Nitrometan
| Nitrometan | |
 | |
 | |
| Nume IUPAC | Nitrometan[1] |
|---|---|
| Alte denumiri | Nitrocarbol |
| Identificare | |
| Număr CAS | 75-52-5 |
| ChEMBL | CHEMBL276924 |
| PubChem CID | 6375 |
| Informații generale | |
| Formulă chimică | CH3NO2 |
| Aspect | lichid incolor, uleios |
| Masă molară | 61,04 g/mol |
| Proprietăți | |
| Densitate | 1,1371 g/cm3 (20 °C) |
| Punct de topire | −28,38 °C |
| Punct de fierbere | 101,19 °C |
| Solubilitate | |
| misc. eter dietilic, acetonă, etanol | |
| Solubilitate în apă | |
| 10 g/100 mL | |
| Pericol | |
  | |
| Fraze R | R5, R10, R22 |
| Fraze S | (S2), S41 |
  Atenție | |
| NFPA 704 | |
3
2
4
| |
| Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text  | |
Nitrometanul este un compus organic cu formula chimică CH3NO2, fiind cel mai simplu compus din categoria nitroderivaților organici. Este un lichid polar, utilizat de obicei ca solvent în diferite aplicații industriale, precum în extracții, ca mediu de reacție și ca solvent de curățare. Este folosit și ca intermediar în sinteza organică, în procesele de fabricare a medicamentelor, pesticidelor, explozibililor și fibrelor.[2] Mai este utilizat pe post de combustibil sau ca aditiv.
Obținere[modificare | modificare sursă]
Nitrometanul se obține la nivel industrial prin tratarea propanului cu acid azotic la temperaturi cuprinse între 350–450 °C. Aceasta este o reacție exotermă prin care se obțin și alți trei nitro-alcani importanți din punct de vedere industrial (pe lângă nitrometan): nitroetan, 1-nitropropan și 2-nitropropan.[2]
În laborator[modificare | modificare sursă]
Nitrometanul poate fi obținut în laborator prin reacția dintre cloroacetatul de sodiu și nitritul de sodiu, în soluție apoasă:[3]
Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ Nomenclature of Organic Chemistry : IUPAC Recommendations and Preferred Names 2013 (Blue Book). Cambridge: The Royal Society of Chemistry. . p. 662. doi:10.1039/9781849733069-FP001. ISBN 978-0-85404-182-4.
- ^ a b Markofsky, S. B. (). „Nitro Compounds, Aliphatic”. Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry. Weinheim: Wiley-VCH. doi:10.1002/14356007.a17_401.pub2.
- ^ Whitmore, F. C.; Whitmore, M. G. (), „Nitromethane”, Org. Synth.; Collective Volume, 1, p. 401
