16 septembrie

 

Adevărul despre ”Profeția lui Sundar Singh”. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

Pe 16 septembrie s-au născut Lauren Bacall, Peter Falk, David Copperfield, Oskar Lafontaine, Mickey Rourke, B.B.King, David Davidescu, Gheorghe Cacoveanu, Gheorghe Olănescu, Vintilă I.C. Brătianu, Roxana Sorescu, Anca Parghel.

 

În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii, Sfintele, de fapt: Eufimia, Meletina şi Ludmila. Nimic în „Kalendar”, este luni, zi de muncă, până seara!

 

Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani şi hobbiţi probabil că aţi auzit de “Profeţiile lui Sundar Singh”, nu? Unii rătăciți le folosesc și le citează ca pe o Biblie. De fapt titlul complet este “Proorocirea lui Sundar Singh despre sfârşitul lumii. Sundar Singh vorbeşte globului pământesc”. Aşa stă scris, este titlul celor opt pagini, dactilografiate, copia trei, sau patru, foi de hârtie îngălbenite. Pe care le am în faţă. Le-am primit, cred că în toamna lui 1976, de la Gregorian Bivolaru. Pe vremea aceea nu era inamicul public numărul unu, cu procese de rele moravuri şi integrări în absolut. Grig era un tânăr cu ochelari, parcă cu un an sau doi mai mic ca mine şi era instructor de yoga la “Casa de cultură M. Eminescu” de pe Viitorului, actualul teatru “Metropolis”. Angajat la stat, cu carte de muncă, ca noi toți. Eu, împreună cu câţiva foşti colegi de la Liceul 24 şi Politehnică ne învârteam în jurul meditaţiei transcedentale, yoga, magie, paranormal. În timpul acela a fost o liberalizare temporară a politicii lui Ceaușescu, dorea să placă Occidentului. Am urmat cursurile de yoga ale lui Bivolaru, împreună cu soţia, până prin 1981. Apoi am lipsit mult, foarte mult din ţară, fiind plecat în Orient, unde viața m-a dus, parcă înadins, la multe izvoare spirituale. Ochii mei au văzut minuni!

 

Grig Bivolaru stătea, în acele vremuri, în Uranus, parcă, pe Schitul cu Maici, într-o casă veche. Avea cea mai fantastică şi deosebit de mare bibliotecă de samizdate pe care am văzut-o vreodată. Parcă era într-o magazie uriaşă. Experiențele lui tantrice au început când s-a mutat într-o garsonieră de la etajul patru în Sebastian, mult mai târziu. Cursurile lui de yoga, de fapt, de spiritualitate, se prelungeau până noaptea târziu, după miezul nopții. Apoi, câţiva dintre noi îl duceam, pe jos, pe “guru” acasă. Eram tineri şi atunci timpul avea o altă dimensiune, chiar îmi ajungea, atunci, timpul! Prilej de a mai discuta câte ceva, de a mai afla, de a mai contrazice şi a filosofa. Capitala era curată şi sigură şi puteai să stai cu o fată noaptea, într-un parc. Sau să o parcurgi, pe jos. Mai încearcă şi astăzi, mon cher!

 

Într-o seară am vorbit despre misticii indieni. Nu ştiu cine a adus vorba despre Sundar Singh. Mi-am mărturisit ignoranţa, nu mai auzisem de Sundar Singh! În acea seară Grig mi-a dat cele opt pagini pe care le am în faţă. La lecţia următoare de yoga, erau trei pe săptămână, m-a întrebat ce părere am. “Vax” i-am răspuns! Demonstrează, mi-a spus guru. M-am ridicat de pe tatami unde făcusem relaxarea şi, în faţa “clasei” am început. Am citit începutul:

 

“Să nu vă surprindă faptul că mă adresez vouă, deorece eu nu sunt mort, ci din mila lui Dumnezeu sunt viu, într-o veşnicie şi am posibilitatea de a vorbi oamenilor, acelora care se află în viaţa trupească.”

 

Proorocirea lui Sundar Singh nu este a lui Sundar Sing! Este scrisă de altcineva, la dictarea stafiei misticului indian, prin spiritism, scriere automată, sau alt procedeu paranormal. Sau altă aiureală… Sau şi mai curând este o operă de îmbărbătare patriotică scrisă de un autor viu, în ajunul celui de al doilea război mondial.

 

De unde ştii asta, m-a întrbat un cursant.

 

Simplu, am răspuns, în final apare fraza: “Petrache Lupu, ca şi toţi ceilalţi purtători de har sunt trâmbiţe care lucrează cu armonie la minunata lucrare de mântuire după planul Domnului”.

 

Deci, “proorocirea” este scrisă după ce Petrache Lupu a devenit un personaj de referinţă, adică la sfârşitul decadei 30’, cred că prin 1938!

 

Aveam să aflu, în Tibet, că Sundar Sing, un tip pasional şi dezechilibrat, s-a apucat să predice creştinismul, în stânga şi în dreapta, îmbrăcat în veşmântul galben al pandiţilor, al învăţătorilor religioşi, al misticilor. După ce, la moartea mamei sale, arsese Biblia, foaie cu foaie, plângând şi blestemând. A fost mâncat ritual, la propriu, de un trib sălbatic din Himalaia submontană, unde Sundar Sing plecase să-l convertească la creştinism. În aprilie 1929. Cred că misticul indian habar nu avea de România şi de “destinul ei de excepţie”. A scris mai multe lucrări, dintre care cea mai importantă este “La piciorele maestrului”. În niciuna dintre scrierile sale nu se pomeneşte nimic despre România!

Dar, mai aveam să aflu ceva, de la Nelu Ţugui, Dumnezeu să-l odihnească, după o emisiune de două ore la Europa FM, unde produceam şi prezentam “Bazar Bizar”. Cred că în anul 2002. Ei bine, Nelu Ţugui mi-a spus că aveam dreptate în anul 1976. După cercetările lui “Proorocirile lui Sundar Singh” au fost scrise de un anume Gelu Petrovicescu, prin anul 1939. Fratele mai mic al generalului Constantin Petrovicescu, ministru de interne, în timpul Statului naţional-legionar, unul dintre conducătorii legionari. Gelu, şi el legionar, avea preocupări mistice şi studia paranormalul şi religiile orientale. Este foarte plauzibil ca el să fi scris “Proorocirile lui Sundar Singh”. Aşa cum am intuit, o operă de relaţii publice, de îmbărbătare patriotică, în ajunul “focului ce avea să cuprindă Lumea”.

Toate popoarele de pe pământ au drepturi egale în noua cetate a Noului Ierusalim. România trece în scurtă vreme prin mari frământări internaţionale şi din mila providenţei iese din conjunctura conflictului armat, declarându-se din porunca lui Dumnezeu, o ţară sfântă”.

Cute, but wrong! Vorba celor doi căței. Din “conflictul armat” România a ieşit ca vai de capul ei, ciuntită, violată şi jefuită. Nu a devenit o “ţară sfântă” ci una nazistă, național-socialistă, cu lagăre și fürer, nu a fost comunistă niciun moment! Părerea mea, vorba lui Nicu Văcăroiu, ce o mai fi făcând, că s-a dat la fund – doar din când în când, este confundat, prin București, cu altcineva… După cum nu putem să confundăm niciun moment faptul că mâine este o altă zi!

☼     ♂      ♀

 

BERBEC  Dimineaţa îţi aduce o noua informaţie care cere din partea ta adaptare, o altfel de atitudine faţă de cei din jurul tău. Te hotărăşti că este cazul să cooperezi, să mai pui şi pe alţii la treabă! În această perioadă trebuie să te bazezi mai mult pe judecata rece, decât pe trăiri, emoții, intuiţii şi sentimente. Mai ales nu da curs furiilor de moment sau nu exagera importanţa şi repercusiunile unor informaţii din presă. Presa este aşa cum este şi nu este formată din savanţi! Treburile de rutină le faci bine şi temeinic. Nu te avânta pe tărâmuri şi domenii necunoscute. O seară mai tensionată, poţi evita neplăcerile, dacă te culci devreme!

TAUR  Ai trecut printr-o perioada mai grea, care ţi-a pus la încercare nervii şi starea de sănătate. Important este că ”ai trecut”! Astăzi nu face promisiuni şi nu da, sau lua, bani cu împrumut. O zi profitabilă prin veştile şi informaţiile pe care le primeşti. O veste bună şi una rea. Pe care vrei să o primeşti prima? Stelele îţi sugerează să-ţi faci ordine în suflet şi în sertare. Începutul săptămânii de lucru este un prilej de griji sau de amintiri plăcute. De cand nu ai mai fost la film, să te plimbi Du-te în seara asta! În orice caz tot ceea ce vei începe, pare lovit de inconsistenţa perioadei, adică nu ai voinţa şi putinţa să le duci la bun sfârşit.

GEMENI   Nimeni nu poate ghici la ce te  gândeşti şi ce vrei. Ţi-ai pus fizionomia de ”poker face” şi ironizezi pe toată lumea. Dai impresia unei persoane distante, reci. Haide, renunţă, fii drăguţ! Dar, evită să fii prea sensibil cu cine nu merită. Fii precaut în discurs şi promisiuni.  Bioritmul este negativ. Adică, eşti depresiv, obosit şi cu gândul aiurea, fără putere de concentrare. O configuraţie aparte te îmbie în această perioadă şi încă câteva zile după, să te identifici cu propriile proprietăţi şi bunuri şi să cheltuieşti mult. Supraveghează-ţi cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, sa investesti utopic in lucruri de care, peste câteva zile nu o să ştii de ce le-ai cumpărat şi ce o să faci cu ele!

RAC   O stare de bine te cuprinde astăzi, aproape nemotivat. O dorinţă de plimbare, de muzică, de vorbe bune cu prietenii. Profită şi ieşi la o plimbare, cu caţelul, sau fără, dacă nu ai. Sigur că poţi! Afaceri și afaceri. Unele cu bani, altele de amor. Alege cu grijă, anul acesta oferta este cam proastă. Și nu uita sfatul meu: carpe diem, trăieşte-ţi viaţa, distrează-te. Aspectele favorabile din propria zodie şi din casa banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără să-ţi asumi obligaţii pe termen lung. Mare atenţie la legăturile amoroase – poţi fi tras pe sfoară. Sfârşitul zilei te găseşte, dacă nu mai bogat, cel puţin în murături şi zacuscă, atunci mai înţelept. Sigur, cu amintiri frumoase!

LEU   Este greu să renunţi la felul tău de a fi, măcar o perioadă, putem înţelege. Dar măcar renunţă la generozitate ta anacronică. Du-te şi caută pokemoni, când cineva îţi cere bani cu împrumut! E greu să renunţi la rutină, dar multe din lucrurile cu care te-ai obişnuit, nu-ţi sunt favorabile! Bineînţeles că eşti frustrat. Frustrarea asta te impiedică să fii fericit şi să te bucuri de micile momente delicioase care formează starea de bine. Şi care momente plăcute se găsesc şi astăzi, numai că trebuie să le vezi. Vrei nu vrei, trebuie sa începi să înţelegi că dragostea, confortul şi fericirea sunt elementele fundamentale ale existenţei tale, doar Soarele este protectorul tău şi Jupiter şi Venus îţi sunt favorabile!

FECIOARĂ Astăzi te cuprinde o dorinţă de a face gospodărie, să mergi la piaţă. Imaginezi murături delicioase, după o reţetă balcanică. Conjunctura spune că poţi porni la fapte, dar fără cheltuieli mari! Este o zi bună ca să faci bilanţul şi să vezi cât ai cheltuit cu vacanţa. Nu fii nemulţumit, nu regreta, a fost frumos! Profesional treburile par să meargă ceva mai bine, dacă nu ai fi tot timpul fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. Acum, aici, imediat! Banii adevăraţi se fac în timp, iar averile solide în generaţii. Banii făcuţi uşor, se duc uşor. Asta este toată filosofia financiară…

BALANTĂ  Te simţiţi mai bine, cu mai multă energie. Vara a trecut, dar încă este frumos. Aşa că poţi începe micile îmbunătăţiri ale căminului tău, sau reparaţiile, la care te gândeşti de ceva timp. Situaţia în care te afli este dintre acelea care în primul rând nu trebuie dramatizată. Evită pesimismul gratuit şi văicărelile balcanice. Până la urmă poți constata partea comică a problemei. Trebuie să faci o triere a informaţiilor şi a persoanelor de unde provin aceste date. Deciziile tale greşite se bazează pe date false. Iar tu, nu-ţi doreşti să greşeşti!

SCORPION  Încerci să păstrezi un secret sentimental, dar s-ar putea să te trădezi singur. Atenţie la ce şi cu cine vorbeşti, fii logic în minciuni. Zâmbeşte, fii simpatic, poate merge şi de data asta! Dar, fermitatea te slujeşte, îţi face bine! Totuşi, astăzi nu ai imaginaţia proverbială a zodiei, aşa că trebuie să te limitezi la activitatea curentă, automată, zilnică. Un adolescent permanent, sexos şi sentimental, astăzi treci printr-o criză de maturitate sentimentală. Acest lucru poate să-ţi dea un sentiment de neplăcere, de izolare, care nu te caracterizează. Nicio problemă, mâine este o altă zi!

SAGETATOR    Aspecte favorabile deciziilor, la muncă. De asemenea, o zi fără derapări negative, ba chiar interesantă, sub aspectul realizărilor personale. Găseşti nota potrivită şi în gama sentimentală. În jurul tău domneşte un sentiment de satisfacţie suspect, aşa că vezi bine ce se întâmplă în spatele decorurilor. Dialogurile abundă astăzi ca într-o piesă de Caragiale. Trebuie, doar, să pui întrebările potrivite ca să obţii răspunsurile pe care le doreai. Pentru unii nativi din zodie este un bun prilej să faca mici reparaţii în căsuţă, sau măcar să redecorezi camera. Sănătatea este buna, iar banii nu sunt foarte rari la tine în buzunar, o sursă din trecut îţi umple parţial cardul.

CAPRICORN  Eşti sătul de lentoarea cu care se întamplă lucrurile şi de lenea celor din jurul tău. Ai şansa să accelerezi din proprie initiativa şi pui lucrurile la punct. Astăzi fermitatea îți vine bine! Energia ta vitală este în creştere, iar tot ceea ce te deranjează este că toţi prietenii din anturaj sunt foarte ocupati. În domeniul sentimental nu-ţi face false probleme care îşi au originea, de fapt, în suspiciune şi lipsa de încredere. Trebuie să fii mai realist, să laşi bănuielile şi gelozia, care nu sunt nici plăcute nici productive. Ultima parte a zilei este extrem de interesantă pentru că te apuci să faci modificări şi lucruri inutile.

VĂRSATOR    Ai primit de acasă o sarcină, pentru care te simţiţi motivat. Poate să fie şi cumpărarea de castraveţi şi gogoşari, atenţie la calitatea lor. În rest, perseverează în ceea ce ştii mai bine! Te bucuri de o formă exclentă. În ceea ce priveşte munca, ziua de astăzi este indicată pentru terminarea, închiderea unor dosare, afaceri, proiecte, finalizări şi clarificări de orice gen. Pune-ţi lucrurile în ordine, atât bunurile cât şi sentimentele. Primesti şi daruiești multă afecţiune. Te afli în postura idilică de a fi în foarte bune relaţii cu cei pe care îi iubeşti. Nu-ţi fie frică că momentul trece, această perioadă face să ai o dinamică buna a intensităţii pasionale dar şi a securităţii afective. Sanatatea este buna, banii – constant. Pe total, pare o zi bună!

PEŞTI   Ai şansa să-i arăţi partenerului buna credinţă, că nu renunţi uşor şi ca ai mijloacele de a merge înainte. Efortul merită, dar nu face pe actorul. Nu promite Luna de pe cer, este dată deja! Te hotărăşti să fii mai reţinut în a-ţi oferi serviciile şi banii unor persoane care nici nu mulţumesc. Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor financiare.  O problemă personală îşi va găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. O zi de realizări şi acumulări. O serie de evenimente şi mai ales nişte mici eşecuri trecute te pot obliga astăzi la o analiză  aprofundată. Noi prietenii, sau relaţii pot face această zi de luni interesantă.