Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a fost creată în iunie 1864, printr-un decret al Consiliului de Miniştri, prezidat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La acea vreme se dorea ca noua instituţie să includă două şcoli principale de artă: "Institutul de muzica vocală" şi "Şcoala de muzică instrumentală" cu filiale atât în Bucureşti, cât şi în Iaşi. Astfel, la 6 octombrie 1864, Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune şi-a deschis porţile pentru tinerii dornici să studieze şi să devină faimoşi în lumea muzicii.
Sub conducerea compozitorului Alexandru Flechtenmacher, Conservatorul a devenit o instituţie europeană specializată în educaţia muzicală vocală şi instrumentală, având clase de vioară, solfegiu, cor bisericesc, canto, pian şi armonie. Aici au fost pregătite mari personalităţi ale istoriei muzicii româneşti şi internaţionale, care apoi au condus destinele acestui faimos aşezământ cultural.
În timp, domeniile de studiu oferite de Conservator s-au îmbogăţit şi diversificat. În 1900 a apărut prima clasă de muzică de cameră, iar în 1904 - clasa de orchestră; catedrele sunt constituite din Declamaţie şi Dramă, Teorie şi Solfegiu, Armonie şi Contrapunct, Clarinet, Oboi, Flaut, Corn, Contrabas, Fagot, Trompetă şi Trombon, Vioară, Violoncel, Muzică de cameră, Harpă şi Instrumentaţie, Cânt şi Operă. În 1905 se înfiinţează catedra de Compoziţie, condusă de Alfonso Castaldi, deocamdată, însă, tot în cadrul catedrei de Armonie.
Începând cu anul 1907 se modifică titulatura, Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune devenind Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică şi se stabilesc patru secţii - Teorie Muzicală, Cânt şi Operă, Instrumente, Declamaţie şi Artă Dramatică. În 1909 se închiriază încă un imobil, pentru trei ani, în strada Ştirbei Vodă nr. 22. În 1914 sediul Conservatorului se schimbă în strada Visarion nr. 14. În anul şcolar 1916-1917 Conservatorul suspendă toate cursurile din cauza războiului; se trece de la învăţământul oficial la cel particular, profesorii predau nu într-o instituţie, ci la domiciliile lor. În 1918 Conservatorul îşi mută sediul în str. Ştirbei Vodă nr. 37 şi nu se mai află în subordinea Ministerului Instrucţiunii, fiind trecut în cea a Ministerului Cultelor şi Artelor.
În perioada interbelică a început studierea contrapunctului, orchestraţiei, esteticii şi istoriei muzicii. 17 iulie 1931 a fost momentul de răscruce în viaţa Conservatorului din Bucureşti, la acea dată fiind îndeplinite toate condiţiile pentru a-l transforma într-o instituţie de învăţământ superior sub numele de Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, având cinci secţiuni - pedagogică-normală, teoretică, vocală, instrumentală (cu subsecţiunile instrumente cu coarde fără arcuş, instrumente cu coarde cu arcuş, instrumente de suflat), dramatică, cu durata de studii între 3 şi 8 ani; ulterior, se înfiinţează o secţiune de muzică religioasă în urma desfiinţării Academiei de Muzică Religioasă. Toate acestea au fost posibile datorită eforturilor muzicienilor angajaţi în instituţie, sprijiniţi de cel care va deveni profesor de onoare al Academiei, o proeminentă figură a compoziţiei româneşti din acea perioadă, binecunoscutul violonist, compozitor şi dirijor - George Enescu. Multe generaţii de studenţi au fost influenţate de acest mare muzician.
În anii '40, compozitorul Mihail Jora a preluat conducerea Academiei Regale de Muzică şi Artă Dramatică, imprimând instituţiei propria exigenţă şi rigoare şi menţinând în continuare nivelul ridicat al învăţământului muzical. În 1949, Conservatorul se metamorfozează în Facultatea de Muzică şi cuprinde 4 secţii - Canto, Instrumentală, Muzicologie-folclor, Compoziţie-dirijat; Facultatea de Muzică funcţionează în 4 clădiri (în Piaţa Amzei nr. 8, Piaţa Amzei nr.12, Dionisie Lupu nr. 29, Izvor nr. 12.
În 1950 se schimbă din nou a titulatura instituţiei, în Conservatorul de Muzică ''Ciprian Porumbescu'', cu sediul în str. Lipscani nr. 20. După anii '50 instituţia s-a numit Conservatorul ''Ciprian Porumbescu", având în structura sa două facultăţi: Interpretare Muzicală şi Compoziţie, Muzicologie, Dirijat orchestră şi Pedagogie. În 1955 Conservatorul se mută din strada Lipscani în strada Ştirbei Vodă nr. 35, iar în 1956 se înfiinţează secţiunea fără frecvenţă pentru studenţii secţiei de Muzicologie. În anul şcolar 1969-1970, pentru Facultatea teoretică se restrânge durata de şcolarizare la 4 ani.
Schimbările din viaţa politică şi socială românească de după anul 1989 au influenţat viaţa şi dinamica instituţiei. Numele de Academia de Muzică Bucureşti a fost atribuit în perioada 1990 - 1998, iar după această dată s-a numit Universitatea de Muzică Bucureşti. În anul şcolar 1990-1991 se înfiinţează noi secţii, precum Regie de Operă, Dirijat Orchestră şi Muzică Religioasă, iar ca materii opţionale apar jazz-ul şi muzica uşoară. Datorită tradiţiei şi a excelenţei în domeniu, printr-o hotărâre de Guvern din ianuarie 2001 numele Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti devine un reper pentru învăţământul superior muzical din România.
În iunie/iulie 2010, UNMB primeşte calificativul naţional şi european de ''grad de încredere ridicat'', oferit de ARACIS şi AEC (Asociaţia Europeană a Conservatoarelor), în urma evaluării instituţionale.
Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti este situată în centrul oraşului, în vecinătatea Grădinii Cişmigiu şi aproximativ 15 minute de Gara de Nord. Este excelent conectată, prin intermediul liniilor de troleibuze, autobuze şi de metrou subteran, cu toate cartierele din Bucureşti. La 5 minute distanţă, în jurul universităţii se află unele dintre cele mai importante instituţii muzicale şi culturale din România: Societatea Română de Radiodifuziune, Ateneul Roman, Sala Palatului şi Opera Naţională.
Universitatea are trei clădiri (blocurile A, B şi C) la aceeaşi adresă (str. Ştirbei Vodă nr. 35), unde se află sălile de curs şi de studiu şi un modern cămin studenţesc aflat pe str. Berthelot nr. 8.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru)