Moș Dumitru Șomlea, ultimul supraviețuitor al cruntei Bătălii de la Oarba de Mureș, unde Armata Română a pierdut 11.000 de oameni, s-a stins în singurătate, uitat de oamenii pe care i-a iubit cel mai mult pe acest pământ. La 103 ani a plecat la cele veșnice, furat de țigani, cu o pensie de 252 de lei, luptându-se cu șobolanii. ”Doamne, oriunde m-ar băga la atac, scapă-mă. Să mă duc la familia mea acasă, să mă duc la ai mei, acasă. Că au lăsat multe văduve și copii orfani”
articolul continua dupa recomandari
Pe 17 septembrie 1944, gerenalul rus Trofimenco, în subordinea căruia se afla Armata a 4-a Română, dă ordin ca Dealul Sângeorgiu, din zona Iernut, să fie atacat frontal, fără sprijin de artilerie. Începe una dintre cele mai crunte perioade din cel de-al Doilea Război Mondial, până pe 6 octombrie pierzându-și viața 11.000 de ostași de-ai noștri. Pe un front de numai 400 de metri lățime, apărat aproape de perfecțiune de către Diviaia 8 Cavalerie SS germană, Diviziile 9 și 11 Infanterie române au fost nimicite, generalul rus urmărind, din motive personale, să se răzbune, după întoarcerea armelor, la 23 august 1944.
Dumitru Șomlea a luptat acolo. Când s-a stins, în septembrie anul trecut, la 103 ani, era ultimul supraviețuitor al tragediei de la Oarba de Mureș. A plecat fix cu o zi înainte ca bătălia să începă, pe 17...”„M-am rugat la Dumnezeu zi și noapte: Doamne, oriunde m-ar băga la atac, scapă-mă...Să mă duc la familia mea acasă, să mă duc la ai mei acasă. Pune odată capăt necazului ăsta, să avem un rezultat bun, să înfruntăm dușmanul, să meargă în patria lui, acasă...Că au lăsat multe văduve și copii orfani....Ajută-ne, scumpule Dumnezeule, să nu reușească dușmanul, să reușim noi, prin bunătatea ta scumpă dă-ne ajutor să îl petrecem pe dușmani de pe meleagurile noastre...Să rămânem în libertate. Patria și pământul românesc, țara noastră, pentru care am luptat”...Și ne-a ajutat Dumnezeu...Și am scăpat...Din comuna noastră au murit aproape 60 de soldați...Am scăpat numai eu și Toader...Din 60 am scăpat doi...ca prin minune”, spunea el în august 2015.
A ajuns, apoi, pe Prut. Din 22.000 de soldați a rămas unul dintre cei 10 la sută în viață, rănit, dar cu Basrabia eliberată. ”Aveam mantaua plină de găuri de gloanțe”, putea să glumească. Când Aureliu Surulescu, liderul Asociației ”Neamunit”, a ajuns la Moș Șomlea și l-a întrebat ce are trebuință, cu doi ani înainte de a pleca la cele veșnice, nea Dumitru i-a zis că se luptă doar cu lipsa de lemne și cu șobolanii. Și cu pensia mică, de numai 252 de lei, ”Lucruri nu-mi aduceți, că mi le fură țiganii. Doar hrană. Atât!”
Cândva, cu multă vreme în urmă, când memoria colectivă nu murise, dealul de la Oarba de Mureș, unul dintre cele mai sângeroase locuri din istora noastră, devenise un adevărat loc de pelerinaj. Aici, rudele celor căzuți veneau și aduceau flori, rosteau rugăciuni. Azi, lucrurile s-au schimbat. Pământul îngrășat cu sângele eroilor a devenit fâneață pentru săteni.
Sursa: romaniadigitala.ro
ANUNȚ
