Muzică

Artă sonoră - The noise of Germany

#tweetscapes

Arta sonoră din Germania se bucură de un bun renume şi în mediul internațional. La ora actuală, ea generează cele mai interesante lucrări tocmai acolo unde nu se foloseşte tehnologia în vederea producerii sunetelor, ci unde sunetele însele sunt utilizate pentru producerea tehnologiei. O incursiune în peisaj.

„Dragă Sim, te-ai înregistrat cu succes la competiţia de talente The Voice of Germany. Te invităm la Berlin, în data de 29 august 2013, la ora unsprezece. Ataşat găseşti cele mai importante detalii cu privire la participarea ta la concurs.“
 

Jeron mit Sim Dragă Sim“, adică cel care a primit, în urma înregistrării sale, o invitație la cunoscuta emisiune-concurs de interpreți de la televiziunea germană, va trebui însă să vină însoțit. El este, în fond, doar un robot-cântăreț, beneficiarul unei voci artificiale și care poartă numele melodiei Sim Gishel a duoului de muzică electronică britanică Autechre. Robotul a fost conceput de artistul berlinez specializat în sunete și diverse medii, Karl Heinz Jeron.

Despre singurătatea electronică

Un robot care, la sfârșitul lunii august 2013, a cântat tocmai melodia Mad World a formației pop britanice Tears for Fears, nu reprezintă însă decât primul pas. Nu că o emisiune la care să participe exclusiv roboţi cântăreţi ar fi o problemă prea mare pentru Sim Gishel, construit în 2006 cu “talentul” inițial de desenator: în fond, el are deja experienţă în domeniu, prestând pe scenă în opera scrisă tot de Jeron împreună cu Robert Jähnert şi Christian Rentschler, Hermes (2012).

Pentru Hermes, Jeron a transcris luni de-a rândul în carneţelul său crâmpeie monologice din conversaţiile telefonice din spaţiul public, la care toată lumea asistă, fie că vrea sau nu. Astfel a luat naștere libretul unei opere în patru acte, cu mai mulţi roboţi care, în timp ce se preumblă prin spaţiu, povestesc despre singurătatea electronică.

Roboter bei der Oper „Hermes“

Murmurul norilor

Spaţiul public penetrat de zgomotele tehnologiilor a făcut, încă de la începutul secolului XX, subiectul compoziţiilor cu tentă futuristă ale lui Luigi Russolo sau ale primelor montaje radio, precum Weekend (1930) al lui Walter Ruttmann, considerate precursoarele lucrărilor contemporane de artă sonoră. Expoziții de amploare, precum cea care a avut loc până în ianuarie 2013 la Centrul pentru Artă și Tehnologie Media de la Karlsruhe, intitulată Sound Art. Sunetele ca mediu al artei a prezentat, printre altele, şi astfel de lucrări, în care “foşnetul cotidian al datelor” este preluat de instalaţiile de artă sonoră.

Christina Kubisch, Electrical Walk TallinnChristina Kubisch din Berlin, care predă din 1994 la Facultatea de Arte Vizuale Saar de la Saarbrücken, se numără printre cele mai importante şi renumite, la nivel internațional, reprezentante ale acestui gen. Instalaţia ei de sunete electromagnetice prezentată în cadrul Sound Art  şi intitulată Nori din 2012 este ca un leitmotiv pentru multe alte lucrări în care artista reuşeşte să aducă în plan perceptibil, cu ajutorul unor mijloace tehnice, câmpuri electrice care altfel nu ar putea fi auzite. Lucrarea constă într-un cablu lung de 1.200 de metri, încâlcit sculptural pentru a lua forma unui nor de care te poţi apropia, cu nişte căşti cu sistem de inducție pentru a-i asculta câmpul magnetic. Titlul lucrării este o metaforă la adresa „cloud computing“, spaţiul de stocare virtual de pe internet.

Christina Kubisch, Wolke

O „plimbare electronică“

Kubisch reuşeşte însă să redea experienţa auditivă a acestor câmpuri magnetice ubicue, dar nepercepute în viaţa de zi cu zi, chiar şi mai concret decât în lucrarea Norul. Artista a patentat, în acest scop, formatul „electrical walk“: înarmaţi cu dotări corespunzătoare, pe bază de inducţie, admiratorii operei se pot plimba singuri, pe un traseu din oraș pregătit în prealabil de Kubisch, pe urma fluxurilor de date emise de instalaţiile electrice şi de telefonie mobilă, de routere, antene sau telefoane mobile, care în mod normal nu pot fi auzite.

Această „plimbare electronică” nu serveşte însă doar perceperii diferenţiate a caracteristicilor respectivelor sunete, în baza cărora publicul este îndemnat să înţeleagă altfel mediul tehnologic care îl înconjoară. Structurile de-a dreptul muzicale ale acestui zumzet al datelor dezvăluite de Kubisch sunt menite a invita la revelaţii surprinzătoare.

Es sind dabei nicht nur die eigentümlichen Charakteristika der jeweiligen Klänge, aufgrund derer man nach einem solchen „elektronischen Spaziergang“ die technologische Umwelt anders wahrnehmen soll: Es sind auch die von Kubisch aufgedeckten, geradezu musikalischen Strukturen dieses Datenrauschens, die überraschende Entdeckungen ermöglichen.

Christina Kubisch despre lucrarea ei „Electrical Walk“ (2011) la Tallinn (în limba engleză)

Cum sună internetul?

Principiul transformării în sunete audibile a datelor omniprezente poate fi aplicat şi asupra mediilor cu utilizare interactivă: lucrarea #tweetscapes (2011) a artiștilor sonori berlinezi Anselm Venezian Nehls și Tarik Barri transformă, bunăoară, toate mesajele Twitter în limba germană, în timp real, în tonuri și imagini abstracte. Această lucrare, care a fost premiată la un an de la apariție la Festivalul de Artă Media ars electronica, porneşte de la întrebarea cum sună internetul – sau cum ar putea suna – şi se înţelege atât ca o „compoziţie audiovizuală interactivă“, cât şi ca o „sonorizare (transformare în sunete a datelor) şi vizualizare ştiinţifică, care doreşte să facă posibilă crearea de noi enunţuri despre datele pe care le analizează “.

Anselm Venezian Nehls şi Tarik Barri: #tweetscapes (2012)

#tweetscapes se încadrează astfel, la fel ca lucrările lui Jeron sau Kubisch, într-o tradiţie a operelor de artă sonoră care nu are în prim-plan procesarea artistică a sunetelor, ci analiza artistică a condiţiilor tehnologice în care sunt produse, procesate şi consumate sunetele în ziua de astăzi.

Aici avem, aşadar, de-a face cu o abordare considerată în arta sonoră de azi, la nivel național, dar și internațional, printre cele mai interesante.

Martin Conrads este autor liber-profesionist, locuiește la Berlin și predă cursuri de comunicare vizuală la Academia de Arte din acelaşi oraş.

Goethe-Institut e. V., Internet-Redaktion Mai 2013

Aveți întrebări despre articol?

Link-uri pe aceeași temă