Prin eforturile reunite ale Societăţii de Ştiinţe filologice (filiala Covasna, condusă de doamna Luminiţa Cornea), ale Muzeului Carpaţilor Răsăriteni (director, Valeriu Cavruc) şi ale corpului didactic din Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din oraşul transilvan Sfântu Gheorghe, s-a desfăşurat, în zilele de 6 şi 7 noiembrie, Rotonda de la Araci, sat în care în 1882 se năştea scriitorul Romulus Cioflec. Tema întâlnirii de anul acesta, la care au fost invitaţi să participe un grup de cercetători ai Institutului de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu" din Bucureşti, a constituit-o Memorialul de călătorie în literatura română.
Peregrin transilvan din stirpea lui Ion Codru Drăguşanu, cu atitudine modernă şi dezinhibată faţă de ceea ce vede, Romulus Cioflec însuşi a îmbogăţit acest gen cu trei volume în care şi-a descris uimitoarele călătorii prin lume. Dar, înainte de a voiaja în străinătate, a bătut ţara în lung şi-n lat, împins atât de împrejurări biografice, cât, şi mai ales, de dorul călător care-i stăpânea fiinţa. Născut, aşadar, în satul covăsnean Araci (Arpătac, pe atunci), ajunge, ca mulţi alţi copii de ardeleni, să-şi definitiveze studiile în Regat. După absolvirea Şcolii Normale din Câmpulung Muscel, este repartizat, timp de trei ani, ca învăţător în comunele prahovene Chiojdeanca şi Lipăneşti. După o intensă activitate publicistică, încununată cu debutul din 1907 (volumul de nuvele Doamne, ajută-ne!), lucrează la Bucureşti, ca bibliotecar la Academia Română. Remarcat de Vasile Goldiş, este solicitat la Arad să lucreze ca prim-redactor al ziarului "Românul". întors la Bucureşti, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie, după absolvirea cărora funcţionează ca profesor la Pomârla, o localitate din judeţul Botoşani. La începutul lui 1917, pornit în căutarea numeroasei sale familii (era al patrulea copil din treisprezece), refugiată din Ardeal, ia drumul Iaşului, apoi al Chişinăului. Rudele nu şi le găseşte, în schimb, luat de val, ajunge în februarie la Petrograd, unde asistă la începutul revoluţiei bolşevice, după care se întoarce în Basarabia unde pune umărul la înfăptuirea unirii provinciei cu restul ţării. Odiseea familiei sale (aflată ulterior de scriitor şi descrisă cu mare forţă de evocare în romanul din 1943, Pe urmele destinului), începe din satul natal, trece prin Buzău, Bucureşti, Galaţi şi Iaşi, de unde autorităţile hotărăsc evacuarea refugiaţilor de diverse naţionalităţi dincolo de Nistru, în Ucraina. Cu smerenie, răbdare şi o uimitoare capacitate de adaptare, membrii familiei Cioflec parcurg, cu trenul, apoi cu vaporul, distanţe şi rute incredibile: Elisavetgrad, Poltava, Harkov, trec Donul, Samara, Celeabinsk, Kurgan, Omsk, trec fluviul Obi, traversează taigaua, Krasnoiarsk Enisei, Irkuţk, Baikal, Manciuria, Vladivostok. De aici, se îmbarcă pe un vas care îi va purta prin Japonia, China, Singapore, Sri Lanka, India, Marea Roşie, Canalul de Suez, Port Said şi-i va debarca pe continent la Raguza, astăzi Dubrovnic. După un astfel de periplu, li se pare o nimica toată să străbată, pentru a ajunge în satul natal, Herţegovina, Bosnia, Croaţia, Ungaria şi apoi Timişoara, Piatra Olt, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Braşov şi, în fine Araci, locul de unde fuseseră siliţi de vremuri să plece în bejenie.
Revenind la Romulus Cioflec, el rămâne aproape un deceniu în Basarabia, predând în diverse licee din Chişinău. Mânat mereu de setea de cunoaştere şi de spiritul de aventură, chiar în acest răstimp, se zbate să obţină o bursă de studii la Berlin, pe care o primeşte în 1921-1922. în 1925, participă, la Paris, la lucrările Internaţionalei muncitorilor din învăţământ. Peste câţiva ani, reîntors în capitala Franţei, îl va cunoaşte pe Panait Istrati, de care îl va lega o strânsă prietenie. Din 1926, vreme de un deceniu, îşi mută catedra la Timişoara, de unde, ca dintr-un mare port, izbuteşte să facă încă două călătorii de amploare. Prima, în1927, vizează Spania, unde participă la cursurile de vară ale Centrului de Studii Istorice din Madrid. Călător împătimit, alege varianta cea mai lungă şi mai spectaculoasă: Timişoara, Belgrad, Zagreb, Fiume, Triest, Veneţia, Milano, Geneva, Sudul Franţei, Barcelona, Madrid, Toledo, Córdoba, Sevilla, Granada şi retur. Impresiile de călătorie vor fi descrise cu lux de amănunte în volumul Cutreierând Spania, apărut în 1928 şi reeditat de Editura Sport-Turism în 1988. La întoarcere, face un scurt popas în localitatea Hendaya, ştiind că acolo se afla exilat Miguel de Unamuno, care putea fi întâlnit zilnic într-o cafenea. Romulus Cioflec este, astfel, al doilea român, după Iorga, care a avut privilegiul unei conversaţii relaxate cu scriitorul spaniol. în vara anului următor, "peregrinul nostru transilvan" se îmbarcă pe vasul "Monte Cervantes", aparţinând unei companii hamburgheze, şi porneşte într-o călătorie spre Polul Nord, ce nu va fi lipsită de peripeţii. Urmând firul Elbei, ies în Marea Nordului, în lungul coastei daneze, trec zbuciumata strâmtoare Skagerrak şi, ţinându-se mereu aproape de coasta norvegiană, parcurg fiordurile, cu escale la Bergen şi Molde, sunt "botezaţi" la trecerea Cercului Polar de Nord, ating oraşele Tromsö, Hammerfest şi Capul Nord, îndreptându-se apoi spre Insulele Spitzbergen (Svalbard). Fiind o vară friguroasă, acestea sunt înconjurate de un brâu de sloiuri, la trecerea cărora, vasul avariat în două locuri, este nevoit să ancoreze într-un golf, de unde trimite un disperat SOS. La scurt timp, îşi face apariţia spărgătorul sovietic "Krasin" care, cu numai câteva zile în urmă, salvase supravieţuitorii expediţiei conduse de Umberto Nobile. După laborioase reparaţii şi nouă zile de aşteptare încordată, "Monte Cervantes", secundat de "Krasin", porneşte spre Hamburg, urmând aceeaşi rută pe care venise. Peripeţiile, demne de roman, itinerariul, compania de pe vas, măiestrite descrieri ale peisajelor exotice, precum şi o multitudine de date demografice, geografice, istorice, culturale etc. au fost incluse în volumul de impresii de călătorie, intitulat Sub soarele polar, apărut în 1929 la Editura "Naţională" S. Ciornei. Reeditarea lui ar certifica afirmaţia lui Perpessicius din 1943, conform căreia Romulus Cioflec ar avea o "fire de peregrin, îndrăgostit nu numai de peisaje inedite, dar şi de situaţii aventuroase, aşa cum apare în notele de călătorie în Spania sau în regiunile polare" şi ar contribui la redescoperirea unui scriitor pe nedrept uitat.
