Dumitru Șomlea, erou umilit și uitat de țara pentru care a luptat
Dumitru Nicolae Șomlea este un erou uitat de România, țara pentru care el a luptat 8 ani în cel mai mare război din istorie, al doilea Război Mondial. România este țara în care eroii sunt uitați și lăsați să trăiască în mizerie, iar politicienii ne mint cu faptul că nu există pensii mai mici de 350 de lei.
Dumitru Șomlea este veteran de război și a împlinit venerabila vârsă de 101 ani. Veteranul locuiește în comuna mureșană Miheșu de Câmpie și povestește în repetate rânduri celor care îl mai vizitează, despre luptele din cel de-al doilea război mondial. Dumitru Șomlea a luptat pe linia frontului din Moldova și în luptele pentru eliberarea Ardealului de la Oarba de Mureș.
„Foarte greu mă descurc. Mai mânc și nu mai mânc, îmi mai fac câte-un borș. Mai stau și nemâncat câte-o zi, două. Ce sa fac? N-am ce face. 8 ani cu haina militară. 27 de ani fără muiere. No, descurcă-te, omule… Aș vrea sa mor în orice moment. Da’ nu mor…”, spune Dumitru Șomlea.
Dumitru Șomlea povestește despre luptele din cel de-al doilea război mondial unde peste 300.000 de soldați români și-au pierdut viața. Acesta povestește emoționat despre ordinul mareșalului Antonescu, ”Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”, atunci, 20.000 de soldați și-au pierdut viața pe malurile Prutului în luptele de la Țiganca. ”Pe râul Prut curgea sângele soldaților români”, își amintește Dumitru Șomlea.
Amintiri de pe Front
Despre lupta alături de armata germană
”Noi am fost subzistenţa nemţilor. Noi alimentam avioanele când mergeau la atac. Le curăţam, le alimentam şi ele mergeau la atac. Dar cel mai mare bai era că noi eram la 100 de kilometri în urmă şi pregăteam avioanele cu muniţie şi ele mergeau la atac. Noaptea le pregăteam şi când era cazul grav ne punea şi cu arma. Era necazul că de multe ori trebuia să facem tranşee noaptea, că eram subzistenţa nemţilor. Toată noaptea nu dormeam, făceam tranşee şi căram muniţia, sub comanda nemţilor.”
Luptele alături de armata roșie
”Cu ruşii ne-a unificat şi ne-au băgat pe Prut, cu ei. Dar tot pe români îi băgau unde era mai greu. Tot pe noi ne băga! Pe români! Că ziceau că aşa ne recâştigăm libertatea. Cinci ani am fost îmbrăcaţi în haină militară, şi de multe ori treceau câte două zile fără să mâncăm nimic. Nu ne puteau alimenta, că era atacul grozav. Cu ruşii ăştia am avut noroc, că ne-au ajutat. Altfel, ne ocupau…”
Luptele de pe râul Prut
”Mantaua mea tot a fost găurită de gloanţe, însă pe mine nu m-au atins, că m-am rugat la Dumnezeu: „Tată scump, Dumnezeule, de atacul ăsta apără-mă…” Cum a zis Antonescu la Prut: „Ostaşi români, treceţi Prutul! Vă comand!” Şi ruşii, de pe malul celălalt, cum au mers ai noştri pe apă, pe toţi i-au secerat. Şi au înroşit apa… Acolo au murit 20 şi ceva de mii de ostaşi. În Prut… Şi atunci, ce a făcut Antonescu: a băgat altă armată. Alţii, alţii… Pe toţi i-au nimicit. Şi atunci s-a schimbat treaba…”
Luptele din Moldova
”N-a scăpat nimeni de acolo. A fost unul, Dan Ion, altul Siroi Vasile, unul Stoia Ion care au rămas acolo. Acolo au murit… în Moldova… Unde au fost 22.000 de morţi, acolo au rămas. Au murit, domnule! N-au rămas vii nici 10%! Eu am rămas viu, ca prin minune am rămas în viaţă. Că m-a scăpat Dumnezeu…”
Luptele pentru eliberarea Ardealului de la Oarba de Mureș
”Noi la Oarba am fost aşa… tot cu nemţii am luptat… Şi apoi ne ordonau… cum cădeau în faţă, completau mereu cu alţi soldaţi, să urcăm acolo să îi rupem pe inamici, în creasta dealului. Eram cu ruşii, ne-am ataşat de ruşi. Nemţii şi ungurii erau pe creasta dealului şi nouă ne ordonau să mergem să îi ocupăm. Ei erau în tranşee şi noi trebuia să înaintăm, să îi ocupăm sau să îi respingem.
Şi apoi au văzut situaţia, că atâţia soldaţi cad, au oprit atacul. Nu ne-au mai trimis, că pe toţi ne nimicea! Cum înaintam, cum ne secerau nemţii. Să fi fost şi zece milioane de oameni, că pe toţi i-ar fi pus la pământ. Un sergent l-o descoperit: „Staţi în loc, că aici comandantul e hoţ, că e una cu ei, cu nemţii şi cu ungurii…” A comandat fals… Şi apoi l-au schimbat şi am avut comandant nou. Şi apoi n-a mai ştiut duşmanul nostru să-i comunice…
Dacă noi înaintam spre ei, şi ei de pe creasta de deal ne secera, cum să se întâmple? Orişicâţi soldaţi înaintau spre ei, pe toţi îi puneau la pământ. Să fi fost cât de mulţi, de pe creasta dealului, din tranşee, îi secerau… Să ferească Dumnezeu! Eu am scăpat ca prin minune…”
Dumitru Șomlea reprezintă istoria vie a României, un exemplu pentru acest popor bătut de soartă și blestemat cu o clasă politică trădătoare de neam și țară. Eroul nostru își trăiește viața într-o cămăruță alături de fiica sa, și se întreține cu o pensie de 250 de lei. Poate că într-o zi ar trebui să îi punem pe dragii noștrii politicieni să trăiască cu un venit de 250 de lei pe lună, așa cum îl batjocoresc ei pe unul din puțini eroi ai neamului rămași în viață.
Veteranul nostru spune că ”tare au jefuit țara asta și alții s-au îmbogățit grozav, însă doar copii mai pot schimba ceva, tineretul”.
Pe zi ce trece constatăm un lucru care stă ca un blestem pe umerii noștri, în special pe cel al tinerilor, noi avem obligația și datoria de a schimba ceva în țara asta, suntem singurii care mai putem face ceva împotriva hoției, dictaturii și corupției care macină țara de mai bine de 25 de ani în epoca postdecembristă.
Un erou ca Dumitru Șomlea ne stă drept exemplu, el a luptat pentru ca noi să avem o țară numită România, și asta ne obligă să îi împlinim o ultimă dorință, ”să ajungă țara asta bine”.
Suntem în septembrie 2015. Acest om încă trăieşte. Nu este prea târziu să oblojim rănile conştiintei noastre transmitându-i ce-a mai rămas din ea. El are nevoie, ca orice om, de câteva fire de orez, ulei, şi toate celelalte dar, mai presus de acestea, are nevoie de dragostea noastră, a României pentru care s-a consumat. Ascultându-l îti poti da seama că deşi vocea e sfârşită şi fără rezonanta pieptului care a fost tânăr odată, freamătă de dragoste de patrie. El nu are nevoie de mila noastră dar noi avem nevoie de iertarea lui!