„Comuna Răcăşdia situată într'un loc plăcut, cu împrejurimile hotarului foarte atrăgătoare, a înnăscut în mine dorul fierbinte, de a-i cunoaşte trecutul istoric.
Dorul meu, cu atât mai mult s-a potenţat, cu cât, după is-to-risirea tatălui meu, că familia Novacoviciu din Gherboveţi, este originală din familia preoţească Pelovici din această comună.
Neaflând însă istoria cu date positive despre trecutul acestei comune fruntaşe, m-am  hotărât încă dela stabilirea mea ca învăţător în această comună, de la anul 1882, a suplini ne-nteresarea altora, culegând datele trebuincioase pentru punerea bazei istorice, cel puţin cu câteva sute de ani din trecut.
În culegerea datelor m-am servit de tradiţii, de realitate, de diferite scrisori bisericeşti, şcolare şi comunale.
Întreaga mea activitate extra şcolară am folosât-o, adunând: Cântece, descântece, proverbe, datine, credinţe, istorioare poporale, ect. pre cari le-am tipărit cu spesele proprii şi le-am scos, partea pri-mă, într-o broşură la anul 1902 intitulată „Folcloristica română", apreciată între mulţii alţii şi de Academia română din Bucureşti sub Nr. 132, 3o Iunie 1921. Venitul de 250 cărţi, în urma încuvinţărei „Asociaţiunei pentru literatura şi cultura poporului român" din Si-biu Nr. 438-1903, l-am depus în scopul amintit pe carte „Despărţămentului cercual al „Astrei" din Oraviţa în dtto 6 Iulie 1903. 
Partea a doaua „Folcloristică", s-a pierdut în timpul revoluţiei din tipografia „Foaia Poporului Român" din Budapeşta. Incuragiat de aprecierile aduse primei părţi, la cererea Academiei române din Bucureşti, Nr. 1564 anul 1921, n-am cruţat ostenele, am scris-o de nou şi manuscriptul l-am expediat în 12 Sep. 1921 spre tipărire
Partea folcloristică ce ar complecta monografia comunei Ră-căşdia, se poate vedea din cele doue ediţii scoase separat.
„Asociaţiunea pentru literatura şi cultura poporului român" din Sibiu, sub Nr. 724 anul 1912 a cerut pentru tipărire manuscriptul „Monografia comunei Răcăşdia", pre carea primindu-o, a dat-o spre cenzurare d-lui Tăslăuanu. Intrând România în războiul mondial, d-l Tăslăuanul a trecut graniţa. Armatele magiare i-au ars întreaga sa bibliotecă împreună şi cu  manuscriptul meu monografic.
Pătruns de interesul punerii bazei istorice comunei mele, scriu de nou şi această monografie.
Pentru ajungerea scopului, am primit ajutorul mai multor lo-cuitori înaintaţi în etate, dintre cari mai toţi au trecut din viaţă, ca: Preotul Iacob Muntean; economii Ioţa Pela, Gheorghe Rambu Vi-doni, Iosif Imbri Cârdu, Marta Buzugom şi alţii.
Intru cât lucrarea mea de faţă şi-a ajuns în parte scopul dorit, o las la buna apreciere a On. cetitori.

Doresc, ca în scopul de a ne cunoaşte, ca naţiune română, din întreg cuprinsul României-Mari, - Monografia comunei Răcăşdia, să le servească ca un bun îndemn St. Colegi în alcătuirea de monografii a comunelor, pe cari le servesc şi pe cari îi consider mai destoinici în manuirea penei. (continuare)

Răcăşdia, în Maiu 1922." Emilian Novacovici
înv. penz.
  Monografia comunei Răcăşdia, jud. Caraş-Severin, dela anul 1777-1922, întocmită şi reeditată de Emilian Novacoviciu, învăţător penzionat, anul 1923, (Reeditare după ediţia din 1923)....................................................
 

„Situată în partea de vest a judeţului Caraş-Severin, localitatea Răcăjdia, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de cca 70 km sud de municipiul Reşiţa. Comuna Răcăjdia se întinde pe o suprafaţă de 6592 ha, din care 5854 ha reprezintă terenul agricol.
În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile: Răcăjdia şi Vrăniuţ.
Parte a Depresiunii Oraviţei, care se axează pe bazinul hidrografic al râului Caraş, relieful prezintă două forme dominante: câmpia înaltă (acumulativ-erozivă) şi câmpia joasă (de acumulare aluvo-proluvială şi de divagare).
Câmpia înaltă, cu o altitudine de 224-232 m, prezintă, în partea estică, un aspect deluros, fiind puternic fragmentată de o serie de văi cu apă permanentă sau temporară, orientate spre luncile pâraielor Ciclova şi Vrani, iar în partea de vest se prezintă sub forma unor terase ce coboară lin dinspre N-NV, de la altitudinea de 141 m, la cea de 100-115 m, corespunzătoare luncilor Ciclovei şi Vraniului;
Câmpia joasă ocupă partea centrală a teritoriului sub forma unei fâşii lungi, a cărei altitudine scade dinspre est spre vest, de la 137 m înspre Răcăjdia, la 101 m spre Vrăniuţ.
Aparţinând din punct de vedere hidrografic de Bazinul Caraşului, teritoriul comunei este străbătut de pârâurile Ciclova şi Vrani, ale căror cursuri au fost regularizate şi o serie de afluenţi ai lor ce colectează apele de pe versanţi, în timpul ploilor torenţiale sau după topirea zăpezilor, precum Vraniul Sec, Ogaşul Popii, Valea Mare, Ogaşul Găitoane ş.a.
Fiind situat în sud-vestul ţării, nu departe de Marea Adriatică, la adăpostul Munţilor Carpaţi, teritoriul comunei se încadrează în climatul temperat-continental moderat, subtipul bănăţean, cu nuanţe submediteraneene, temperatura medie anuală fiind de 110C, iar temperaturile medii pe anotimpuri satisfac cerinţele majorităţii plantelor de cultură.
Regimul pluviometric, caracterizat de o valoare a precipitaţiilor medii anuale de 680 mm, variază în funcţie de relief, valorile mai scăzute fiind înregistrate în zona de luncă, iar cele mai ridicate în zona de trecere dintre câmpia înaltă şi dealuri, satisfăcând, în general, cerinţele plantelor de cultură, aportul suplimentar de apă fiind necesar numai în cazul culturilor legumicole.
Privitor la regimul eolian, în care vânturile dominante bat dinspre V-SV, este de semnalat prezenţa vântului Coşava (de tip foen), care atinge în unele perioade viteze foarte mari, constituind un factor negativ pentru integritatea culturilor agricole şi accentuând eroziunea de suprafaţă a învelişului de sol.
Din punct de vedere fitogenetic perimetrul studiat aparţine Provinciei central-europene, fiind puternic influenţat de vecinătatea celei sud-europene. Vegetaţia specifică este cea a pădurilor de câmpie joasă şi câmpie înaltă la trecerea dintre zona de silvostepă şi cea a pădurilor de stejar. 
Sunt ocupate cu pâlcuri de pădure numai acele suprafeţe unde relieful nu a permis luarea terenului în cultură (ogaşe, râpe) sau se manifestă excesul de umiditate. Predomină pădurile de cer şi gârniţă, cu specii precum Quercus cerris, Q. pubescens, Q. robur, Q. pedunculiflora, Q. petraea, în asociaţie cu specii precum Carpinus betulus (carpen), Fraxinus excelsior (frasin), Acer campestre (jugastru), Ulmus procera (ulm), Tilia tomentosa (tei alb), Alnus glutinosa (arin negru), Corylus avellana (alun), Prunus spinosa (porumbar), Rosa canina (măceş).
Pe văile de eroziune sunt prezente specii ca Robinia pseudacacia (salcâm), Rosa canina, Prunus spinosa, Pirus piraster (păr pădureţ), Gleditschia triacanthos (plătică), iar pe văile largi, cu acces la apa freatică sau scurgerile laterale din izvoarele de coastă, se întâlnesc pâlcuri de Salix alba, S. fragilis (salcete), Populus alba şi P. nigra (plop alb şi negru), Alnus glutinosa, Clematis vitalba (curpen) şi Rosa canina.
Pomii fructiferi cei mai frecvent cultivaţi sunt prunul, mărul, vişinul, cireşul, nucul, părul.
Pajiştile naturale prezintă varietate din punct de vedere ecologic, în ele întâlnindu-se grupări de specii mezofile şi mezoxerofile, iar în zonele cu apă freatică accesibilă, din grupări higrofite.
Speciile cultivate în principal sunt grâul şi orzul de toamnă, porumbul, floarea soarelui, sfecla de zahăr, cartoful, fasolea, lucerna şi trifoiul.
Mecanizarea, fertilizarea şi amenajarea hidroameliorativă a terenurilor din cadrul comunei au determinat modificarea condiţiilor de desfăşurare naturală a proceselor pedogenetice şi a însuşirilor solului. 
Lucrările de îmbunătăţiri funciare, prin realizarea unor canale de desecare în lunca formată de pârâurile Ciclova şi Vrani şi pentru colectarea scurgerilor de pe versanţi au avut un efect favorabil, dar nu au rezolvat în totalitate problema excesului de umiditate.
Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
1. Soluri brune argilo-iluviale (vertice, pseudogleizate, erodate) 1-14: 52,4%;
2. Soluri brune luvice (vertice, pseudogleizate, erodate) 15-17: 9,4%;
3. Soluri brune eumezobazice (vertice, gleizate) 18: 6%;
4. Soluri gleice şi pseudogleice,  19-23: 2,4%;
5. Vertisoluri (pseudogleizate, erodate, gleice, amfigleizate) 24-35: 17,9%;
6. Soluri aluviale  (tipice, gleizate, molice, litice) 36-45: 8,7%;
7. Erodisoluri şi coluvisoluri, 46-49: 1,8%;
8. Asociaţii de soluri, 701-702: 1,4%.
Terenul agricol al comunei în suprafaţă de 5854 ha este constituit din următoarele folosinţe: arabil 5016 ha,  păşuni 537 ha, fâneţe 246 ha şi livezi 55 ha.
Referitor la încadrarea suprafeţei menţionate în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", situaţia se prezintă astfel: cl. I 573,7 ha (11,4%), cl.a II-a 1550 ha (31%), cl. a III-a 2384 ha (47,4%), cl. a IV-a 484 ha (9,7 %) şi cl. a V-a 24 ha (0,5%).
Factorii limitativi care influenţează semnificativ asupra calităţii pământului  sunt determinaţi de neuniformitatea relativă a terenului, reacţia acidă moderată a solului (24%), rezerva de humus (mică 9%, moderată 21%), textura argiloasă (16%), compactitate (severă 66,5%, moderată 25%), panta terenului (14%), eroziunea de suprafaţă (severă1%, moderată 3%, redusă 10%), eroziunea în adâncime (9,6%), alunecări (9,6%), excesul de umiditate freatică (12%), excesul de apă stagnantă (sever 16,5%, moderat 42%, redus 21%), inundabilitate (14,5%).
Faţă de elementele restrictive amintite, care grevează asupra potenţialului de producţie al învelişului de sol, se impun, de la caz la caz, măsuri de amendare cu calciu, afânare adâncă, fertilizări ameliorative, nivelare, şanţuri şi rigole nesistematice, drenaj cârtiţă, arături pe curbe de nivel, instalarea de benzi înierbate şi asolamente de protecţie."
 
 Text din volumul „Panoptic al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică" - Dorin Ţărău şi Marcel Luca. Editura Marineasa, Timişoara, 2002