O ceată de tineri intră în sediul Ligii Arabilor Sirieni din România – un ONG apropiat ambasadei Siriei la București, pe Șoseaua Pantelimon 81. Au programat o vizită la telefon, sub pretext că le trebuie o adeverință. Au venit să ocupe clădirea. În clădire era doar un angajat, singur într-un birou. L-au somat să le predea sediul.

„Conducerea trebuie aleasă, nu poate fi numită de ambasada Siriei. Nu plecăm de aici până nu se fac alegeri!”, i-au spus angajatului. Au preluat inventarul printr-un proces verbal. Au rupt apoi tablourile cu președintele Bashar al Assad și le-au aruncat în veceu. A venit și poliția, dar nu a avut ce să constate. Nu s-a intrat prin efracție, n-a fost nimeni agresat. Poporul a înfrânt!

Cu trei zile înainte, pe 3 februarie 2012, guvernul sirian a începuse bombardarea orașului Homs. De doi ani și ceva în Siria e un război civil în care au murit 70.000 de oameni. Răzvrătiții îi spun revoluție. Ambasada Siriei mi-a zis că e o luptă împotriva terorismului.

Siria s-a împărțit în două și în România. Guvernul sirian e reprezentat de ambasada de pe strada Paris, iar revoluția și-a făcut sediu în clădirea ocupată din Șoseaua Pantelimon.

Oamenii se întâlnesc zilnic să dezbată ultimele noutăți și să plănuiască următoarele acțiuni. Ocuparea sediului a fost încununarea zecilor de proteste din ultimii doi ani ale comunității siriene din București. Membrii ei se opun regimului Assad, aflat la cârma Siriei de patru decenii. Ahmed Khalid a fost printre primii care au organizat un protest anti-regim în București. Pe 28 aprilie 2011 s-au dus cu steaguri în Piața Victoriei. Au fost câteva zeci de persoane, mulți nici nu se cunoșteau.

Siria liberă numără cam 550 de membri înscriși în toată țara. Nu se rezumă la palavre: trimit ambulanțe, ajutoare, echipează sute de corespondenți cu aparatură foto-video și comunicații prin satelit ca să arate lumii ce se întâmplă acolo.

Ambasada Siriei la București mi-a spus că cei de la Siria Liberă „sunt opozanţi ai guvernului sirian şi execută agenda opoziţiei externe non-naţionale, care solicită intervenţia străină – în special cea militară – în afacerile siriene”.

Ahmed Khalid spune că regimul Assad i-a furat 20 de ani din viață. „Mă rog la Dumnezeu ca revoluția să răstoarne regimul. Dacă țara se eliberează vreau să mă întorc acolo. Cred că 90% din comunitatea siriană vrea asta”, spune Khalid.

Domnul Ahmed mă întâmpină în fața gheretei confort 1 din spălătoria auto pe care o deține pe Vasile Lascăr. E biroul lui. Are două măsuțe și niște scaune, un automat de cafea la leu, un televizor pe care urmărește posturile de știri arabe și calculatorul pe care citește noutățile din Siria, majoritatea de pe Facebook. Este ordonat și ferm cu angajații. Când nu bate bonuri de casă dezbate ultimele știri cu prietenii sau clienții. Și eu l-am cunoscut printr-o prietenă care-și spăla mașina acolo.

Khalid a studiat psihologie organizațională la Damasc și a venit în 1993 în România, ca să-și continue studiile. N-a mai avut chef de școală când a văzut ce grea e limba română, așa că s-a apucat de afaceri. Și-a deschis o terasă în Drumul Taberei, în anii ’90, apoi a exportat animale și acum deține spălătoria. S-a căsătorit cu o româncă în 2002 și au două fete împreună.

S-ar întoarce cu tot cu familie în Siria, dac-ar avea la ce. „Acolo, ca intelectual sau cineva care nu e partizan cu regimul, ori pleci, ori faci pușcărie sau mori, dacă spui ceva împotriva lor. Oricum ești urmărit peste tot. Când pleci, mai vine securitatea la familie, să întrebe ce faci acolo, întrețin tot timpul o stare de tensiune”, spune sirianul.

Acum doi ani, când primăvara arabă a ajuns și în Siria, susținătorii revoluției au crezut pentru prima dată în patru decenii că regimul Assad va fi doborât de popor. S-au simțit liberi.

„Credeam că o să se termine repede. O lună, două, trei, un an cel mult. Eu am pierdut 20 de ani din cauza regimului. Normal că m-am bucurat. Nu aveam nicio speranță că o să mă întorc înapoi vreodată. Să-mi exercit acolo profesia”, spune domnul Ahmed.

Președintele și regimul nu au plecat. Revoluția s-a transformat într-un sângeros război civil. Și doi dintre frații lui Khalid au fost împușcați pe stradă, în orașul lor, Ma’arat al-Nu’man.

Cam un sfert din Siria e controlat de rebeli, în nord, de la Aleppo, de-a lungul Eufratului, până la frontiera Irakiană . Armata face eforturi pentru recuperarea controlului în zonă.

Comunitatea nu se limitează la proteste pașnice de stradă. Donează bani și fac transporturi regulate de ajutoare în mijlocul conflictului – medicamente, alimente, echipamente electronice. Diaspora din întreaga lume sprijină financiar populația în nevoie.

„Ne întâlnim, se strâng bani. Fiecare cât poate – 100 de euro, 100 de dolari, 50 de lei, și cumpărăm ce au nevoie. Cam 4-5 mii de euro se strâng la un drum. Medicamente, ustensile, anestezic. Mai nou și alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte. Le cumpărăm de aici sau le primim donație. Avem și doctori în comunitate care ne îndrumă și ne fac rețete”, spune sirianul.

Din martie 2011, Ahmed Khalid a fost de patru ori acasă. Prima dată legal, înainte de închiderea granițelor, apoi a trecut pe risc frontiera cu Turcia.

„Din 1996 până-n 2002 am avut interdicție să intru în țară. Tatăl meu a murit în perioada asta și n-am putut să-l văd. Simt și acum un gol în suflet. Acum doi ani m-a sunat fratele că mama e bolnavă și nu pot s-o ducă la spital. Am zis că merg s-o văd contra costul vieții”, povestește sirianul.

Drumul de la graniță până în Ma’arat al-Nu’man, localitatea de baștină, a durat peste 11 ore. Era chiar la începutul revoluției, în prima săptămână din mai 2011. Localitatea se află între Aleppo și Homs, două dintre orașele unde s-au dat cele mai grele lupte.

„Toată lumea era derutată. Mama a fost operată în oraș, la 10 km. Două ore și ceva a durat operația. După trei ore mi-a zis doctorul să nu mai stau niciun minut, trebuie să plec că o să fie bombardamente. De pe patul de operație am dus-o cu mașina acasă.”

De regulă, oamenii merg cu avionul până la Antiohia, în Turcia, aproape de graniță. De acolo iau autocarul până la frontieră și trec ilegal, sau cu complicitatea vameșilor turci, în Siria. Domnul Ahmed o face cu pașaportul românesc în buzunar și cu credință în Dumnezeu.

„Cine vrea să facă revoluție e contra-cost. Nu e nimic pe gratis. În viața asta cine vrea libertate trebuie să plătească. Fără sacrificiu nu poți să faci absolut nimic. Îmi asum tot.” – Ahmed Khalid

Ahmed Khalid are familie numeroasă acolo, peste 60 de persoane. Patru surori și patru frați. Cu el sunt nouă. Doi dintre frați au fost împușcați.

„Unu a fost împușcat pe stradă în iunie anul trecut. Pe stradă, civil. Și celălalt a fost împușcat în decembrie aproape de coloană. Se simte mai bine. Dar au fost operați în condiții mizere, fără anestezie. Ca în Evul Mediu.” Ar trebui să facă recuperare, însă nu există spitale. Bombardamentele au distrus majoritatea clădirilor de interes strategic, inclusiv spitale civile. Spitalul de campanie în care i-au fost tratați frații e improvizat într-o fermă de păsări.

De două dintre surori nu știe nimic. Stau la 30 de kilometri de restul familiei, însă nu au vorbit de mai bine de un an. Telecomunicațiile sunt adesea întrerupte, iar călătoriile sunt riscante.

O zi din viața lor e confuzie și teroare, spune bărbatul. Ultima oară când i-a vizitat a stat patru zile în casă din cauza bombardamentelor. „Începe bombardamentul fuge toată lumea pe câmp sau unde apucă. Mori, mori. Se liniștește treaba, se întorc. Mai fac câte ceva. De dimineața până seara cam asta e. Fugi, te-ntorci, stai speriat.”

Diaspora finanțează o rețea de mii de reporteri de război

Lupta nu se duce doar cu arma. Zonele din câmpul de război sunt lipsite de resurse, iar embargourile pun civilii în dificultate. „Ducem medicamente. Nu doar pentru rudele noastre. Pentru spitalele de campanie și cine are nevoie. Alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, aparatură electronică”, povestește Khalid.

Presa intră cu greu în zonele de conflict, iar internetul pică des. Țara e codașă la capitolul libertății de exprimare.

Astfel s-a creat o rețea extraordinară de „corespondenți”: tineri care-și riscă viața pentru a posta pe internet toate noutățile îngrozitoare. Așa se informează și Khalid.

Sirienii din străinătate au cumpărat aparatură pentru 3-4000 de persoane, împrăștiate în toată țara. Au camere foto/video și internet prin satelit, de la o firmă din Bulgaria. Ei postează totul pe internet: unde a fost bombă, atentat, câți morți, cine a murit, cine a dezertat. Câțiva dintre reporterii de nevoie corespondează permanent cu televiziunile arabe Al Jazeera și Al Arabiya.

„Totul e la mila lui Dumnezeu”, spune Khalid. Aproape 50 de corespondenți-activiști au murit anul trecut în Siria, potrivit datelor de la Reporters sans frontieres.

Comunitatea Siria Liberă continuă să trimită ajutoare și să protesteze. Armata guvernamentală s-a regrupat și a început asalturi asupra orașelor ocupate de rebeli. Conflictul e departe de a se încheia.

Un război într-un război

Fragmentarea opoziției este piedica în terminarea războiului. Neînțelegerile între diferitele facțiuni și încăpățânarea unor lideri fac negocierile imposibile, iar asta înseamnă mai mulți morți. Cu Assad nu vrea să discute nimeni.

Guvernul sirian are altă perspectivă, pe care mi-a explicat-o ambasada de la București într-un email:

„Siria se confruntă cu o conspiraţie feroce care a aprins un mare război susţinut cu bani, arme şi luptători din diferite ţări occidentale şi arabe, vizând în primul rând axa de rezistenţă în care Siria este pilonul principal. Scopul este divizarea Siriei, destabilizarea ţărilor din Orientul Mijlociu şi provocarea de războaie şi conflicte civile în aceste ţări – totul pentru a redesena o nouă hartă a regiunii şi pentru a satisface interesele ţărilor care sprijină acest război”.

Occidentul a condamnat masacrarea populației civile, însă e puțin probabil să intervină militar. Între timp, armata siriană duce „un război împotriva terorismului” în care principala victimă este propriul popor.

Domnul Ahmed primește vizita prietenului său, doctorul Sayed, chirurg la spitalul județean Ilfov. Nici el nu e fanul regimului, însă nu crede nici în revoluție. „Trebuie negociat, să se așeze toți la o masă și să rezolve o dată problema. Acum se mai poate reconstrui, dar dacă distrugem până la temelii n-o să mai fie nimic de reconstruit”. Domnul Ahmed se supără: „tu n-ai fost să vezi cum e acolo!” Doctorul recunoaște:  

„da, dar trebuie să mai am unde să merg”.

—

Dacă vrei să-mi propui un subiect sau să discutăm despre cel de față scrie-mi la mako@casajurnalistului.ro. Mă găsești și pe Facebook:

Scurt ghid despre conflict:

Colecție independentă de videoclipuri
Timeline – Siria în ultimul secol
Harta sectariană a Siriei
Bashar al Assad și libertatea de exprimare
Dosarul BBC despre conflict
Ghidul opoziției siriene
Hartă interactivă a CBC
Afacerile familiei Assad în România