el și președinte al Uniunii Teatrale din Moldova, este născut chiar de Ziua Îndrăgostiților. Îndrăgostit de teatru până la cer și înapoi, regizorul declară că “ne naștem în fiecare zi” și pornește în fiecare dimineață având speranțe mari și agenda plină de realizări care-și așteaptă lumina.

1. Omul care a făcut din teatru o familie: din 1990 este fondator, director artistic, regizor și actor al Teatrului “Satiricus I.L.Caragiale”, din 2009, director al Uniunii Teatrale din Republica Moldova.

2. În clasa a cincea a montat deja primul spectacol, fiind regizor în Școala din satul natal Colibași, Cahul. Primul decor tot singur și l-a creat, pentru spectacolul “Despărțirea din Iulie”, montat la Teatrul din Cahul în 1983.

 Sandu Grecu

3. Are un scris foarte urât, indiscifrabil – precum zice chiar profesoara sa de limba română din școala natală. A fost unicul copil la părinți și foarte mulți ani a trăit doar cu mama, tata părăsindu-i când încă era mic. Din copilărie are o singură fotografie drept amintire.

4. Mama sa a visat ca el să devină revizor la magazine – el a devenit regizor la Teatru!

5. În anul 2000 a realizat un spectacol în șapte limbi - Marele Premiu “Thalia-2000” în cadrul Galei Premiilor UNITEM, pentru spectacolul Maestrul şi Margareta de M.Bulgakov (română, rusă, franceză, germană, ebraică, latină, italiană), cel mai bun spectacol al anului.

 sandu Grecu și Nicolae Timofti

6. Are la activ peste 40 de montări de teatru și televiziune, cele mai celebre fiind: Clarnetistul – „Cine arvoneşte, acela plăteşte” de Gh.Urschi, “Moţoc” de V. Alecsandri, C.Negruzzi, “Ciuleandra” de L.Rebreanu, “Metamorfozele” de Ovidiu (spectacol în limba latină), "SRL Moldovanul” de Nicolae Esinencu, „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, etc.

7. A efectuat reconstrucţia şi amenajarea a trei săli de teatru: la Casa de cultură din sectorul Botanica, la Casa Armatei şi în fostul cinematograf „Biruinţa”, actualul sediu al Teatrului municipal „Satiricus”, aflat acum tot în reparație.

 Sandu Grecu

8. Pioner în domeniul turneelor peste hotare. A organizat un şir de turnee în străinătate: în SUA, Suedia, Franţa, Irac, Germania, Bulgaria, Spania etc. A organizat ( de asemenea, în premieră) participarea teatrului în cadrul mai multor festivaluri internaţionale.

9. În adolescență era baterist la discoteca din sat, formase și un ansamblu la acea vreme – Oreon și organizau discoteci de două ori pe săptămână.

10. Și-a “îmbolnăvit” toți cei trei copii de Teatru și de arte. Cei mai amri sunt în SUA, fiica mai mică este actriță și regizoare la Satiricus. 

Maestre, echipa PentruEA.md vă ureză La Mulți Ani!

Spicuiri din Biografie și din Emisiunea Asfalt de Moldova, Junal TV

Foto: facebook

14.02.2014
Felcia Sîrbu: „În cariera mea, lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple!” Frumoasă, inteligentă, glumeață, dar și serioasă atunci când este cazul, sunt doar câteva din calitățile prezentatoarei TV - Felicia Sîrbu. Ea este cea care ne anunță în fiecare zi, dacă ne luăm de-acasă umbrela sau nu. Dar pe lângă aceste detalii de foarte mult [...]
Vladimir Putin: 17 detalii importante pe care nu le-ai știut despre președintele Rusiei Detalii cu lux de amănunte din viața privată a Președintelui rus - Vladmir Putin au fost descrise în cartea expertul în energetică Marin Katiusa - „Războiul Rece: Cum comerțul de energie a scăpat din vederea Americii”, lansată în decembrie 2014. S-ar [...]
Rețeta iubirii de la Irina și Petru Scalețchi: „Fără oficialități, fără obligații, fără multe roluri” (Foto) Iubirea lor nu de la salate a început, dar cu siguranță că trece și prin stomac. Irina și Petru sunt cuplul care nu acceptă obligații în relația lor și, deși doar Petru e bucătar de profesie, acasă împarte cu multă diplomație acest rol cu Irina. Cine pune sarea și cine [...]
Top 15 cele mai bogate femei din lume (Foto) De obicei presa scrie despre cei mai puternici bărbați, despre reușitele și succesele acestora, despre salariile exagerat de mari, dar mai puțin scriu despre femeile puternice și de succes, poate scriu câte ceva, dar numai despre celebritățile deja cunoscute. Însă, spre marea noastră [...]
Jamie Dornan se destăinuie! 10 citate de-ale actorului care îi „dezgolesc” sufletul Încă nu ești fascinată de acest irlandez în vârstă de 32 de ani? Pur și simplu încă nu îl cunoști foarte bine. Un model de succes în trecut și, sperăm, un actor talentat în viitor. Așa putem să-l caracterizăm pe Jamie Dornan, un tânăr simpatic care a [...]
Umberto Eco: „Viața mea s-a rupt la 50 de ani, dar a reînceput” Pe scriitorul semiotician Umberto Eco îl cunoașteți după ce ați descoperit niște cărți celebre ca „Numele Trandafirului”, „Cum să ne construim dușmanul” și alte opere valoroase pentru contemporanitate. Filosoful, criticul și intelectualul italian a oferit un interviu [...]
Vedete neînfricate „la braț” cu șerpii! N-o să-ți vină să crezi (FOTO) Celebritățile fac orice de dragul PR-ului. Ședințe foto incendiare în ținute sumare, bizare, dar și în compania... șerpilor. Au trecut de bariera cu numele „frică” și s-au apucat de pozat! Vezi cine s-a încumetat să se „cuprindă” cu aceste [...]
Top 7 femei care câștigă mai mult decât bărbații lor. Vezi câți bani aduc în bugetul familiei În prezent, femeile nu mai concurează cu bărbații lor. Există unele care sunt pe picior de egalitate, în succes, faimă și reușite, dar sunt și altele care de multe ori îi depășesc în mod semnificativ. Să aruncăm o privire generală asupra vedetelor care câștigă mai [...]
Nicoleta Vacaru, pictorița neordinară care și-a expus recent lucrările la Paris (Foto) Nicoleta Vacaru, o tânără pictoriță din Republica Moldova care exersează desenul pe sticle, a expus recent lucrările sale la o galerie din Paris. S-a întâmplat în perioada 8-22 ianuarie, la Casa Moldavie, unde Ambasada Moldovei în Franța și CCI France-Moldavie au [...]
» Facebook

TOP