Acasa > Activitati curente > Stiri
RSS Feed

Delegatie britanica la Palatul Elisabeta

13.06.2013       Tipareste       Trimite prin email

Miercuri, 12 iunie 2013, Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta, Principele Radu si Principele Nicolae ai Romaniei au gazduit la Palatul Elisabeta un Dineu oficial dedicat “Pioasei Companii a Lumanararilor” din Londra (Worshipful Company of Wax Chandlers). Inaintea Dineului a avut loc o ceremonie de decorare, in care, reprezentand pe Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei, Principesa Mostenitoare a conferit Ordinul Coroana Romaniei in grad de Comandor Onorabilului Sir Gavyn Arthur, CVO.

 

Pioasa Companie a Lumanararilor din Londra este una dintre ghildele antice ale Orasului Londrei (City of London), fiind atestata documentar de la 1330. In prezent, ea s-a reinventat, la fel ca alte ghilde, devenind o institutie caritabila, sociala si educationala. La 7 noiembrie 2012, Compania a gazduit in sediul sau din Gresham Street, care este monument istoric londonez, Dineul in onoarea Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei oferit de Orasul Londrei.

 

Onorabilul Sir Gavyn Arthur este Maestrul Companiei in acest an, precum si Lord Primar al Londrei (in anul 2002). Sir Gavyn este judecator la Inalta Curte a Angliei, serveste in numeroase organizatii caritabile, precum Salvati Copiii si Comitetul International al Crucii / Semilunei Rosii, si este Comandor al Ordinului Regal Victorian.

 

Ordinul Coroana Romaniei a fost reinfiintat de Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei pentru a rasplati meritele sociale, politice, diplomatice si economice ale romanilor si strainilor. Este pentru prima oara dupa 1947 cand gradul de Comandor este oferit unei persoane din strainatate. Prin intermediul sau, Majestatea Sa Regele recunoaste meritele Onorabilului Sir Gavyn Arthur, pentru eforturile depuse la strangerea relatiilor dintre Romania si societatea londoneza.

 

Dineul a impus tinuta obligatorie white tie, cea mai inalta tinuta pe scara protocolului international, ceea ce presupune frac pentru domni si rochie lunga de seara pentru doamne. Invitatii au purta decoratii.

 

La Dineu au participat reprezentantii Companiei, care sunt ei insisi personalitati economice, culturale si politice ale Londrei, majoritatea aflati la a doua vizita in tara noastra.


Foto: Daniel Angelescu

dsc_7421.jpg - dsc_7512.jpg - dsc_7547.jpg -
dsc_7848.jpg - dsc_7849.jpg - sala-regilor-5.jpg -