Inotatorul Stefan Gherghel este antrenor secund la Universitatea din Alabama

Visul lui este sa revina intr-o zi acasa pentru a pregati sportivi baimareni

A trecut de la activitatea de sportiv de performanta la cea de antrenor, dar nu aici, in Romania, ci departe, in Statele Unite ale Americii. A cucerit foarte multe medalii si a participat la cele mai importante competitii de natatie. S-a impus in proba de 200 metri fluture, fiind vicecampion mondial la Indianapolis – 2004, vicecampion european la Madrid – 2004, locul V la Jocurile Olimpice din Atena – 2004, multiplu medaliat cu bronz la Europene, medalie de bronz la Mondiale. Este vorba de baimareanul Stefan Gherghel care isi doreste sa isi indeplineasca un mare visS sa devina antrenor aici.

– Ai reusit sa te acomodezi cu postura de antrenor?

– Trecand din apa „pe uscat” este ca si cum ai intreba un peste unde ii place cel mai mult. In apa, alaturi de alti pesti, sau pe uscat langa pescari (spune Fane razand). Imi place ceea ce fac, dar imi placeau la fel de mult si vremurile de sportiv de performanta. Sa lucrezi cu oamenii este o provocare, sa scoti ce e mai bun din ei e arta. Sunt antrenor secund al echipei de natatie de la Universitatea din Alabama, de aproape cinci ani, full time.

– Care sunt cele mai bune rezultate obtinute acum, prin sportivii tai?

– Inotul in Campionatul National Universitar este foarte competitiv. Este cel mai performant sport dintre toate sporturile universitare. Lotul Americii, care domina natatia mondiala de peste 100 de ani, se alege dintre acesti sportivi. Pe langa ei mai ai si europeni. Practic, toti internationalii care vin aici sunt deja foarte buni. Am avut un numar mare de copii care ajung in finalele acestor campionate. Cand voi avea un campion universitar voi putea spune ca am un sportiv care se bate pentru medaliile olimpice si mondiale.

– Ai reinceput activitatea sportiva. Participarea la Campionatul Masters din Suedia ti-a adus multe medalii.

– Campionatele de Masters au inceput direct cu Mondialele de la Suedia. Mai intai ca o experinta noua si o vacanta pe care o planuisem cu cativa dintre prietenii mei. S-a intamplat sa particip la acest concurs la doi ani de la ultima competitie oficiala – Beijing 2008. Am luat 7 medalii de toate culorile. Au fost prezenti peste 9.000 de participanti si m-au surprins performantele care se pot realiza la fiecare varsta. Este suficient sa te uiti peste lista recordurilor si sa remarci niste timpi excelenti realizati de nume foarte cunoscute altadata in inotul mondial. Pot spune ca aceste competitii sunt ca un club select nu ca numar, ci ca valoare a celor care ajung sa inoate la aceste categorii de varsta.

– De aceasta data ai reprezentat Resita.

– Acolo am gasit un club format deja. Oameni pasionati de sport si care ne-au sponsorizat. Din pacate, in Baia Mare nu exista un club pentru veteranii acestui sport. Din cate stiu, nu mai exista bazin public, ci mai degraba „proprietate privata” pentru cateva persoane „selecte” din oras, care isi fac antrenamentele pe acolo. Este greu sa formezi ceva intr-o piscina fara conditiile optime sportului de performanta. Bazinul era mai plin de viata in urma cu 20 de ani. Dintr-un centru care domina toata tara s-a ajuns la exportul sportivilor si antrenorilor peste tot in lume, in ultimii 10 ani. Trist, dar probabil nu ai cum sa simti nimic pentru un oras si pentru oamenii lui daca tu esti din alta parte, faci multe lucruri fara macar sa iti fie rusine. Cei care conduc sportul in Maramures nu mai gasesc satisfactii in a spune „am crescut un sportiv, l-am ajutat sa ajunga acolo, e de-al nostru!”.

– Te implici in sprijinirea sportivilor din Romania?

– Da, ofer oportunitati cat mai multor copii talentati, ca mai tarziu in cunostinta de cauza sa poata lua decizii pentru viitorul lor. Cred ca sunt noua sportivi, majoritatea din Baia Mare, care au ajuns in SUA. Felicitari si mult succes. Lumea spera sa obtina ceva dupa ’89, dar tind sa cred ca in afara dreptului de a alege in viata nu s-a castigat mare lucru. Pierdem incontinuu ca lasam „varfurile” sa plece, ca apoi sa concuram impotriva lor. In Baia Mare exista un potential urias, sportivii sunt imaginea urbei, ei arata potentialul, sanatatea, civilizatia. Se fac pasi prea mici si multi inapoi pentru ceea ce a fost acest sport candva. Noroc cu antrenorii, pasionati si „nebuni”, care nu se lasa si nu renunta niciodata in fata obstacolelor. Sper ca intr-o zi sa revin acasa, sa antrenez acolo, sa predau ceea ce am invatat, pentru ca este la cine. Dar va mai dura, pentru ca trebuie rezolvate unele probleme si abia dupa aceea se va putea face sport de performanta.