Miercuri 14 aprilie a avut loc, la Secţia a IV-a civilă de la Tribunalul Municipiului Bucureşti, a doua înfăţişare pe anul acesta în dosarul 3292/3/2009. Este al zecelea termen de judecată în procesul de revendicare a terenului şi a clădirii aferente Casei Monteoru, frumosul imobil de pe Calea Victoriei 115 – actualul sediu al Uniunii Scriitorilor din România. Reclamanţi: Ioana Angelescu şi Nora Geta Monteoru Angelescu, moştenitorii lui Lascăr Catargiu Pârât: Primăria Municipiului Bucureşti. Sentinţa a rămas în pronunţare pentru data de 21 aprilie.

Uniunea Scriitorilor se află în situaţia în care s-a aflat Uniunea Artiştilor Plastici în urmă cu doi ani, când a pierdut impresionantul sediu de pe strada Nicolae Iorga nr. 21 (Casa Slătineanu), fiind obligată să se mute în «bălării», pe strada Băiculeşti nr. 29 (pe lângă podul de cale ferată Bucureşti-Constanţa). Neglijenţa sau dezinteresul conducerii UAP a dus la această situaţie, în condiţiile în care, pe actul de moştenire în baza căruia s-a făcut retrocedarea, era trecută, ca adresă a imobiluilui, strada Nicolae Iorga, nr 21. Or, la vremea aceea, Nicolae Iorga era în viaţă iar strada se numea Benito Mussolini.

Nicolae Manolescu : «Ni s-a refuzat accesul la dosar»

În cazul sediului USR, situaţia se află încă sub control, deci există şanse de păstrare a acestuia, chiar dacă proprietarul de drept este (sau a fost) Primăria Capitalei iar procesul se judecă între moştenitorii lui Lascăr Catargiu şi primar. Evoluţia în favoarea reclamanţilor este justificată de Nicolae Manolescu prin aceea că jurista Primăriei ar fi obstrucţionat accesul la dosar: «Nu numai că n-am fost înştiinţaţi, dar ni s-a refuzat de către jurista Primăriei accesul la dosar, sub cuvânt că n-avem calitate procesuală, deşi aveam folosinţa imobilului» - spune acesta, într-o declaraţie pe site-ul USR. Şeful serviciului juridic de la primăria Capitalei, George Iorgovan contracarează, spunând că dreptul la intervenţie nu poate fi obstrucţionat. «Nu-l cunosc pe acest domn – spune George Iorgovan, referindu-se la Nicolae Manolescu – şi nici nu pot contesta cele afirmate de domnia sa în legătură cu ce i-ar fi spus sau nu o juristă. Dar nici nu pot să le iau de bune dacă nu are probe în acest sens. În schimb, pot să spun cu certitudine că dreptul de a intra în proces ca intervenient nu i-l poate respinge decât instanţa. Iar instanţa nu i l-a respins, dovadă faptul că Uniunea a fost reprezentată la şedinţa din 14 aprilie».

Povestea

Casa Monteoru a fost construită de Alecu Niculescu în 1874, lăsată moştenire fratelui său Nicolae Niculescu şi vândută de acesta lui Grigore Monteoru în 1883. În perioada 1887-1889 casa a fost renovată radical de arhitectul Nicolae Cuţarida, care amenajează interioarele în stil eclectic francez, cu plafoane pictate în stuc, cu lambriuri din esenţe rare, cu scară monumentală. Saloanele mari, cu oglinzi, aveau pereţii tapisaţi cu mătase franţuzească, iar mobilierul era adus de la Paris. În micul parc din faţa casei, Grigore Monteoru a amplasat trei statui aduse din Grecia, cărora li s-au adăugat încă două, realizate în 1898 de sculptorii Ion Georgescu şi Ion Valbudea, înfăţişând agricultura şi industria românească (acestea din urmă au dispărut în 1917).
După primul război mondial casa a adăpostit, un timp, Legaţia Poloniei (în 1923), rămânând apoi în posesia fiicei lui Grigore Monteoru, Elena, şi a soţului ei Lascăr L. Catargiu până în 1949, când a fost donată de aceştia Asociaţiei pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, recent înfiinţată (ARLUS). În 1954, M. Sadoveanu, care era preşedinte al ARLUS şi totodată al USR, a făcut, împreună cu Lascăr Catargiu, vicepreşedintele ARLUS, un schimb, preluând în folosinţă gratuită Casa Monteoru şi cedând ARLUS imobilul din str. Povernei. Schimbul s-a făcut fără perfectarea vreunui act. La desfiinţarea ARLUS în 1964, Casa Monteoru a fost trecută în proprietatea Primăriei Bucureşti şi în administrarea ICRAL care a atribuit USR imobilul, printr-un contract de închiriere. Aşadar, din 1964 USR a funcţionat în această clădire în calitate de chiriaş, pînă în 1997, când Primăria a dat Uniunii Scriitorilor folosinţa gratuită a Casei Monteoru pe o durată de 10 ani, iar în 1998 folosinţa gratuită a fost prelungită pe o durată de 49 ani, respectiv până la data de 01.01.2046.

10 ani de procese

Se impune o precizare : sediul administrativ al USR este, de fapt, cel situat pe Calea Victoriei 133, cunoscut sub denumirea de « Casa Vernescu « . Spaţiul e ocupat însă de un chiriaş care a deschis aici un cazinou. Chiria pe sediu a salvat, la un moment dat, USR-ul, după ce acesta fusese adus la faliment de managementul lui Mircea Dinescu. Aşa că, deocamdată, Uniunea Scriitorilor este (era) găzduită de Casa Monteoru. Cazul ultimului litigiu juridic în care este implicat imobilul a fost făcut public prin semnalul de alarmă tras de scriitorii Liviu Ioan Stoiciu, mai întâi, iar apoi Aura Christi. Altfel, situaţia s-ar fi încheiat discret, cu uşile închise, probabil chiar la termenul de săptămâna trecută.
Lungul şir de procese a început, de fapt, pe 26.06.1999, când Ghika Grigore şi Angelescu Monteoru Constantin au dat în judecată Ministerul Finanţelor, ca reprenzentând statul român, şi Consiliul General al Primăriei Municipiului Bucureşti solicitând, între altele, revocarea actului de donaţie. Uniunea Scriitorilor a făcut, la rândul ei, cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând recunoaşterea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de 30 de ani (uzucapiune = mod de dobândire a proprietăţii prin posedarea neîntreruptă a bunului, într-un interval de timp fixat de lege). Tribunalul Bucureşti n-a acceptat pretenţiile niciuneia dintre părţi iar recursul USR şi al Ministerului de Finanţe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dosar 3419/01) nu s-a judecat, fiindcă reclamanţii au retras plângerea, trecând cauza pe Legea 10. În toată această perioadă Casa Monteoru a fost apărată prin implicarea directă a celor doi preşedinţi care s-au succedat (Laurenţiu Ulici şi Eugen Uricaru), dar şi prin sprijinul şi demersurile publice făcute de Nicolae Breban şi Adrian Păunescu.

Aura Christi

Anularea donaţiei

Aceasta era situaţia în 2005, când Nicolae Manolescu a devenit preşedinte al USR. “În 2010, am aflat întâmplător că moştenitorii acţionaseră, din nou, în 2006, în instanţă Ministerul Finanţelor pentru anularea donaţiei, obţinând, de data aceasta, câştig de cauză, şi se aflau deja în proces cu Primăria Capitalei pentru restituirea Casei Monteoru” – spune preşedintele. Într-adevăr, moştenitorii au reuşit să anuleze actul de donaţie, prevalându-se de argumentul că acesta s-ar fi făcut în condiţiile în care Elena Lascăr Catargi ar fi fost ameninţată cu arma şi forţată să doneze imobilul, cu tot ce exista în el. “Motivul invocat este stupid – spune Nicolae Manolescu. În realitate, Lascăr Catargiu era, în 1948, ca şi Sadoveanu, în graţia regimului şi a sovieticilor, dovadă funcţiile deţinute la ARLUS şi primirea ambilor de către însuşi Stalin la Moscova. În plus, Elena Catargiu a locuit până la moarte în Casa Monteoru, beneficiind, conform actului de donaţie, de o pensie viageră şi de hrană zilnică».
Aura Christi contestă însă faptul că Nicolae Manolescu n-ar fi fost informat de Primăria Capitalei de existenţa acestui proces: „Dar i-a cerut public preşedintelui Băsescu un sediu pentru USR la centenarul USR! Ceea ce poate să însemne că ştia bine merci de proces, ba mai mult decât atât: ştia că procesul va fi pierdut, nu-i aşa? Şi că USR-ul va rămâne fără sediu, altfel nu ar fi cerut unul”…

Liviu Ioan Stoiciu

Transparenţa – ultima şansă

Cu siguranţă însă cei care n-au ştiut nimic de această situaţie, în care care USR riscă să rămână fără sediu, sunt scriitorii. Adrian Păunescu, de exemplu, a aflat de la noi, care voiam, de fapt, să-i cerem un punct de vedere în legătură cu situaţia. “Nu ştiam de acest proces, tot ce pot să spun e că eu am salvat o dată Uniunea Scriitorilor de la o situaţie asemănătoare”. Varujan Vosganian, prim vicepreşedintele USR, nu ştia nici el de existenţa procesului declanşat în 2009, cel puţin aşa declară. Iar pentru amănunte legate de acest litigiu, m-a trimis la Alexandru Istrate, directorul general al instituţiei. Deşi iniţial acesta a confirmat unele aspect legate de proces, după o discuţie avută cu Nicolae Manolescu s-a răzgândit, comunicându-ne că mesajul acestuia e următorul: e suficient punctual de vedere oficial publicat pe site-ul USR.
Greu de explicat şi de înţeles atitudinea total lipsită de transparenţă a preşedintelui USR faţă de mass media, în condiţiile în care tocmai dezvăluirea situaţiei a făcut ca termenul din 14 aprilie să nu fie ultimul termen al procesului. O fi un sâmbure de adevăr şI în ce spun Aura Christi şI Liviu Ioan Stoiciu, mai ştii? În orice caz îngrijorările lor sunt reale. Şi onorante.

Transcendenţă şi imanenţă în jurul unui simbol

Ca o ironie a sorţii, imaginea Casei Monteoru a devenit logo-ul Uninii Scriitorilor din România. Dacă ar fi să interpretăm în termeni simbolici pierderea - cu iz de vânzare la negru - a acestui imobil, am zice că e o consecinţă karmică a faptelor incalificabile ale unora dintre membrii USR, dar mai ales a unora dintre conducătorii ei. Iar cea mai reprobabilă, cea mai descalificantă pentru rangul de instituţie de elită a culturii române, este atitudinea conducerii USR după calomnia lui Mircea Dinescu împotriva lui Cezar Ivănescu din februarie 2008, încununată apocaliptic cu moartea marelui poet, pe 24 aprilie. Şi ca ruşinea să fie maximă, Uniunea Scriitorilor a refuzat să găzduiască trupul neînsufleţit al lui Cezar Ivănescu. Aşadar, văzute în această cheie, lucrurile par să configureze o sancţiune de ordin divin, printr-o interfaţă imanentă. În privinţa acesteia din urmă, traiectoria faptelor indică aceiaşi actori ai fatalităţii, de data asta victima fiind nu un om, ci o instituţie. O instituţie care se autodevoră prin conducătorul ei ales. Din păcate, victimele reale sunt cei care nu l-au votat.

P.S. Clara Aruştei, fiica adoptivă a poetului Cezar Ivănescu, face câteva observaţii tulburătoare: «Ciudat... Cum poate fi explicitată sincronicitatea aceasta stranie? Dosarul CASA MONTEORU a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti pe 29 Ianuarie 2009. Cezar Ivănescu a fost atacat pe 29 Ianuarie 2008! Acum, luarea unei decizii a fost amânată până pe 21 aprilie, zi în care Cezar Ivănescu era deja la Bacău. Sediul în care Cezar Ivănescu nu a fost primit nici mort, probabil că nu are cum să rămână al USR-ului! În 2008, când Cezar se zbătea în ghearele morţii, staff-ul USR sărbătorea împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Uniunii »... De fapt, 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români şi 60 de la transformarea acesteia în Uniune, după modelul stalinist. Cezar Ivănescu a propus în permanenţă restituirea vechiului nume, dar nimeni nu l-a sprijinit. De altfel, în 1990, el chiar a reînfiinţat SSR, iniţiativă frântă violent sub invazia minerilor. Am avut onoarea să fiu membru fondator al acelei utopii…

 

Citeşte şi pe www.sfin.ro