Stârc galben

Stârcul galben, cunoscut şi sub denumirea de stârcul blond, este o specie caracteristică zonelor umede ce au suprafeţe cu stuf, tufărişuri şi copaci. Are o lungime a corpului de 40-49 cm şi o greutate de 350 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 71-86 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Culoarea caracteristică galben-maronie a penajului este vizibilă atunci când sunt aşezaţi. În zbor apar complet albi. În partea posterioară a capului au în perioada cuibăritului câteva pene lungi. Se hrănesc cu peştişori, broaşte, viermi, insecte acvatice şi melci.

Stârcul galben, cunoscut şi sub denumirea de stârcul blond, este o specie caracteristică zonelor umede ce au suprafeţe cu stuf, tufărişuri şi copaci. Are o lungime a corpului de 40-49 cm şi o greutate de 350 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 71-86 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Culoarea caracteristică galben-maronie a penajului este vizibilă atunci când sunt aşezaţi. În zbor apar complet albi. În partea posterioară a capului au în perioada cuibăritului câteva pene lungi. Se hrănesc cu peştişori, broaşte, viermi, insecte acvatice şi melci.
mai putin

Numele de gen provine de la diminutivul cuvântului latin ardea – stârc, cu referire la dimensiune şi cu semnificaţia de stârc mic. Numele de specie provine din cuvânul latin rallus însemnând cârstel de baltă şi cuvântul grecesc oides – asemănător cu.

Numele de gen provine de la diminutivul cuvântului latin ardea – stârc, cu referire la dimensiune şi cu semnificaţia de stârc mic. Numele de specie provine din cuvânul latin rallus însemnând cârstel de baltă şi cuvântul grecesc oides – asemănător cu.
mai putin

Este prezent mai mult în jumătatea sud-estică a continentului european. Îşi caută hrana mai ales în amurg. Cuibăreşte în colonii mixte alături de alte specii de stârci şi cormorani. În afara perioadei de cuibărit apare solitar sau în grupuri mici. Este cel mai vioi dintre stârci. Adeseori se amestecă printre cirezile de vite sau turmele de porci, pe care se şi aşează. Iernează pe continentul african. Dionisie Linţia menţionează că plecarea păsărilor adulte are loc cu 2-3 săptămâni înaintea celor tinere. Longevitatea maximă cunoscută este de cinci ani şi 10 luni.

Este prezent mai mult în jumătatea sud-estică a continentului european. Îşi caută hrana mai ales în amurg. Cuibăreşte în colonii mixte alături de alte specii de stârci şi cormorani. În afara perioadei de cuibărit apare solitar sau în grupuri mici. Este cel mai vioi dintre stârci. Adeseori se amestecă printre cirezile de vite sau turmele de porci, pe care se şi aşează. Iernează pe continentul african. Dionisie Linţia menţionează că plecarea păsărilor adulte are loc cu 2-3 săptămâni înaintea celor tinere. Longevitatea maximă cunoscută este de cinci ani şi 10 luni.
mai putin

Populaţia europeană estimată a speciei este mică, fiind cuprinsă între 18000-27000 de perechi. În perioada 1970-1990 specia a înregistrat un declin accentuat. Deşi cele mai mari populaţii aflate în România şi Azerbaijan au rămas relativ stabile în perioada 1990-2000, în alte ţări ca Turcia şi Rusia au continuat să scadă semnificativ.

Populaţia europeană estimată a speciei este mică, fiind cuprinsă între 18000-27000 de perechi. În perioada 1970-1990 specia a înregistrat un declin accentuat. Deşi cele mai mari populaţii aflate în România şi Azerbaijan au rămas relativ stabile în perioada 1990-2000, în alte ţări ca Turcia şi Rusia au continuat să scadă semnificativ.
mai putin

Soseşte la începutul lunii aprilie din cartierele de iernare. Cuibul este amplasat pe sălcii şi numai uneori pe trestii bătrâne. La construirea cuibului, alcătuit din rămurele şi stuf, participă cei doi părinţi. Femela depune 4-6 ouă în a doua parte a lunii mai, cu o dimensiune medie de 36,68 x 28,12 mm. Culoarea ouălor este mată, albăstrui-verzuie. Incubaţia e asigurată de ambii părinţi. După 22-24 de zile puii eclozează şi rămân în cuib în jur de 32 de zile, dar continuă să fie hrăniţi de părinţi până la 40-45 de zile când devin independenţi.

Soseşte la începutul lunii aprilie din cartierele de iernare. Cuibul este amplasat pe sălcii şi numai uneori pe trestii bătrâne. La construirea cuibului, alcătuit din rămurele şi stuf, participă cei doi părinţi. Femela depune 4-6 ouă în a doua parte a lunii mai, cu o dimensiune medie de 36,68 x 28,12 mm. Culoarea ouălor este mată, albăstrui-verzuie. Incubaţia e asigurată de ambii părinţi. După 22-24 de zile puii eclozează şi rămân în cuib în jur de 32 de zile, dar continuă să fie hrăniţi de părinţi până la 40-45 de zile când devin independenţi.
mai putin

Degradarea habitatelor prin reducerea suprafeţelor zonelor umede, tăierea sălciilor iarna ca material pentru foc de către localnici şi deranjul coloniilor reprezintă principalele ameninţări ce afectează specia. Ca măsuri de conservare se încurajează reducerea deranjului prin protejarea coloniilor de vizitatori şi interzicerea vânătorii. Reconstrucţia ecologică a zonelor umede din Delta Dunării şi de pe cursul inferior al Dunării rămâne o prioritate.

Degradarea habitatelor prin reducerea suprafeţelor zonelor umede, tăierea sălciilor iarna ca material pentru foc de către localnici şi deranjul coloniilor reprezintă principalele ameninţări ce afectează specia. Ca măsuri de conservare se încurajează reducerea deranjului prin protejarea coloniilor de vizitatori şi interzicerea vânătorii. Reconstrucţia ecologică a zonelor umede din Delta Dunării şi de pe cursul inferior al Dunării rămâne o prioritate.
mai putin