Cu prilejul sărbătoririi centenarului Uniunii Scriitorilor, două interesante şi bine documentate expozee ale d-lor Teodor Vârgolici şi Ion Ianoşi au evocat, se ştie, cel dintâi etape semnificative din istoria întemeierii S.S.R., iar cel de-al doilea momente din rezistenţa membrilor U.S.R. împotriva încătuşării gândului şi scrisului în anii dictaturii comuniste.
Nelipsite de interes, însă, mi se par şi câteva episoade semnificative din răstimpul ce începea să vestească apropierea unor vremuri grele pentru scris şi scriitori.
în aceste circumstanţe, la 25 aprilie 1937, ora 11, la sediul S.S.R., care atunci se afla în strada Berthelot nr. 18, a fost deschisă adunarea anuală, devenită tradiţională. Descriind atmosfera ce domnea în sală, un ziar din epocă a relatat de pildă: "Grupuri-grupuri discută şi hotărăsc interpelări, atitudini. Se pare că în faţa ameninţărilor ce vin din afară de breasla lor (ţara trăia de ani buni sub regimul cenzurii şi al stării de asediu - n.n.) scriitorii îşi dau seama că singurul răspuns este: solidaritatea".
în discursul introductiv, N. M. Condiescu, preşedintele S.S.R., care mai era, în acelaşi timp, şi general, bibliotecar la Palatul Regal şi director al Revistei Fundaţiilor Regale, a căutat să introducă o notă de optimism, anunţând - printre altele - că situaţia financiară a S.S.R. era cum nu se poate mai înfloritoare. întrucât, în anul ce trecuse, Societatea beneficiase - de la Luna Bucureştilor - de o subvenţie de 600.000 de lei sau că tot din anul ce se încheiase putea acorda burse de călătorii pentru scriitori tineri în valoare de 50.000 de lei. Bugetul se soldase cu un excedent de 750.000 lei, iar cel mai important obiectiv care rămânea în faţa conducerii S.S.R. era construirea palatului scriitorilor. Care şi fusese dat în studiu arhitectului Doicescu, ce avea gata planurile şi machetele. Nu mai trebuia, dar, decât să fie ridicat!
Dl. General vădea, astfel o mare deschidere şi solicitudine faţă de interesele scriitorilor. Cu atât mai surprins am fost de aceea când, cercetând la Arhivele Naţionale cu totul altceva, am dat - în dosarul nr. 92/1937 al Serviciului Special de Informaţii - peste această notă ireverenţioasă nesemnată, cenzurată din revista "Vremea":
"Este o persoană foarte greu abordabilă, probabil din cauza prea multor obligaţii cărora trebuie să le facă faţă. Oricât de mare, un om nu e decât un om. Nu poate mulţumi pe toată lumea. Din această pricină am primit la telefon, dimineaţă, la prânz sau seara, un răspuns plin de respect sec, cu variante destul de lipsite de imaginaţie: "Dl. general nu este acasă" sau "Dl general doarme şi nu-l putem scula până la cinci".
La ora indicată, un nou telefon, un nou răspuns: "Dl general chiar acum a ieşit".
Povestea a durat, ca în Vechiul Testament, şase zile. în a şaptea - fără a socoti odihna - un alt glas şi bineînţeles alt răspuns mai omenesc. Jupâneasa, fără să cunoască diplomaţia telefonului, răspunde sincer: "încercaţi la 81/2. Atunci vine la masă".
Un sfert de ceas peste ora indicată, discul aparatului descrie rotogoale neterminate.
Iarăşi discuţii cu feciorul. Desigur că dl Preşedinte e atât de obosit că nici nu are puterea să ţină receptorul în mână. îi dăm dreptate. După o zi de alergătură, ce poţi cere mai mult de la un om? Feciorul - ghicesc în glasul lui un surâs nedefinit - răspunde: ŤA spus dl general să vă adresaţi altcuiva. D-sa n-are timp să se ocupe de acesteať.
Am înţeles".
Acum e greu să ştim ce a înţeles autorul anonim al notei de mai sus, dar cert este că după discursul d-lui general, Ludovic Dauş s-a ridicat, de undeva din sală şi a cerut să se dea prioritate dezbaterii ultimului punct de pe ordinea de zi, înainte ca adunarea să se descompleteze. Adunarea l-a susţinut şi gen. Condiescu i-a dat cuvântul lui Liviu Rebreanu. Iar din ziarul "Universul" de a doua zi aflăm că acesta a vorbit "despre atitudinea pe care trebuie s-o ia societatea faţă de abuzurile cenzurii, faţă de arderea cărţilor lui M. Sadoveanu şi faţă de arestarea scriitorilor de cărţi pornografice". (Era vorba, în speţă, de Geo Bogza şi H. Bonciu - n.n.)
Aplaudată de marea majoritate a participanţilor, luarea de cuvânt a lui Liviu Rebreanu l-a nemulţumit însă pe George Gregorian care, intervenind, a declarat - conform aceluiaşi izvor: "Cât despre cărţile lui Sadoveanu care sunt arse (de legionari - n.n.) ţara nu poate fi împiedicată să se poarte cum găseşte de cuviinţă, faţă de un scriitor căruia îi judecă faptele.
Faţă de autorii de cărţi pornografice, societatea nu poate lua apărarea decât scriitorilor de talent, iar nu pseudoscriitorilor care compromit profesiunea".
Intervenţia lui Gregorian a inflamat spiritele. în sală au răsunat proteste şi s-au auzit tot felul de întrebări. A fost, însă, aprobată de Mircea Eliade, care a considerat că între adevărata literatură şi cea pornografică există limite bine definite şi că în străinătate "anomaliile şi nevrozele sexuale se publică în tiraje restrânse", iar în cazul scriitorilor arestaţi era evidentă lipsa lor de preocupări pentru artă, ea fiind mai degrabă "clinică".
Eliade a fost numaidecât contrazis de Zaharia Stancu şi de Şerban Cioculescu.
Impetuos, ca de obicei, Stancu a povestit adunării că el scrisese un articol împotriva arestării celor doi colegi, dar cenzura nu-l lăsase să treacă. "Atunci - a continuat el - am cerut să fie arestat întregul popor român pentru folclorul lui". Iar într-un alt articol, a arătat el, "am făcut citate din Biblie şi cenzura le-a cenzurat şi pe acestea".
Calm, ponderat, Cioculescu a relevat că şi în opera lui Eliade existau "puncte vulnerabile" care nu l-ar fi îndreptăţit "să ridice piatra" şi a stăruit asupra "debandadei" ce există în scris şi făcea ca "un domn analfabet şi lipsit de orice talent batjocoreşte de ani de zile pe marele poet Tudor Arghezi, fără ca cei în măsură să ia atitudine s-o ia". De aceea a ţinut să aducă cuvântul de solidarizare al Grupării criticilor români la atitudinea pe care Societatea Scriitorilor înţelegea s-o ia faţă de problemele ridicate de Liviu Rebreanu.
Surprins şi evident nemulţumit de turnura pe care o luaseră lucrurile, generalul Condiescu s-a ridicat şi a declarat că, în asemenea împrejurări, el prefera să se retragă de la conducerea S.S.R. Adunarea, în picioare, a protestat şi s-au auzit strigăte: "Nu! Nu!"... Iar, după câteva clipe, George Gregorian a anunţat că generalul a revenit asupra intenţiei sale. Şi, la rândul său, prof. Herescu, secretarul Societăţii, a arătat că timpul afectat discuţiilor fusese depăşit...
Pentru a destinde atmosfera, Ludovic Dauş a propus că, întrucât mai erau şi alte puncte pe ordinea de zi, să se fixeze data unei alte adunări, în care să se poată dezbate, pe larg şi în amănunt, chestiunile ridicate de Liviu Rebreanu. Asistenţa a fost de acord şi s-a decis ca viitoarea adunare să aibă loc în prima duminică după Paşte...
Dr. V. Voiculescu a dat citire raportului cenzorilor, s-a ales comisia pentru acordarea premiilor, iar prin vot secret au fost admişi noii membri: Lucia Demetrius, Al. Dima, George A. Petre, Coca Farago, Ion Th. Ilea, A. Pop Marţian, Nicolae Roşu, Mihail Şerban, Cicerone Theodorescu şi George Voevidca.
Şi după ore, la 1 fix, adunarea s-a împrăştiat în linişte.
Doar dintr-un grup ce se îndrepta spre ieşire s-au auzit râsete. Ce se întâmplase? Cineva remarcase pe un ton cam înţepat: "Nimeni nu-i mulţumit cu ce are". Iar altcineva îi replicase: "Dar nu nemulţumit de inteligenţa lui".
